Cheltuieli de judecată. Divorţ prin acord. Revenirea pârâtului asupra acordului de a suporta jumătate din cheltuielile de judecată. Consecinţe
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 275
Potrivit art. 275 C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Acest text este, însă, aplicabil numai în litigiile susceptibile de procedura punerii în întârziere.
Finalitatea acestei prevederi legale este de a preveni procesele inutile şi de a evita tergiversarea celor deja promovate.
însă, în cazul procesului de divorţ, recunoaşterea pretenţiilor reclamantului la prima zi de înfăţişare este irelevantă, deoarece exerciţiul acţiunii civile nu poate fi evitat.
Pe de alta parte, odată ce şi-a manifestat dreptul de dispoziţie în sensul acordului de a suporta jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de către reclamantă, pârâtul nu mai poate să revină
asupra acestui acord, în mod nemotivat, prin exercitarea căii de atac a apelului.
Decizia civilă nr. 464 din 1 octombrie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 3391 din 17.11.2009 Judecătoria Bârlad a admis acţiunea formulată de reclamanta B.N. în contradictoriu cu pârâtul
B.E. şi a dispus desfacerea căsătoriei, prin consimţământul ambilor soţi, obligând pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 719,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a reţinut de instanţa de fond că reclamanta B.N. a solicitat desfacerea căsătoriei prin divorţ, din vina pârâtului, revenirea la numele avut anterior căsătoriei şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din 17 noiembrie 2009, reclamanta a arătat că înţelege să solicite desfacerea căsătoriei prin acord, iar pârâtul prezent în instanţă a precizat că este de acord cu desfacerea căsătoriei, dând în acest sens o declaraţie scrisă pe verso-ul cererii de chemare în judecată.
Având în vedere că ambele părţi şi-au manifestat expres în faţa instanţei acordul privind desfacerea căsătoriei lor şi reţinând că sunt realizate condiţiile prevăzute de art. 38 alin. (2) C. fam., instanţa a admis cererea şi a dispus desfacerea căsătoriei prin consimţământul părţilor.
Asupra cheltuielilor de judecată, ambele părţi au solicitat să fie suportate în mod egal. Respectând principiul disponibilităţii, chiar dacă nu se pronunţă divorţul din culpa vreuneia dintre părţi, instanţa a dispus ca aceste cheltuieli să fie suportate de părţi în mod egal, obligând pe pârât să suporte jumătate din cheltuielile efectuate de reclamantă, anume suma de 719,50 lei.
Tribunalul Vaslui, prin decizia civilă nr. 85 din 12.05.2010, a admis apelul formulat de pârât şi a schimbat în parte sentinţa judecătoriei, înlăturând din dispozitiv menţiunile cu privire la obligarea apelantului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că pârâtul, la prima zi de înfăţişare, a arătat ca este de acord cu acţiunea de desfacere a căsătoriei prin consimţământul părţilor şi cu suportarea a 14 din cheltuielile de judecată.
în calea de atac a apelului, pârâtul a arătat că nu mai este de acord să suporte cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă în prima instanţă.
Faţă de conţinutul art. 275 C. proc. civ. care prevede că recunoaşterea pretenţiilor reclamantului la prima zi de înfăţişare absolvă pârâtul de plata cheltuielilor de judecată şi de faptul că suportarea cheltuielilor de judecată se justifică pe ideea de culpă, pârâtul nu are nici o culpă în promovarea prezentei acţiuni.
Raţiunea pentru care a fost obligat la cheltuieli a fost pentru că acesta a înţeles să deroge de la dispoziţiile anterioare şi a arătat în cuvântul la fond că este de acord să suporte cheltuielile de judecată. în apel pârâtul a
revenit asupra poziţiei manifestate la prima instanţă de a fi de acord cu suportarea cheltuielilor de judecată, astfel că nu mai există învoiala părţilor cu privire la acest capăt accesoriu.
In lipsa învoielii dintre părţi se aplică prevederile art. 275 C. proc. civ. potrivit cărora pârâtul nu mai poate fi obligat la cheltuieli de judecată.
B.N. a declarat recurs considerând că sentinţa tribunalului este nelegală, în dezvoltarea motivelor de recurs susţinând că tribunalul a procedat la o aplicare greşită a art. 275 C. proc. civ., deoarece acest text nu este aplicabil în speţă.
Recurenta a afirmat că tribunalul a făcut abstracţie de achiesarea pârâtului la instanţa de fond, nefiind vorba de o simplă recunoaştere a pretenţiilor celeilalte părţi care să atragă aplicarea art. 275 C. proc. civ., iar principiul disponibilităţii lasă, într-adevăr, părţilor libertatea de a-şi fixa cadrul procesual, dar odată ce acesta a fost stabilit, devine obligatoriu, nefiind doar un instrument la îndemâna uncia dintre părţi care poate uza de el aşa după cum îi convine într-un moment sau altul al procesului civil.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate de recurentă şi de prevederile legale incidente, curtea de apel a reţinut că recursul este întemeiat.
Recurenta nu a indicat motivul de modificare pe care se fundamentează recursul, însă criticile dezvoltate de aceasta sunt susceptibile de a fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 275 C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfaţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. Acest text este, însă, aplicabil numai în litigiile susceptibile de procedura punerii în întârziere. Finalitatea acestei prevederi legale este de a preveni procesele inutile şi de a evita tergiversarea celor deja promovate.
Insă, în cazul procesului de divorţ, recunoaşterea pretenţiilor reclamantului la prima zi dc înfăţişare este irelevantă, deoarece exerciţiul acţiunii civile nu poate fi evitat.
Curtea a reţinut că prin cererea cu care a învestit instanţa de fond, reclamanta-recurentă a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul-intimat, desfacerea căsătoriei părţilor, din culpa acestuia din urmă.
La primul termen de judecată, B.E. a declarat că este de acord cu desfacerea căsătoriei, consemnându-şi acordul pe verso-ul cererii de chemare în judecată, tot atunci pârâtul-intimat exprimându-şi acordul de a suporta jumătate din cheltuielile de judecată. Acest acord exprimat de pârât cu privire la un drept dc care poate dispune reprezintă o manifestare a principiului disponibilităţii în procesul civil, iar instanţa de fond a respectat dreptul de dispoziţie al părţii.
Insă, odată ce şi-a manifestat dreptul de dispoziţie în sensul acordului de a suporta jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă, pârâtul nu mai poate să revină asupra acestui acord, în mod nemotivat, prin exercitarea căii de atac a apelului.
In consecinţă, curtea a constatat că tribunalul a procedat la o greşită aplicare a art. 275 C. proc. civ., ceea ce determină incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In baza art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., a fost admis recursul declarat de B.N., fiind modificată în tot decizia atacată, în sensul respingerii apelului declarat de B.E.
| ← Acţiune în contrafacere. Suspendare până la soluţionarea... | Acţiune în contrafacere. Produse identice. Semn similar cu... → |
|---|
