Natura civilă a litigiului având ca obiect întoarcerea prestaţiilor efectuate în baza unui antecontract desfiinţat prin convenţia părţilor societăţi comerciale
| Comentarii |
|
C. civ., art. 969, art. 1020, art. 1021, art. 1, art. 2 pct. 1 lit. b)
C.com., art. 4
Caracterizarea unui litigiu ca fiind de natură civilă sau comercială trebuie făcută în raport de normele juridice aplicabile raporturilor juridice existente între părţi.
Litigiul având ca obiect acţiunea în restituirea părţii de preţ achitată ca avans, este de natură civilă şi competenţa de soluţionare aparţine judecătoriei, în raport de valoarea obiectului cererii.
Decizia civilă nr. 168 din 3 decembrie 2010
Reclamanta SC S. SRL a formulat acţiune în pretenţii în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL, arătând că între părţi s-a perfectat un antecontract de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1063/23.07.2009, având ca obiect promisiunea pârâtei de a vinde societăţii reclamante, în calitate de promitent-cumpărător, o parte din imobilul proprietate, situat în Vaslui.
în data de 05.08.2009, s-a decis sistarea oricărui demers ce ar fi vizat încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât imobilul în cauză nu corespundea scopului pentru care urma să fie cumpărat şi, pe cale de consecinţă, antecontractul perfectat a fost declarat nul, toate prestaţiunile efectuate în baza acestuia urmând a fi remise proprietarilor. Pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală şi legală de a restitui avansul de 100.000 euro, achitat de societatea reclamantă, astfel încât prin acţiunea formulată reclamanta solicită restituirea acestei sume.
în drept şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă.
Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. A arătat pârâta că nu a primit de la reclamantă suma de 100.000 euro şi nici nu s-a probat acest lucru.
Tribunalul Vaslui, prin sentinţa civilă nr. 875 din 29.06.2010, a admis acţiunea civilă formulată de SC S. SRL, în contradictoriu cu SC S.I. SRL şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100.000 euro.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că, la data de
23.07.2009, între părţi s-a încheiat, în formă autentică, un antecontract de vânzare-cumpărare prin care SC S.I. SRL Băcăuani s-a obligat să vândă, iar SC S. SRL Vaslui s-a obligat să cumpere, în viitor, o parte din imobilul situat în intravilanul municipiului Vaslui, preţul vânzării fiind stabilit la suma de 300.000 euro, din care promitenta cumpărătoare s-a obligat să plătească prin operaţiuni bancare suma de 150.000 euro, cu titlu de avans, în termen de 5 zile de la data încheierii actului.
Potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege.
Cum părţile au încheiat antecontractul de vânzare cumpărare, tot acestea, dc comun acord au renunţat la înţelegerea avută, revocând acest act. Prin actul de renunţare au prevăzut că îşi vor restitui prestaţiile efectuate în baza actului revocat. însă, pârâta nu a făcut dovada că a restituit avansul primit.
SC S.I. SRL a declarat apel considerând că sentinţa tribunalului este nelegală şi netemeinică.
In motivarea apelului, s-a susţinut că transferul sumei de 418.000 lei nu reprezintă achitarea avansului stabilit prin antecontractul încheiat de părţi, deoarece conform art. 11.2 din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, SC S. SRL trebuia să achite un avans de 150.000 euro în
termen de 5 zile de la data încheierii actului, respectiv de la data de
28.07.2010.
La data de 28.10.2010, apelanta şi-a completat motivele de apel invocând excepţia necompetenţei materiale a tribunalului de a judeca
pricina în primă instanţă şi a curţii de apel de a judeca apelul.
In susţinerea excepţiei, apelanta a arătat că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect depăşeşte 500.000 lei, însă, în speţă, pretenţiile reclamantei au fost de 418.000 lei, ceea ce determină competenţa judecătoriei de a soluţiona cauza în primă instanţă.
In ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi, respectiv a curţii de apel, de a soluţiona cauza în primă instanţă şi respectiv, în apel, intimata a arătat că litigiul este unul comercial, iar competenţa tribunalului de a soluţiona în primă instanţă cauza este statuată prin prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., deoarece în timpul discuţiilor purtate de cele două societăţi şi înainte de perfectarea antecon-tractului de vânzare-cumpărare, SC S. şi-a făcut cunoscută intenţia de a cumpăra un teren în scop comercial, anume în vederea construirii unei sere pentru cultură, producţie şi, deci, obţinerea de profit.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de susţinerile părţilor şi dc prevederile legale incidente, curtea a reţinut că apelul este întemeiat sub aspectul necompetenţei materiale a tribunalului de a soluţiona cauza în primă instanţă.
In acest sens, curtea a reţinut că, prin cererea cu care a învestit tribunalul, SC S. SRL Iaşi a chemat în judecată SC S.I. SRL Băcăoani solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 100.000 euro, ce a reprezentat avans achitat de prima societate în baza antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1063 din 23.07.2009 la biroul notarial public. Din cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare rezulta că SC S.I. SRL Băcăoani s-a obligat să vândă SC S. SRL Iaşi o parte din imobilul proprietatea sa, situat în Vaslui, format în totalitate dc terenul în suprafaţă de 19,669 m.p. şi patru construcţii, cu preţul de 300.000 euro.
Caracterizarea unui litigiu ca fiind de natură civilă sau comercială trebuie făcută în raport de normele juridice aplicabile raporturilor juridice existente între părţi.
Dreptul comercial are ca obiect normele juridice referitoare la fapte dc comerţ şi comercianţi şi el priveşte raporturile juridice la care participă persoanele care au calitatea de comerciant, dreptul civil având ca obiect toate celelalte raporturi patrimoniale, precum şi raporturile procesuale nepatrimoniale.
Contractele comerciale se disting printr-un element definitoriu: comer-cialitate, în sensul că potrivit legii, ele sunt acte de comerţ prin care se stabilesc raporturi juridice comerciale şi din care izvorăsc obligaţii comerciale.
In speţă, antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi nu se circumscrie raporturilor din sfera comercialului, din acest contract neiz-vorând obligaţii comerciale.
De aceea, este irelevant faptul că pe terenul cumpărat ce a format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare intimata intenţiona să construiască o seră din care să obţină profit.
Drept urmare, cum litigiul dedus judecăţii are ca obiect restituirea avansului din preţul stabilit prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între cele două societăţi, Curtea a apreciat că litigiul este de natură civilă şi competenţa de soluţionare aparţine judecătoriei în raport de valoarea obiectului cererii, conform art. 1 pct. 1 raportat la art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Drept urmare, în raport de considerentele expuse şi constatând nelegalitatea hotărârii atacate, în baza art. 296 C. proc. civ., a fost admis apelul declarat de SC S.I. SRL Băcăoani şi anulată sentinţa tribunalului.
In conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ., a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vaslui, cauza fiind trimisă spre competentă soluţionare, Judecătoriei Vaslui.
| ← Competenţă. Răspunderea statului pentru erori judiciare... | Competenţă. Acţiune în obligarea A.N.R.P. şi Comisia... → |
|---|
