Competenţa de soluţionare a cererilor evaluabile în bani. Raport de expertiză administrat ca probă. Competenţa materială a altei instanţe
| Comentarii |
|
Dacă cererea de chemare în judecată cuprinde, potrivit dispoziţiilor art. 112 alin. (3) C.proc.civ., evaluarea făcută de către reclamant „prin preţuirea proprie” a obiectului litigiului, evaluare care nu este derizorie şi nici nu a fost contestată de către părţi sau de către prima instanţă, aceasta rămâne învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată, chiar dacă ulterior, prin administrarea diverselor probatorii, rezultă o valoare mai mare, care ar atrage competenţa materială a altei instanţe.
Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 760 din 6 octombrie 2010
Prin decizia civilă nr. 760/06.10.2010, Curtea de Apel Ploiești, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis recursurile formulate împotriva deciziei civile nr. 215/26.03.2010 de Tribunalul Prahova, dispunând casarea deciziei și trimiterea cauzei Tribunalului Prahova, pentru soluționarea căii de atac a apelului.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor de a-i lăsa, în deplină proprietate și posesie, terenul în suprafață de 290 mp, estimând valoarea acestuia la suma de 1.000 lei.
Conform art. 112 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., în cererea de chemare în judecată trebuie indicat obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință.
în speța de față această operațiune a fost făcută de către reclamant, așa cum s-a arătat mai sus, chiar prin cererea de chemare în judecată, acesta evaluând obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv terenul ce făcea obiectul acțiunii în revendicare, la o sumă ce atrăgea, potrivit art. 1 pct. 1 C.proc.civ., raportat la art. 2 pct. 1 lit. b) C.proc.civ., competența judecătoriei, ca primă instanță.
Chiar dacă ulterior introducerii acțiunii, prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a constatat că valoarea obiectului cererii depășește suma de 5 miliarde lei vechi, și, ca atare, ar fi trebuit judecată în primă instanță de către tribunal, conform art. 2 alin. (1) lit. b) C.proc.civ., instanța anterioară nu a ținut cont de art. 181 C.proc.civ., potrivit căruia „instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii, rămâne competentă să judece, chiar dacă ulterior învestirii intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect”.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 83/2007 a stabilit că „în virtutea acestui text de lege, instanța judecătorească învestită prin cererea de chemare în judecată își prelungește competența cu privire la soluționarea litigiului al cărui obiect și-a modificat valoarea, iar o atare soluție legislativă este justificată de necesitatea realizării unei bune administrări a justiției, printr-o judecată a cauzei într-un termen rezonabil, finalitatea prevederilor art. 181 C.proc.civ. fiind aceea de a evita declinările de competență impuse de majorarea sau micșorarea cuantumului obiectului supus litigiului”.
Raportat la cele mai sus arătate, urmează a se trage concluzia că, dacă cererea de chemare în judecată cuprinde, potrivit dispozițiilor art. 112 alin. (3) C.proc.civ., evaluarea făcută de către reclamant „prin prețuirea proprie” a obiectului litigiului, evaluare care nu este derizorie și nici nu a fost contestată de către părți sau de către prima instanță, aceasta rămâne învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată, chiar dacă ulterior, prin administrarea diverselor probatorii, rezultă o valoare mai mare, care ar atrage competența materială a altei instanțe.
Ignorând aceste dispoziții legale, Tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Se observă de către instanța de recurs că instanța de apel, admițând excepția necompetenței materiale a primei instanțe, invocată din oficiu, a procedat la admiterea apelului declarat de către reclamant împotriva sentinței nr. 637/2009 a Judecătoriei Ploiești, a anulat această sentință și a constatat că Tribunalul Prahova este competent să judece cauza, în primă instanță, dispunând repartizarea aleatorie a dosarului.
Deși motivarea deciziei este în concordanță cu dispozitivul acesteia, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ., Curtea de Apel constată că în mod greșit Tribunalul Prahova a soluționat apelul declarat de către reclamant pe cale de excepție, constatând necompetența primei instanțe, deși trebuia să analizeze motivele de apel cu care fusese învestit, aceasta echivalând cu o nepronunțare asupra fondului cauzei.
Această situație impune aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) teza a II-a C.proc.civ. și art. 312 alin. (5) C.proc.civ., potrivit cărora în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, se dispune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanței care a pronunțat hotărârea atacată.
Ca atare, instanța de recurs nu poate analiza motivele referitoare la fondul cauzei, invocate de către recurentul-reclamant, câtă vreme acestea nu au format obiectul controlului judiciar în calea de atac a apelului, analizarea lor, direct în calea de atac a recursului, putând conduce la privarea părții de un grad de jurisdicție, ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului acesteia la un proces echitabil, astfel cum este consfințit prin art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Față de considerentele mai sus arătate, Curtea de Apel a admis recursurile declarate în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) și (5) C.proc.civ. și, pe cale de consecință, a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului Prahova, pentru ca această instanță să soluționeze calea de atac a apelului, astfel cum a fost învestită.
(Judecător Grecu Mioara)
| ← Încredinţarea minorilor. Competenţa instanţelor din statele... | Căi de atac. Termen de declarare. Eroarea instanţei → |
|---|
