Competenţa generală a instanţelor române în raport de reşedinţa obişnuită a minorului
| Comentarii |
|
Instanţa română este competentă să soluţioneze cauza când reşedinţa obişnuită a minorului este în România.
Secţia I civilă, Decizia nr. 717 din 9 aprilie 2012
Prin sentința civilă nr. 3083/07.04.2011 a Judecătoriei Bacău s-a admis acțiunea principală formulată de reclamanta G.P.M. în contradictoriu cu pârâtul S.M., s-a respins cererea conexă și a fost încredințat reclamantei spre creștere și educare minorul S.S.M.D. născut la data de 27.10.2004, fiind obligat pârâtul să plătească reclamantei în favoarea minorului o pensie lunară de întreținere în procent de 25% din venitul minim net pe economia națională începând cu data pronunțării sentinței civile și până la majoratul acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea introductivă reclamanta a chemat în judecată pârâtul pentru a i se încredința minorul S.S.M.D. rezultat din concubinajul părților.
La termenul din 6.05.2010 la prezenta cauza a fost conexat dosarul nr. 3658/180/2010 prin care reclamantul S.M. a chemat în judecată pârâta G.P.M. pentru a i se încredința minorul S.S.M.D. și pentru stabilirea unui program de vizită.
S-a reținut că din relația de concubinaj a părților a rezultat minorul S.S.M.D., născut la data de 27.10.2004, minor care până în luna iulie 2009 a locuit pe teritoriul României în mod constant, alături de mama sa, periodic și alături de tată, reclamanta fiind părintele care s-a îngrijit de creșterea și educarea copilului, implicarea tatălui în procesul de creștere și educare al fiului rezumându-se mai mult la o contribuție financiară.
Minorul a urmat în anul 2008-2009 cursurile Grădiniței cu program prelungit nr. 17 Bacău, fiind înscris și în anul școlar 2009-2010, iar la data 20.07.2009 reclamanta a formulat declarația autentică nr. 902 prin care a arătat că este de acord ca fiul său minor să călătorească în străinătate cu destinația Italia, în perioada 20.07.2009 - 20.07.2010, în scop turistic, însoțit de tatăl său S.M.
Minorul a plecat în Italia, însoțit de tatăl său, în vara anului 2009 și nu a mai revenit în țară, în opoziție cu voința mamei, rămânând să locuiască în mod exclusiv alături de tată și familia acestuia.
Conform mențiunilor din ancheta socială efectuată prin comisie rogatorie, pârâtul domiciliază în localitatea Talamana din Italia, într-un apartament proprietate personală, minorul fiind înscris din septembrie 2009 la grădiniță și a fost luat în evidențele medicale și a beneficiat de sprijinul unui logoped, realizând progrese, chiar dacă prezenta dificultăți de pronunție.
S-a mai reținut că prin decizia civilă, irevocabilă și executorie nr. 475 din 20.05.2010 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 15545/180/2009, pârâtul a fost obligat să readucă reclamantei, în țară, pe minorul S.S.M.D, hotărâre pe care pârâtul nu a înțeles să o pună în executare de bunăvoie.
S-a apreciat de instanța de fond că mama este cea căreia i se va încredința minorul spre creștere și educare întrucât întrunește complexul de factori referitori la starea materială și morală pentru a-i asigura fiului său o dezvoltare atât fizică cât și psihică normală și un climat de stabilitate corespunzător interesului superior al acestuia, întrucât raportat la vârsta copilului, la starea sa de sănătate, acesta are nevoie de îngrijirea și prezența mamei sale, prezență absolut necesară ca factor psihologic pentru o bună dezvoltare intelectuală, morală și fizică a copilului.
S-a apreciat că se impune respingerea acțiunii conexe și sub aspectul solicitării de legături personale în raport de dispozițiile art. 43 C.fam., iar tatăl va păstra legăturile personale cu minorul în spiritul bunei-credințe și al înțelegerii și în interesul superior al minorului.
în temeiul art. 86 și 94 C.fam., pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei, în favoarea minorului, o pensie lunară de întreținere în cuantum de 25% din venitul minim net pe economia națională începând cu data pronunțării hotărârii și până la majoratul acestuia.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul, iar Tribunalul Bacău prin decizia civilă nr. 266/03.10.2011 a respins apelul, ca nefondat, reținându-se că instanța română este competentă să soluționeze cauza în raport de dispozițiile art. 8 din Regulamentul CE nr. 2201/2003 și de reședința obișnuită a minorului, la data sesizării instanței, care era în România și nu în Italia.
S-a considerat că la pronunțarea soluției, instanța a avut în vedere timpul pe care fiecare dintre părinți l-a petrecut cu copilul și interesul pe care l-a manifestat pentru acesta și nu faptul că mamei, în mod automat pentru că este femeie, trebuie să-i fie încredințat copilul.împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul.
în motivarea recursului s-a arătat, în esență, că competentă să judece cauza este instanța italiană în raport de reședința obișnuită, cât și cea legală a minorului, care era în Italia.
Arată recurentul că instanța, în mod discriminatoriu a pronunțat hotărârea, punând pe primul loc pe mamă, în ceea ce privește creșterea și educarea minorului.
Precizează că a făcut dovada că minorul este bine îngrijit de el în Italia, s-a adaptat la mediul de acolo fiind înscris la școală, mergând la doctor pentru problemele pe care le are, fiind atașat de familia sa, iar intimata nu are o conduită bună întrucât oferea diverse servicii sexuale altor bărbați, contra unei sume de bani.
Apreciază recurentul că instanța de apel a încălcat dispozițiile prevăzute atât de legislația internă, cât și de cea internațională, respectiv art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 261 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.
Consideră recurentul că motivarea deciziei nu corespunde exigențelor legale, deoarece nu au fost examinate efectiv argumentele invocate de el, instanța de apel limitându-se doar la a confirma situația de fapt și dezlegarea în drept statuată de prima instanță, nefiind luată în considerare nici critica sa referitoare la luarea în considerare doar a probelor care dovedesc situația anterioară plecării copilului în Italia, în cuprinsul hotărârii neapărând nici cea mai mică referire la probele depuse de el.
La termenul din 27.02.2012 a fost audiat în camera de consiliu minorul S.S.M.D. în prezența unui traducător autorizat, conform procesului-verbal de audiere existent la dosar.
Examinând cauza sub aspectul motivelor de recurs invocate, Curtea a reținut următoarele:
Referitor la primul motiv de recurs privitor la competența generală a instanțelor române de soluționare a cauzei, se apreciază că nu va putea fi reținut întrucât instanța română este competentă să soluționeze cauza întrucât reședința obișnuită a minorului este în România și nu în Italia, așa cum a susținut recurentul.
Noțiunea de „reședință obișnuită” este definită în Regulamentul CE 862/2007, art. 2 parag. 1 lit. a), conform cu care reședința obișnuită este locul în care o persoană își petrece în mod normal perioada zilnică de odihnă fără a ține seama de absențele temporare pentru recreere, vacanță, vizite la prieteni și rude, afaceri, tratamente medicale sau pelerinaj religios, sau în absența acestor informații, locul de reședință legal sau înregistrat.
Minorul a plecat în Italia cu recurentul la data de 20.07.2009, în scop turistic, așa cum rezultă din cuprinsul declarației autentificate sub nr. 902 din 20.07.2009 de către BNP M.L.
Abia după ce a ajuns în Italia recurentul a înregistrat minorul la autoritățile publice ale statului italian, cu reședința legală pe teritoriul acestui stat, situație în care nu se poate reține că reședința obișnuită a minorului era în Italia la data sesizării instanței cu acțiunea de față, sesizare care s-a făcut la 29.09.2009 la Judecătoria Bacău, dată la care reședința obișnuită a minorului era în România în Municipiul Bacău, la domiciliul reclamantei.
Potrivit art. 8 din Regulamentul CE nr. 2201/2003, instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acest stat membru, la momentul la care instanța este sesizată.
în raport de textul menționat și situația reținută, s-a apreciat că instanța română are competență generală să soluționeze litigiul de față.
(Judecător Daniela Părău)
| ← Divorţ. Pârât decedat în cursul procesului. Constatarea... | Stabilirea modului de calcul al indemnizaţiei acordate pentru... → |
|---|
