Confiscare avere prin hotărârea penală de condamnare pentru comiterea unei infracţiuni economice. Inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001
| Comentarii |
|
Curtea a constatat că imobilul notificat de reclamantă nu intră sub incidenţa art. 2 din Legea nr. 10/2001, acesta fiind preluat de stat printr-o hotărâre penală de condamnare a autorului reclamantei pentru o infracţiune economică (infracţiunea de delapidare), iar prin Legea nr. 10/2001 legiuitorul nu a urmărit restituirea acestor imobile, înţelegând să repare exclusiv prejudiciile cauzate foştilor proprietari prin „confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică, prevăzute de legislaţia penală, săvârşite ca manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist”, ceea ce nu este cazul în speţă. Pedeapsa complementară a confiscării totale a averii priveşte bunurile infractorului vinovat de săvârşirea unor anumite fapte penale, expres prevăzute de lege, în speţă infracţiunea de delapidare, şi care se aplică ca un adaos la pedeapsa principală, pentru bunurile confiscate legea neimpunând condiţia existenţei unei legături cu fapta penală săvârşită şi nici existenţa unei stări de pericol decurgând din deţinerea acestor bunuri.
Secţia I civilă, Decizia nr. 448 din 13 iunie 2012
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, Secția I civilă, reclamanta P.S. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Constanța, solicitând obligarea acestuia la restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, str. M., nr. 32. în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu mai era posibilă, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului descris în cerere, care este compus din teren și construcții cu destinația de locuință, în suprafață totală de 263 mp, în calitatea sa de moștenitoare legală a autorului S.O., așa cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 871/05.11.1949, imobil ce a fost confiscat de stat prin decizia civilă nr. 172/12.03.1959 emisă de Sfatul Popular al Orașului Constanța, în baza sentinței penale nr. 1600/1958 pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului Constanța. Se mai arată că după adoptarea Legii nr. 10/2001 reclamanta a formulat o notificare cu privire la acest imobil, înregistrată sub nr. 2032/2001, dar unitatea notificată nu a soluționat cererea reclamantei până în prezent.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, dar prin concluziile susținute în fața instanței a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, apreciind că în speță nu este vorba de o preluare abuzivă conform art. 1 pct. 3 lit. c) din Normele Metodologice la Legea nr. 10/2001, imobilul fiind confiscat printr-o hotărâre penală de condamnare a autorului reclamantei pentru o infracțiune economică, măsura confiscării averii inculpatului S.O. având caracter complementar față de pedeapsa închisorii.
Prin sentința civilă nr. 6477/07.12.2011 Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamantei și a constatat că P.S. are calitatea de persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001, conform art. 3 și 4 din lege, și este îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii pentru imobilul din Constanța, str. M., nr. 32 compus din 263 mp teren și construcție cu destinația de locuință, în suprafață construită de 132,20 mp și anexe în suprafață de 7,50 mp, identificat prin raportul de expertiză și planul de situație întocmite în cauză de expert P.N.
A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Constanța să restituie în natură imobilul mai sus menționat.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada calității sale de moștenitor legal al autorilor O. și N.S., conform actelor de stare civilă anexate cererii, autorii săi fiind proprietarii imobilului din Constanța, str. M. nr. 32 compus din 263 mp teren și casă de locuit cu anexe, bun preluat abuziv de către stat prin sentința penală nr. 1600/1958 pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului Constanța și transmis în administrarea I.I.L. Constanța prin decizia nr. 172/1959 a Sfatului Popular al Orașului Constanța. S-a mai reținut că preluarea imobilului s-a făcut fără acordarea vreunei despăgubiri, situație în care măsura confiscării a fost una nelegală, contrară Constituției României.
întrucât imobilul s-a menținut în aceeași structură și nu a fost înstrăinat chiriașilor, prima instanță a dispus restituirea în natură a bunului către reclamantă.
împotriva aceste sentințe, în termen legal a declarat recurs Primarul Municipiului Constanța care a criticat-o pentru nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 C.proc.civ., invocând aplicarea greșită în speță a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001.
A susținut recurentul pârât că prima instanță a reținut în mod greșit că preluarea imobilului notificat de reclamantă din patrimoniul autorului său S.O. a fost nelegală și prin urmare intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, în realitate bunul a fost preluat legal de la tatăl reclamantei printr-o hotărâre de condamnare a acestuia pentru o infracțiune economică de delapidare.
Prin sentința penală nr. 1600/29.11.1958, S.O. - tatăl reclamantei - a fost condamnat la 18 ani muncă silnică pentru infracțiunea de delapidare și s-a aplicat măsura complementară a confiscării totale averii mobile și imobile, inclusiv a imobilului din Constanța, str. M. nr. 32.
Pedeapsa confiscării averii a fost executată, imobilul fiind preluat de stat, iar prin Decizia nr. 172/1959 emisă de Sfatul Popular al Orașului Constanța a fost transmis în administrarea întreprinderii de locuințe. Cum acest imobil nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, se arată că în mod greșit prima instanță a dispus restituirea lui către reclamantă.
Curtea, analizând legalitatea hotărârii Tribunalului Constanța în raport de criticile pârâtului, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Pornind de la rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 privind situația juridică a unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exprimată în caracterul profund reparatoriu, este de precizat că prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foștii proprietari pentru abuzurile săvârșite de stat prin privarea acestora, nelegală, de proprietățile lor imobiliare.
Astfel, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede obligația restituirii, de regulă, în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada respectivă.
Legea prevede în mod expres la art. 2 alin. (1) ce se înțelege prin imobile preluate în mod abuziv, lit. h) enumerând imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiunile de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist, ceea ce nu este cazul în speță. Astfel, nu fac parte din această categorie imobilele confiscate ca urmare a condamnării pentru o infracțiune economică de drept comun, cum este infracțiunea de delapidare.
în speță se reține că, prin sentința penală nr. 1600/1958 pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului Constanța, autorul reclamantei (S.O.) a fost condamnat la pedeapsa privativă de libertate de 18 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, reținându-se că inculpatul S.O. în calitate de gestionar șef al unui depozit central de zarzavaturi a păgubit avutul obștesc însușindu-și sume de bani cu care a achiziționat obiecte ce depășeau cu mult posibilitățile de cumpărare pe care le avea în funcție de salariul încasat în mod legal.
Prin aceeași hotărâre judecătorească s-a dispus confiscarea totală a averii inculpatului, inclusiv a imobilului din Constanța, str. M. nr. 32, care figura în patrimoniul inculpatului la data condamnării.
Confiscarea averii este o pedeapsă complementară patrimonială care constă în trecerea silită și gratuită în proprietatea statului a întregii averi (cazul în speță) sau doar a unor bunuri aparținând condamnatului. Pedeapsa complementară a confiscării averii constă în trecerea în proprietatea statului a tuturor bunurilor existente în patrimoniul condamnatului la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și aceasta se deosebește de confiscarea specială - ca măsură de siguranță - ce constă în trecerea silită și gratuită în patrimoniul statului a anumitor bunuri aparținând persoanei care a săvârșit fapta penală.
Prin urmare, pedeapsa complementară a confiscării totale a averii privește bunurile infractorului vinovat de săvârșirea anumitor fapte penale, expres prevăzute de lege, în speță infracțiunea de delapidare, și care se aplică ca un adaos la pedeapsa principală, pentru bunurile confiscate, legea neimpunând condiția existenței unei legături cu fapta penală săvârșită și nici existența unei stări de pericol decurgând din deținerea acestor bunuri.
Prin urmare, nu poate fi reținută apărarea intimatei reclamante conform căreia bunul imobil în litigiu a fost dobândit de autorul său anterior condamnării penale pentru o infracțiune economică și din fonduri bănești ce nu au fost consecința vreunei infracțiuni, această apărare neavând relevanță în cauză și nu face inoperantă măsura complementară a confiscării averii tatălui său cât timp acest imobil s-a aflat în patrimoniul autorului reclamantei la data condamnării definitive a acestuia pentru infracțiunea de delapidare. Prin urmare, confiscarea averii autorului reclamantei s-a dispus printr-o hotărâre judecătorească definitivă, iar executarea propriu-zisă a măsurii complementare a confiscării averii s-a realizat de către organele de stat competente, prin Decizia nr. 172/1959 emisă de fostul Sfat Popular al Orașului Constanța, imobilul confiscat, situat în Constanța, str. M. nr. 32, fiind dat în administrarea unei întreprinderi specializate în administrarea fondului locativ de stat - fosta I.I.L. Constanța.
în consecință, în mod greșit prima instanță a reținut că preluarea imobilului în litigiu s-a făcut în mod abuziv, în temeiul unui decret sau act administrativ contrar Constituției de la acea dată, în realitate Decizia nr. 172/1959 emisă de Sfatul Popular al Orașului Constanța a fost emisă în cadrul procedurii de executare a măsurii complementare a confiscării averii autorului reclamantei, măsură dispusă printr-o hotărâre penală definitivă de condamnare a inculpatului O.S. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.
în acest sens, art. 1.3 lit. (c) din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 prevăd în mod expres că nu constituie preluare abuzivă și deci nu fac obiectul legii următoarele categorii de situații: confiscarea unor bunuri de către stat ca urmare a aplicării măsurii confiscării dispuse de instanța judecătorească ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea unor infracțiuni economice.
Nu pot fi primite de asemenea nici susținerile intimatei reclamante, conform cărora apariția decretelor de amnistiere, ulterior condamnării și confiscării averii autorului reclamantei - respectiv Legea nr. 25/27.12.1967, Decretul nr. 331/19.09.1977, Decretul nr. 11/26.01.1988 care au dus la ștergerea pedepsei principale - a lăsat nerezolvată problema restituirii averii confiscate, prin hotărârea penală de condamnare a autorului reclamantei, situație în care în speță ar deveni incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 în referire la imobilul confiscat.
Amnistia este un act al puterii legiuitoare prin care este înlăturată răspunderea penală pentru infracțiuni săvârșite până la data apariției actului de amnistie. Este un act de clemență, un fel de uitare aruncată asupra infracțiunilor săvârșite într-un anumit interval de timp.
Amnistia intervenită după condamnarea definitivă a infractorului are ca efect, pe lângă înlăturarea răspunderii penale, și înlăturarea executării pedepsei pronunțate, precum și a celorlalte consecințe ale condamnării.
Amnistia produce efecte asupra pedepsei complementare a confiscării averii numai în măsura în care această pedeapsă nu a fost încă executată [art. 119 alin. (2) C.pen. în vigoare la data condamnării].
Prin urmare, amnistia nu are ca efect o repunere în situația anterioară, nu este socotită restitutio in integrum.
Or, în speță, la data actului de amnistiere a infracțiunii pentru care fusese condamnat definitiv autorul reclamantei, măsura confiscării totale a averii acestuia fusese executată prin preluarea imobilului în litigiu de către organul de stat competent și atribuit în administrare unei unități specializate în administrarea fondului locativ - I.I.L. Constanța, situație în care măsura amnistiei nu a produs efecte pentru trecut, neputând înlătura măsura complementară a confiscării averii.
Conchizând, Curtea a constatat că imobilul notificat de reclamantă nu intră sub incidența art. 2 din Legea nr. 10/2001, acesta fiind preluat de stat printr-o hotărâre penală de condamnare a autorului reclamantei pentru o infracțiune economică (infracțiunea de delapidare), iar prin Legea nr. 10/2001 legiuitorul nu a urmărit restituirea acestor imobile, înțelegând să repare exclusiv prejudiciile cauzate foștilor proprietari prin „confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist”, ceea ce nu este cazul în speță. în același sens este și jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție (de exemplu, decizia civilă nr. 664/20.02.2003).
CEDO a subliniat constant în jurisprudența sa că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu impune statelor semnatare o obligație de restituire a bunurilor preluate în perioada regimului comunist, dar atunci când un stat contractant, după notificarea Convenției, adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate în timpul unui regim anterior, o asemenea legislație poate fi considerată ca generând un drept de proprietate protejat prin art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenție pentru persoanele care îndeplinesc condițiile legale de restituire (cauza Vlase c. României, cererea nr. 7995/2001, hotărârea din 9 decembrie 2008).
Or, în speță, așa cum s-a arătat pe baza considerentelor anterioare, se reține că autorul reclamantei nu a intrat sub incidența Legii nr. 10/2001, fiind condamnat pentru o infracțiune economică, exceptată de la aplicarea Legii nr. 10/2001, astfel încât se reține că reclamanta în calitate de succesoare a defunctului S.O. nu are calitatea de persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii pentru imobilul confiscat prin hotărârea penală nr. 1600/1958 pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului Constanța.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 C.proc.civ. se va admite recursul pârâtului și se va modifica în tot hotărârea recurată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată.
(Judecător Mihaela Popoacă)
| ← Eroare judiciară. Despăgubiri pentru prejudiciul moral. Criterii | Divorţ. Pârât decedat în cursul procesului. Constatarea... → |
|---|
