Condiţii de admisibilitate. Efectuarea unor lucrări de întreţinere imobil. Urgenţa justificată prin producerea unui prejudiciu şi cauzarea unor costuri suplimentare viitoare
| Comentarii |
|
Tribunalul SIBIU Decizie nr. 947 din data de 02.12.2015
Prin sentința civilă nr. … pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. …, instanța a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții A.A. și B.B. în contradictoriu cu pârâții C.C. și D.D..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în drept, în conformitate cu prevederile art. 997 Cod procedură civilă, "instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara";.
Reglementând prin dispozițiile art. 997-1002 Cod procedură civilă procedura sumară a ordonanței președințiale, legiuitorul a stabilit condițiile de admisibilitate ce trebuie întrunite cumulativ pentru a justifica recurgerea la această procedură urgentă.
Astfel, stabilind că "instanța va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice";, art. 997 Cod procedură civilă fixează două din condițiile de admisibilitate ale ordonanței: urgența și caracterul provizoriu al măsurii care se cere a se lua pe această cale. Din această ultimă condiție decurge și o a treia cerință și anume ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul. În egală măsură, prin modificarea adusă Codului de procedură civilă, s-a stabilit o ultimă condiție de admisibilitate, respectiv ca în favoarea reclamantei să existe aparența de drept.
Sub un prim aspect, cu privire la condiția urgenței, instanța a reținut că aceasta trebuie să rezulte din împrejurări de fapt concrete, iar nu dintr-o eventualitate sau o probabilitate.
În cauza dedusă judecății, instanța a reținut că reclamanții justifică urgența prin necesitatea de a evita producerea unor prejudicii la pereții locuinței în cazul efectuării cu întârziere a unor lucrări de tencuire, mai ales în condiții meteorologice de toamnă sau iarnă.
Față de această susținere, instanța de fond a apreciat că în prezenta cauză paguba este doar eventuală, iar nu iminentă, neexistând niciun indiciu în sensul că, în cazul neefectuării imediate a lucrărilor de tencuire, se va produce un prejudiciu cert și ireparabil, sau care va putea fi reparat cu greu.
În acest sens, instanța a reținut că reclamanții doresc efectuarea unor simple lucrări de întreținere, iar nu a unor lucrări de conservare, în lipsa cărora imobilul ar putea fi prejudiciat în mod esențial și ireparabil, cum ar fi spre exemplu lucrările efectuate la structura de rezistență a unui imobil.
Instanța de fond a mai arătat că reclamanții nu indică niciun motiv pentru care peretele în discuție ar urma să sufere în iarna care urmează prejudicii superioare celor pe care le-a suferit în anii anteriori, nefăcând nicio dovadă în sensul că întârzierea lucrărilor ar urma să producă daune importante.
Astfel, pierderile de căldură la care a făcut referire martorul E.E. (f. 29) constituie fără îndoială un prejudiciu, dar instanța de fond a apreciat că acestea nu prezintă caracterul grav și ireparabil necesar pentru a justifica urgența inerentă emiterii unei ordonanțe președințiale.
În plus, instanța a apreciat că acțiunile reclamanților au contribuit la crearea situației a cărei urgență este invocată, aceștia neputându-și invoca propria culpă pentru a justifica emiterea ordonanței.
Astfel, instanța a reținut că, potrivit declarației martorului E.E. (f. 29), reclamanții au început lucrările la casă în luna august 2015 și au cerut permisiunea de a lucra la peretele situat spre curtea pârâților abia după ce au terminat lucrul la restul casei, deși, față de relațiile conflictuale existente între părți, împotrivirea pârâților putea fi prevăzută, iar o conduită diligentă din partea reclamanților putea conduce la evitarea situației create.
În ceea ce privește susținerea reclamanților potrivit căreia aceștia au achiziționat întreaga materie primă necesară aplicării tencuielii, iar în situația în care nu o vor putea folosi într-un interval relativ scurt aceasta își va pierde din proprietăți si nu va mai putea fi folosită, instanța a reținut că materialele de construcții au în general un termen lung de valabilitate iar reclamanții nu au făcut dovada faptului că împlinirea acestuia este iminentă. Astfel, martorul audiat în cauză nu a putut preciza data la care materialele achiziționate urmează să expire, iar din fotografia existentă la dosarul cauzei (f. 11), reiese că respectivul produs era expirat la data începerii lucrărilor. În plus, cumpărarea materialelor constituie fapta reclamanților iar aceștia nu se pot prevala de urgența creată prin fapta proprie.
De altfel, reclamanții au sesizat instanța în luna octombrie, deși lucrările la casa au început în luna august, fapt ce dovedește că nici aceștia nu au considerat că litigiul prezintă o urgență deosebită.
În consecință, instanța a apreciat că nu este îndeplinită condiția urgenței, iar, întrucât condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale sunt cumulative, a reținut că nu mai este necesară analiza celorlalte cerințe.
Pentru aceste considerente instanța a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe, în termen și motivat au declarat apel reclamanții A.A. și B.B., solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței instanței de fond și, în consecință, admiterea cererii de ordonanță președințială în sensul obligării pârâților să permită accesul apelanților în curtea imobilului pe care îl dețin pentru efectuarea lucrărilor de tencuire exterioară a imobilului proprietatea apelanților timp de maxim 10 zile lucrătoare, în intervalul orar cuprins între orele 08:00-16:00..
În fapt, a subliniat că părțile litigante sunt învecinate și că între ele au existat și există discuții tensionate, specifice raporturilor de vecinătate, fiind nevoiți să apeleze la instanța de judecată pentru a obține acordul vecinilor pentru efectuarea unor simple lucrări de tencuire. Arată că au efectuat lucrări de întreținere la imobilul avut în proprietate, dar că tencuirea peretelui ce se învecinează cu pârâții nu este posibilă în lipsa acordului acestora pentru accesul pe proprietatea lor.
Apelanții justifică urgența prin însăși natura lucrărilor ce urmează a fi efectuate la imobil, căci efectuarea cu întârziere a unor lucrări de tencuire pot genera deteriorarea pereților acestuia, mai ales în condițiile în care condițiile meteorologice sunt cele specifice anotimpului ploios, iar venirea iernii le-ar produce pagube suplimentare. În ceea ce privește vremelnicia măsurii, apelanții apreciază că interzicerea accesului lor prin curtea imobilului pârâților pentru efectuarea lucrărilor reprezintă un act abuziv întrucât unicul motiv pentru care refuză acest acces este de a-i șicana și de a le vătăma interesele legate de întreținerea proprietății lor. Invocă practică judiciară potrivit căreia ordonanța președințială poate fi folosită și pentru reprimarea altor acte abuzive, cum ar fi cele privitoare la folosirea unor utilități ale imobilului., chiar dacă ar putea conduce la luarea unei măsuri definitive. Iar aparența dreptului este în favoarea reclamanților, aspect ce rezultă din coroborarea elementelor de fapt din speță, precum exercițiul abuziv al dreptului de proprietate al pârâților, raporturile de vecinătate tensionate și necesitatea efectuării lucrărilor de tencuire.
În drept a invocat dispozițiile C.proc.civ.
Intimații nu a formulat întâmpinare în apel.
Apelul a fost timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru (f. 18) conform art. 6 al. 4 și art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013.
Examinând hotărârea atacată și probele administrate, în condițiile art. 476 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază ca fondat apelul de față, pentru următoarele considerente:
Așa cum a apreciat și instanța de fond, prin dispozițiile art. 997-1002 Cod procedură civilă este reglementată procedura sumară a ordonanței președințiale, legiuitorul stabilind astfel condițiile de admisibilitate ce trebuie întrunite cumulativ pentru a justifica recurgerea la această procedură urgentă: luarea măsurii să se impună cu urgență, măsura să fie vremelnică, prin măsura dispusă să nu se rezolve litigiul în fond și în favoarea reclamanților să existe aparența de drept.
În privința urgenței, legiuitorul nu definește acest concept, ci doar indică situațiile ce pot face necesară o intervenție a justiției și anume, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul executării. Prin urmare, se poate desprinde ideea că în primele două situații există urgență ori de câte ori păstrarea dreptului sau prevenirea pagubei nu s-ar putea realiza în mod adecvat pe calea unei acțiuni pe drept comun ce se soluționează într-un interval de timp mult mai lung decât ordonanța președințială.
În prezenta cauză, față de situația de fapt existentă, opinia Tribunalului este în sensul că luarea unei măsuri din partea justiției se impune într-o anumită măsură atât pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, cât și pentru prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara. În prima ipoteză, se are în vedere exercitarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunului lor, în ceea ce privește atributul folosinței, dispozițiile art. 556 al. 1 C. civ. stabilind că dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele materiale ale obiectului său, astfel că reclamanții au dreptul de a folosi și acel perete al imobilului, ca limită a proprietății lor, orice întârziere în exercitarea acestui drept reprezentând un prejudiciu adus proprietarilor.
În cel de-al doilea caz, Tribunalul are în vedere posibilitatea de degradare a pereților imobilului pe perioada sezonului rece, mai ales în condiții de intemperii, precum și pierderile de căldură care apar chiar și în cazul imobilelor neizolate, nu numai netencuite, cum este cel al reclamanților; or, toate acestea generează costuri suplimentare din partea reclamanților, ce nu vor putea fi recuperate niciodată, nefiind nimeni răspunzător de situația lor locativă.
În acest sens, Tribunalul apreciază că această condiție a ordonanței președințiale nu trebuie să prezinte în mod necesar caracter grav, de exemplu prin dovedirea unor prejudicii superioare celor pe care reclamanții le-au suferit în anii anteriori, cum s-a reținut de către instanța de fond. Pentru a fi îndeplinită condiția urgenței, este suficient ca demersul reclamanților de a limita costurile de întreținere a imobilului lor să fie împiedicate, fiind opțiunea lor de a alege momentul în care să procedeze la renovarea imobilului, în funcție și de posibilităților lor financiare.
În ceea ce privește condiția vremelniciei măsurii, din practica instanțelor rezultă că o obligație de a face nu poate fi dispusă prin ordonanță președințială decât în cazurile în care se tinde la încetarea unor acte abuzive. Un asemenea caracter îl are atitudinea pârâților care nu au justificat în nici un mod refuzul de a permite accesul reclamanților pe proprietatea lor, nefiind adus vre-un argument cel puțin în cadrul acestei proceduri. Iar acest refuz rezultă din proba testimonială administrată în fața instanței, martorul audiat arătând că pârâții nu le-au permis reclamanților accesul pentru efectuarea lucrărilor la peretele situat înspre curtea pârâților.
Iar prin luarea acestei măsuri Tribunalul nu soluționează litigiul în fond întrucât a făcut doar o cercetare a aparenței dreptului reclamanților, apreciind că este întemeiat, fiind dreptul lor de a-și renova imobilul. Totodată, instanța are în vedere dispozițiile art. 630 al. 3 C. civil potrivit căruia dacă proprietarul, în speță pârâții, cauzează prin exercitarea dreptului său inconveniente mai mari decât cele normale în relațiile de vecinătate, iar cauzarea unui prejudiciu este iminentă sau foarte probabilă, persoana vătămată, în speță reclamanții, pot solicita instanței luarea măsurilor necesare pentru prevenirea pagubei pe cale de ordonanță președințială.
Iar pentru a accentua caracterul vremelnic al măsurii ce se impune a fi luată în cauză și, totodată, pentru a respecta în egală măsură dreptul de proprietate al pârâților, Tribunalul apreciază necesară limitarea perioadei în care reclamanții să efectueze lucrările la maxim 7 zile lucrătoare consecutive, în intervalul orar cuprins între orele 08:00 - 14:00, după această oră fiind necesar a se respecta și programul de liniște pe care l-ar putea invoca pârâții. De asemenea, pentru a înlătura orice incertitudine cu privire la perioada desfășurării lucrărilor și pentru a nu permite reclamanților ca exercitarea dreptului lor să se transforme într-un abuz, Tribunalul apreciază necesar a stabili ca cele 7 zile lucrătoare să se încadreze în intervalul imediat următor pronunțării sentinței, respectiv 03.12.2015 - 22.12.2015, mai ales că, potrivit susținerilor reclamanților, aceștia au pregătite cele necesare efectuării lucrărilor.
Având în vedere argumentele expuse anterior, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, se va admite ca fondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 6182/12.11.2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu, care va fi schimbată în totalitate în sensul că cererea de ordonanță președințială va fi admisă în parte iar pârâții C.C. și vor fi obligați să permită accesul reclamanților în curtea imobilului situat în Sibiu, str. …, nr. 2, Jud. Sibiu, pentru efectuarea lucrărilor de tencuire exterioară a imobilului proprietatea lor situat în Sibiu, str. … nr. 4, Jud. Sibiu, timp de maxim 7 zile lucrătoare consecutive, în perioada 03.12.2015 - 22.12.2015, în intervalul orar cuprins între orele 08:00 - 14:00.
Fără cheltuieli de judecată în fond și apel, nefiind solicitate.
| ← Cerere de asigurare dovezi respinsă. Lipsa cerinței legale ca... | Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comună → |
|---|
