Conflict de muncă având ca obiect despăgubiri constând din dobânda aferentă drepturilor salariale plătite cu întârziere.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 3034 din data de 11.09.2015

Domeniul: conflicte de muncă

Conflict de muncă având ca obiect despăgubiri constând din dobânda aferentă drepturilor salariale plătite cu întârziere. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție al dreptului material la acțiune. Aplicabilitatea dispozițiilor Deciziei nr. 7/27.04.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Apel admis.

- Decretul nr. 167/1958, art. 1 și 3.

Fiind o acțiune cu caracter patrimonial este supusă condiției de fond a prescripției dreptului material la acțiune în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, deplin aplicabil în cauză în raport cu dispozițiile art. 6 alin. 4 din Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009 și ale art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Consecința practică este aceea că dreptul reclamantei de a obține prin intermediul instanței de judecată daune interese anterioare datei de 28.03.2011 (acțiunea fiind formulată la data de 28.03.2014) este prescris.

Acest raționament a fost confirmat și prin decizia nr. 7/27.04.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care a stabilit că plățile voluntare eșalonate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALĂ, DECIZIA NR. 3034 DIN 11 SEPTEMBRIE 2015)

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 31 martie 2014 reclamanta L.M.A. a chemat în judecată pe pârâții TB, CAB, MJ și PICCJ, solicitând a se dispune obligarea acestora la plata dobânzii legale pentru sumele plătite cu întârziere, calculată de la data de 15.10.2010 și până la momentul plății efective, precum și obligarea pârâților la plata către reclamantă a dobânzii legale pentru sumele datorate și rămase neexecutate, începând cu data de 15.10.2010 și până la plata integrală a sumelor respective, astfel cum rezultă din sentința Civilă nr. 936, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VIII-a la data de 03.02.2010, definitivă și irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 4250/R, pronunțată la data de 15.10.2010 de Curtea de Apel București, Secția a VII-a.

Prin sentința civilă nr. 8552 din data de 19 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, a fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune și, în consecință, respinsă acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr.936/3.02.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale (filele 13 - 18), rămasă irevocabilă prin decizia nr.4250R/15.10.2010 a Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale (filele 6 - 12), a fost constatat dreptul reclamantei de a încasa de la pârâții TB, CAB și MJ sumele reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru perioada aprilie 2008 - decembrie 2008, iar de la pârâtul PICCJ pentru perioadele 22.12.2008 - 1.03.2009 și 31.05.2009 - 12.11.2009, actualizate cu indicele de inflație.

În cauză reclamanta a pretins obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferentă sumelor cuvenite cu titlu de spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculate de la data de 15.10.2010, însă dreptul său de a pretinde pe cale silită plata dobânzii s-a stins întrucât a fost exercitat cu depășirea termenului de prescripție.

Astfel, potrivit art.268 alin.1 lit.c din codul muncii, cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.

Art.1088 alin.1 și 2 din codul civil de la 1864, act normativ incident în speță întrucât, potrivit art.6 alin.5 din codul civil - legea nr.287/2009, dispozițiile legii noi se aplică actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, prevede dreptul creditorului la daunele - interese pentru neexecutarea unei obligații având ca obiect o sumă oarecare, care nu poate cuprinde decât dobânda legală, fără a fi ținut a justifica vreo pagubă, aceasta cuvenindu-se din ziua cererii în judecată, în afara situațiilor în care, după lege, dobânda curge de drept.

De asemenea, potrivit art.1 alin.1 și 2 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune ce are un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal stingându-se și dreptul la acțiunea privind drepturile accesorii. Art.7 alin.1 din același act normativ mai stabilea că prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, iar potrivit art.12, în cazul în care debitorul este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.

Acestea fiind dispozițiile legale incidente în cazul obligațiilor succesive ale pârâților, având ca obiect plata drepturilor bănești cu titlu de spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, a fost constatat că dreptul la încasarea dobânzii legale pentru neexecutarea sau pentru executarea cu întârziere a obligației de plată a dreptului salarial pe perioadele aprilie 2008 - decembrie 2008, 22.12.2008 - 1.03.2009 și 31.05.2009 - 12.11.2009, care este un drept accesoriu, s-a născut la data nașterii dreptului de a pretinde silit executarea obligației principale având ca obiect sporul de 50%, astfel că, în raport de scadența fiecărei obligații principale, acționarea în justiție la data de 31.03.2014 în scopul recunoașterii dreptului la dobânda legală s-a făcut cu depășirea termenului de prescripție prevăzut de art.268 alin.1 lit.c din codul muncii, motiv pentru care nu mai poate fi recunoscut, fiind stins.

Argumentele titularei cererii de chemare în judecată, referitoare la întreruperea cursului prescripției ca urmare a recunoașterii debitului principal prin actele normative de eșalonare a plății nu rezistă analizei și nu au putut fi în măsură să înlăture aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate, referitoare la prescripția extinctivă, întrucât prin OUG nr.71/2009, prin OUG nr.45/2010 și prin legea nr.230/2011 pentru aprobarea OUG nr.71/2009 nu au fost recunoscute creanțele cu titlu de drepturi salariale, ci s-a reglementat numai modul de executare a obligațiilor de plată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, fiind stabilită chiar și suspendarea de drept, pe perioada eșalonării termenelor de plată prevăzute în actele normative, a oricărei proceduri de executare silită. Pentru ca un act de recunoaștere a obligației de plată să producă efectele întreruperii cursului prescripției dreptului de a pretinde silit recunoașterea dreptului, în sensul prevăzut de art.16 alin.1 din decretul nr.167/1958, este necesar ca acesta să emane de la debitor anterior obținerii de către creditor a unui titlu executor, căci de la momentul obținerii titlului executor începe să curgă un nou termen de prescripție, și anume acela al executării silite, care este reglementat de art.6 din decretul nr.167/1958. Actele normative invocate de reclamantă au reglementat numai modalitatea de executare a obligațiilor constatate prin hotărârile judecătorești și nu pot fi calificate drept recunoașteri ale drepturilor de creanță ale unor categorii de salariați.

De asemenea, Decizia nr. 2/17.02.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art.1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin (1), alin (2) teza I și art.1535 alin. (1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate creditorilor ce fac parte din personalul din sectorul bugetar, care dețin titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în condițiile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare, însă aceste drepturi trebuie să fie recunoscute la rândul lor prin titluri executorii, deci trebuie să fie formulate cu respectarea normelor legale referitoare la prescripția extinctivă, aplicabile la momentul nașterii dreptului de a le pretinde silit.

În consecință, a fost reținut că dreptul reclamantei de a pretinde obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferentă sumelor cu titlu de spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică s-a prescris întrucât a fost exercitat cu depășirea termenului reglementat de art.268 alin.1 lit.c din codul muncii, care a început să curgă de la data nașterii dreptului principal având ca obiect sporul de 50%, precum și că modalitatea de executare a obligației principale recunoscută prin titlu executoriu, care a fost eșalonată prin acte normative, nu prezintă relevanță pentru modul în care a curs termenul de prescripție și nu poate afecta cursul prescripției dreptului de a obține recunoașterea pretențiilor cu titlu de dobândă, acțiunea fiind respinsă pe cale de excepție.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal și motivat, reclamanta, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.466 și urm. din Codul de procedură civilă, art.161, art.274 Codul Muncii republicat, art.525,1082 și 1088 din vechiul Cod Civil, art.1531, 1535 din Noul Cod Civil, apelanta solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.

Susține apelanta că analizând motivele expuse de instanța de fond în ceea ce privește admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și, drept urmare, respingerea cererii de chemare în judecată, rezultă fără dubiu că Sentința Civilă nr. 8552/19.09.2014 este netemeinică și nelegală.

În acest sens, se poate observa că instanța de fond a interpretat în mod greșit și superficial dispozițiile de drept cu privire la prescripția extinctivă, fără să țină cont de toate aspectele incidente în prezenta speță.

De asemenea, se poate observa că pentru a admite excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond a procedat chiar și la interpretarea Deciziei nr. 2/17.02.2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție din care rezultă fără dubiu că acțiunea formulată de apelantă este temeinică și legală, fiind formulată în termen.

Mai mult, dreptul Ia acțiune în sensul de a solicita acordarea daunelor moratorii a început sa curgă de la data emiterii deciziei nr. 2 din 17.02.2014 a ICCJ, care are un caracter obligatoriu și care instituie în favoarea apelantei dreptul de a solicita plata dobânzilor legale reprezentând daune interese moratorii în urma prejudiciului suferit, determinat de achitarea eșalonată a sumelor de bani datorate de către pârâți, întrucât, numai de la data emiterii acestei decizii s-a clarificat modalitatea de aplicare și interpretare a dispozițiilor vechiului Cod civil, noului Cod civil, privind acordarea daunelor interese moratorii în cazul întârzierii nejustificate privind plata drepturilor salariale pentru personalul din sectorul bugetar, modalitatea de aplicare în continuare a O.U.G. nr. 71 din 2009 privind dreptul Statului de a eșalona pe o perioadă de 6 ani plata unor asemenea drepturi, consecințele unei asemenea eșalonări.

Este inechitabil și injust ca Statul Român, prin intermediul pârâților, sa-și invoce propria culpă constând în eșalonarea pe o perioadă foarte mare de timp a achitării drepturilor salariale cuvenite subsemnatei, pentru a fi exonerat de plata prejudiciului suportat în urma eșalonării achitării sumelor de bani respective.

Totodată, motivarea instanței de fond privind prescrierea dreptului la acțiune al subsemnatei pentru sumele de bani solicitate după expirarea termenului de prescripție de 3 ani în raport de titlurile executorii, invocându-se dispozițiile din Decretul nr. 167 din 1958, art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, nu au relevanță în cauză, întrucât emiterea actelor normative în temeiul cărora s-a dispus plata eșalonată a sumelor de bani datorate subsemnatei cu titlul de drepturi salariale a avut ca efect întreruperea cursului prescripției care a început să curgă începând cu anul 2010, data emiterii primului titlul executoriu în condițiile în care plata unor părți din sumele datorate nu a avut ca efect recunoașterea dreptului în sine al subsemnatei de către pârâți, ci, pur și simplu, îndeplinirea parțială a unor obligații, fiind îndoielnică data stingerii obligației, mai ales că nu se poate stabili în ce proporție au fost executate obligațiile, ce sume de bani au fost achitate în raport de titlul executoriu, existând riscul ca pârâții să se prevaleze de plata eșalonată a debitelor și să invoce oricând stingerea obligațiilor fără însă să facă dovada efectivă a cuantumului sumelor de bani achitate în perioada eșalonării plății acestora.

Mai mult, așa cum rezultă și din cererea de chemare în judecată prin Sentința Civilă nr. 936, pronunțată Ia data de 03.02.2010, în dosarul nr. 17468/3/2009, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia Civila nr. 4250/R din data de 15.10.2010, Tribunalul București, Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a obligat pârâții la plata către apelantă a sumelor de bani reprezentând sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, actualizate cu indicele de inflație pe perioada aprilie 2008 - decembrie 2008, actualizate cu indicele de inflație pentru perioada aprilie 2008 - decembrie 2008.

Prin aceeași hotărâre, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 4250/R din data de 15.10.2010, Tribunalul București, Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a obligat pârâtul PICCJ la plata către apelantă a sumelor de bani reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru perioada 22.12.2008 -01.03.2009, 31.05.2009 -12.11.2009, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație.

Așadar, deși prin hotărârea judecătorească indicată mai sus i-au fost recunoscute drepturile salariale reprezentând sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, până la acest moment, aceste drepturi nu i-au fost achitate. Totodată, prin O.U.G. 71/2009, privind plata unor sume prevăzute și titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, s-a dispus în sensul acordării acestor drepturi în mod eșalonat, în trei tranșe între anii 2010-2012. Ulterior, prin O.U.G nr.45/2010, de modificare a O.U.G.71/2009, s-au prorogat termenele de plată ale celor trei tranșe, în intervalul de timp cuprins între anii 2012, 2013 și 2014, iar prin Legea nr. 230/2011, pentru aprobarea O.U.G. 71/2009, au fost modificate termenele de plată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariala stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011 și a prevăzut o procedură de executare în 5 tranșe, stabilite în intervalul de timp cuprins între anii 2012-2016, urmând ca sumele de bani să fie actualizate cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.

Astfel, actele normative indicate mai sus au modificat în mod succesiv termenele de plată a sumelor de bani prevăzute în titlurile executorii, lipsind-o de dreptul de a se folosi de sumele respective, ceea ce a impus formularea prezentei cereri de obligare a pârâților la plata dobânzii legale pentru toată perioada întârzierii la plată a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești irevocabile, atât pentru sumele plătite cu întârziere, cât și pentru cele rămase neachitate, până la data plății integrale a acestora, cu titlu de reparare a prejudiciului produs.

Pe de altă parte, se poate observa că pârâții totuși și-au recunoscut obligația de plată, atât prin plățile efectuate la sfârșitul lunii septembrie 2010, aferente anului 2010, astfel cum a fost stipulat în O.U.G. nr. 71/2009, cât și prin plata la sfârșitul lunii aprilie a anului 2012 a cotei de 1,25% din suma datorată, astfel că orice termen de prescripție început în cauză a fost întrerupt.

Având în vedere motivele de mai sus, se poate observa că motivarea instanței de fond cu privire la faptul că în speță nu a operat întreruperea prescripției extinctive, este lipsită de fundament.

Mai mult, conform art. 16 din Decretul nr.167/1958, aplicabil prescripțiilor extinctive începute și împlinite sub imperiul reglementării anterioare noului Cod Civil, precum și cele începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Legii nr.71/2011, de punere în aplicare a Noului Cod Civil, prescripția se întrerupe:

a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția;

c) printr-un act începător de executare, dispoziții care sunt incidente în cazul de față și care au fost preluate și de dispozițiile art.2537 N.C.C. și al cărui efect constă tocmai în ștergerea prescripției extinctive începute și începerea, după întrerupere a cursului unei noi prescripții extinctive.

Pentru drepturile de natură salariala recunoscute prin astfel de sentințe judecătorești, sunt aplicabile și dispozițiile art. 161 alin. 4 din Codul Muncii, potrivit cărora "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".

De asemenea, dreptul apelantei la daune interese s-a născut sub incidența vechiului Cod Civil, art. 1082 din acest act normativ prevăzând că debitorul este obligat la plata de daune interese ca o consecință a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației.

Se poate observa că în reglementarea art. 1082 din Vechiul Cod civil, se disting două categorii de daune interese, respectiv daune compensatorii, reprezentând daune interese ce se cuvin pentru neexecutarea obligației și daune moratorii care sunt datorate pentru întârzierea în executare, exact ceea ce înțeleg să solicit în cazul de față.

Așadar, daunele interese moratorii se cuvin creditorului pentru o amânare a executării, pentru o executare târzie a obligației, daunele interese moratorii fiind cauzate tocmai de întârzierea în îndeplinirea obligației, rolul lor fiind de a acoperi prejudiciul cauzat prin întârzierea executării și se pot cumula întotdeauna cu executarea în natură a obligației, inclusiv cu executarea parțială.

În cazul obligației bănești, existența daunelor - interese moratorii este prezumată de lege, lipsa de folosință a sumei de bani datorată de debitor provoacă creditorului un prejudiciu care este egal cu dobânda legală.

Totodată, principiul reparării integrale a prejudiciului (cauzat prin neexecutare totală sau parțială, defectuoasă ori cu întârziere) este preluat și în dispozițiile art. 1531 Noul cod civil alin. (2) al textului de lege arătat, reglementând expres că acest prejudiciu cuprinde pierderea efectivă suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.

Pe de altă parte, dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești care asigură conservarea valorii creanței susceptibilă de a fi afectată de deprecierile monetare, creanță a căror executare este îndepărtată de nașterea lor.

Prin actele normative invocate s-a prevăzut faptul că sumele de bani plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, întrucât, dacă inițial s-a dispus ca plata drepturilor salariale prevăzute în titlul executoriu să se facă eșalonat până în 31.12.2009, ulterior, termenele de plată s-au prelungit succesiv până în anul 2016 și, ca atare, prin actualizarea sumelor de bani de la data când trebuia achitată, la data plății efective, creditorul primește suma inițială datorată și nu o valoare mai mare decât cea care trebuia achitată.

Actualizarea sumelor datorate în funcție de rata inflației nu reprezintă daune interese și nu acoperă integral prejudiciul suferit de apelantă.

În speță, apelanta solicită repararea prejudiciului produs, dobânda legală acoperind potrivit dispozițiilor legale arătate, întârzierea la plata (pentru aceeași perioadă), astfel încât nu există dublă reparație și nu echivalează cu o îmbogățire fără just temei.

Dreptul Ia dobânda legală chiar fără dovedirea unui prejudiciu, legea prezumându-l, este consacrat de dispozițiile art. 1088 vechiul Cod civil, drept care se aplică tuturor obligațiilor monetare indiferent de proveniența lor, nu numai la regimul dobânzii moratorii în cazul întârzierii în executarea unei obligații bănești contractuale, ca atare, și pentru cele cu titlul de daune - interese pentru întârziere în executare, reglementate de dispozițiile 1082 vechiul Cod civil, iar conform art. 525 din Vechiul Cod civil dobânda se cuvine zi cu zi.

Prin hotărârile judecătorești, care reprezintă titluri executorii, subsemnatei mi s-au recunoscut niște drepturi salariale care nu mi-au fost achitate nici până la acest moment, creanțele fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată fiind cu executare imediată, ceea ce înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic, obligația nefiind cu termen.

De altfel, chiar și în cazul obligațiilor cu termen, plata este exigibilă la momentul stabilit de ambele părți, în speță nefiind respectate nici măcar termenele de plată stabilite prin reglementările legale în acest sens.

Faptul că hotărârea judecătorească invocată în cauză este definitivă și executorie de la data pronunțării, conform art. 274 Codul Muncii republicat (fostul art.289 Codul Muncii), face ca pârâții să fie puși în întârziere de la data de 15.10.2010 pentru acoperirea integrală a prejudiciului, rezultat prin neachitarea drepturilor salariale, care fac obiectul titlului executoriu.

Astfel, aceste dobânzi nu pot curge de la data cererii de chemare în judecată, dispozițiile art. 1088 alin.(2) din vechiul Cod civil potrivit căruia daunele interese nu sunt debite decât în ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept, sunt aplicabile numai în materia neexecutării unei obligații contractuale, când este necesară punerea în întârziere a debitorului prin notificare prin intermediul executorilor judecătorești (art.1079 Cod civil) sau cererea de chemare în judecată a debitorului, nu și în materia titlului executoriu indicat în speță.

Așadar, momentul nașterii dreptului la dobânzi în favoarea apelantei nu este cel al cererii de chemare în judecată. în acest sens se poate observa că prin Hotărârea din 16.10.2007 în cauza Nadulișneac Ion contra Moldovei (executare tardivă a hotărârii judecătorești, irevocabilă și executorie), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării litigiului în favoarea sa nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare pentru a obține executarea sa (Metaxas vs. Greece, 27 mai 2004), în opinia Curții prejudiciul material fiind cauzat din cauza imposibilității de a se folosi de banii săi.

Totodată, în temeiul art.1082 Cod civil, debitorul va fi obligat la despăgubiri nu numai atunci când acționează cu intenția de a-1 prejudicia pe creditor ci ori de câte ori nu va dovedi existența unei cauze străine, deci ori de câte ori nu-și execută obligația din vina sa, indiferent că aceasta a constat în intenție sau simplă culpă .

Cauza străină în sensul art.1082 Cod civil este intervenția cazului fortuit sau a cazului de forță majoră sau vina creditorului care îl exonerează de răspundere, ori, apariția actelor normative de amânare a plăților nu îmbracă forma acestor evenimente pe care partea nu le putea prevedea și, ca atare, nu a luat măsurile corespunzătoare pentru evitarea acestor neexecutări, titlurile executorii fiind din cursul anului 2010. Chiar și fapta unui terț poate să aibă ca efect înlăturarea răspunderii debitorului, fiind însă necesar ca și aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau cazului fortuit.

De altfel, Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost admis Recursul în Interesul Legii, formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, prevede că în aplicarea dispozițiilor art.1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin (1), alin (2) teza I și art.1535 alin. (1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere motivele menționate, rezultă fără dubiu că sentința apelata este netemeinică și nelegală, fapt pentru care se impune admiterea apelului, anularea în tot a sentinței civile nr. 8552/19.09.2014 și, rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecata astfel cum a fost formulată.

La data de 27.03.2015, respectiv 06.04.2015, intimații Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției au formulat întâmpinare în cauză, prin care au solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

În apel, nu au fost administrate probe noi.

Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

La data de 22 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr.21 a stabilit următoarele:

"Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția I Civilă în dosarul nr. 9994/118/2013 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 și 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (art. 161 alin. 1 și 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării) și art. 1088 Cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare și art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii.";

În dosarul nr.9994/118/2013 aflat pe rolul Curții de Apel Constanța -Secția I Civilă, situația de fapt și obiectul cererii de chemare în judecată au fost următoarele: reclamanții pretind acordarea dobânzii legale pentru drepturi salariale stabilite printr-un titlu executoriu ce au făcut obiectul eșalonării plății în baza unor acte normative. Reclamanții sunt foști procurori care au obținut obligarea pârâților la plata unui spor de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1997 și aplicat la salariul de bază, printr-o hotărâre judecătorească executorie pronunțată într-un conflict de muncă. Drepturile au fost acordate pentru perioada 22.06.2004 - 21.03.2008 printr-o sentință din 21.03.2008. Reclamanții au formulat acțiunea pentru acordarea dobânzii legale la data de 28.11.2013.

Potrivit dispozițiilor art.521 alin.3 Cod pr. civilă, dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Curtea reține că între situația de fapt și obiectul prezentei cereri și dosarul nr. 9994/118/2013 aflat pe rolul Curții de Apel Constanța -Secția I Civilă există similaritate, urmând a avea în vedere dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr.21/2015.

Prin urmare, în acord cu dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin decizia nr.21/2015, Curtea apreciază criticile formulate de apelanta reclamantă, ca fiind, în parte întemeiate, în sensul ce urmează.

Obiectul acțiunii de față îl reprezintă obligarea pârâților la plata dobânzii legale pentru sumele plătite cu întârziere, calculată de la data de 15.10.2010 și până la momentul plății efective, precum și obligarea pârâților la plata către reclamantă a dobânzii legale pentru sumele datorate și rămase neexecutate, începând cu data de 15.10.2010 și până la plata integrală a sumelor respective, astfel cum rezultă din Sentința Civilă nr. 936, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VIII-a la data de 03.02.2010, definitivă și irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 4250/R, pronunțată la data de 15.10.2010 de Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civilă.

Față de modul de exprimare al petitului acțiunii, Curtea consideră că reclamanta a înțeles să învestească instanța de judecată cu o nouă acțiune în realizarea dreptului de a încasa daune interese aferente diferențelor de drepturi salariale acordate prin titlul executoriu.

Drept urmare, acțiunea pendinte este o veritabilă acțiune în pretenții ce tinde la obținerea unei noi hotărâri judecătorești care să recunoască dreptul reclamantei la acordarea dobânzii legale de la data pronunțării titlului executoriu și până la data plății efective a diferențelor salariale.

Trimiterile apelantei la jurisprudența CEDO nu prezintă relevanță în prezenta cauză, întrucât nu se pune problema analizării legalității normelor interne privind reglementarea plății unor sume prevăzute în titluri executorii în mod eșalonat cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, ci aplicarea, în mod efectiv, a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014 pronunțată in soluționarea unui recurs in interesul legii.

Instanța supremă a stabilit cu valoare obligatorie: "În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.";

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că "prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).

În aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.

Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

În ipoteza dată, însă, deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009], iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului";.

Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va admite apelul, va anula sentința civilă apelată și, evocând fondul, va admite în parte cererea și va obliga pârâții să plătească reclamantei dobânda legală aferentă drepturilor salariale restante stabilite prin sentința civilă nr.936/03.02.2010 pronunțată de Tribunalul București în dosar nr.17468/3/2009 definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.4250/R/15.10.2010 pronunțată de Curtea de Apel București, începând cu data de 28.03.2011. Va păstra în rest sentința.

← Instanţa competentă să soluţioneze întregul dosar în caz...		Acţiune în anulare sentinţă arbitrală întemeiată pe... →

Conflict de muncă având ca obiect despăgubiri constând din dobânda aferentă drepturilor salariale plătite cu întârziere.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de muncă având ca obiect despăgubiri constând din dobânda aferentă drepturilor salariale plătite cu întârziere.