CONSTATAREA  NULITĂŢII ABSOLUTE A CERTIFICATULUI DE  MOŞTENITOR

Judecătoria CÂMPINA Sentinţă civilă nr. 224 din data de 20.01.2014

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 3498/204/2012 reclamanții B Ași B C au chemat în judecată pe pârâta B V solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute a Certificatului de moștenitor nr.43/24.03.2010 emis în dosarul notarial nr.53/2010 al BNP Roxana Andreea Mușat de pe urma defunctului B Gh decedat la data de 03.01.2010 cu ultimul domiciliu în com. Telega jud. Prahova , cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta BAeste soția supraviețuitoare a defunctului B Gh , căsătorită din anul 1972 cu defunctul , din căsătoria lor rezultând un copil respectiv B C , soții nu au divorțat niciodată , iar defunctul a părăsit domiciliul comun când fiul său era foarte mic refuzând să mai reia legătura cu familia sa.

S-a menționat de reclamanți că întâmplător au aflat că defunctul BGh este decedat de aproximativ doi ani și luând relații de la Primărie li s-a indicat numărul certificatul de moștenitor emis de pe urma defunctului în care figurează ca unică moștenitoare sora acestuia , pârâtă în cauză.

În această situație reclamanții au apreciat reaua credință a pârâtei care a dorit excluderea de la beneficiul drepturilor legale de moștenire a descendentului ca succesor de gradul 1 .

In drept acțiunea a fost întemeiată pe disp.art.948 cod civil, art.88 din Legea 36/1995, și reclamanții au solicitat probe cu înscrisuri, interogatoriu , martori.

In dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar acte de stare civilă (f.5-7).

Pârâta B V a formulat întâmpinare (f.12) prin care a arătat că este sora defunctului B Gh de pe urma căruia s-a emis certificatul de moștenitor nr.42/2010 BNP Roxana Andreea Mușat a cărui nulitate se solicită de reclamanți.

Pârâta a precizat că nu avea cunoștință de existența unei căsătorii încheiată între fratele său în prezent decedat și reclamantă și nici de existența vreunui copil al acestuia cu reclamanta.

A susținut că la data decesului numitului B Ghnu a avut cunoștință de alți moștenitori în afară de pârâtă și sora acesteia, V E care a renunțat la succesiune , reclamanta având astfel calitatea de unică moștenitoare.

În aceiași întâmpinare s-a arătat că defunctul a trăit în concubinaj notoriu din luna decembrie 1972 cu numita B El relație din care s-a născut un fiu respectiv BC ns. la 23.10.1975 ,în prezent decedat ,iar după despărțirea de B E a început o nouă relație de concubinaj cu numita Ș M cu care a locuit până la decesul acestuia în com. Buștenari .

Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a numitului B C , față de care a formulat acțiune în instanță având ca obiect contestare filiație-fila 18 dosar- solicitând suspendarea prezentei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 4352/204/2012.al Judecătoriei Câmpina

Cererea a fost întemeiată pe disp. art.115-118 cod. pr. civ, 244 alin.1 cod pr.civ.

In ședința publică din data de 10.09.2012 instanța a dispus suspendarea prezentei cauze în temeiul art 244 alin 1 pct 1CPC până la solutionarea definitivă a dosarului nr. 4352/204/2012.al Judecătoriei Câmpina

Cauza a fost repusă pe rol la solicitarea reclamantului cu termen la data de 30.09.2013 după pronunțarea sentinței civile nr.1168/2013 pronunțată în dosarul nr.4352/204/2012 rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare , prin care s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în contestarea filiației lui BC formulată de BV .

In cauză a formulat cerere de intervenție în nume propriu numita Ș M, fiica defunctului bGh prin care aceasta a solicitat de asemenea constatarea nulității absolute a Certificatului de moștenitor nr.43/24.03.2010 emis de BNP Roxana Andreea Mușat în dosarul notarial nr.53/2010 , emis de pe urma defunctului B Gh, consecință a constatarii calității de moștenitor a intervenientei față de defunctul BGh.

S-a arătat de către intervenientă că la data de 03.01.2010 a decedat numitul B Ghe cu ultimul domiciliu în com. Telega jud. Prahova și de pe urma defunctului au rămas moștenitori din mai multe clase succesorale , astfel : soția supraviețuitoare B A precum și descendenți.

La data de 24.03.201o s-a emis certificatul de moștenitor de pe urma defunctului B Gh și la rubrica privind moștenitorii a fost menționată B V în calitate de soră-colateral privilegiat deși el a fost căsătorit în com Aluniș conviețuind cu soția Becu Ana , căsătorie din care a rezultat un fiu, B C ,astfel cum intervenienta a cunoscut chiar dela tatăl său.

defunctul BGh, fratele pârâtei și în același timp tatăl intervenientei a avut o relație de concubinaj începută în anul 1972 cu numita B E din această relație rezultând doi copii B decedat în anul 1975 și intervenienta respectiv Ș M,împrejurare dovedită cu acte de stare civilă .

Cererea a fost întemeiată pe disp.art.49 alin.1 și 2 și 50 C.pr.civ.

La dosar au fost depuse înscrisuri: procura judiciară aut. sub nr.2125 din 21.08.2013 la BNP Mușat Roxana Andreea , certificatul de căsătorie, certificatul de naștere (f.37-38).copii certificate de pe înscrisurile aflate în dosarul notarial nr.53/2019 în care s-a emis certificatul de moștenitor nr.43/24.03.2010 (f.44-74.)

Reclamanții au formulat o cerere prin care a solicitat completarea acțiunii în sensul constatării calității acestora de succesori ai defunctului Becu Gheorghe , decedat la data de 03.01.2010 în calitate de soție supravietuitoare și descendent.

In drept cererea a fost întemeiată pe disp. art.132 cod pr.civ.

În ședința publică din data de 21 oct.2013 instanța a admis probe cu înscrisuri ,interogatoriul pârâtei și probe testimoniale cu câte un martor pentru reclamanți și intervenientă iar în ședința publică din 25 11 2013 a dispus decăderea acestora din proba testimonială pentru neindicarea martorilor cu nume și adrese în vederea citării , administrându-se proba cu interogatoriul pârâtei la termenul din 20 ianuarie 2014, filele 129-131dosar.

Pârâta B Va invocat excepțiile neacceptării în termenul legal de către reclamanți și intervenientă a succesiunii defunctului B Gh și în consecință excepția lipsei calității procesual active a acestora de a formula cerere de chemare în judecată a pârâtei și cerere de intervenție., depunând și practică judiciară în acest sens, filele 81-110 dosar.

Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare susținând că în speță sânt aplicabile excepțiile de la regula calculării termenului de prescripție de șase luni ca termen de opțiune succesorală.

Astfel s-a arătat că ori pârâta cunoștea de existența reclamanților și a intervenientei , soție supraviețuitoare și fii ascunzând acest lucru cu rea credință notarului ori într-adevăr nu cunoștea acest aspect și atunci vina aparține în totalitate defunctului.

Au fost invocate dispozițiile art 88 alin 1 din Legea 36 /1995 care conferă legitimare procesuală activă tuturor celor care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor precum și art 689 cod civil care admit acceptarea voluntară tacită a succesiunii.

s-a susținut că intentarea unei acțiuni succesorale valorează acceptare și cerere de repunere în termen ul acceptării iar în speță formularea unei acțiuni în constatarea nulității certificatului de moștenitor motivat de excluderea lor în calitate de succesori semnifică fără dubiu intenția de a accepta succesiunea și a solicita repunerea în termenul de acceptare a succesiunii.

s-a depus la dosar practică judiciară cu referire la prescripția dreptului de opțiune succesorală.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma excepțiilor invocate instanța reține în fapt următoarele:

Prin certificatul de moștenitor nr.43/24.03.2010 emis în dosarul notarial nr.53/2010 al BNP Roxana Andreea Mușat de pe urma defunctului B Gh ecedat la data de 03.01.2010 cu ultimul domiciliu în com. Telega jud. Prahova , depus la fila 74 dosar, a cărui nulitate absolută se solicită a se constata atât prin acțiune cât și prin cererea de intervenție , se menționează ca moștenitoare a defunctului numita BV, soră, pârâtă în prezenta cauză iar ca renunțător la succesiune VE , soră, conform declarației autentificate sub nr.509/15.03.2010 notar public Manzicu Corina Mihaela ,Ploiești.

Reclamanții și intervenienta au calitate de soție supraviețuitoare ,fiu și fiică a defunctului BGh conform actelor de stare civilă depuse la dosar coroborate cu Sentința civilă nr. 1168/2013 pronunțată în dosarul nr.4352/204/2012 rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare , prin care s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în contestarea filiației lui BC formulată de B V.

În cauză, se analizează cu prioritate excepția lipsei calității procesual active a reclamanților și intervenientei , invocate de pârâtă consecință a neacceptării în termenul legal de șase luni a moștenirii defunctului .

Astfel ,prin definiție, calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății .

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul fixează cadrul procesual în care seva desfășura judecata cu privire la părți, trebuind să justifice atât calitatea sa procesuală cât și pe cea a pârâtului, instanța având posibilitatea verificării acestora.

Cum, ca principiu de ordine publică , legea precizează că nimeni nu este obligat a face acceptarea unei moșteniri cei se cuvine ( art.686 cod civil) chiar în cadrul aceleiași clase de moștenitori vocația generală se transformă în vocație concretă prin manifestarea expresă sau tacită a succesibilului de a culege moștenirea.

Din răspunsurile pârâtei la interogatoriu coroborate cu actele și lucrările dosarului succesoral precum și cu înscrisurile din prezenta cauză rezultă ca cei doi reclamanți și intervenienta nu au făcut nici un act de acceptare tacită sau expresă a moștenirii rămase de pe urma defunctului B Ghe. În termenul de opțiune succesorală de 6 luni de la data deschiderii succesiunii.

Potrivit art 651 cod civil succesiunile se deschid prin moarte astfel succesiunea defunctului s-a deschis la data de 03.01.2010.sancțiunea neexercitării dreptului de opțiune succesorală în termenul prevăzut de art 700 alin 1 cod civil o constituie decăderea din dreptul de a opta astfel că, pe cale de consecință, persoana respectivă devine străină de succesiune.

Natura juridică a termenului de acceptare a succesiunii a fost calificată ca fiind de prescripție și așa fiind , este susceptibil de întrerupere suspendare și repunere în termen fiindu-i aplicabile regulile care guvernează materia prescripției extinctive.

În cauză nu a fost solicitată repunerea în termenul de acceptare a succesiunii ci referirile la ceastă instituție s-au făcut prin notele scrise și răspunsul la întâmpinare în baza practicii judiciare depuse cu această ocazie.

Nu au fost invocate nici cauze de forță majoră sau alte motive care să atragă suspendarea sau întreruperea termenului în acceptiunea Decretului 167/1958.

Prin răspunsul la interogatoriul depus la fila 134 dosar, reclamanta recunoaște că a aflat de la fratele său în urmă cu doi ani de decesul soțului său iar prin probele administrate la solicitarea reclamanților și a intervenientei nu s-a dovedit împiedicarea acestora de a efectua acte de acceptare a succesiunii în termenul legal fiind confirmată doar înstrăinarea lor de soțul respectiv tatăl cu care nu au mai menținut relații în ultima parte a vieții.

Cum această situație nu este suficientă pentru a determina calitatea de moștenitor acceptant iar în aplicarea dispozițiilor legale , art 700 alin 2 CC nu prezintă importanță nici faptul că succesibilului locuiește în altă localitate , din țară sau străinătate decât locul deschiderii moștenirii și nici cunoașterea componenței patrimoniului succesoral, instanța apreciază excepțiile ca fiind întemeiate.

Astfel, chiar dacă art 88 alin 1 din Legea 36 /1995 mod arată că cei care se consideră vătămați în dreptul lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței anularea lui și stabilirea drepturilor lor potrivit legii, în cazul de față, reclamanții și intervenienta sânt străine de moștenirea autorului lor prin neacceptarea în termenul legal de opțiune succesorală a succesiunii și nici nu justifică un alt drept sau interes astfel că nu pot susține o vătămare a drepturile lorși în consecință nu au calitate procesuală activă în promovarea acțiunii în nulitatea certificatului de moștenitor.

Față de aceste considerente instanța urmează a admite excepția lipsei calității procesual active a reclamanților , consecință a neacceptării în termenul legal a succesiunii defunctului B GH de către reclamanți și intervenientă și în consecință a respinge acțiunea formulată de reclamanții și cererea de intervenție formulată de intervenienta, ca formulate de persoane fără calitate procesuală activă.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CONSTATAREA  NULITĂŢII ABSOLUTE A CERTIFICATULUI DE  MOŞTENITOR