Obligarea angajatorului la schimbarea procentului de încadrare în grupa i de muncă, de 75%, recunoscut voluntar anterior intentării acţiunii. caracterul nefondat al cererii de recunoaştere a unui procent de 100% în lipsa unor documente primare de valoare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 1493/Ap din data de 28.09.2017
Obligarea angajatorului la schimbarea procentului de încadrare în grupa I de muncă, de 75%, recunoscut voluntar anterior intentării acțiunii. Caracterul nefondat al cererii de recunoaștere a unui procent de 100% în lipsa unor documente primare de valoare probatorie egală cu a celor ce atestă legala încadrare în grupa a I-a de muncă în procent de 75%.
<<Potrivit prevederilor pct.6 din Ordinul MM nr.50/1990 ,,Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).";
Astfel după cum corect a reținut prima instanță, societatea intimată și-a îndeplinit atribuțiile care îi reveneau în aplicarea actului normativ anterior menționat și a procedat la nominalizarea persoanelor îndreptățite la încadrarea în grupele superioare de muncă, demers în urma căruia a încadrat activitatea prestată de către apelantă în grupa I de muncă în procent de 75%.
Apelanta nu a atacat actul de nominalizare în grupa I de muncă, acceptând tacit situația juridică recunoscută prin acesta, temeinicia și legalitatea sa.
Ca urmare a rămânerii definitive a actului în discuție intimata a efectuat mențiuni corespunzătoare în carnetul de muncă al apelantei, la poziția 50 înscriind încadrarea în grupa I de muncă a activității acesteia pentru perioada 02.04.1984 - 31.03.2001 în procent de 75%, în conformitate cu dispozițiile art.1 din Decretul nr.92/1976.
Cu privire la această înscriere apelanta nu a formulat cerere de rectificare potrivit prevederilor art.7 și 8 din actul normativ anterior menționat.
Raportat la cele de mai sus Curtea constată că îndreptățirea apelantei la încadrarea în grupa I de muncă doar pentru 75% din timp, iar nu pentru 100% din timpul lucrat este dovedită prin acte care se bucură de o prezumție de temeinicie și legalitate nerăsturnată pe căi legale. Constatarea unei stări de fapt și de drept peste conținutul acestor înscrisuri, împotriva cărora apelanta avea deschise căi distincte de atac, respectiv a unor împrejurări contrare celor statuate prin intermediul lor de către entitățile îndrituite de lege nu este permisă.
Pe de altă parte, se observă că nici nu este posibilă din punct de vedere obiectiv stabilirea în prezent, cu certitudinea și rigurozitatea ce trebuie să caracterizeze o hotărâre judecătorească, a unei stări de fapt contrară acestor documente, respectiv a desfășurării activității pe parcursul a peste 15 ani în alte condiții decât cele atestate de către angajatorul apelantei, după alți 15 ani de la sfârșitul intervalului de timp vizat de acțiune.
Împrejurarea că apelanta a beneficiat de spor de sectoare calde, spor de muncă grea și spor de condiții nocive nu este de natură a conduce la o altă concluzie în condițiile în care cerințele impuse de Ordinul MM nr.50/1990 pentru încadrarea în grupe superioare de muncă sunt altele, iar acordarea sporurilor în discuție nu era suficientă pentru a se realiza o atare încadrare.
Pe cale de consecință Curtea constată că pretenția apelantei de majorare a procentului de timp pentru care i s-a recunoscut de către intimată prestarea activității de termist în grupa I de muncă este nefondată.
În ceea ce privește unul dintre motivele pe care se sprijină această pretenție și anume împrejurarea că procentul în discuție a fost incorect stabilit de către angajator exclusiv în considerarea faptului că apelanta este femeie, adică pe temeiul unui criteriu discriminatoriu în sensul art.16 alin.1 din Constituția României, Curtea constată că existența unei eventuale situații de discriminare nu poate conduce în sine la recunoașterea în favoarea apelantei a unui drept ce nu i se cuvine acesteia, respectiv a dreptului la încadrare în grupa I de muncă pentru activitatea prestată în perioada 02.04.1984 - 31.03.2001 în procent de 100%.
Deși a făcut referire la existența unei situații personale discriminatorii creată de către intimată, apelanta nu a formulat împotriva acesteia o cerere de chemare în judecată în sensul indicat de art.27 din OG nr. 137/2000 din 31 august 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, potrivit cărora ,,(1) Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.";>>
| ← Modul de stabilire a naturii juridice a acţiunii în validare... | Minori şi familie, ordonanţă preşedinţială.... → |
|---|
