CONTESTAŢIE ÎN ANULARE - LITIGIU CU PROFESIONIŞTI. OMISIUNEA CERCETĂRII UNUI MOTIV DE RECURS. ANALIZAREA MOTIVULUI DE RECURS, CHIAR DACĂ INSTANŢA DE RECURS NU A FĂCUT REFERIRE ÎN MOD EXPRES LA EL. -art.318 teza a II - a Cod procedură civilă.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 95 din data de 12.02.2013
SECȚIA A II - A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL.
CONTESTAȚIE ÎN ANULARE - LITIGIU CU PROFESIONIȘTI. OMISIUNEA CERCETĂRII UNUI MOTIV DE RECURS. ANALIZAREA MOTIVULUI DE RECURS, CHIAR DACĂ INSTANȚA DE RECURS NU A FĂCUT REFERIRE ÎN MOD EXPRES LA EL.
-art.318 teza a II - a Cod procedură civilă.
Decizia nr.95/C/12.02.2013 a Curții de Apel Oradea - Secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Prin decizia nr. 543/C/2012 din 13 septembrie 2012, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondate recursurile declarate de recurenții pârâți G. G. și G. L. și de recurenta creditoare A. V. A. S. B. în contradictoriu cu intimata debitoare SC R. C. SRL O. - prin lichidator R. IPURL O. împotriva Sentinței nr. 2401 din 19.10.2011 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menținut-o în totul.
Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs a reținut următoarele :
Prin Sentința nr. 2401 din 19.10.2011 Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamanta R. IPURL, desemnată să administreze procedura insolvenței debitoarei SC R. C. SRL, în contradictoriu cu pârâții G. G., G. L. și AVAS, și pe cale de consecință a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.354/10.02.2003 încheiat la Biroul Notarului Public T. D. D. la data de 10.02.2003 asupra imobilului situat în O. , str.I. P. P. nr.2, înscris în C.F. 15761 O., nr. top 5358/26 și restituirea în favoarea debitoarei SC R. C. SRL a imobilului prin restabilirea situației anterioare de C.F. și radierea ipotecii A.P.A.S. din C.F. A respins acțiunea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali G. G. și G. L.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarea AVAS București și recurenții pârâți G. G. și G. L., aceștia din urmă solicitând admiterea recursului, casarea/modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii reconvenționale, în sensul de a se constata că sunt proprietari de drept asupra construcțiilor noi edificate, compuse din parter și etaj situate administrativ în O., str. I. P. P., nr. 2, județul B., având nr. topo. 5358/26 înscris în CF 15761 O. și să se dispună întabularea dreptului astfel dobândit în coala de CF sus menționată.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, conform art.3041 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea a reținut cu privire la primul motiv din recursul formulat de pârâții G. G. și G. L., respectiv analizarea de către judecătorul sindic a cererii formulate de lichidator prin prisma altor temeiuri de drept și încălcarea astfel a dispozițiilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, potrivit cu care judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, că acesta este nefondat, deoarece indicarea greșită de către administratorul judiciar a textelor legale aplicabile acțiunii sale în anularea actelor frauduloase este o simplă eroare materială care nu poate atrage modificarea sau casarea sentinței atacate pentru următoarele motive:
În primul rând obiectul acțiunii este determinat de pretențiile reclamantului și cauza lor juridică așa cum apare aceasta din motivele acțiunii, respectiv anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat în "perioada suspectă";, care a fraudat interesele creditorilor, iar nu de textele legale indicate de reclamant, instanța fiind liberă să aplice textele legale potrivite cauzei, ținând cont de situația de fapt invocată și dovedită și argumentele juridice aduse de părți.
În al doilea rând, nu se poate vorbi de o depășire a limitelor obiectului cauzei sau de o nepunere în discuția părților a tuturor împrejurărilor de fapt și de drept (acest din urmă aspect fiind un drept, iar nu o obligație pentru judecător, conform art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă), deoarece recurenții au avut tot timpul cunoștință despre cadrul procesual (corespunzător acțiunii în anulare prevăzută de art. 61 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1995 modificată prin OG nr. 38/2002, republicată în M. Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004) în limitele căruia judecătorul fondului s-a pronunțat. Această concluzie rezultă din mai multe înscrisuri de la dosar: sentința nr. 2558/F/2009 din 15.12.2009 a Tribunalului Bihor pronunțată în primul ciclu procesual, neincluderea între motivele de recurs declarat împotriva acestei sentințe și a depășirii limitelor obiectului acțiunii, nereținerea de către Curtea de Apel Oradea în decizia nr. 15/C/2011 din 18.01.2010 prin care s-a casat sentința nr. 2558/F/2009 a motivului de casare decurgând din încălcarea art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă și mai ales concluziile scrise depuse de către recurenți la 10.10.2011, înainte de pronunțarea sentinței atacate, în care solicită respingerea "acțiunii în anulare formulată de R. IPURL în baza art. 80 din Legea nr. 85/2006 din Legea nr. 85/2006 (fost art. 61 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1995), lichidatorul judiciar depunând și el concluzii scrise în care indică aceleași temeiuri de drept (f. 35 și 42 din dosarul 2237/111/2011).
Cu privire la al doilea motiv de recurs invocat, respectiv nemotivarea respingerii cererii reconvenționale, Curtea a constatat că și acesta este nefondat, deoarece judecătorul sindic a arătat la modul concis, dar clar (f. 50, paragraful final), că acțiunea reconvențională este neîntemeiată deoarece efectuarea lucrărilor de investiții de către pârât îi conferă doar un drept de creanță, iar nu un drept de proprietate, atâta timp cât lucrările efectuate de pârâți nu au avut ca rezultat edificarea unui nou imobil (altul decât cel care a făcut obiectul acțiunii în anulare), ci doar un spor de valoare a imobilului, accesiunea în baza art. 494 cod civil putând fi invocată doar de proprietarul terenului, nu și de constructor. Curtea a mai constatat că transferul dreptului de proprietate asupra acestui imobil de la debitorul SC R. C. SRL către G. G. și G. L.nu putea constitui un suficient temei pentru admiterea cererii reconvenționale, câtă vreme valabilitatea acestui transfer face chiar obiectul acțiunii în anulare introductive, astfel că procesul verbal din 07.02.2000 al Adunării generale a asociaților SC R. C. SRL, invocat de recurenți, este lipsit de relevanță cu privire la temeinicia reconvenționalei, acest act neconstituind prin el însuși un act translativ de proprietate.
Cu privire la al treilea motiv de recurs invocat, respectiv fictivitatea contractului a cărui anulare s-a solicitat de către lichidatorul judiciar, Curtea de Apel a reținut mai întâi că, pentru incidența textului legal ce a determinat anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 354/10.02.2003 la BNP T. D. (art. 61 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1995), relevantă este nu natura fictivă a operațiunilor patrimoniale încheiate de debitor în cei trei ani anteriori datei deschiderii procedurii, ci natura frauduloasă a operațiunii în raport de dreptul legitim al creditorilor de a fi plătiți în mod colectiv și egalitar în procedura concursuală a insolvenței. Cu alte cuvinte, nu este necesar ca actul a cărui anulare se solicită în temeiul art. 61 alin. 1 lit. b să fie fictiv, ci este suficient ca prestația debitorului să depășească vădit prestația primită, prin aceasta debitorul agravându-și starea de insolvabilitate, și, mai important, prejudiciindu-i pe creditori anteriori cel puțin prin creșterea masei credale, dacă nu chiar, ca și în cazul de față, prin diminuarea activelor susceptibile de valorificare în vederea plății creanțelor.
În ceea ce privește dovedirea caracterului fraudulos al contractului, Curtea a apreciat că în mod corect judecătorul sindic a avut în vedere circumstanțele încheierii actului atacat, deoarece, prin natura ei, intenția frauduloasă este puțin susceptibilă de a rezulta din mijloace de probă directe.
Astfel, momentul încheierii contractului, cu mai puțin de 90 de zile înainte de închiderea procedurii și calitatea de asociat al pârâtului G. G. în SC S. M. O. SRL, societatea care deținea 85% din părțile sociale ale debitorului vânzător SC R. C. SRL, lipsa datei certe de pe procesul verbal din 07.02.2000 al Adunării generale a asociaților SC R. C. SRL, invocat de recurenți, nasc puternice prezumții simple în sensul intenției frauduloase a părților implicate în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 354/10.02.2003 la BNP T. D.
Mai mult, procesul verbal din 07.02.2000 al Adunării generale a asociaților SC R. C. SRL nu constituie prin el însuși un act translativ de proprietate, astfel că nu se poate în mod pertinent vorbi, așa cum face recurenta G. L., în concluziile scrise depuse la 31 august 2012, că imobilul a fost cumpărat în anul 1999 , contractul autentic reprezentând doar actul formal, prin care este definitivată vânzarea imobilului. Aceasta ar fi situația unui contract translativ afectat de o condiție suspensivă sau rezolutorie și în care părțile printr-un act ulterior ar renunța la condiția suspensivă sau ar recunoaște imposibilitatea producerii condiției rezolutorii, nu și în cazul de față, unde procesul verbal din 07.02.2010 (prin lipsa datei certe și mai ales lipsa unei contraprestații a lui G. G. pentru terenul și casa veche, înglobată în casa nouă) și declarația autentificată sub nr. 1026/09.04.2012 (prin lipsa calității de proprietar al imobilului sau de administrator al SC R. C. SRL a persoanei declarante G. D.) sunt în mod evident înscrisuri întocmite pro causa, care nefiind opozabile terților, nu pot face probă în favoarea recurenților.
În plus, Curtea de Apel a reținut că în CF 15761, sub B7 apare înscrisă brutăria în regim de înălțime parter plus mansardă încă din anul 1999, deci anterior momentului la care recurenții pretind că au început lucrările de supraedificare, punând astfel în mod real sub semnul întrebării veridicitatea declarațiilor pârâtului pe baza cărora expertul a stabilit valoarea construcției înainte de investițiile efectuate asupra casei, expertul arătând în rapoartele de expertiză că, pe baza declarației pârâtului, a luat în calcul o casă pe un singur nivel cu suprafața de 64,40 mp. Concluzia logică, care se coroborează și cu valoarea mult mai mare decât cea stabilită în raportul de expertiză, și anume valoarea de 320.000 lei la care a fost evaluat același imobil în contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 2714/31.08.1999 încheiat între Fondul Proprietății de Stat și SC R. C. SRL, este că imobilul a fost supraedificat înainte de anul 1999, conform cu înscrierea de sub B7 din CF 15761, ceea ce face ca toate susținerile recurenților-pârâți cu privire la contribuția lor din anii 2000-2002 la supraedificarea imobilului (atât cele referitoare la acțiunea în anulare, cât și cele referitoare la reconvențională) să fie nedovedite.
Esențial este însă că transferul dreptului de proprietate s-a făcut prin actul atacat, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 354/10.02.2003 la BNP T. D., în interiorul perioadei suspecte, și mult după formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitorului vânzător, la o valoare de 30.000 lei, care, deși achitată (conform ordinelor de plată depuse în dosarul de recurs), a fost mult mai mică decât valoarea de circulație a imobilului stabilită de expertul constructor, de 426.300 lei, ceea ce reprezintă o operațiune comercială în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, fiind dovedită astfel și intenția frauduloasă a părților contractante. Prin urmare, în mod corect judecătorul sindic a admis acțiunea în anulare în baza art. 61 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1995.
În ceea ce privește recursul formulat de AVAS, Curtea a constatat că, dat fiind contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 2714/31.08.1999 încheiat între Fondul Proprietății de Stat și SC R. C. SRL (f. 13 din dosarul de fond), prin care SC R. C. SRL a consimțit la constituirea ipotecii asupra imobilului înscris în CF 15761 O. pentru garantarea plății ratelor din actul adițional la contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. BH 43/03.06.1999 de către debitorul principal SC G. M. SRL, iar acest contract de vânzare cumpărare de acțiuni a fost reziliat prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 36/2002 ca urmare a neachitării a 2 rate scadente, este evident că a încetat și obligația de garanție a debitorului ipotecar SC R. C. SRL, ipoteca neputând fi extinsă peste limitele ei și pentru garantarea daunelor interese stabilite convențional, deoarece ar fi încălcat principiul autonomiei de voință prin extinderea nejustificată a obiectului contractului de garanție imobiliară peste limitele a ceea ce debitorul ipotecar a înțeles să-și asume. În consecință, în mod corect a dispus judecătorul sindic, în baza art. 1800 pct. 1 din vechiul Cod civil, radierea ipotecii.
Împotriva Deciziei instanței de recurs au formulat contestație în anulare recurenții pârâți G. G. și G. L., solicitând anularea acesteia, cu consecința rejudecării recursului și admiterii acestuia, astfel cum a fost formulat.
Contestatorii și-au întemeiat contestația pe dispozițiile art. 318 - teza I - Cod de procedură civilă, arătând că dezlegarea dată de instanța de recurs cauzei este rezultatul unei greșeli materiale.
Astfel, în cuprinsul hotărârii de respingere a recursului s-a reținut împrejurarea că G. D. - persoana care a declarat că a încasat prețul vânzării în anul 1999 pentru Brutăria din O., str. I. P. P. nr. 2 - nu era proprietar al imobilului și nici administrator al SC R. SRL. Or, în anul 1999, G. D. era asociat unic și administrator al SC R. SRL, împrejurare care reiese din înscrierile cuprinse în certificatul constatator emis de ORC, astfel că hotărârea contestată se întemeiază pe o eroare materială.
O altă eroare materială în care s-a găsit instanța cu ocazia deliberării a fost însuși temeiul de drept prin prisma căruia a soluționat cauza. Astfel, din considerentele hotărârii rezultă că instanța de recurs a analizat cauza, respectiv acțiunea lor reconvențională, prin prisma art. 494 din Vechiul Cod civil. Însă acțiunea lor nu este întemeiată pe acest text de lege, ci pe dispozițiile art. 492 din același Cod care prevăd că, construcțiile făcute asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa și sunt ale lui până se dovedește contrariul. În speță, prezumția a fost răsturnată, astfel că s-a născut un drept de superficie pe seama proprietarului construcției, iar pe de altă parte, prin hotărârea AGOA din 07.02.2000. proprietarul terenului a renunțat la beneficiul prevăzut de art. 494 din Vechiul Cod civil.
Pe de altă parte, acest motiv a fost invocat și prin cererea de recurs, însă instanța de recurs nu l-a analizat, omițând să o facă și reiterând doar motivarea primei instanțe asupra acelorași prevederi ale art. 494 din Vechiul Cod civil, împrejurare față de care în cauză este incident și motivul de contestația în anulare prevăzut de art. 318 teza a II- a Cod de procedură civilă, respectiv acela că instanța de recurs a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Tot în prezența unei erori materiale, consideră că se află și raportându-se la împrejurarea că instanța de recurs a reținut că, potrivit expertizei efectuate în cauză, valoarea de circulație a imobilului la data de 10.02.2003 este de 426.300 lei, iar prețul de vânzare este de 30.000 lei. Astfel, prin expertiza depusă la dosarul cauzei la data de 10.12.2008 s-a stabilit valoarea de circulație a imobilului în care au fost incluse și investițiile efectuate de contestatori la suma de 426.300. Însă, ca urmare a deciziei de casare, instanța de fond a solicitat expertului să completeze raportul de expertiză în sensul stabilirii valorii de circulație a construcției vechi. Prin raportul de expertiză depus la dosarul cauzei la data de 20.06.2011 s-a stabilit că, la data de 10.02.2003, construcția veche și terenul aferent acesteia, de 719 mp, are o valoare de circulație de 30.820 lei. Eroarea materială este cu atât mai evidență cu cât ambele instanțe rețin că investițiile efectuate imobilului sunt făcute de contestatori, astfel că la analiza preșului derizoriu aceste investiții nu trebuie luate în calcul. Contestatorii susțin că suma de 30.000 lei raportată la 30.820 lei nu este făcută în scopul fraudării creditorilor deoarece există o diferență de doar 820 lei, marjă care este acceptabilă din toate punctele de vedere.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Examinând contestația formulată prin prisma motivelor invocate de contestatori, instanța a constatat că aceasta nu este fondată, fiind respinsă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, conform art. 318 Cod de procedură civilă, hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Contestatorii invocă, în primul rând, prima ipoteză a textului arătat în alineatul precedent, respectiv împrejurarea că soluția dată de către instanța de recurs este rezultatul unor erori materiale.
Instanța a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite aceste condiții, iar cererea contestatoarei este inadmisibilă sub acest aspect. Textul de lege se referă la greșeli materiale, cum ar fi neobservarea că s-a achitat taxa de timbru sau că recursul s-a formulat în termen etc., deci aspecte care nu țin de fondul cauzei, ci de chestiuni procedurale. Contestatoarea nu invocă nici o greșeală materială în sensul cerut de lege, ci invocă greșeli de apreciere a instanței de recurs asupra valorii construcției, temeiului juridic al cererii lor reconvenționale și calitatea de asociat unic și administrator al unei societăți comerciale a unei persoane la care se face referire în Decizie, deci, greșeli de judecată și de apreciere a probelor care nu pot forma obiectul contestației în anulare. Instanța de recurs a analizat motivele de recurs invocate de contestatori și de celălalt recurent și și-a spus părerea supra lor , astfel că nu se poate vorbi de existența unor erori materiale, ci eventual de erori de judecată care nu pot face obiectul contestației în anulare.
Contestatorii tind la o nouă judecată asupra recursului, or contestația în anulare nu este o cale ordinară de atac, ci o cale extraordinară care poate fi formulată numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv art. 317 și 318 Cod de procedură civilă. În cauză nu este incident cazul de contestație invocat, astfel că instanța nu poate proceda la o nouă judecată a recursului.
În ce privește cel de-al doilea motiv invocat, respectiv cel conform căruia instanța de recurs a omis să analizeze toate motivele de modificare sau de casare invocate de recurenți, și anume motivul invocat și prin contestație legat de temeiul juridic al cererii reconvenționale, temei apreciat greșit de către instanța de fond, instanța a constatat că și acest motiv este nefondat, fiind respinsă contestația astfel cum s-a arătat mai sus.
Contrar celor invocate de contestatori, instanța de recurs a analizat acest motiv, chiar dacă nu a făcut referire în mod expres la el, din cuprinsul Deciziei rezultând că instanța de recurs și-a însușit punctul de vedere al instanței de fond asupra naturii juridice a actului ce face obiectul judecății și asupra încadrării juridice a situației de fapt, aspect care rezultă și din împrejurarea că instanța de recurs a adus argumente suplimentare în sprijinul opiniei instanței de fond.
Așa cum s-a reținut și în jurisprudența CEDO, instanța, în cazul nostru instanța de recurs, nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau de modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ceea ce a făcut și instanța de recurs prin decizia atacată. Aceasta a analizat toate motivele invocate de recurenți, astfel că este nefondată contestația formulată sub acest aspect.
S-a menținut astfel ca legală și temeinică decizia atacată.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.
| ← DREPTUL FAMILIEI. MĂSURA PLASAMENTULUI ÎN REGIM DE URGENŢĂ A... | RECURS - LITIGIU CU PROFESIONIŞTI. DESCHIDEREA PROCEDURII... → |
|---|
