Contestaţia în anulare împotriva deciziei din recurs, formulată în temeiul art. 318 C.p.c., este nefondată în situaţia în care recursul a fost respins ca inadmisibil.
Comentarii |
|
Tribunalul GALAŢI Decizie nr. 766 din data de 16.10.2013
În speță, Judecătoria Galați la data de 17.12.2010 a respins ca nefondată plângerea petentului În sentință s-a menționat în mod expres: "Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare";.
Petentul a formulat recurs care a fost respins ca inadmisibil.
Împotriva deciziei din recurs petentul a formulat contestație în anulare, susținând că instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de recurs.
Instanța, învestită cu soluționarea contestației în anulare, a dispus respingerea acesteia ca nefondată cu motivarea că în speță, într-adevăr, instanța de recurs nu a cercetat motivul de recurs invocat de recurent însă acest lucru nu s-a datorat "omisiunii"; instanței așa cum dispune art. 318 C.p.c., ci ca urmare a faptului că recursul s-a respins ca inadmisibil ceea ce a făcut de prisos cercetarea motivului de recurs.
Tribunalul a reținut că sentința de respingere a plângerii contravenționale a fost pronunțată de Judecătoria Galați la data de 17.12.2010. La această dată era în vigoare L. 202/2010 care prevede că sentințele pronunțate de judecătorii în plângerile contravenționale ce au ca obiect L. 61/1991 sunt irevocabile.
În aceste condiții sentința pronunțată de judecătorie la data de 17.12.2010 este irevocabilă, chiar dacă ea poartă mențiunea "Cu recurs . . .";. Calea de atac este de la lege iar nu de la judecător.
Prin decizia 174/28.03.2013 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. 315/31.05.2013 , a fost declarat neconstituțional art. 8 al. 2 din L. 61/1991 care prevedea că hotărârea judecătoriei prin care se soluționează plângerea contravențională este irevocabilă.
În consecință sentințele pronunțate în perioada 25.11.2010 (data intrării în vigoare a L. 202/2010) - 31.05.2013 (data publicării în M. Of. a deciziei 174/2013) sunt irevocabile iar cele pronunțate ulterior datei de 31.05.2013 sunt susceptibile de recurs.
← Dreptul reclamantei la obligarea pârâtei la plata... | Condiţiile prevăzute de art. 2365 N.C.civ. pentru naşterea... → |
---|