Contestaţia la executare - excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare
Comentarii |
|
Tribunalul IAŞI Decizie nr. 714 din data de 09.05.2016
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe apelant FC și pe intimat IOF PRIN REPREZENTANT SC P SRL, având ca obiect contestație la executare
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 05.05.2016 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 19.05.2016, când:
TRIBUNALUL
Deliberand asupra apelului de față:
Prin sentinta civila 2319/08.10.2015 a Judecatoriei Pascani a fost admisa excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de către intimată.
S-a respins contestația la executare formulată de contestatorul FC, CNP: _, cu domiciliul în _, jud. Iași, în contradictoriu cu intimata IOF, prin reprezentant SC P SRL, cu sediul în București, împotriva executării silite realizate în dosarul de executare nr. 1074/2013 al Biroului executorilor Judecătorești Asociați Dominte și Asociații, încheierii nr. 1074/13 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. _/245/2013 și încheierii nr. 537/05 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Pașcani în dosarul nr. _/866/2014, ca fiind tardiv introdusă.
S-a respins cererea părților privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:
"În primul rând trebuie precizat că obiectul contestației la executare promovată de contestatorul FC îl constituie întreaga executare silită realizată în dosarul de executare nr. 1074/2013 al Biroului executorilor Judecătorești Asociați Dominte și Asociații, solicitându-se și anularea încheierii nr. 1074/13 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. /245/2013 și încheierii nr. 537/05 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Pașcani în dosarul nr. /866/2014, în raport de motivele de fapt ale cererii (contestându-se calitatea de creditor și invocându-se prescripția dreptului de a cere executarea silită), fiind incidente disp. art. 715, alin. 1, pct. 3 c.proc.civ. Astfel, chiar dacă s-a solicitat și anularea anumitor acte de executare, cum este de exemplu încheierea dată de executorul judecătoresc la data de 17.03.2015 în cadrul dosarului de executare, raportat la motivele pe care se întemeiază contestația și dat fiind că nu se solicită anularea acestor acte pentru nerespectarea unor dispoziții privind executarea ce să privească strict aceste acte de executare, respctiv pentru anumite motive distincte, ci se solicită anularea acestor acte de executare ca urmare a faptului că întreaga executare e lovită de nulitate, termenul de introducere a contestației la executare se calculează în raport de disp. art. 715, alin. 1, pct. 3 c.proc.civ.
În aceste condiții instanța constată că nu a fost respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 715, alin. 1, pct. 3 c.proc.civ., text de lege aplicabil în cauză. Potrivit dispozițiilor legale invocate, contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.
Termenul de 15 zile este un termen procedural și reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia trebuia îndeplinit actul de procedură. Prin art. 181 Cod proc. civ. se stabilește modul de calcul al termenelor procedurale pe ore, zile, săptămâni, luni și ani, iar calculul termenelor procedurale se face potrivit acestui text, indiferent dacă termenele sunt prevăzute în codul de procedură civilă sau în legi speciale. Termenul pe zile se înțelege pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a împlinit, potrivit art. 181 alin. 1, pct. 2 Cod proc.civ.
În speță, ne aflăm în situația când termenul de contestație a început să curgă pentru debitor de la data de 01 iulie 2013 când i-au fost comunicate somația, titlul executoriu și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 84 din dosarul de executare. Instanța reține că contestatorului i-a fost comunicată somația la data de 01 iulie 2015, aceasta fiind data la care a luat la cunoștință despre începerea executării, iar cererea a fost depusă la instanță la data de 26 februarie 2015, termenul de 15 zile prevăzut de lege în care contestatorul putea face contestație fiind astfel evident depășit.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite excepția tardivității și, în consecință, va respinge contestația la executare ca find tardiv introdusă.
Cu privire la cererile părților privind plata cheltuielilor de judecată, instanța urmează a le respinge, pentru contestator cu motivația că nu poate fi reținută în sarcina intimatei culpa procesuală cerută de disp. art. 453 c.proc.civ., iar pentru intimată întrucât aceasta nu a făcut nicio dovadă a acestor cheltuieli";
Împotriva acestei sentinte a declarat apel contestatorul, criticand solutia primei instante sub aspectul nelegalitatii si netemeiniciei , aratand ca este prescris dreptul la actiune .
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința apelata reține:.
Astfel cum a retinut si prima instanta obiectul contestației la executare promovată de contestatorul FC îl constituie întreaga executare silită realizată în dosarul de executare nr. 1074/2013 al Biroului executorilor Judecătorești Asociați Dominte și Asociații, solicitându-se și anularea încheierii nr. 1074/13 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. /245/2013 și încheierii nr. 537/05 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Pașcani în dosarul nr. /866/2014.
Ca si motive de apel reitereaza aspectele legate de prescriptia dreptului de a cere executare silita si nu de solutia data cu privire la formularea in termen a contestatiei la executare. In conditiile in care prima instanta a constatat ca este tardiva contestatia la executare nu se putea pronunta asupra prescriptei dreptului de a cere executarea silita deoarece cauza a fost solutionata pe exceptia tardivitatii neputand fi analizate acele aspecte invocate , decat daca ar fi fost constatata in termen contestatia la executare.
In mod corect a retinut prima instanta ca sunt incidente art. 715, alin. 1, pct. 3 c.proc.civ si nu a fost respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 715, alin. 1, pct. 3 c.proc.civ., text de lege aplicabil în cauză.
Potrivit dispozițiilor legale invocate, contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.
Primul act de executare comunicat catre debitor este de la data de 01 iulie 2013 când i-au fost comunicate somația, titlul executoriu și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 84 din dosarul de executare. Astfel in mid corect s-a retinut ca la data de 26 februarie 2015 data promovarii contestatiei, termenul de 15 zile prevăzut de lege în care contestatorul putea face contestație era depsit fiind astfel evident depășit.
Fata de toate aceste aspecte retinute , tribunalul va respinge apelul ca nefundat.
Respinge apelul declarat de FC împotriva sentinței civile nr. 2319/08.10.2015 pronunțată de Judecătoria Pașcani, sentință pe care o menține .
← Litigiu de asigurări sociale privind deschiderea drepturilor de... | Luarea în considerare ca timp util la pensie a perioadei în... → |
---|