Revizuire (impotriva sp prin care s-a respins plangerea impotriva solutiei de netrimitere in jud.) ca urmare a hot. cedo. competenta de solutionare. conflict pozitiv de competenta. admisibilitatea revizuirii sp pronuntate in solutionarea plangerii.
| Comentarii |
|
Tribunalul IAŞI Decizie nr. 1 din data de 05.07.2016
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei penale privind pe revizuentul RRR și pe intimatul III, având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică , lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de … iunie 2016, (Ministerul Public fiind reprezentat atunci de doamna procuror …), susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta încheiere, când tribunalul, potrivit art. 391 Cod procedură penală, a stabilit pronunțarea pentru data de astăzi, … iulie 2016, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când,
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față , constată:
Prin cererea formulată la data de 02.2016 și înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. de mai sus, petentul RRR a solicitat "revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului " a sentinței penale nr. 24/18.01.2007 a Tribunalului Iași , prin care s-a respins ca nefondată plângerea formulată împotriva soluției de netrimitere în judecată dispuse în dosarul penal nr. …/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași , sentință menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 531/5.07.2007 a Curții de Apel Iași , dată în recursul petentului . "
În motivarea cererii, petentul RRR arată că se impune desființarea în totalitate a sentinței penale date în acest dosar , dar și a deciziei date în recurs prin care a rămas definitivă sentința Tribunalului Iași și , în mod corelativ, ca efect al admiterii revizuirii , a tuturor actelor și soluțiilor date de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași . În continuarea motivării , petentul RRR arată că cererea sa este admisibilă întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului , la data de 18.06.2013 , a admis cererea nr. 2158/2008 și a constatat încălcarea unuia dintre drepturile fundamentale protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
A fost anexată cererii de revizuire Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 18 iunie 2013 în cauza Pleșca împotriva României , în limba română , hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României , partea I nr. 64/28.01.2016 .
Prin această hotărâre s-a declarat admisibilă cererea formulată de cetățeanul român RRR, s-a hotărât că a fost încălcat art. 2 din Convenție sub aspect procedural (reținându-se încălcarea obligației pozitive a Statului de a realiza o anchetă oficială efectivă în cazul decesului în condiției suspecte a unei persoane, în speță - fiica reclamantului) și s-a mai decis că prin constatarea încălcării se oferă , în sine , o reparație echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant .
În urma demersurilor efectuate în vederea atașării dosarului penal nr. …/99/2006 al Tribunalului Iași în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, în urma verificărilor regulamentare și a demersurilor efectuate în vederea atașării dosarului de urmărire penală , s-a constatat că pe rolul instanțelor ieșene au fost înregistrate trei dosare cu același obiect - cereri identice:
- dosarul penal nr. …/45/2016 al Curții de Apel Iași , cererea de revizuire fiind înregistrată direct pe rolul Curții de Apel Iași ;
- dosarul penal nr. …/45/2016 al Curții de Apel Iași , înregistrat ca urmării declinării de competență dispuse de Tribunalul Iași, prin sentința penală nr. …/3.02.2016 , cererea de revizuire fiind inițial înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. …/99/2015 .
- cauza de față , înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de ...02.2016 .
În cauza de față , la termenul de judecată din …04.2016 - primul termen cu procedură completă , Tribunalul , din oficiu , a pus în discuția părților , excepția necompetenței materiale Tribunalului Iași , de soluționare a prezentei cauze , excepție care este nefondată și a fost respinsă pentru
În cauza de față , dosarul penal nr. …/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Iași a avut ca obiect soluționarea plângerii formulate de persoana vătămată RRR în legătură cu circumstanțele în care a intervenit la data de 19.07.2005 , decesul fiicei sale, PPP, în vârstă de 17 ani , găsită spânzurată în locuința de domiciliu.
Prin sentința penală nr. 24/18.01.2007 , pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr. …/99/2006 , menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 551/05.07.2007 a Curții de Apel Iași - Secția Penală , s-a dispus , în temeiul dispozițiilor art. 278 indice 1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petentul RRR împotriva rezoluției de netrimitere în judecată dată de procuror la data de 14.08.2006 în dosarul penal nr. …/P/2006 . S-a reținut că soluția procurorului era legală și temeinică , fiica petentului sinucigându-se , fără a fi determinată de vreo persoană să recurgă la acest extrem.
Prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 18 iunie 2013 în cauza Pleșca Împotriva României , hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României , partea I nr. 64/28.01.2016 s-a declarat admisibilă cererea formulată de cetățeanul român RRR, s-a hotărât că a fost încălcat art. 2 din Convenție sub aspect procedural(reținându-se încălcarea obligației pozitive a Statului de a realiza o anchetă oficială efectivă în cazul decesului în condiției suspecte a unei persoane , în speță - fiica reclamantului) și s-a mai decis că prin constatarea încălcării se oferă , în sine , o reparație echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant .
Tribunalul constată că , potrivit art. 465 alin. 3 Cod procedură penală , este instanța competentă să soluționeze prezenta cerere de revizuire întrucât este instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Textul este diferit de cel prevăzut de art. 458 Cod procedură penală întrucât , pe de o parte , revizuirea în cazul hotărârilor Curții EDO este o cale de atac de sine stătătoare , reglementată separat , iar pe de altă parte , pentru că legiuitorul a intenționat să asigure titularilor cererii posibilitatea de a se adresa instanței în fața căreia s-a produs încălcarea dreptului.
În cazul de față în care se pretinde că instanțele de judecată nu ar fi observat și sancționat o încălcare a art. 2 din Convenție , iar nu a art. 6 din Convenție privind dreptul la un proces echitabil .
Tribunalul , analizându-și competența înaintea oricărei discuții privind admisibilitatea sau inadmisibilitatea unei astfel de cereri , a reținut că nu are temei să considere că nu este competent , întrucât este instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Constatând că prin adresa din 28.03.2016 emisă în dosarul penal nr. …/45/2016 , prin care Curtea de Apel Iași trimitea spre atașare dosarele penale nr. …/99/2006 , se notifica faptul că prin încheierea de ședință 28.03.2016 , pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul penal nr. …/45/2016 s-a dispus respingerea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Iași , în aceeași cauză , Curtea de Apel considerând că este competentă să se pronunțe asupra aceleiași cereri de revizuire , Tribunalul a constatat în conformitate cu disp. art. 51 alin. 1 Cod procedură penală că s-a ivit un conflict pozitiv de competentă întrucât Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași s-au declarat deopotrivă competente să soluționeze cererea de revizuire în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului formulate de RRR.
În consecință , a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală ca instanță superioară comună în vederea soluționării conflictului pozitiv de competență, în conformitate cu disp. art. 51 alin. 2 Cod procedură penală .
La dosarul nr. …/45/2016 a fost reunit și dosarul penal nr. …/45/2016 al Curții de Apel Iași având ca obiect o cerere identică.
Prin încheierea nr. 402/13 mai 2016 , pronunțată în dosarul penal nr. …/99/2016 - cauza de față , Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a stabilit competența de soluționare a cauzei ce face obiectul dosarelor nr. …/99/2016 al Tribunalului Iași și nr. …/45/2016 al Curții de Apel Iași, în favoarea Tribunalului Iași .
La reluarea judecății , după suspendare , cauza penală nr. …/45/2016 a fost reunită la dosarul penal de față .
Pe fondul cererii de revizuire formulate de petentul RRR instanța reține că cererea a fost formulată în termenul legal de reclamantul RRR în baza Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din 18 iunie 2013 în cauza Pleșca Împotriva României , hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României , partea I nr. 64/28.01.2016 prin care s-a declarat admisibilă cererea formulată de cetățeanul român RRR, s-a hotărât că a fost încălcat art. 2 din Convenție sub aspect procedural (reținându-se încălcarea obligației pozitive a Statului de a realiza o anchetă oficială efectivă în cazul decesului în condiției suspecte a unei persoane , în speță - fiica reclamantului) și s-a mai decis că prin constatarea încălcării se oferă , în sine , o reparație echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.
Analizând în continuare condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire în conformitate cu disp. art. 465 Cod procedură penală , instanța reține că ele sunt îndeplinite în cauză întrucât dreptul la viață , garantat prin dispozițiile art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost încălcat , încălcarea continuă să se producă și nu poate fi înlăturată decât prin efectuarea anchetei efective în cazul morții numitei PPP, fiica revizuentului . Potrivit art. 465 Cod procedură penală :Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale .., pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecințele grave ale încălcării Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta continuă să se producă și nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
În motivarea Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din 18 iunie 2013 în cauza Pleșca Împotriva României , hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României , partea I nr. 64/28.01.2016, s-au arătat următoarele:
"I. Circumstanțele cauzei
6. Reclamantul s-a născut în … și locuiește în Hârlău.
7. În dimineața zilei de 19 iulie 2005, acesta s-a dus la Comisariatul de Poliție al orașului Hârlău pentru a depune plângere pentru dispariția fiicei sale, PPP, în vârstă de șaptesprezece ani. A precizat că aceasta a plecat de acasă la 17 iulie 2005, că nu s-a mai întors de atunci și că a aflat că, în aceeași zi, aceasta se dusese, însoțită de două prietene, la un baraj situat în apropierea orașului.
8. La 19 iulie 2005, reclamantul s-a întors acasă în jurul orelor 18 și a descoperit în balconul apartamentului său cadavrul fiicei sale decedate. I-a scos o curea care se afla în jurul gâtului acesteia. S-a dus la poliție, care a sosit la fața locului la orele 18.45. Un ofițer de poliție, însoțit de un expert criminalist și de doi martori, a întocmit un proces-verbal și a făcut mai multe fotografii la locul faptei. A menționat că PPP fusese găsită zăcând pe balcon, în spatele mai multor scaune, în poziție de șezut, cu capul așezat pe unul din scaune, că trupul nu prezenta urme de violență, dar că gambele erau murdare de noroi uscat, până la genunchi. A menționat prezența pe gât a unui șanț de spânzurare, cu o lățime de aproximativ 4 centimetri și o adâncime de aproximativ 3-4 milimetri. Acesta a menționat că, la o înălțime de aproximativ 1,80 metri, exista un piron bătut în perete și că respectiva curea care probabil că a fost folosită pentru spânzurare avea o lățime de 4 centimetri și era deteriorată într-o parte. Ofițerul a luat pentru examinare cureaua, precum și două haine pătate de noroi, care au fost găsite în mașina de spălat. Examinarea locului faptei s-a încheiat la orele 21. Reclamantul a semnat procesul-verbal.
9. A fost inițiată o anchetă pentru "decesul suspect"; al fiicei reclamantului. Poliția orașului Hârlău, căreia i-a fost încredințată ancheta, a interogat, la 19 iulie 2005, două fete, D.A. și D.C., care petrecuseră ziua de 17 iulie 2005 împreună cu fiica reclamantului. Acestea au declarat că hotărâseră să meargă la începutul după-amiezii la un baraj situat în afara orașului. Acestea au ajuns acolo cu un taxi și apoi au căutat un loc izolat pentru a se odihni și a face baie. La întoarcere, s-au decis să o ia pe o scurtătură prin pădure. Pe drum, fiica reclamantului și-a pierdut telefonul mobil, ceea ce a afectat-o mult. În plus, îndepărtându-se preț de câteva momente, s-a rănit și și-a murdărit hainele alunecând în noroi. Cele două prietene ale acesteia i-au pus o pătură pe umeri pentru a o proteja. Dându-și seama că nu au luat-o pe drumul cel bun, au hotărât să se întoarcă din drum pentru a ajunge mai repede în oraș, au cerut ajutor și o persoană le-a dus cu căruța până în oraș. Au însoțit-o pe D.C. până la imobilul în care locuia aceasta. Apoi, D.A. a însoțit-o pe fiica reclamantului până la domiciliul acesteia din urmă, unde au ajuns în jurul orelor 21. A ajutat-o să urce scara, unde fiica reclamantului a scăpat un pantof rupt. Apoi, aceasta a ajutat-o să se dezbrace și să se bage în pat. A pus hainele murdare în mașina de spălat și a părăsit apartamentul aproximativ un sfert de oră mai târziu, fără să închidă ușa, și s-a dus acasă, apoi în oraș. D.A. și D.C. au declarat că nu băuseră alcool în timpul zilei, ci doar sucuri de fructe cumpărate înainte de plecarea lor la baraj. În cele din urmă, au menționat că fiica reclamantului exprimase în trecut idei sinucigașe, din cauza unor eșecuri școlare.
10. La cererea reclamantului, parchetul a dispus efectuarea unei autopsii la 20 iulie 2005. În raportul emis la 1 august 2005, medicul legist a concluzionat că decesul avusese loc la data de 17 sau 18 iulie 2005 și că se datorase unei asfixieri provocate de o spânzurare atipică. A menționat existența unor urme de violență, și anume multiple excoriații liniare pe coapsa și pulpa dreaptă și, în jurul gâtului, un șanț de spânzurare cu o lățime de 2,5 centimetri, cu urma unei catarame de curea. O analiză de sânge a evidențiat o alcoolemie de 2 grame de alcool per litru de sânge. Prelevările de țesut din stomac, ficat și rinichi nu conțineau alte substanțe toxice. În urma examenului secrețiilor vaginale, nu s-a descoperit prezența unor spermatozoizi.
11. La 22 iulie 2005, reclamantul a fost audiat prima dată de poliție. A menționat existența unor tensiuni între el și fiica sa, care, conform acestuia, se datorau unor eșecuri școlare. A precizat că, la 17 iulie 2005, lipsise de acasă între orele 18 și 21.30. La întoarcere, a găsit ușa deschisă și, mai târziu, a ieșit din nou pentru a-și căuta fiica. A doua zi, a plecat la serviciu și s-a întâlnit cu D.A. și D.C. și alți prieteni ai fiicei sale care nu au putut să îi ofere informații privind locul unde se putea afla.
12. Tot la 22 iulie 2005, M.D., o persoană pe care o cunoștea fiica reclamantului, a fost interogat de poliție. M.D. a declarat că se întâlnise cu tânăra în noaptea de 15 spre 16 iulie 2005, în jurul orei 2 dimineața, în parcul orașului. Au discutat împreună aproximativ un sfert de oră, înainte să li se alăture un prieten comun.
13. La 23 iulie 2005, unul dintre fii reclamantului a adus la poliție telefonul mobil al surorii sale, precum și o sticlă de plastic plină trei sferturi cu un lichid galben. A declarat că a găsit aceste obiecte în pădure, în apropierea barajului, și a solicitat ca acestea să fie supuse unor examene de laborator. La 1 septembrie 2005, poliția i-a înapoiat reclamantului cureaua, sticla, hainele și telefonul mobil ale fiicei sale. Procesul-verbal întocmit cu ocazia restituirii obiectelor nu menționa niciun examen.
14. La 27 iulie 2005, reclamantul a fost supus unui test poligraf. Din raportul întocmit cu această ocazie reiese că nu a fost detectat niciun element caracteristic unui comportament simulat. La 25 octombrie 2005, acesta a luat cunoștință de raportul de autopsie și a declarat că fiica sa nu consuma alcool. A precizat că, de obicei, exista vin în casă, dar că nu a remarcat dacă lipsea din acesta la data de 17 iulie 2005. De asemenea, și-a exprimat îndoielile cu privire la sinceritatea declarațiilor date de D.A. și D.C. Interogat din nou la 27 iulie 2005, precum și la 24 februarie și 21 iunie 2006, reclamantul și-a menținut declarațiile și și-a reiterat îndoielile.
15. Mama tinerei decedate a fost interogată de două ori. Aceasta a contestat veridicitatea faptelor prezentate de D.A. și D.C. și a solicitat efectuarea unor investigații cu privire la rolul jucat în sinuciderea fiicei sale de către fostul său soț, reclamantul, căruia îi fusese încredințată fiica lor și care, conform mamei, o neglija și avea un comportament violent față de aceasta.
16. Poliția a interogat două vecine de-ale reclamantului, A.A. și T.M., care au declarat că, la 17 iulie 2005, în jurul orelor 20.30, o văzuseră pe fiica reclamantului, care părea că suferă, urcând în imobil cu ajutorul unei alte tinere. Au precizat că nu l-au văzut pe reclamant întorcându-se în seara zilei de 17 iulie 2005.
17. Alte două persoane, U.C. și P.I., prezente la baraj, și I.D., care transportase tinerele cu căruța, au declarat că fiica reclamantului avea pe ea o pătură și că nu părea să fi consumat alcool.
18. În noiembrie 2005, M.I. și R.R.C. au denunțat la poliție o tentativă de viol ale cărei victime au fost în seara zilei de 16 noiembrie 2005 în orașul Hârlău. Conform acestora, agresorul era M.D., persoana cu care se întâlnise fiica reclamantului în ajunul decesului său (supra, pct. 12). M.I. a declarat că agresorul le acostase pe stradă și le forțase să intre în casa scării unui imobil. Acesta a început să o dezbrace pe R.R.C. și a amenințat-o, spunându-i: "Vrei să te omor ca pe P.M.N. [fiica reclamantului]?"; Sosirea unui vecin a pus capăt tentativei de viol și le-a permis victimelor să fugă.
19. În urma investigațiilor, poliția a concluzionat că fiica reclamantului s-a sinucis și a propus parchetului să încheie ancheta. La 2 decembrie 2005, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale, considerând că nu era vorba de fapte cu caracter penal.
20. Reclamantul și soția acestuia au contestat ordonanța de neîncepere a urmăririi penale și au solicitat redeschiderea anchetei. Aceștia susțineau că investigațiile au fost superficiale și că nu au permis stabilirea evenimentelor care au avut loc înainte de deces și nici circumstanțele exacte în care acesta a survenit.
21. La 18 ianuarie 2006, Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău a admis cererea și a retrimis dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași în scopul continuării anchetei privind săvârșirea infracțiunii de omor. Procurorul a considerat că existau în continuare îndoieli cu privire la circumstanțele decesului și, în special, cu privire la poziția cadavrului și posibilitatea ca tânăra să se spânzure de perete cu cureaua găsită la fața locului. Acesta a identificat, de asemenea, o contradicție între lățimea acestei curele, care măsura 4 centimetri, și șanțul prezent în jurul gâtului, care măsura 2,5 centimetri, conform raportului de autopsie.
22. Parchetul le-a audiat din nou pe D.A. și D.C., care au prezentat aceeași versiune a faptelor. Cele două vecine, A.A. și T.M., și-au menținut declarațiile. O altă persoană, C.F., a declarat că, în seara zilei de 17 iulie 2005, s-a întâlnit cu cele trei tinere în oraș și că fiica reclamantului plângea și mergea susținută de cele două prietene ale sale.
23. Parchetul l-a interogat pe M.D., care se afla în arest preventiv în cadrul unei alte anchete. Și-a menținut declarațiile și a negat orice implicare în decesul fiicei reclamantului. A adăugat că se afla în conflict cu fiul reclamantului și că acesta era motivul pentru care acesta din urmă îl bănuia de uciderea fiicei sale.
24. La 14 august 2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a pronunțat neînceperea urmăririi penale, considerând că tânăra s-a sinucis ca urmare a unor probleme personale. A precizat că aceasta a băut alcool după plecarea lui D.A. și că, fiind deprimată, s-a spânzurat cu cureaua pe care a agățat-o de pironul bătut în perete. Sub greutatea sa, cureaua s-a rupt și corpul a căzut în poziția în care a fost găsit.
25. Prim-procurorul parchetului a respins plângerea reclamantului și a soției acestuia. A considerat că sinuciderea era consecința unui dezechilibru psihic pentru care părinții divorțați erau parțial răspunzători, din cauza lipsei protecției și a afecțiunii față de fiica lor, precum și a severității tatălui.
26. Reclamantul a contestat ordonanța de neîncepere a urmăririi penale în fața Tribunalului Iași. A denunțat superficialitatea anchetei, lipsa efectuării unui examinări științifice a obiectelor confiscate, absența unor explicații plauzibile cu privire la momentul în care tânăra consumase alcool și absența unor cercetări cu privire la eventuala implicare a lui M.D. în cauzele decesului.
27. Printr-o hotărâre din 18 ianuarie 2007, tribunalul a respins plângerea. Instanța a hotărât că din declarațiile martorilor reieșea că, în perioada anterioară decesului, au existat tensiuni între reclamant și fiica sa din cauza unor eșecuri școlare ale acesteia din urmă. De asemenea, a hotărât că aceste declarații permiteau reconstituirea evenimentelor din ziua de 17 iulie 2005. Astfel, tribunalul a considerat că, după ce a făcut, în compania prietenelor sale, o plimbare, în cursul căreia și-a pierdut telefonul și s-a rănit ușor, ceea ce a accentuat starea depresivă a acesteia, fiica reclamantului a rămas singură în apartament maxim treizeci de minute, între orele 21 și 21.30. în acest timp, aceasta a decis să pună în aplicare planul său sinucigaș, despre care le vorbise anterior prietenelor sale, și a consumat din vinul pe care îl avea în casă reclamantul. Aceasta și-a înfășurat o curea în jurul gâtului, a legat-o de un piron bătut în perete și și-a lăsat trupul să atârne în gol, realizând astfel o "spânzurare atipică";. Tribunalul a considerat că nimic nu permitea să se ajungă la concluzia că era vorba despre o "crimă prin spânzurare";, având în vedere că obiectele aflate pe balcon erau la locul lor și cadavrul nu prezenta nicio leziune care să indice că tânăra încercase să reziste unui act criminal.
28. Reclamantul a formulat recurs împotriva acestei hotărâri. Și-a reiterat criticile cu privire la desfășurarea anchetei și a reamintit că anchetatorii nu prelevaseră amprente din apartament sau de pe cadavru și că nu găsiseră în apartament nicio sticlă care ar fi putut susține teza consumării de alcool după plecarea lui D.A. Acesta a precizat că stabilirea faptelor ar fi necesitat o reconstituire. În cele din urmă, a susținut că încă mai existau câteva aspecte neclare. A susținut că era imposibil ca o cantitate atât de mare de alcool să fi trecut în sânge în perioada de maxim treizeci de minute în cursul căreia fiica sa a rămas singură. De asemenea, a considerat că era neverosimil ca trupul să fi rămas suspendat în aer, având în vedere înălțimea acesteia (1.67 metri), înălțimea la care era fixat pironul (1,80 metri) și lungimea curelei (1,10 metri). În cele din urmă, a subliniat că era o diferență considerabilă între lățimea curelei (4 centimetri) și lățimea șanțului de spânzurare constatate la autopsie (2,5 centimetri).
29. M.D. s-a înfățișat în instanță de mai multe ori, asistat de un avocat, dar nu a fost interogat de curtea de apel. Acesta a depus un memoriu, în care a reiterat că nu era implicat în niciun fel în decesul fiicei reclamantului.
30. Reclamantul a depus la dosar certificate școlare conform cărora fiica sa avea un comportament echilibrat, că nu a manifestat niciodată semne de depresie și că tatăl se implica în educația și activitățile școlare ale acesteia.
31. Printr-o hotărâre definitivă din 5 iulie 2007, curtea de apel a respins recursul și a confirmat ordonanța de neîncepere a urmăririi penale. Aceasta a observat că declarațiile martorilor și concluziile autopsiei nu furnizau niciun indiciu care să permită susținerea tezei conform căreia fiica reclamantului a fost victima unei agresiuni care a provocat sinuciderea sa. A apreciat că sinuciderea era consecința unei stări depresive provocate de dificultatea relațiilor dintre tânără și tatăl acesteia și amplificată de existența unor eșecuri școlare și de un eveniment minor, și anume pierderea telefonului său. A concluzionat că nu putea fi acuzat nimeni de omor doar pentru a-l consola pe reclamant pentru moartea fiicei sale.
II. Dreptul intern relevant
32. Art. 62 C. proc. pen. impune anchetatorilor și instanțelor interne să adopte măsuri pentru a asigura obținerea unor probe pentru clarificarea tuturor aspectelor cauzei. Art. 63 C. proc. pen. nu atribuie nicio valoare de probă dinainte stabilită mijloacelor de probă depuse în dosarul anchetei. Art. 64 C. proc. pen. enumeră mijloacele de probă, printre care: declarațiile inculpatului, ale părții vătămate, înscrisurile, înregistrările, fotografiile, obiectele, constatările medico-legale și rapoartele de expertiză. Art. 94 C. proc. pen. precizează că obiectele care poartă urma faptei săvârșite și orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului sunt mijloace materiale de probă. Acestea pot fi supuse, la cererea anchetatorilor, unui examen efectuat de poliția științifică și tehnică. Art. 114 C. proc. pen. prevede că, în caz de moarte violentă, este obligatorie efectuarea unei constatări medico-legale.
Reclamantul susține că nu a existat o anchetă efectivă cu privire la cauzele decesului fiicei sale. Acesta critică faptul că ancheta inițiată de autorități ca urmare a plângerii sale a fost incompletă. Acesta denunță în special refuzul anchetatorilor de a preleva amprente din apartament, de pe trupul neînsuflețit al fiicei sale și de pe diversele obiecte confiscate, de a le supune unor examene de laborator și de a proceda la o reconstituire a faptelor. Reclamantul consideră că aceste omisiuni, împreună cu neglijența anchetatorilor, au lăsat nesoluționate numeroase chestiuni legate de circumstanțele decesului copilului său.
37. Guvernul contestă acest argument. Acesta susține că ancheta desfășurată în cauză a fost promptă, efectivă și completă. Guvernul precizează că, încă de la descoperirea cadavrului, poliția s-a dus la fața locului și a procedat la cercetarea aprofundată a locului faptei și a cadavrului. Acesta susține că prelevarea de amprente nu era necesară în absența unor urme de efracție sau violență.
38. În continuare, Guvernul afirmă că poliția a interogat în aceeași zi cele două prietene care însoțiseră tânăra și, zilele următoare, orice persoană care putea să o fi văzut sau să furnizeze informații. Acesta susține că autopsia a fost efectuată rapid și că a stabilit cauza decesului, și anume o "spânzurare atipică"; care explică poziția în care a fost găsit cadavrul. În plus, susține că autoritățile au efectuat investigații cu privire la chestiunea consumului de alcool și subliniază că însuși reclamantul a declarat că exista vin în casă. În ceea ce îl privește pe reclamant, acesta a fost implicat în anchetă, dar s-a limitat la a contesta eficacitatea acesteia și nu a furnizat elemente concrete care să permită direcționarea anchetei pe pista omorului. Prin urmare, Guvernul concluzionează că obligația de mijloace, care decurge din aspectul procedural al art. 2, a fost respectată.
39. Curtea reamintește că, obligând statul să adopte măsurile necesare pentru a proteja viața persoanelor aflate sub jurisdicția sa, art. 2 § 1 îi impune acestuia sarcina de a asigura dreptul la viață, prin instituirea unei legislații penale concrete, care să descurajeze atingerile aduse persoanei și care are la bază un mecanism de aplicare conceput pentru prevenirea, eliminarea și sancționarea încălcărilor (L.C.B. împotriva Regatului Unit, 9 iunie 1998, pct. 36, Culegere 1998-III).
40. Din perspectiva faptelor din speță, Curtea consideră că obligația respectivă necesită, implicit, efectuarea unei anchete oficiale efective în cazul unui deces survenit în condiții suspecte (Mantog împotriva României, nr. 2893/02, pct. 63, 11 octombrie 2007). Caracterul eficient al unei anchete impune ca autoritățile să adopte măsurile rezonabile de care dispun pentru a asigura obținerea unor probe referitoare la faptele în cauză, inclusiv, între altele, depoziții ale martorilor oculari, expertize și, după caz, o autopsie care să ofere o prezentare completă și precisă a rănilor și o analiză obiectivă a constatărilor clinice, în special a cauzei decesului. Orice deficiență a anchetei care slăbește capacitatea acesteia de a stabili cauza decesului sau persoanele responsabile riscă să determine concluzia că nu îndeplinește această normă (Slimani împotriva Franței, nr. 57671/00, pct. 32, CEDO 2004 IX, și Pereira Henriques împotriva Luxemburgului, nr. 60255/00, pct. 57, 9 mai 2006).
41. Prin urmare, este necesar să se stabilească dacă, în speță, a fost efectuată o anchetă care îndeplinește cerințele aspectului procedural al art. 2 § 1 din Convenție.
42. Curtea subliniază că, în ziua descoperirii cadavrului, la 19 iulie 2005, un agent de poliție și un expert criminalist s-au dus la fața locului și au întocmit un proces-verbal în care sunt menționate primele constatări. Imediat a fost deschisă o anchetă cu privire la decesul în cauză, calificat drept "suspect";.
43. Astfel, se poate considera că organele de urmărire penală au acționat din oficiu de îndată ce le-a fost adusă în atenție cauza. Rămâne să se stabilească dacă acestea au adoptat măsurile rezonabile de care dispuneau pentru a permite stabilirea circumstanțelor decesului și identificarea și sancționarea eventualilor responsabili.
44. Autopsia, care a avut loc în ziua următoare descoperirii cadavrului, a stabilit cauza decesului ca fiind o asfixiere survenită în urma unei "spânzurări atipice";. Examinarea cadavrului a scos în evidență prezența a 2 grame de alcool per litru de sânge și a unor urme de răni pe o gambă, precum și un șanț de spânzurare, în jurul gâtului, cu o lățime de 2,5 centimetri.
45. Anchetatorii au audiat persoanele care intraseră în contact cu fiica reclamantului. În special din aceste mărturii reiese că tânăra își petrecuse ziua în compania a două prietene și că era afectată de rezultatele școlare slabe și pierderea telefonului. Aceste mărturii au permis, de asemenea, să se stabilească succesiunea principalelor evenimente ale zilei de 17 iulie 2005.
46. Pe baza acestor elemente, organele de urmărire penală au considerat că decesul fiicei reclamantului nu era rezultatul unui act criminal, ci era vorba de un act voluntar de suicid, ce nu putea fi imputat altor persoane.
47. Curtea constată că, procedând astfel, organele de urmărire penală au furnizat o explicație privind circumstanțele care au condus la decesul fiicei reclamantului. Cu toate acestea, Curtea consideră că nu este suficientă avansarea unei ipoteze privind motivele decesului. Este necesar, de asemenea, ca această ipoteză să fie susținută suficient de probe, astfel încât să nu se mai considere că decesul a survenit în condiții suspecte (a se vedea mutatis mutandis, Mantog, citată anterior, pct. 68).
48. În această privință, Curtea subliniază că reclamantul a fost informat cu privire la ancheta în curs și că a fost interogat de mai multe ori. Cu toate acestea, cererile sale și ale fiului său referitoare la administrarea de probe au fost ignorate sistematic (supra, pct. 13, 26 și 28). Curtea constată că organele de urmărire penală nu au analizat și nici păstrat hainele și telefonul mobil al tinerei, cureaua care probabil a fost utilizată pentru spânzurare și băutura pe care persoana în cauză a consumat-o în ziua decesului. De asemenea, Curtea precizează că examenul medico-legal s-a limitat la a constata cauza imediată a decesului, fără să fi solicitat medicului să valideze sau să infirme din punct de vedere medico-legal teza referitoare la originea rănilor de pe gambă și momentul în care a fost consumat alcoolul. În plus, nu s-a oferit nicio explicație pentru contradicția identificată de medicul legist în ceea ce privește diferența dintre lățimea curelei și urma lăsată de aceasta pe gâtul tinerei (a se vedea, mutatis mutandis, M.B. împotriva României, nr. 43982/06, pct. 58 și 59, 3 noiembrie 2011).
49. În plus, Curtea constată că însuși prim-procurorul parchetului a considerat că procesul-verbal întocmit la fața locului, raportul de autopsie și mărturiile obținute în cursul anchetei preliminare nu erau suficiente pentru eliminarea numeroaselor îndoieli cu privire la circumstanțele decesului fiicei reclamantului. Or, trebuie să se constate că, în loc să încerce să obțină probe referitoare la faptele în cauză prin intermediul unor expertize și, după caz, printr-un raport medico-legal suplimentar, organele de urmărire penală s-au limitat la a interoga din nou aceeași martori, care au reiterat primele lor declarații.
50. Având în vedere aceste elemente, Curtea consideră că, prin decizia de a nu da curs cererilor privind efectuarea unor expertize, organele de urmărire penală au împiedicat lămurirea aspectelor neclare care au rămas în dosar după încheierea anchetei. Nu se poate considera că autoritățile interne au permis să se stabilească într-un mod suficient de precis circumstanțele care au condus la decesul fiicei reclamantului (a se vedea, mutatis mutandis, Pereira Henriques, citată anterior, pct. 62, și Tsintsabadze împotriva Georgiei, nr. 35403/06, pct. 77 și următoarele, 15 februarie 2011).
51. În consecință, Curtea concluzionează că, în speță, nu au fost respectate obligațiile pozitive care îi revin statului pârât în temeiul aspectului procedural al art. 2 din Convenție.
Se constată , așadar că , în lipsa revizuirii sentinței atacate , încălcarea dreptului la viață prev. de art. 2 din Cedo constatată ca atare de Curtea EDO continuă să se producă și nu poate fi înlăturată altfel . Se observă astfel , că , potrivit Codului de procedură penală din 1969 , procurorul era oprit să redeschidă urmărirea penală de dispozițiile art. 273 aliniatul 1 Cod procedură penală coroborate cu dispozițiile art. 278 indice 1 aliniatul 11 Cod procedură penală , în ipoteza în care nu se descopereau fapte sau împrejurări noi ce nu fuseseră cunoscute înainte. Ori , remedierea încălcării , în cauza de față , nu poate avea loc decât în situația efectuării , în limitele stabilite de trecerea timpului , a unei anchete efective în cazul morții numitei PPP , care impune admiterea cererii de revizuire , desființarea sentinței atacate cu revizuire, care , așa cum se arată în Decizia Cedo, a omis să observe încălcarea și a perpetuat-o , astfel , rejudecarea cauzei și admiterii plângerii formulate de petent cu consecința redeschiderii urmăririi penale și continuării cercetărilor.
Sub aspectul admisibilității cererii , se reține că , deși Curtea EDO se referă la revizuirea hotărârii , ca modalitate de reparare a dreptului protejat de convenție încălcat numai în cazul în care constată încălcarea art. 6 din Convenție privind dreptul la un proces echitabil , legiuitorul român nu a restrâns această posibilitate în cazul încălcării de către instanțe a unor drepturi procesuale , ci a dat dreptul victimelor încălcărilor constate de Curtea EDO să se adreseze instanțelor naționale cu revizuire împotriva hotărârilor judecătorești definitive , indiferent de dreptul încălcat, dacă prin revizuirea se poate ajunge la remedierea încălcării .
Sub același aspect al admisibilității cererii , instanța opiniază că cererea este admisibilă , chiar dacă hotărârea a cărei revizuire se cere nu este una care să vieze fondul unei acuzații în materie penală , revizuirea prevăzută de art. 465 Cod procedură penală fiind o altă cale extraordinară de atac decât cea prevăzută de art. 452 Cod procedură penală , astfel încât nu-și găsește aplicabilitate decizia nr. 17/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii .
Pentru aceste motive , fiind îndeplinite condițiile impuse prin dispozițiile art. 465 Cod procedură penală , instanța va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul RRR împotriva sentinței penale nr. 24/18.01.2007 a Tribunalului Iași , prin care s-a respins ca nefondată plângerea formulată împotriva soluției de netrimitere în judecată dispuse în dosarul penal nr. …/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași , sentință menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 531/5.07.2007 a Curții de Apel Iași , dată în recursul petentului și va dispune desființarea hotărârii atacate .
În rejudecare , urmărind repunerea părții în situația în care se afla la data încălcării dreptului ce ține de esența procedurii de revizuire aplicate , în acord și cu practica Înaltei de Curți de Casație și Justiție în materie , văzând și dispozițiile art. 15 din legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 pentru punerea în aplicarea a Codului de procedură penală , precum și dispozițiile deciziei nr. 2 /2015 pronunțate de Înalta Curte de casație și Justiție în soluționarea unei chestiuni de drept , Tribunalul Iași se va pronunța ca instanță de fond , aplicând , prin excepție , normele procedurale de la data judecării cererii - art. 278 indice 1 Cod procedură penală din 1968 , pronunțând o decizie ce poate fi atacată cu recurs, în condițiile legii vechi .
Această soluție este singura admisibilă în conformitate cu principiile desprinse din motivarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia obligatorie nr. 2/2015 , pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept , din care cităm:
" Pe fondul chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită, Înalta Curte stabilește că, în urma desființării deciziei date în recurs, în calea de atac a revizuirii reglementată în procedura prevăzută de art. 465 din Codul de procedură penală, în condițiile în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicție (primă instanță, apel și recurs), în ultimă instanță soluționându-se recursul procurorului, calea de atac este recursul în forma și reglementarea prevăzută de lege la data judecării recursului inițial, având în vedere următoarele argumente:
Analiza dispozițiilor art. 465 din Codul de procedură penală, referitoare la revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, relevă că această cale extraordinară de atac are o natură juridică tipică, aparte, determinată de fundamentul, obiectul, funcționalitatea și funcția sa procesuală, care o deosebește de celelalte căi extraordinare de atac, mai ales prin aceea că determină examinarea din nou a cauzei pe fond, prin retractarea de către instanță a propriei soluții, soluție care este înlocuită cu una corespunzătoare noilor fapte și împrejurări constatate și de care instanța nu a avut anterior cunoștință de ele.
Prin posibilitatea acordată părții de a exercita această cale extraordinară de atac, practic Curtea Europeană a Drepturilor Omului vine să confirme faptul că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe este garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție, iar acest drept trebuie să se interpreteze în lumina preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante și, deși unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată (a se vedea Cauza Brumărescu contra României), deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorității de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX), atunci când însă se constată încălcarea unui drept, Curtea Europeană a Drepturilor Omului impune instanțelor obligația de a relua procesul din stadiul în care s-a aflat partea în momentul încălcării dreptului.
Așadar, Convenția creează un adevărat cadru juridic privitor la protecția drepturilor și libertăților fundamentale pe care le protejează, cu valoare supranațională, dar bazat pe principiul subsidiarității, ceea ce presupune o repartizare a competențelor în acest domeniu între autoritățile naționale, cu vocația de a asigura ele, primele, apărarea acestor drepturi și libertăți, și instanța europeană, chemată să intervină numai atunci când aceasta nu se realizează pe deplin în cadrul sistemului național de drept în discuție1. 1 Fr. Sudre, Drept european și internațional al drepturilor omului, Ed. Polirom, Iași, 2006.
Prin exercitarea acestei căi de atac, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a integrat pe deplin sfera drepturilor omului în sfera dreptului pozitiv și a pus bazele protecției europene a drepturilor omului, oferindu-le părților beneficiul unui control jurisdicțional al respectării drepturilor lor, instituind astfel măsuri de garanție suplimentară, pentru că acest sistem are la bază elemente de garanție cu scop final de armonizare minimală a dreptului intern al statelor contractante care își păstrează propriile caracteristici de fond și de procedură, având însă ca obiectiv final armonizarea sistemelor jurisdicționale în funcție de un sistem minim de protecție, pe care îl definește și pe care statele pot să îl depășească.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului este, în același timp, atât un tratat internațional, cât și expresia unei tradiții constituționale a statelor membre, ce reprezintă cadrul esențial european al protecției unor drepturi fundamentale ale omului2, pentru că demersul instanței europene care transpune în practică dezideratele Convenției ar fi unul gratuit, dacă statele condamnate nu s-ar supune autorității deciziilor Curții, încălcându-și astfel obligația asumată prin aderarea la Convenție, aceea de a se conforma la deciziile pronunțate de Curte în litigiile la care ele sunt părți. 2 A. Gentimir, Considerații referitoare la interpretarea autonomă a Convenției Europene a Drepturilor omului, în Dreptul, nr. 10/2004.
Deși Curtea lasă la latitudinea statelor alegerea mijloacelor la care vor recurge pentru a pune capăt violării constatate și pentru a îndepărta consecințele acesteia, conformarea efectivă derivând, în lipsa forței executorii a deciziilor, din "loialitatea convențională"3 (Cauza Maestri contra Italiei), extrasă din conținutul înserat în art. 1 al Convenției și parafrazând dispozițiile cuprinse în art. 34 și, respectiv, art. 38 alin. (1) din Convenție, se poate afirma că statul pârât este obligat nu numai să se abțină de la a stânjeni în vreun fel exercitarea eficace a dreptului de sesizare a instanței europene și să furnizeze toate facilitățile pentru stabilirea faptelor, ci și să coopereze mai departe pentru asigurarea eficacității soluției adoptate de instanța europeană. 3 C. Bârsan, Uniunea Europeană și Convenția Europeană a Drepturilor Omului: unitate sau dualitate în protecția europeană a drepturilor omului, în Revista Română de Drept Comunitar, nr. 1/2003.
Toate aceste argumente relevă indubitabil că atunci când Curtea Europeană constată încălcarea unui drept, impune instanțelor obligația de a relua procesul din stadiul în care s-a aflat partea sau mai exact reclamantul în momentul încălcării dreptului, recunoscându-i acestuia posibilitatea de a relua judecarea unei căi de atac ce a fost valabil exercitată la un anumit moment procesual și care prin raportare la modul în care a fost soluționată a generat o vătămare ce continuă să își producă efectele și nu poate fi înlăturată decât prin rejudecarea cauzei de către instanța în fața căreia s-a produs încălcarea dreptului.
Este vorba, în mod real, despre o repunere a părții în situația juridică sau, mai exact, în dreptul conferit de calea de atac exercitată la momentul declarării și judecării ei, astfel că, în cauză nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale și care prevăd că "Rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată ori de către instanța competentă, dispusă după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, se desfășoară conform legii noi", întrucât nu ne aflăm în prezența unei situații clasice de desființare cu rejudecare și care practic obligă instanțele să aplice legea nouă, ci în prezența dispozițiilor tranzitorii înserate în conținutul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale care arată că "Recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs".
Astfel, în situația în care nu s-ar da valoare dispozițiilor tranzitorii prevăzute în acest text de lege, nu numai că s-ar înfrânge principiul loialității convenționale, care impune statelor să repare încălcarea produsă părții prin rejudecarea cauzei de către instanța în fața căreia i s-a încălcat dreptul, în speță instanța de recurs, ba, mai mult decât atât, s-ar ajunge în situația ca o persoană să fie judecată de două ori în cadrul aceleiași căi de atac, doar pe motiv că legea nouă nu mai prevede în competența instanțelor calea de atac a recursului.
Or, scopul legii penale prin reglementarea dată în conținutul dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale a fost acela de a acoperi și astfel de situații care au o reglementare mai specială și care au menirea să răspundă exigentelor referitoare la executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul de a se lua măsuri suficiente pentru a se evita pe viitor repetarea încălcării drepturilor ori înlăturarea celor care continuă să își producă efectele.
În plus, în caz de conflict între normele juridice internaționale privind drepturile omului și dreptul român, instanța de contencios european a statuat că nu se va aplica principiul ierarhiei juridice și nici principiul succesiunii în timp, ci se va aplica norma cea mai favorabilă pentru drepturile omului.
Or, o măsură suficientă și de natură să prevină pe viitor o astfel de vătămare este tocmai aceea de a recunoaște și de a da părții dreptul de a fi judecată în calea de atac ce a generat încălcarea dreptului său, și nu de a supune normele de drept europene clare și neechivoce și care se bucură de preeminență unor interpretări novatorii în raport cu dreptul intern în cauză, pentru că esența acestei proceduri o reprezintă garanția ce i se oferă acuzatului, în sensul că exigențele referitoare la executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului sunt respectate, iar acest lucru se va putea realiza doar prin repunerea părții în situația în care se afla la data încălcării dreptului, indiferent că este vorba despre prima instanță, instanța de apel sau de recurs, cu mențiunea expresă că, pentru hotărârile rămase definitive potrivit legii vechi, competentă va fi instanța de recurs așa cum era aceasta stabilită sub imperiul legii vechi, iar compunerea completului va fi cea de la recurs, așa cum era reglementată de legea anterioară.
Pentru că dincolo de dreptul recunoscut părții, judecătorul național este unul dintre destinatarii unei astfel de hotărâri, interesul acestuia trebuie să fie acela de a evita repetarea faptului ilicit, în așteptarea intervenirii unei modificări a dreptului intern și chiar în ipoteza în care hotărârile Curții necesită o reformă complexă și amplă a sistemului legislativ intern, judecătorul național poate și trebuie, pe cât este posibil, să pună în aplicare aceste hotărâri, până să intervină o lege internă în concordanță cu Convenția, pentru că, "judecătorul național rămâne deplin responsabil în aplicarea uniformă a Convenției în sistemul intern judiciar, realizând eficient și constituționalist o sinteză între exigențele acesteia și constrângerile, în unele privințe și perioade, inhibitoare, date de calitatea legii, de regulile procedural naționale și, chiar, de jurisprudența dominantă"4. 4 Hotărârea din 8 aprilie 2004, Cauza Tahsin Acar contra Turciei, tradusă și comentată de C. L. Popescu, în Pandectele Române.
Mai mult decât atât, judecătorul național - ca organ al statului independent de puterea legiuitoare - poate aplica în mod direct Recomandarea (2004)5 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind verificarea compatibilității proiectelor de lege, a legilor în vigoare și a practicilor administrative cu standardele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (adoptată la 12 mai 2004, la cea de-a 114-a sesiune), iar modalitatea concretă în care se poate ajunge la acest obiectiv este indicată în pct. 12 din anexa la Recomandarea mai sus menționată, care prevede că: "pentru asigurarea compatibilității, este suficient să se procedeze la schimbări de jurisprudență și de practică. În conformitate cu sistemul juridic al unor state membre, compatibilitatea ar putea fi asigurată prin simpla neaplicare a măsurilor legislative respective".
Urmând o logică identică , instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 15 din legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, rejudecând cauza potrivit dispozițiilor art. 278 indice 1 Cod procedură penală , aplicabile în conformitate cu dispozițiile art. 15 din legea nr. 255/2013.
Statuând asupra conflictului de competență , Înalta Curte de Casație și Justiție , în baza acelorași principii obligatorii , a arătat că în " speță dreptul recunoscut și încălcat petentului RRR, respectiv acela de a beneficia de o anchetă oficială efectivă în cazul decesului în condiții suspecte a fiicei sale , potrivit dispozițiilor legale în vigoare în momentul intervenirii încălcării , putea fi valorificat în mod efectiv și direct , în procedura prevăzută de art. 278 indice 1 și următoarele Cod procedură penală anterior ,prin soluția pusă la dispoziția instanței învestite cu soluționarea plângerii formulate împotriva soluției procurorului de caz ( Tribunalul Iași ) prin dispozițiile art. 278 alinatul 8 lit. b Cod procedură penală ".
În acord cu acest principiu , observând constatarea definitivă a încălcării dreptului petentului RRR de a obține o anchetă oficială efectivă în cazul decesul fiicei sale , constatând că efectuarea și continuarea anchetei oficiale în vederea lămuririi circumstanțelor decesului numitei PPP reprezintă singura modalitate de a obține respectarea dreptului încălcat și încălcat în continuare , instanța va constata că plângerea formulată de petentul RRR împotriva soluției de netrimitere în judecată dispuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași este fondată și trebuie să fie admisă .
Cu privire la trecerea timpului , instanța reține că posibilitățile de anchetă s-au redus considerabil nu atât din cauza trecerii timpului , cât mai ales din cauza neconservării mijloacelor materiale de probă , că raportul de necropsie și informațiile din procesul - verbal de cercetare la fața locului pot fi analizate cu mijloace tehnice moderne , eventual prin efectuarea unei reconstituiri în program informatic , a unei expertize criminalistice care să stabilească dacă din punct de vedere fizic , obiectiv , strangularea putea fi rezultatul propriei acțiuni a presupusei victime , a unei noi expertize complexe medico- legale și criminalistice care ar putea să stabilească , pe baza raportului de necropsie și constatărilor organelor de urmărire penală dacă șanțul de ștrangulare ar fi putut fi produs cu obiectul verificat anterior . Este posibilă , de asemenea , consultarea unor specialiști criminaliști și medici legiști care pot, în baza specializării lor , să lămurească dacă întotdeauna sau în mod obișnuit , șanțul de ștrangulare are aceeași sau altă dimensiune față de obiectul care l-a produs . De asemenea, pot fi reaudiate persoanele care au dat declarații pentru a lămuri aspectele legate de comportamentul victimei , derularea evenimentelor de la dispariția de acasă a numitei PPP până la sesizarea decesului , poate și trebuie să fie interogat petentul RRR cu privire la comportamentul său anterior , cu privire la întârzierea cu care a sesizat dispariția fiicei sale , cu privire la toate împrejurările anterioare decesului acesteia . Urmează a fi audiat și fratele numitei PPP , dar și mama acesteia . Se va verifica , prin toate mijloacele puse la dispoziție de Codul de procedură penală , inclusiv un experiment judiciar , dacă o persoană cu constituția fiicei numitului RRR putea , în condițiile concrete consemnate în procesul - verbal de cercetare la fața locului , să-și provoace moartea , raportat la modul în care se susține că a fost găsit cadavrul ori dacă există orice indicii cu privire la faptul că el ar fi fost mutat . Specialiști în psihologie judiciară vor putea prezenta opinia lor asupra stării psihice a victimei ,conturată de probele testimoniale administrate și care se vor mai administra, verificând dacă comportamentul victimei trăda sau nu intenții suicidare . Se vor putea testa comportamentele suspect simulate în privința persoanelor audiate . Procurorul , analizând actele dosarului și hotărârea CEDO va putea îndeplini orice act de urmărire penală considerat necesar în vederea clarificării , atât cât mai este posibil, a împrejurărilor și circumstanțelor decesului numitei PPP intervenit la 19 iulie 2005.
Sub aspectul proporționalității dintre importanța dreptului încălcat și redeschiderea urmăririi penale după trecerea unei lungi perioade de timp , instanța reține că urmărirea penală trebuie redeschisă , dată fiind importanța dreptului la viață , ca valoare supremă a ființei umane și imprescriptibilitatea infracțiunilor contra vieții . Nu apare ca excesivă redeschiderea urmăririi penale după o lungă perioadă de timp , cu atât mai mult cu însuși intimatul III , care a declarat că nu a avut nicio contribuție la decesul fiicei petentului , este interesat de aflarea adevărului , fără ca urmărirea penală să-i afecteze în vreun mod drepturile legale atât timp cât aceasta va fi redeschisă și derulată in rem , conform Noului Cod de procedură penală .
Pentru toate aceste motive ,
În temeiul dispozițiilor art. 465 aliniatul 1 Cod procedură penală se va admite cererea de revizuire în cazul hotărârilor Curții Europene a Dreptulrilor Omului formulate de revizuentul RRR împotriva sentinței penale nr. 24/18.01.2007 , pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr. …/99/2006 , menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. …/05.07.2007 a Curții de Apel Iași - Secția Penală.
În temeiul dispozițiilor art. 465 aliniatul 11 lit. a Cod procedură penală se va desființa sentința penală nr. 24/18.01.2007 , pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr. …/99/2006 , menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 551/05.07.2007 a Curții de Apel Iași - Secția Penală și în rejudecare :
În temeiul dispozițiilor art. 278 indice 1 aliniatul 8 litera b Cod procedură penală din 1968 , cu modificările și completările ulterioare până la data de 18.01.2007 , se va admite plângerea formulată de petentul RRR împotriva rezoluției de netrimitere în judecată dată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași la data de 14.08.2006 în dosarul penal nr. …/P/2006, menținute prin rezoluția nr. 1295/II/2/2006 a Primului - Procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași , rezoluții pe care le va desființa integral .
Se va trimite cauza Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași în începerii urmăririi penale.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul dispozițiilor art. 465 aliniatul 1 Cod procedură penală admite cererea de revizuire în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului formulate de revizuentul RRR, fiul lui … , născut la data de … în …, județul Iași , domiciliat în orașul Hîrlău , str., C.N.P., împotriva sentinței penale nr. 24/18.01.2007 , pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr. …/99/2006 , menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 551/05.07.2007 a Curții de Apel Iași - Secția Penală.
În temeiul dispozițiilor art. 465 aliniatul 11 lit. a Cod procedură penală desființează sentința penală nr. 24/18.01.2007 , pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr. …/99/2006 , menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 551/05.07.2007 a Curții de Apel Iași - Secția Penală și în rejudecare :
În temeiul dispozițiilor art. 278 indice 1 aliniatul 8 litera b Cod procedură penală din 1968 , cu modificările și completările ulterioare până la data de 18.01.2007 , cu aplicarea art. 15 din legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală admite plângerea formulată de petentul RRR împotriva rezoluției de netrimitere în judecată dată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași la data de 14.08.2006 în dosarul penal nr. …/P/2006, menținute prin rezoluția nr. 1295/II/2/2006 a Primului - Procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași , rezoluții pe care le desființează integral .
Trimite cauza Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași în vederea începerii urmăririi penale.
| ← Opoziţie. Jurisprudență Opozabilitate, inopozabilitate | Pretenţii. Jurisprudență Contracte → |
|---|
