Prescripţia dreptului material la acţiune.. Jurisprudență Prescripţii

Tribunalul IAŞI Decizie nr. 1257 din data de 08.09.2016

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe apelant SC CET IAȘI SA - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L și pe intimat ASOCIATIA DE PROPRIETARI, având ca obiect actiune în daune contractuale completare dispozitiv

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care:

Instanța constată că apelul este la prim termen. Constată apelul formulat în termen, motivat, constată competența materială și teritorială a Tribunalului Iași în soluționarea apelului.

Constatând apelul în stare de judecată, și văzând că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare pe baza motivelor de apel.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față ,

Prin sentința civilă nr. 3882/31/03.2016 pronunțată de Judecătoria Iași s-a dispus:

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. C.E.T. Iași S.A., prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. în contradictoriu cu pârâta Asociația de proprietari, fiind prescris dreptul material la acțiune al reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel a reținut Judecătoria următoarele aspecte :

În temeiul disp. art.6 alin.1 NCC și art.102 alin.1 Legea nr.71/2011, litigiul de față intră sub incidența prevederilor vechiului cod civil.

Între părți, a intervenit Contractul de furnizare a energiei termice nr. 2051/04.12.2006, în baza căruia reclamanta, în calitate de furnizor, s-a obligat să furnizeze energie termică pârâtei cu obligația corelativă a acesteia din urmă de a achita contravaloarea acestui serviciu pe baza facturilor emise in acest scop, la scadență.

Conform clauzei penale din contract, neachitarea facturii în termen atrage majorări de întârziere conform dispozițiilor legale în vigoare, în cuantum egal cu nivelul majorării datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.

Rezultă din facturile depuse de reclamantă la dosar că pârâta a beneficiat de serviciile prestate de către reclamantă dar a achitat cu întârziere contravaloarea unora dintre acestea iar facturile aferente perioadei: 10.2010-10.2011 nu au fost achitate.

Potrivit disp. art.6 (4) NCC, prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neimplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Având în vedere perioada în care a fost furnizată energia termică și respectiv pentru care au fost calculate penalitățile de întârziere, instanța constată că excepția prescripției urmează a fi soluționată raportat la disp. Decretului nr.167/1958.

Potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani stabilit în lege.

După cum rezultă din cerere, reclamanta a pretins contravaloarea energiei termice pentru perioada: 10.2010-10.2011 și a penalităților de întârziere pentru perioada 10.2010-06.2015.

Față de data introducerii acțiunii 22.07.2015 și, constatând că în speță nu a operat nici o cauză de întrerupere a cursului prescripției, instanța reține că pentru suma pretinsă cu titlu de energie termică s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului la acțiune al reclamantei.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, analizând calculul acestora pe baza componenței sold clienți aflată în copie la f.14-38 dosar, se observă că facturile la care s-au calculat penalități au scadența între 25.10.2010 și 25.11.2011, deci cu mai mult de 3 ani înainte de introducerea acțiunii.

În pofida afirmațiilor reclamantei, nu se poate invoca o eventuală recunoaștere prin plată a datoriei, în temeiul art.16 lit. a) din Decret, de vreme ce nu a fost administrată nici o probă din care să rezulte că pârâta a plătit separat diverse facturi și, cu atât mai puțin, că prin astfel de plăți au și recunoscut dreptul reclamantei de a percepe penalități. Astfel, simpla prezentare a unor documente contabile care nu au decât valoarea unor calcule nu relevă altceva decât modalitatea în care reclamanta a înțeles să facă imputația plăților efectuate de pârâtă de-a lungul timpului. Dacă această imputație ar fi fost trecută în chitanțele eliberate pârâtei (sau în dovada aferentă oricărei alte modalități de plată folosite), atunci ar fi putut fi luată în discuție întreruperea prescripției în raport de penalitățile datorate pentru achitarea cu întârziere a facturilor identificate în chitanțe.

În consecință, se reține cu titlu general că, la momentul stingerii dreptului de a pretinde plata facturii s-a stins și dreptul de a pretinde penalități, chiar dacă factura respectivă a fost între timp considerată achitată de reclamantă, ca urmare a modalității de imputare contabilă a plăților.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și va respinge ca atare cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata contravalorii energiei termice și a penalităților datorate pentru achitarea cu întârziere a facturilor.

Prin sentința civilă nr. 994/04.02.2016 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă cererea formulată de pârâta Asociația de locatari, cu sediul în Iași, jud. Iași în contradictoriu cu reclamanta S.C. C.E.T. Iași S.A., prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. , dispunându-se completarea dispozitivului sentinței civile nr.994/2016 din 04.02.2016, astfel:

Obligă reclamanta să plătească pârâtei, 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a se pronunța astfel a reținut Judecătoria următoarele :

Prin sentința civilă nr. 994/04.02.2016, pronunțată în dosar nr. /245/2015 de Judecătoria Iași, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei și, pe cale de consecință, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta S.C. C.E.T. Iași S.A în contradictoriu cu pârâta Asociația de proprietari.

Prin hotărâre, instanța a omis să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă.

Potrivit art.444 N.C.proc.civ, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri…

Față de considerentele expuse, având în vedere că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a fost respinsă prin sentința civilă nr. 994/04.02.2016, reținând culpa procesuală a reclamantei, în temeiul disp. art.453 alin.1 N.C.proc.Civ., va admite cererea de completare a hotărârii formulată de către pârâtă și va obliga reclamanta să plătească pârâtei suma de 500 lei, reprezentând onorariul de avocat.

Impotriva acestei sentinte a promovat apel SC CET SA criticand solutia primei instante sub aspectul admiterii precriptiei dreptului la actiune aratand ca a fost respinsa neintemeiat actiunea pentru interventia prescriptiei. Sumele solicitate sunt calculate in baza unei clauze penale .

Alaturat cererii a depus fisa de cont client .

În ceea ce privește excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune având ca obiect plata penalităților tribunalul ca prima instanta a analizat-o si a constatat corect că ca aceste sume sunt prescrise .

Dispoziții legale incidente:

Potrivit art 1,7,8,11 și 21 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă și art 1903 -1904 C.civ, drepturile de creanță, indiferent de izvorul lor sunt supuse prescripției extinctive, care este, potrivit articolului trei din decretul menționat mai sus, un termen general de 3 ani și care începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. Totodată, De asemenea, potrivit art 12 din același act normativ, în căzui în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită

Astfel, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma dispozițiilor legale redate mai sus, instanța de control judiciar reține că recursul este nefondat, sentința instanței de fond fiind, legală și temeinică .

În primul rand, dreptul la acțiune se naște de la data la care este cunoscut prejudiciul și persoana responsabilă .

Prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, chiar dacă a fost introdusă la o instanță necompetentă sau printr-un act întrerupător de executare .

Tribunalul reține că, în mod eronat apelanta, referindu-se la debitul solicitat ca la un tot unitar, susține că, plățile efecuate de către intimata pârâtă reprezintă recunoașterea debitului și au efect întreruptiv de prescripție deoarece, în condițiile în care suntem în prezența unor debite lunare deosebite, fiecare sumă era exigibilă la o dată distinctă, prestațiile fiind succesive, astfel că sunt incidente dispo¬zițiile legale menționate, respectiv art. 12 din Decretul nr. 167/1958.

Astfel, așa după cum a reținut în mod temeinic și legal prima instanță termenul de prescripție se calculează pentru fiecare factură în parte, pentru fiecare dintre acestea curgând un nou termen de prescripție de la data plății totale sau parțiale a fiecăreia dintre facturi.

Plata, parțială sau totală, a debitului principal, având natura juridică a unei recunoașteri a obligației, întrerupe termenul de prescripție - în cazul plății parțiale, numai pentru suma achitată.

Rezultă că de la data plății, începe să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani, termen în care pot fi solicitate penalitățile generate de debitul principal achitat.

Având în vedere aceste considerente, în raport de datele la care au fost achitate - total sau parțial debitele principale - instanța reține că a intervenit prescripția pentru penalități.

Or, raportându-ne la momentele plăților fiecărei facturi, așa după cum rezultă din compenenta sold client, rezultă că dreptul la acțiune pentru sumele solicitate cu titlu de penalitati si energie termica , s-a prescris, la data introducerii acțiuni fiind îndeplinit termenul de trei ani în care apelanta putea solicita plata acestor sume.

Contrar susținerilor apelantei, fiecare plată a intimatei pârâte privitoare la o factură a avut efect întreruptiv al prescripției numai în ceea ce privește plata succesivă pe care o datora. Platile invocate de catre apelanta neavand caracter inreruptiv avand in vedere ca sunt efecuate dupa implinirea teremnului de prescriptie , aparand ca o plata voluntatra , neproducand nici un efect juridic. Așadar, soluția primei instanțe este legală și temeinică, apelul reclamantei fiind nefondat. Faptul ca s-au calculat penalitatile in baza unei clauze penale nu prezinta relevanta asupra calculului prescriptiei. Parata intimata a efectuat doar plati ale debitului nu si ale penalitatilor , iar situatia platilor depusa de catre apelanta nu face dovada pentru fiecare factura in parte a modalitatii de calcul a penalitatii si a platilor efectuate individual pentru fiecare factura si nu global asa cum le-a depus.

De asemenea în mod corect a soluționat prima instanță și cererea de completare a hotărârii .

Pentru toate aceste considerente, tribunalul, în baza dispozițiilor art. 480 C. Proc. Civ., urmează a respinge apelul declarat de SC CET IASI SA și va păstra sentința apelată, ca temeinică si legală.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Prescripţia dreptului material la acţiune.. Jurisprudență Prescripţii