Contestaţie împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă
Comentarii |
|
Tribunalul VÂLCEA Sentinţă civilă nr. 381 din data de 01.03.2016
Titlu Contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă
Tip speta sentință civilă
Nr.381
Data 01 martie 2016
Domeniu asociat . Numirea în, suspendarea sau eliberarea din funcții
Continut speta . Decizie de desfacerera contractului de muncă . Concediere pentru eficientizarea activității.
Prin cererea înregistrată sub nr. 7268/90/2013 reclamantul …. a chemat în judecată pe pârâta RA-APPS București - SRP Olănești pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 94/28.11.2013, reintegrarea în muncă și achitarea drepturilor salariale cuvenite reclamantului iar, în subsidiar, obligarea la plata drepturilor stabilite de art. 78 din C.C.M. la nivel național.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că a fost angajat al pârâtei pe funcția de agent de pază, conform C.I.M. 913/2012 și fără nicio justificare pârâta i-a întocmit un preaviz iar ulterior prin decizia atacată s-a dispus desfacerea contractului de muncă. Menționează că decizia e lovită de nulitate absolută, neexistând o descriere completă și reală în fapt și în drept a argumentelor și temeiurilor avute în vedere de angajator iar pe de altă parte nu sunt îndeplinite disp. art. 65 din Codul muncii, neexistând o cauză serioasă și efectivă care să justifice încetarea contractului de muncă.
Mai învederează că activitatea societății pârâte nu s-a diminuat iar, pe de altă parte, în urmă cu două luni a fost angajat un nou agent de pază, fiind astfel evidentă necesitatea și utilitatea acestui post. Menționează că au fost încălcate criteriile prev. de art. 81 din CCM național, fiind astfel interzisă concedierea angajaților care sunt singuri întreținători ai familiei și au trei copii în întreținere.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar înscrisuri, constând în decizia nr. 94/2013 și preavizul înaintat reclamantului.
Pârâta a depus întâmpinare prin care invocă lipsa calității procesual pasive, precizând că decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă de Sucursala de Reprezentare și Protocol Olănești din cadrul Regiei iar raportul juridic de muncă a fost încheiat între reclamant și aceasta.
Pe fondul cauzei se solicită respingerea cererii, cu motivarea că decizia conține elementele obligatorii prevăzute de art. 76 din Codul muncii și, contrar celor susținute de reclamant, concedierea acestuia a avut o cauză reală și serioasă, fiind dispusă în vederea eficientizării activității comerciale a societății.
În dovedirea celor susținute prin întâmpinare s-au depus la dosar înscrisuri.
Reclamantul a completat cererea de chemare în judecată, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Sucursalei de Reprezentare și Protocol Olănești.
Cea de-a doua pârâtă, Sucursala de Reprezentare și Protocol Olănești, a formulat întâmpinare, susținând aceleași aspecte ca și RA-APPS București.
Prin încheierea din data de 17 iunie 2014 instanța a unit excepția lipsei calității procesual pasive invocată în cauză de RA-APPS București, cu fondul iar prin încheierea din 14.10.2014 s-a admis excepția lipsei capacității procesule de folosință a RA-APPS București - Sucursala de Reprezentare și Protocol Olănești, avându-se în vedere rezoluția nr. 6405/13.08.2014.
Instanța a admis proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei și, totodată a dispus efectuarea unei adrese către Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea pentru a se comunica dacă în perioada mai-septembrie 2013 pârâta a anunțat angajări de agenți de pază pentru obiectivul Olănești.
Din răspunsurile la interogatoriul formulat de reclamant se reține că acesta a fost angajat ca agent de pază, disponibilizarea dispunându-se pentru eficientizarea activității economice iar în ce privește criteriile de disponibilizare s-a făcut aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, vechimea nefiind unul dintre acestea.
Potrivit adresei înaintate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea, acesta nu deține informațiile solicitate, deși în acord cu prevederile art. 10 din Legea nr. 76/2002, angajatorii au obligația de a comunica agențiilor pentru ocuparea forței de muncă, ocuparea locurilor de muncă vacante.
La solicitarea reclamantului, instanța a emis o adresă către pârâtă, prin care să comunice dacă la data de 1.08.2013 s-a încheiat contractul individual de muncă pentru angajatul …. tot pe postul de agent de pază.
Pârâta a comunicat instanței adresa nr. 299/2015 din care rezultă că la data de 1.08.2013 s-a încheiat contractul individual de muncă între pârâtă și agentul de pază sus menționat, contract care a încetat la data de 31.01.2014.
De asemenea, s-a solicitat pârâtei să precizeze numărul de agenți de pază existenți la societate, dacă a existat o evaluare înaintea disponibilizărilor și câți astfel de agenți mai există în prezent, dacă existau posturi similare cu cel al reclamantului în cadrul altor sucursale și să se depună fișele de evaluare atât ale reclamantului cât și ale celorlalți angajați pe postul de agent de pază.
La filele 251-262 dosar s-au depus rapoartele de evaluare ale agenților de pază din cadrul societății pârâte, din analiza cărora instanța reține că reclamantul a obținut nota cea mai mică.
În acord cu disp. art. 248 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac inutilă în tot sau în parte administrarea de probe ori, după caz, cercetarea pe fond a cauzei.
În cauză a fost invocată de către pârâta RA-APPS București excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei părți, susținându-se că de fapt contractul individual de muncă a fost încheiat între reclamant și RA-APPS Olănești, așa încât doar aceasta poate avea calitate procesual pasivă.
Instanța reține ca neîntemeiată excepția invocată, singura care are calitate procesual pasivă în cauză este RA-APPS București, în condițiile în care s-a reținut că RA-APPS Olănești nu are capacitate procesuală de folosință.
Pe fondul cauzei, instanța constată că acțiunea formulată de reclamant nu este întemeiată pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Reclamantul a fost angajat la data de 30.03.2012 în funcția de agent pază și ordine la Hotel Maria al SRP Olănești având în acest sens încheiat CIM nr. 913/29.03.2012.
Prin decizia nr. 94/28.11.2013 s-a dispus concedierea reclamantului în baza disp. art. 65 alin. 1 din Codul muncii, începând cu data de 10.01.2014, după ce în prealabil acesta a fost încunoștințat printr-un preaviz emis cu 20 de zile lucrătoare înaintea comunicării deciziei.
Analizându-se decizia de concediere nr. 94/2013, în raport de disp. art. 76 Codul muncii, se constată că aceasta conține elementele obligatorii prevăzute, sub sancțiunea anulării, respectiv motivele care determină concedierea și durata preavizului.
Se observă că criteriile de stabilire a ordinii de priorități conform art. 69 alin. 2, trebuie să fie menționate doar în cazul concedierilor colective, ceea ce nu este cazul în speță, reclamantul fiind concediat pentru motive care nu țin de persoana salariatului conform art. 65 Codul muncii, iar o listă a locurilor de muncă disponibile în unitate nu există dat fiind că, așa cum se va arăta în continuare, nu au existat astfel de locuri de muncă disponibile sau vacante.
Reclamantul susține că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 65 din Codul muncii, neexistând o cauză serioasă și efectivă, astfel cum este consacrată de literatura de specialitate și practica judiciară.
Art. 65 din Codul muncii definește concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului ca fiind o încetare a contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și aibă o cauză reală și serioasă.
În speță se constată că prin adresa nr. 7709/2013 RA-APPS BUCUREȘTI a solicitat sucursalei luarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor cu până la 25%, aceasta efectuându-se și prin reducerea numărului mediu de personal muncitor și TESA.
Ca urmare, pârâta a aprobat noua structură organizatorică a SRP Olănești începând cu 10.01.2014, precum și restructurarea prin concediere individuală a postului de agent de pază din cadrul SRP Olănești .
În consecință, desființarea postului ocupat de către contestator a fost urmare a restrângerii obiectului de activitate al regiei, așa cum rezultă din notele de fundamentare nr. 305/2013 și nr. 18/2013.
Desființarea locului de muncă în ce îl privește pe reclamant a fost efectivă, având în vedere că acest loc nu se mai găsește în organigrama pe anul 2014 și ștatul de funcții pe acest an.
În mod constant, în jurisprudență s-a subliniat că pentru a reține îndeplinirea condiției impuse de art. 65 alin. 2 Codul muncii, este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activități, în scopul optimizării cu randament maxim a resurselor financiare și umane, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a dispune asupra modalității în care își organizează activitatea.
Concedierea reclamantului s-a decis în urma analizei raporturilor de evaluare a performanțelor profesionale individuale pentru personalul cu studii postliceale sau studii medii, ce au fost depuse la dosarul cauzei. Din aceste rapoarte rezultă că reclamantul a obținut calificativul "foarte bine"; cu nota 4,52, nota sa fiind cea mai mică, comparativ cu notele obținute de către ceilalți angajați în posturi similare.
Reclamantul a mai susținut că la emiterea deciziei de concediere nu s-au respectat prevederile art. 76 alin. 1 lit. d din Codul muncii.
Tribunalul constată că susținerea nu este fondată, având în vedere dispozițiile deciziei nr. 6/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat că decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant în condițiile art. 64, fără a se aplica în situația în care concedierea s-a dispus din motive care nu țin de persoana salariatului în temeiul disp. art. 65 din Codul muncii.
Cum în cauză reclamantul nu a fost concediat pentru motive care nu țin de persoana acestuia, în mod corect decizia nu conține o listă a locurilor de muncă disponibile.
Totodată, se constată că nu sunt întemeiate susținerile reclamantului cu privire la încălcarea de către pârâtă a prevederilor art. 81 alin. 2 din CCM național 2011-2014.
Art. 81 din acest contract prevede că "dacă măsura ar putea afecta doi soți care lucrează în aceeași unitate, se desface contractul de muncă al soțului care are venitul cel mai mic, măsura să afecteze mai întâi persoanele care nu au copii în întreținere, măsura să afecteze numai în ultimul rând pe femeile care au în îngrijire copii, bărbații văduvi sau divorțați care au în îngrijire copii, pe întreținătorii unici de familie, precum și pe salariații care mai au cel mult 3 ani până la pensionare la cererea lor.";
Prin motivarea contestației reclamantul susține că la data emiterii deciziei 94/2013 era unic întreținător de familie însă din înscrisurile aflate la dosar rezultă că soția acestuia are încheiat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
Pârâta a precizat care au fost criteriile care au dus la disponibilizarea reclamantului, astfel că nu se poate reține un criteriu subiectiv avut în vedere la luarea măsurii față de reclamant și în acest sens este de precizat că nu a existat o nouă angajare pe post similar a unui alt agent de pază, ulterior disponibilizării reclamantului, ci anterior, însă și acestuia i-a încetat contractul individual de muncă la scurt timp după angajare, așa cum a rezultat din adresa nr. 299/2015 emisă de pârâtă.
Tot prin cererea de chemare în judecată se solicită obligarea pârâtei la plata drepturilor prev. de art. 78 din CCM la nivel național.
Instanța constată că nu există nici un temei legal pentru acordarea acestor drepturi întrucât contractul colectiv de muncă al RA-APPS aflat la dosarul cauzei prevede că "La încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului salariații beneficiază de două salarii de bază la nivelul celui avut la data încetării raportului de muncă, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului,în cadrul concedierilor individuale, care se acordă odată cu celelalte drepturi bănești la data lichidării și pentru o vechime totală în cadrul regiei între 2-5 ani, numai dacă nu a mai beneficiat de compensații individuale la angajator.";
În speță reclamantul nu se încadrează în prevederile sus menționate, întrucât nu are minim 2 ani în cadrul regiei, fiind angajat la data de 29.03.2012 și concediat la data de 28.11.2013.
Mai precizează reclamantul că decizia nr. 94/2013 este lovită de nulitate absolută neexistând o descriere reală și completă în fapt și în drept a împrejurărilor, argumentelor și temeiurilor avute în vedere de către angajator, însă pe parcursul judecății nu a mai stăruit în această susținere.
Neîntemeiată este și această susținere, decizia conține descrierea împrejurărilor și temeiurilor avute în vedere, fie direct, fie prin trimitere la alte înscrisuri existente la dosar.
Pentru considerentele expuse, tribunalul reține că acțiunea formulată de reclamant nu este fondată sub niciunul dintre capetele de cerere, astfel că va fi respinsă.
← Contestatie la executare 3. Jurisprudență Contestaţie la... | Contestaţie decizie de sancţionare. Jurisprudență Numirea... → |
---|