Despăgubiri. Jurisprudență Despăgubiri, penalităţi
Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 3944 din data de 11.09.2013
Despăgubiri
( Tribunalul Mehedinți - s.c. 3944/11.09.2013)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 17.04. 2013, reclamantul S.M. a chemat în judecată pârâta SC COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA - Sucursala ELECTROCENTRALE CRAIOVA -UZINA IȘALNIȚA solicitând obligarea acesteia la eliberarea unei adeverințe în care să se menționeze că perioada 01.07.1981-01.06.1988 desfășurată se încadrează în grupa a II-a de muncă, respectiv în condiții deosebite.
A arătat că a fost angajatul Întreprinderii Electrocentrale Craiova cu actuala denumire a pârâtei în funcția de supraveghetor mină suprafață, Secția Chimică , în perioada 01.07.1981-01.06.1988 și a solicitat pârâtei eliberarea unei adeverințe în care să se menționeze că în perioada menționată și-a desfășurat activitate în condiții deosebite, însă aceasta prin adresa nr. 2901/14.03.2013 i-a comunicat faptul că ceilalți colegi au obținut o astfel de adeverință în baza unei hotărâri judecătorești.
A mai arătat că prin natura postului ocupat a desfășurat activitatea în condiții deosebite de muncă potrivit fișei postului, desfășurând o activitatea de colectare a probelor de cărbune din vagoanele încărcate cu cărbune tip CFR , pe care le prelucra, colectarea probelor de cărbune din depozitele carierelor urmând a asigura recepția calitativă și cantitativă a cărbunelui pentru pârâtă iar nivelul noxelor existente la locul de muncă depășea nivelul maxim admis prevăzut în normele de protecția muncii.
De asemenea, a mai precizat că potrivit fișei postului, munca de recepționer cărbune presupunea recepția cărbunelui, motiv pentru care nu putea părăsi zona de deservire, care cuprindea calea ferată pe care sunt amplasate vagoanele de cărbune, cântarul pentru vagoane, camerele de prelucrare și păstrare a probelor de cărbune, având relații de colaborare cu personalul care lucra în condiții grele, respectiv cu noxe, praf și zgomot, supraveghind și modul în care erau încărcate vagoanele, având în vedere că trebuiau respectate prevederile STAS privind calitatea cărbunelui, iar timpul efectiv lucrat în aceste condiții depășea procentul de 70 % din programul de lucru.
Reclamantul a arătat că solicită încadrarea în grupa a II-a de muncă în baza Ordinului 50/1990 care a fost emis pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului care beneficia de grupa I și a II-a de muncă, și care stabile că pentru perioada lucrată între 01.01.1976-31.12.1989, încadrarea în grupele de muncă nu era condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor, considerând că prin neacordarea grupei de muncă solicitate s-ar crea o discriminare în raport cu celelalte categorii de salariați din cadrul unor domenii de activitate similare, raportat la prevederile art.41 alin.2 din Constituție și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile C. muncii a ordinului 50/1990 și a Hotărârii 1223/1990 .
În susținerea cererii a depus la dosar în copie extras din carnetul de muncă, adresa nr. 2901/14.03.2013 emisă de pârâtă, fișa postului, buletinele de determinare nr. 214/04.10.2006, 89/15.06.2005, procesul verbal de constatare a condițiilor igienico-sanitare nr. 389/15.06.2005 și practică judecătorească.
Pârâta SC COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA a formulat și depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că în perioada pentru care se solicită eliberarea adeverinței din care să rezulte că reclamantul a desfășurat activitatea în grupa a II-a de muncă, acesta a desfășurat activitatea de "supraveghetor mină suprafață secția chimică"; .
A precizat că față de dispozițiile art.1 și 2 precum și art.6 din Ordinul 50/1990, în vederea încadrării personalului în grupe de muncă, s-au întocmit buletine de determinări toxicologice ale mediului de muncă, fiind identificate locuri de muncă unde cantitatea de noxe maxim admisă a fost depășită, iar RENEL -GPEET București -Filiala Electrocentrale Ișalnița ( așa cum s-a numit societatea la data demarării procedurii de încadrare a personalului în grupele de muncă) a dispus constituirea unei comisii ce a examinat și certificat încadrarea nominală a personalului în grupele de muncă și timpul efectiv lucrat in aceste condiții conform înscrisurilor anexate la întâmpinare, din care rezultă că persoanele care ocupau funcția de "supraveghetor mină suprafață secția chimică"; printre care și reclamantul nu s-au încadrat în grupa a II-a de muncă.
Ulterior, a arătat pârâta, în anul 2000 în urma solicitării unor salariați care dețineau funcția de "recepționer cărbune la furnizor"; societatea a dispus prin Decizia nr. 1337/23.06.2000 constituirea unei comisii de analiză iar solicitarea acestora a fost respinsă având în vedere că nu erau îndeplinite condițiile legale pentru acordarea grupei de muncă pentru această categorie de salariați.
În concluzie, pârâta a precizat că activitatea desfășurată de reclamant nu a fost prevăzută de Ordinul 50/1990, iar extinderea unor prevederi sau asimilarea unor activități cu cele prevăzute în actele normative referitoare la gupele I și II de muncă nu este posibilă, astfel că a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În apărare, a depus la dosar în copie Decizia 1337/23.06.2000, adresa nr. 15002/02.08.2000 către Secția Chimică, adresa nr. 440/13.01.1999 emisă de CONEL , adresa nr. 6157/08.06.1998 emisă de RENEL și raportul de normare a activității de recepționer cărbune la furnizor.
Reclamantul a formulat și depus răspuns la întâmpinarea pârâtei la care a anexat practică judiciară.
La solicitarea instanței pârâta a depus la dosar lista locurilor d muncă a funcțiilor și meseriilor ce s-au încadrat în grupa I și II de muncă, ștatele de plată în perioada 01.07.1981-31.12.1988, contractul individual de muncă al reclamantului, Decizia 183/1984, procesul verbal de promovare a reclamantului, nota de lichidare a reclamantului și practică judiciară.
Analizând acțiunea în raport de actele și lucrările dosarului Tribunalul constată și reține următoarele:
Reclamantul S.M. în perioada 01.07.1981-01.06.1988 a fost angajatul Întreprinderii Electrocentrale Craiova în prezent pârâta SC COMPELXUL ENERGETIC OLTENIA SA - Sucursala ELECTROCENTRALE CRAIOVA - UZINA IȘELNIȚA, conform mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantului, desfășurând activitatea de "supraveghetor mină suprafață secția chimică";.
Potrivit prevederilor pct.3. din Ordinul 50/1990, "Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de munca, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2";, iar potrivit pct.6 din ordin, "Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)";.
Potrivit pct.15 din același ordin, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de munca și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, unitățile având obligația sa analizeze și sa precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de munca începând cu 18.03.1969 și până în prezent.
În cauză instanța constată că în carnetul de muncă al reclamantului, unitatea angajatoare pârâtă nu a înscris mențiunea încadrării activității desfășurate de reclamant în grupa a II-a de muncă, așa încât reclamantul a solicitat eliberarea unei adeverințe în acest sens, însă prin Adresa nr. 2901/14.03.2013 pârâta a comunicat reclamantului că meseria de "supraveghetor mină suprafață"; nu se regăsește în lista locurilor de muncă și a meseriilor ce se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform HCD nr. 42/25.11.1993, motiv pentru care reclamantul a promovat prezenta acțiune.
Se reține că, aplicarea dispozițiilor Ordinului 50/1990 pentru precizarea locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii, pârâta ( RENEL -GPEET București -Filiala Electrocentrale Ișalnița ) așa cum s-a numit societatea la data demarării procedurii de încadrare a personalului în grupele de muncă a dispus constituirea unei comisii ce a examinat și certificat încadrarea nominală a personalului în grupele de muncă și timpul efectiv lucrat in aceste condiții, fiind astfel întocmită Lista locurilor de muncă, funcțiilor și meseriilor ce se încadrează în grupele I și II de muncă, potrivit procesului verbal nr.42/25.11.1993 și tabelul nominal cu încadrarea personalului în grupele de muncă, astfel că, la momentul desfășurării activității de către reclamant, pârâta a evaluat locul său de muncă în conformitate cu prevederile Ordinului 50/1990 și a stabilit că nu se încadrează în grupa a II-a de muncă.
În anul 2000 în urma solicitării unor salariați care dețineau funcția de "recepționer cărbune la furnizor"; societatea a dispus prin Decizia nr. 1337/23.06.2000 constituirea unei comisii de analiză, iar solicitarea acestora a fost respinsă având în vedere că nu erau îndeplinite condițiile legale pentru acordarea grupei de muncă pentru această categorie de salariați.
Prin urmare, pârâta nu poate fi obligată să elibereze reclamantului o adeverință cu încadrarea activității acestuia în grupa a II-a de muncă, având în vedere că potrivit evaluării locului său de muncă, acesta s-a încadrat în condiții normale de muncă.
Salariatul este îndreptățit potrivit dispozițiilor art.40 alin.2 lit.h) C.muncii la eliberarea unei adeverințe care să ateste activitatea desfășurată la un angajator fără a fi ținut de un termen, însă adeverința nu poate avea la bază decât documentele și evidențele întocmite de angajator, astfel că în speță întrucât activitatea desfășurată de reclamant nu s-a încadrat în grupa a II-a de muncă, eliberarea unei astfel de adeverințe solicitate de reclamant nu este posibilă.
Pentru aceste considerente acțiunea reclamantului urmează a fi respinsă .
← Fond funciar - anularea titlului de proprietate. Jurisprudență... | Contestaţie în anulare. Jurisprudență Contestaţie în anulare → |
---|