Contestaţie în temeiul Legii nr.10/2001. Jurisprudență Naţionalizare
| Comentarii |
|
Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 2458 din data de 14.10.2014
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 23.04.2014 sub număr de dosar 3040/118/2014, reclamanții ... și ... au solicitat în contradictoriu cu pârâtul ... anularea în parte a dispoziției nr.585/7.023.32014 a ..., respectiv art.1 din aceasta și obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziție prin care să dispună restituirea în natură către reclamanți a terenului situat în ..., în suprafață de 731 mp, identificat prin raportul de expertiză topografică efectuat de expert ..., completat prin suplimentul din 24.10.2012, în interiorul perimetrului 4-5-E-6-7-8-9-A-B-C-D-14-4, înfățișat în schița anexă la acest supliment, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că, în baza Legii nr.10/2001, reclamanții au formulat notificare prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului menționat, notificarea fiind soluționată prin dispoziția nr.5143/20101 a ..., prin care s-a dispus respingerea cererii. Decizia a fost contestată, sens în care s-a constituit dosarul civil nr.11569/118/20101 al Tribunalului Constanța - Secția I Civilă, soluționat prin sentința civilă nr.5883/6.11.2012, irevocabilă. Astfel, dispoziția … a fost anulată fiind obligat să dispună restituirea în natură către reclamanți a terenului situat în ..., în suprafață de 731 mp, identificat prin raportul de expertiză topografică efectuat de expert ..., completat prin suplimentul din 24.10.2012, în interiorul perimetrului 4-5-E-6-7-8-9-A-B-C-D-14-4, înfățișat în schița anexă la acest supliment. În baza acestei hotărâri judecătorești, a fost încheiat procesul verbal de predare-primire nr.26440/17.04.2013, în baza căruia reclamanților li s-a predat terenul menționat aceștia fiind puși în posesie, deși nu fusese emisă dispoziția ..., care să dispună în acest sens.
În lipsa cestei dispoziții, reclamanții nu au putut întabula dreptul de proprietate asupra terenului în cauză, sens în care au solicitat pârâtului emiterea deciziei în sensul în care a fost obligat conform hotărârii judecătorești Prin dispoziția contestată, la art.1, s-a respins cererea de restituire în natură formulată de reclamanți cu privire la terenul în discuție, ca rămasă fără obiect.
În drept, au fost invocate disp. art.25 alin.4, art.26 alin.3 din Legea nr.10/2010 și art.192 , art.435, art.453 NCPC.
În susținerea cererii de chemare în judecată s-au depus la dosar înscrisuri (filele 8-34).
Pârâtul ... a depus întâmpinare (fila 39), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În cauză a fost încuviințată și administrată la solicitarea părților proba cu înscrisuri.
Analizând cererea de chemare în judecată, prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei și a dispozițiilor normative incidente, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele care succed.
Prin sentința civilă nr. 5883/6.11.2012 a Tribunalului Constanța, irevocabilă prin nerecurare (filele 16-20), s-a admis cererea reclamanților și s-a dispus anularea dispoziției ... nr.5143/11.08.2010 și obligarea acestuia să dispună restituirea în natură către reclamanți a terenului situat în ..., în suprafață de 731 mp, identificat prin raportul de expertiză topografică efectuat de expert ..., completat prin suplimentul din 24.10.2012, în interiorul perimetrului 4-5-E-6-7-8-9-A-B-C-D-14-4, înfățișat în schița anexă la acest supliment.
Prin procesul verbal de predare primire încheiat la data de 17.04.2013 (fila 15), s-a procedat la punerea în posesie a reclamanților asupra terenului litigios.
Cererea reclamanților, formulată ulterior, privind eliberarea unei dispoziții în sensul sentinței civile 5883/2012, a fost soluționată prin dispoziția nr.585/7.03.2014 emisă de ... (fila 9), fiind respinsă, ca rămasă fără obiect conform art.1 din dispoziția contestată.
Instanța reține că prin decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
În considerentele deciziei menționate s-a reținut că, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a acestei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. În legătură cu ducerea la îndeplinire a acestei dispoziții, prin art. 22 alin. (1) din aceeași lege se prevede că persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni (prelungit, succesiv, prin ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 109/2001 și nr. 145/2001) de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului", precizându-se, totodată, că "în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil. Totodată, prin art. 26 alin. (3) din legea menționată s-a precizat că decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată, de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Or, din moment ce s-a reglementat că deciziile, respectiv dispozițiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor, pot fi atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) și în art. 14 din Legea nr. 10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă decizie/dispoziție de restituire în natură. Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege, instanța judecătorească, cenzurând decizia/dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerințelor legii, o va anula, dispunând ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil. O astfel de soluție se impune și pentru că, în îndeplinirea atribuției de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurii reparatorii prin restituirea în natură a imobilului, judecătorul are a chibzui și asupra eficienței soluției pe care o adoptă, în timp ce retrimiterea cauzei la unitatea deținătoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire.
Ca urmare, în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului. De altfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, precum și respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte.
În cauză, raportat la decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, se constată că, deși dispozitivul sentinței civile nr. 5883/6.11.2012 conține mențiunea obligă ... să dispun restituirea, în esență, prin hotărârea judecătorească s-a dispus în mod direct restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil, pârâta conformându-se hotărârii prin încheierea procesului verbal de punere în posesie. În acest context, în mod legal, prin art.1 al dispoziției nr. 585/7.03.2014, pârâtul a respins cererea ulterioară de restituire în natură ca rămasă fără obiect.
În situația în care se respinge cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilulului litigios în baza sentinței civile nr. 5883/6.11.2012, reclamanții o pot contesta prin formularea unei cereri de reexaminare la OCPI și eventual plângere împotriva încheierii, în conformitate cu disp. art.31 din Legea nr.7/1996.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 453 NCPC, cererea pârâtului de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată este întemeiată, având în vedere faptul că aceștia din urmă se află în ipoteza prevăzută de textul de lege, aceea de a fi pierdut procesul.
Drept urmare, reclamanții urmează să fie obligați la plata către pârât a sumei de 673,29 lei reprezentând onorariu avocat (fila 144).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții ..., domiciliat în ..., și ..., domiciliat în ..., în contradictoriu cu pârâtul ..., cu sediul în ....
Obligă reclamanții la plata către pârât a sumei de 673,29 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanța.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.jud.F.M.I./2 ex./15.10.2014
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Jurisprudență... | Nulitate absolută pentru lipsa titlului asupra imobilului... → |
|---|
