Contestaţie la executare fiscală. Nulitate decizie de instituire măsuri asiguratorii
| Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă civilă nr. 8856 din data de 13.10.2015
Prin sentința civilă nr. 8856 pronunțată de Judecătoria Iași la data de 30.06.2015, în dosarul nr. 11867/314/2014, instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității contestației la executare, invocată de intimata ANAF, a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei DGRFP - AJFP Iași și excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei DGAF Suceava, invocate de intimată, a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC DH SRL în contradictoriu cu intimatele DGAF Suceava, DGRFP - AJFP Iași și ANAF și a dispus anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emise la data de 18.09.2014 sub nr.1303686/SV de către DRAF 1 Suceava, precum și a actelor de executare subsecvente emise în temeiul acestei decizii.
Sesizată cu contestație la executare fiscală împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii și a actelor subsecvente, instanța a reținut că, în fapt, în perioada 14.08.2014 - 17.09.2014, reprezentanții DRAF 1 Suceava au efectuat un control la sediul contestatoarei, având ca obiectiv verificarea realității operațiunilor economice desfășurate, respectiv, legalitatea și temeinicia înregistrării unor cheltuieli privind diurna acordată salariaților temporari pe perioada misiunilor de muncă temporară, aferente perioadei mar.2013-iulie 2014.
Prin procesul-verbal nr.1303650/SV/17.09.2014, s-a constatat existența unei "diferențe suplimentare de plată a angajatorului și a angajaților, referitor la sumele considerate în mod eronat de către societatea contestatoare ca fiind de o altă natură - cheltuieli și nu venituri de natură salarială";, în cuantum de 1.468.875 lei (f. 109-118).
La data de 18.09.2014, a fost întocmit referatul justificativ al măsurilor asigurătorii nr.1303685/SV, prin care s-a consemnat evaluarea obligațiilor de plată ale contestatoarei constând în impozit pe venituri salariale, contribuții sociale individuale obligatorii, contribuții sociale angajator la suma de 846.795 lei, precum și că în temeiul art. 129(2) din OG nr.92/2003, există elemente care indică pericolul ca debitorul să sustragă sau să își ascundă patrimoniul periclitând în mod considerabil colectarea sumelor stabilite suplimentar. Pentru aceste motive se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asiguratorii asupra bunurilor mobile-imobile ale societății.
Prin urmare, la data de 18.09.2014, a fost emisă decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr.1303686/SV, cu aceleași mențiuni. La data de 30.09.2014, AJFP Iași a emis adresa nr.49779 și adresa nr.49778 de înființare a popririi asiguratorii asupra disponibilităților bănești ale contestatoarei(f.95), precum și proces-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile (f.97).
În drept, instanța a reținut: în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei DGRFP Iași și excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei ANAF, instanța are în vedere faptul că prezenta contestație la executare vizează atât decizia de instituire a măsurilor asigurătorii cât și a actelor aflate în strânsă legătură cu aceasta - procesul-verbal de sechestru asiguratoriu și adresa de înființare a popririi, respectiv întoarcerea executării silite. Întrucât prin încheierea referatului justificativ și emiterea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, între societatea contestatoare și intimata ANAF a luat naștere un raport juridic de drept fiscal, față de pretenția formulată de contestatoare, trebuie reținut că intimata are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. De asemenea, în calitate de executor fiscal, intimata DGRFP IAȘI - AJFP Iași a emis actele de înființare a măsurilor asiguratorii dispuse prin decizia atacată, ceea ce a determinat un raport juridic de drept fiscal între contestatoare și această instituție.
În consecință, raportat la art. 32 lit. b C.p.c., instanța a respins excepțiile invocate, ca nefondate.
În continuare, în ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației la executare, astfel cum a fost invocată de intimata ANAF în cuprinsul motivelor pe fondul contestației la executare, instanța a respins-o ca neîntemeiată, deoarece potrivit art. 129 alin.11 C.p.f., împotriva actelor prin care se dispun și se pun în executare măsuri asiguratorii se poate face contestație la executare cu aplicarea art. 172 C.p.f. Or, este adevărat, contestatoarea a prezentat în detaliu situația de fapt și de drept care în opinia acesteia justifică nelegalitatea și netemeinicia actelor administrative emise de inspectorii fiscali - acte administrative ce nu fac obiectul prezentei contestații la executare -, însă a invocat și motive de nelegalitate a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii și a celor două acte subsecvente, care pot fi analizate în cadrul acestei proceduri de către instanța de executare, întrucât astfel dispune art. 129 alin.11 C.p.f. menționat mai sus.
De altfel, instanța a notat că societatea contestatoare a supus controlului judecătoresc pretențiile sale privind actul administrativ fiscal în discuție, cauza făcând obiectul dosarului nr.8057/99/2014 pe rolul Tribunalului Iași - dosar din care a fost declinată cererea completatoare privind anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, înregistrată sub nr. 5940/245/2015 și reunită la prezenta cauză(f.1 dosar Tr.Iași).
În ceea ce privește excepția prematurității invocată de contestatoare la data de 09.06.2015, instanța a observat că argumentele aduse în susținerea sa acestea impun calificarea ca și simple apărări pe fondul contestației la executare, în legătură cu legalitatea actelor încheiate de intimata DGRFP Iași - AJFP Iași. Excepția prematurității constituie un mijloc procesual aflat la îndemână persoanei chemate în judecată, care se apără în acest fel, cu prioritate față de cercetarea efectivă a fondului cauzei, și care presupune că dreptul pretins nu este actual la data sesizării instanței (fiind supus unui termen, unei condiții etc.). Este evident că în cauză în realitate sensul așa-zisei excepții privește critica societății contestatoare față de emiterea actelor de punere în executare a măsurilor asiguratorii dispuse, fără emiterea în prealabil a unei decizii de impunere.
Pe fond, instanța a reținut incidența disp. art. 129 alin.2 C.p.f., care stabilesc că se dispun măsuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii și a sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietatea debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând ori îngreunând în mod considerabil colectarea. Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare, potrivit alin.3 al art.129 c.p.f.
De asemenea, potrivit alin.5 al aceluiași articol, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
Coroborând susținerile părților cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța concluzionează că luarea măsurilor asigurătorii prin decizia atacată nu s-a făcut în conformitate cu prevederile legale, astfel încât și impune anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii și a actelor subsecvente emise în temeiul acesteia.
Astfel, DGA 1 Suceava din cadrul ANAF nu a motivat în niciun mod luarea măsurilor asiguratorii, neinvocând și nedovedind nici o situație concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiția prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenței pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului contestatoarei, cu consecința periclitării sau îngreunării colectării.
Simpla completare a unui formular tipizat de către intimată, fără ca decizia să cuprindă elemente justificative concrete, aplicabile situației contribuabilului față de care se ia măsura, nu este de natură a suplini motivarea luării unor măsuri restrictive asupra patrimoniului contribuabilului, și pune instanța în imposibilitatea de a exercita controlul măsurii luate. Mai mult, în acest mod se aduce atingere dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, având în vedere că, deși a avut loc o restrângere a dreptului de proprietate al contestatoarei, nu s-a justificat în nici un mod cauza acestei restrângeri, or în analiza respectării dreptului de proprietate de către organele statale, o importanță crucială revine proporționalității dintre ingerință și motivele care justifică ingerința în dreptul de proprietate.
Pericolul ca societatea controlată să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând ori îngreunând în mod considerabil colectarea, trebuie indicat în concret în motivele deciziei, prin raportare la conținutul declarațiilor fiscale, a situației financiare a societății, de istoria comportamentului fiscal al acesteia și a reprezentanților săi (mod de declarare și plată, situații de atragere a răspunderii solidare, situații de insolvență sau de insolvabilitate, dosare de executare silită fiscale etc.). În acest sens, sunt relevante disp. pct.5.1.1 și 5.6 lit.f din Ordinul nr.2605/2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală.
În speța de față, este evidentă identitatea de argumente ale motivării în fapt a procesului-verbal nr.1303650/SV/17.09.2014 cu cea a referatului justificativ și a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii contestate. După prezentarea datelor societății și a aprecierilor inspectorilor fiscali în ceea ce privește natura salariatului detașat, respectiv, a salariatului temporar, cu consecințe asupra naturii diurnei plătite angajaților contestatoarei, intimata conchide că suma sustrasă de la plată în perioada ian.2013-iul.2014 este de 846.795 lei și constituie în sine temeiul justificativ pentru luarea măsurilor asiguratorii. Orice alte elemente, care să confirme pericolul iminent menționat la pct.5.1.1. din Ordinul ANAF menționat, lipsesc, ceea ce pune instanța în imposibilitate de a verifica atât susținerile părților cât și respectarea prevederilor legale ale art.129 alin.5 C.p.f. Această imposibilitate are directă consecință asupra dreptului la apărare al debitorului fiscal.
Este de observat că prin această modalitate de întocmire a actului contestat, intimata ANAF - DG 1 Suceava a transformat măsura asiguratorie, dintr-una excepțională - astfel cum a fost intenția legiuitorului - într-una de drept comun, întrucât în optica acesteia, dacă se constată îndeplinirea necorespunzătoare sau incompletă a obligațiilor fiscale, există temei suficient pentru luarea măsurilor asigurătorii. Or, trebuie admis că angajarea răspunderii fiscale a debitorului, astfel cum reclamă disp. art. 109 alin.3 lit.a C.p.f., nu presupune în mod automat și luarea măsurilor asigurătorii, având în vedere condiția enunțată de art. 129 alin.2 C.p.f. - existența unor elemente care anunță o anumită atitudine psihică a debitorului, reaua-credință circumstanțiată prin manopere dolosive de sustragere, ascundere ori distrugere a activelor patrimoniale.
Cât timp nu se poate reține nici o diferență relevantă între procesul-verbal încheiat cu ocazia inspecției fiscale și decizia de luare a măsurilor asiguratorii, sub aspectul pe care instanța de executare îl poate verifica - legalitatea măsurii asiguratorii - și având în vedere că instanța de contencios administrativ este singura competentă să verifice legalitatea și temeinicia actului administrativ proces-verbal de inspecție fiscală, dacă debitorul utilizează calea prevăzută de art.205 și urm., urmată de procedura reglementată prin art. 218 alin.2 C.p.f., instanța va concluziona în sensul admiterii contestației la executare. Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii împotriva contestatoarei SC DH SRL nu poate beneficia de prezumția de temeinicie în contextul în care nu a fost întocmită cu respectarea normelor legale aplicabile instituției, în special cu motivarea situației concrete și excepționale care justifică această ingerință a statului.
În lipsa acestei motivări, trebuie apreciat că în privința contestatoarei nu au fost probate și deci nu există temeiurile prevăzute de lege pentru instituirea popririi și a sechestrului asiguratorii, ceea ce reclamă anularea deciziei de instituire a acestora precum a tuturor actelor subsecvente dependente de aceasta, respectiv actele de punere în executare a deciziei și eventualele acte de executare efectuate.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Obligaţie de a face. Condiţii de... | Contestaţie la executare. Executare cheltuieli de judecată... → |
|---|
