plângere contraventionala, prescripţie aplicare sancţiune
| Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă civilă nr. 1438 din data de 13.10.2015
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 01.08.2014 sub număr de dosar 28442/245/2014, petenta S.C. SA a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 000511/09.07.2014, în contradictoriu cu intimatul Municipiul Iași - Primăria Municipiului Iași, solicitând anularea acestuia.
În fapt, petenta a contestat temeinicia procesului-verbal, arătând că nu este indicat data de la care se calculează termenul de 5 zile menționat în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, nearătându-se dacă a fost emisă vreo somație în acest sens. Petenta a mai arătat că în caz de nerespectare a obligației, primăria este cea va reface lucrarea pe cheltuiala beneficiarului, astfel încât obligația remedierii covorului asfaltic revine chiar intimatei care a dat dovadă de rea-credință prin încheierea procesului-verbal.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 31 OG nr. 2/2001.
A fost anexată plângerii copie de pe procesul-verbal contestat.
Intimata a depus întâmpinare prin care a arătat că procesul verbal contestat este legal întocmit, nu conține vicii de formă sau de fond și respectă prevederile O.G. nr. 2/2001.
În prezenta cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul - verbal nr. 000511/09.07.2014, petenta S.C. SA a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2500 lei pentru faptul că pe data de 07.07.2014, ora 10:00, petenta nu ar fi respectat obligația de refacere a infrastructurii domeniului public, afectate ca urmare a intervenției la rețeaua de apa/canalizare situată în Iași, faptă care, conform procesului-verbal, este prevăzută și sancționată de art. 2.5 din Anexa 1 Regulament HCL 133/2009.
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Potrivit art. 2.5 din HCL nr. 133/2009, astfel cum a fost completat și modificat prin HCL nr. 467/2009, deținătorii de utilități sau delegații acestora au obligația de a reface carosabilul în 5 zile la efectuarea unor intervenții la rețelele îngropate.
Conform art. 3.2 din Regulamentul pentru executarea lucrărilor la rețelele tehnico-edilitare aflate pe domeniul public al Mun. Iași aprobat prin HCL nr. 133/2009, nerespectarea dispozițiilor art. 2.5 constituie contravenție si se sancționează cu amendă cuprinsă între 2000-2500 lei.
Instanța, în urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001, constată că plângerea a fost înregistrată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal contestat.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității exprese.
În ceea ce privește întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța constată că prin modalitatea de întocmire nu s-a adus nicio vătămare petentei, prin urmare nu poate fi atrasă nicio sancțiune potrivit dispozițiilor nulității în procesul civil, fapta fiind descrisă în mod suficient cu arătarea tuturor elementelor obligatorii.
De asemenea, nici faptul că în procesul-verbal nu sunt consemnate datele de identificare ale unui martor nu poate fi reținut de către instanță ca un motiv nulitate a acestui act, pentru cele ce urmează.
Potrivit art. 19 din O.G. 2/2001, procesul-verbal se semneazã pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. In cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurãri, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnãtura acestuia, nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator iar în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Din analiza acestui text legal, instanța constată că nerespectarea acestor dispoziții nu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității exprese, fiind astfel supuse regulii generale prevăzută Codul de procedură civilă. Astfel, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Din analiza dispozițiilor art. 19, mai sus enunțate, instanța constată că rațiunea consemnării datelor de identificare ale unui martor este în sensul confirmării împrejurărilor în care a fost încheiat procesul-verbal, respectiv în lipsa contravenientului, a refuzului sau a imposibilității acestuia de a semna procesul-verbal.
Față de aceste argumente, văzând că petenta nu contestă modul de încheiere a procesului-verbal, și anume în lipsa sa, instanța constată că prin lipsa datelor de identificare ale unui martor sau a motivului pentru care lipsește un astfel de martor nu a adus petentului nicio vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea procesului-verbal.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în continuare Convenția, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Pentru a determina dacă aceste garanții sunt sau nu aplicabile in procedura contravențională este imperios necesar ca, anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancțiunii, instanța să determine dacă procesul verbal atacat constituie "acuzație in materie penală"; in sensul autonom dat de Convenție acestei noțiuni.
În cauzele Deweer (27 februarie 1980, seria A nr. 35, pag. 24, par. 48) și Foti c. Italiei (10,12,1982, seria A nr. 56, pag. 18) Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în continuare Curtea, a arătat ce trebuie înțeles in sensul Convenției prin "acuzație";. In opinia Curții această noțiune trebuie definită mai degrabă în sens formal și se referă la "existența unei notificări din partea autorităților cu privire la imputarea săvârșirii unei fapte penale";.
Fără îndoială așadar că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie o "acuzație"; in sensul Convenției astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat in lumina criteriilor instituite prin practica Curții.
Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului apreciază, in mod constant ca pentru a determina daca o contravenție poate fi calificată drept "acuzație in materie penală"; in sensul Convenției sunt necesare a fi avute in vedere trei criterii: 1)daca textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura si gradul de severitate al sancțiunii aplicate ; toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul si obiectul art. 6 din Convenție.
În aprecierea Curții, indicațiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativa in ce privește primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).
Celelalte doua criterii urmează a fi cercetate alternativ, iar nu cumulativ.
In examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 sa devina aplicabil este suficient ca fapta sa fie prin natura sa « penala » din punct de vedere al Convenției, sau sa expună persoana vizata unei sancțiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparține sferei « penale ». Astfel, norma juridică ce sancționează astfel de fapte, precum cea reținută în sarcina petentei, are caracter general (se adresează tuturor cetățenilor) și amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv, nu să asigure o reparație pecuniara a unei eventuale daune ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristica distinctiva a sancțiunii penale.
Curtea amintește în cauza Anghel c. României că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 și 3 din art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție, obligația prezentării probei revenind acuzării și îndoiala folosind în avantajul acuzatului.
Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă, între altele, statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzației ce i se aduce, în acordarea timpului și înlesnirilor necesare pentru a-și pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat și în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.
Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanța constată că petentei i s-a adus la cunoștință, prin comunicarea procesului-verbal, acuzația în mod detaliat, asigurându-i-se dreptul de a face obiecțiuni și de a-și construi apărarea. De asemenea, petentei i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe și de a analiza probele administrate de către intimată în fața instanței de judecată.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, în măsura în care nu conține constatări personale, prin propriile simțuri ale agentului constatator.
Conform întâmpinării formulate de către intimat cele consemnate în procesul-verbal au fost constatate în mod direct și nemijlocit de către agentul constatator prin propriile simțuri.
Pe cale jurisprudențială (cauza SALABIAKU vs Franța) Curtea Europeană a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, admițând posibilitatea existenței unor prezumții de drept sau de fapt în cadrul sistemelor de drept național. Prezumția de veridicitate a procesului-verbal în măsura în care cele consemnate au fost constatate de către agentul constatator în mod direct și nemijlocit prin propriile simțuri trebuie să respecte însă un raport de proporționalitate între scopul urmărit de lege (consolidarea exercitării autorității de stat prin prisma agenților constatatori) și mijloacele utilizate, acest raport fiind respectat în prezenta cauză.
Probele administrate se coroborează în sensul celor menționate în procesul-verbal, respectiv înscrisurile depuse la filele 11, 14-20. Apărările petentei în sensul netemeiniciei procesului-verbal nu pot fi reținute față de materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, sarcina dovedirii unui fapt pozitiv aparținând celui ca îl susține, iar petenta nu a dovedit îndeplinirea obligației de remediere a carosabilul în 5 zile de la efectuarea intervențiilor la rețelele îngropate. Dovada unui fapt negativ, respectiv neîndeplinirea obligației de remediere a carosabilului, nu poate fi solicitată celui care îl susține.
Apărările petentei referitoare la lipsa de claritate a normei contravenționale nu pot fi reținute de către instanță, având în vedere că din conținutul acesteia, astfel cum a fost citat mai sus, rezultă toate elementele constitutive ale faptei, termenul de 5 zile curgând de la data efectuării intervențiilor la rețelele îngropate.
De asemenea, nici interpretarea dispozițiilor art. 2.5 din HCL nr. 133/2009 susținută de petentă, fila 41, nu poate fi reținută de către instanță, având în vedere că realizarea lucrării de către Primăria Municipiului Iași pe cheltuiala beneficiarului nu înlătură răspunderea contravențională a deținătorului de utilități pentru neîndeplinirea obligației de a reface carosabilul în termen de 5 zile. Această prevedere urmărește să asigure refacerea carosabilului în lipsa îndeplinirii obligației deținătorului de utilități și nu să înlăture răspunderea contravențională reglementată la art. 3.2.
Față de aceste probe, instanța reține că fapta reținută în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 2.5 din HCL nr. 133/2009, fapta fiind săvârșită cu vinovăție de către petentă.
Sancțiunea aplicată contravenientei, respectiv amendă în cuantum de 2500 lei se încadrează în limitele prevăzute de HCL nr. 133/2009. Această sancțiune este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către contravenientă, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei, faptele acesteia aducând atingere relațiilor sociale privitoare la domeniul public al municipiului Iași afectat de rețelele tehnico-edilitare subterane.
În ceea ce privește prescripția aplicării sancțiunii contravenționale, instanța reține că potrivit art. 13 din OG nr. 2/2001 aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, în cazul contravențiilor continue, termenul curgând de la data încetării săvârșirii faptei. Contravenția este continuă, potrivit alin 2, în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.
Prin urmare, având în vedere că dispozițiile art. 2.5 din HCL nr. 133/2009 presupun încălcarea în timp a obligațiilor legale, instanța constată că fapta contravențională reținută în sarcina petentei este una continuă și termenul prescripției pentru aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data încetării săvârșirii faptei. Or, față de situația de fapt reținută mai sus, instanța urmează a respinge și aceste apărări ale petentei, ca neîntemeiate.
Întrucât fapta descrisă întrunește conținutul constitutiv al contravenției menționate în procesul-verbal contestat, iar sancțiunea aplicată este legală și temeinică, respectând principiul proporționalității între fapta comisă și sancțiunea aplicată, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională potrivit dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001.
| ← Contestaţie la executare. Executare cheltuieli de judecată... | constatare nulitate act juridic absolută contract → |
|---|
