Contestaţie la executare. inadmisibilitate. decizie de neconstituționalitate

Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 44 din data de 01.03.2018

Este adevărat că prin Decizia nr. 368/2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr.566/17.07.2017, s-a constatat că sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv" din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională.

Însă, pentru a stabili dacă toate acțiunile sau inacțiunile au fost comise în realizarea aceleiași rezoluții infracționale sau dacă își au sursa în rezoluții distincte, este indispensabilă examinarea tuturor împrejurărilor de fapt și a condițiilor în care au fost săvârșite, putând fi avută în vedere, printre alte elemente, și identitatea persoanei vătămate, examinare care poate fi făcută numai în cursul judecății în fond a cauzei (în care se judecă faptele penale comise de inculpat) și, eventual, în calea de atac ordinară (apel), momente procesuale în care se poate face o asemenea analiză, ce țin de fondul cauzei.

În cauză nu se poate aplica Decizia nr. 368/2017 a Curții Constituționale deoarece aceasta este obligatorie doar pentru viitor, adică după publicarea sa, respectiv după data de 17.07.2017, și doar cauzelor care nu au fost judecate definitiv la momentul publicării acestei decizii.

Or, sentința penală nr. 97/15.02.2016 a Tribunalului Galați, contestată de condamnatul ..., a rămas definitivă la data de 21.12.2016, prin decizia penală nr. 1342/21.12.2016 a Curții de Apel Galați, deci înainte de publicarea Deciziei nr. 368/2017 a Curții Constituționale în Monitorul Oficial nr.566/17.07.2017, cum corect a reținut și prima instanță.

O cale de atac extraordinară în care se poate invoca incidența unei decizii de neconstituționalitate este revizuirea, dar numai dacă sunt îndeplinite cerințele prev. de art.453 alin.1 lit. f C.proc.pen., adică excepția de neconstituționalitate să fi fost ridicată în acea cauză (în care s-au judecat infracțiunile săvârșite de inculpat), cale pe care condamnatul a promovat-o, dar i-a fost respinsă.

Prin urmare, motivul invocat de condamnat în susținerea contestației la executare nu se circumscrie vreunuia dintre motivele expres prevăzute de art.598 alin.1 Cod procedură penală în care se poate face contestație la executare, cererea acestuia fiind inadmisibilă.

Decizia penală nr. 44/C/01.03.2018 a Curții de Apel Galați

Prin sentința penală nr.33/19.01.2018 a Tribunalului Galați s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul ... ca inadmisibilă.

În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen. obligă contestatorul la plata către stat a sumei 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că persoana condamnată ... a precizat faptul că pedeapsa pe care o execută în baza sentinței penale nr. 97/15.02.2016 a Tribunalului Galați în dosarul 499/121/2013 definitivă prin decizia penală nr. 1342/21.12.2016 a Curții de Apel Galați este neconstituțională invocând Decizia nr. 368/30.05.2017 a CCR. A solicitat inculpatul să se aibă în vedere că a fost condamnat pentru 10 acte materiale și i s-a aplicat un spor de 1/3.

La solicitarea instanței de judecată, au fost atașate: referate executări penale; sentințe penale.

Examinând cauza în raport de motivele invocate în contestația la executare formulată, precum și din oficiu, Tribunalul Galați a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Instanța a reținut că o contestație la executare reprezintă un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării unei hotărâri definitive (cu excepția variantei prevăzute la art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.), prin care s-a soluționat cauza in fond și s-a pronunțat o soluție de condamnare. Față de acest aspect, o contestație la executare făcută în afara cazurilor expres prevăzute de lege este inadmisibilă.

De aceea, nu se poate invoca pe această cale aspecte ce țin de judecata în fond a cauzei (aprecierea contestatorului că se impune modificarea pluralității de infracțiuni reținută în sarcina sa) și care se bucură de autoritate de lucru judecat, iar inculpatul nu poate cere folosindu-se de acest mijloc procesual să se realizeze o nouă individualizare judiciară a pedepselor dispuse prin sentința penală nr. 97/15.02.2016 a Tribunalului Galați în dosarul 499/121/2013.

S-a precizat că aplicarea dispozițiilor referitoare la stabilirea pluralității de infracțiuni incidente într-o cauză sunt atributul instanței învestite cu soluționarea cauzei în fond. Posibilitatea aplicării dispozițiilor referitoare la pluralitatea de infracțiuni este posibilă ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești doar în condițiile limitative prevăzute de procedura reglementată în art. 585 Cod de procedură penală. Procedura reglementată de art. 585 Cod de procedură penală tinde la modificarea unei pedepse sub aspectul cuantumului ca urmare a descoperirii, pe baza unei alte hotărâri definitive decât cea care a fost stabilită, a uneia dintre situațiile limitativ prevăzute de textul de lege. Or, în speță, analizând situația juridică a persoanei condamnate, nu se poate reține incidența condițiilor prevăzute de art. 585 Cod de procedură penală.

S-a menționat că, în privința aplicabilității deciziei nr. 368/30.05.2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.35 alin.(1) și ale art.39 alin.(1) lit.b) din Codul penal, se impun următoarele precizări.

Din jurisprudența Curții, se desprinde ideea că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică numai în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziții sunt aplicabile, precum și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus menționată, altele decât cea în care a fost pronunțată decizia Curții Constituționale, soluționate definitiv prin hotărâre judecătorească, în această ipoteză decizia constituind temei al revizuirii (a se vedea, Decizia nr.223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.256 din 18 aprilie 2012).

Analizând situația juridică a condamnatului, s-a observat că, în speță, cauza persoanei condamnate a fost soluționată până la publicarea deciziei Curții Constituționale nr. 368/30.05.2017 fără a fi dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având același obiect (a dispozițiilor art.35 alin.(1) din Codul penal).

În această ipoteză, Decizia Curții nr. 368/30.05.2017 nu se aplică, întrucât suntem în fața unei facta praeterita, cauza fiind definitiv și irevocabil soluționată.

Prin urmare, s-a constatat că acțiunea în justiție formulată a împiedicat definitivarea raportului juridic contestat numai pe perioada judecării sale, însă, în momentul în care instanța judecătorească a soluționat definitiv litigiul și raportul juridic în cauză și-a epuizat efectele juridice. Din momentul sesizării instanței cu rechizitoriu și până la data soluționării definitive a cauzei, norma art.35 alin.(1) din Codul penal a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv soarta litigiului. Incidența deciziei Curții Constituționale într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții și ar nega autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești definitive, ceea ce, în mod evident, este inadmisibil.

Tribunalul a reținut că de constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite, în primul rând, aceluia care ridică excepția. Că autorul excepției trebuie să fie primul beneficiar al deciziei prin care se constată neconstituționalitatea unei norme legale, o stabilește chiar legiuitorul prin modalitatea în care se consacră revizuirea hotărârilor definitive pronunțate în cauzele în care a fost ulterior admisă excepția de neconstituționalitate, în materie penală (a se vedea, Decizia nr.126 /2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88 alin. (2) lit. d), art. 452 alin. (1), art. 453 alin. (1) lit. f), precum și ale art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, din 11 martie 2016).

S-a arătat că persoana condamnată a formulat o cerere privind revizuirea sentinței penale nr. 97/15.02.2016 a Tribunalului Galați în dosarul 499/121/201, fiind respinsă prin sentința penală nr. 573/05.10.2017 a Tribunalului Galați în dosarul 3000/121/2017.

În concluzie, judecătorul a reținut că, în speță, dreptul și pretențiile contestatorului nu pot fi analizate pe calea procesuală aleasă, în mod greșit, ci doar în condițiile reglementate de Codul de procedură penală, enunțate mai sus.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul ... solicitând, în esență, reindividualizarea pedepsei având în vedere decizia Curții Constituționale nr. 368 din 2017. A mai arătat că nu i s-a aplicat legea mai favorabilă, ci art. 19 deoarece făcuse un denunț, că pedepsele i s-au contopit după noul Cod penal deși art. 10 din legea de aplicare a Codului penal prevede că, dacă faptele au fost comise sub vechiul Cod penal, contopirea se face în baza acestuia.

Contestația este nefondată.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de contestator cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

Conform art.598 alin.1 Cod procedură penală, se poate face contestație la executare în următoarele cazuri:

- când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

- când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

- când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

- când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Motivele invocate de condamnat în susținerea contestației la executare nu se circumscriu motivelor expres prevăzute de lege în care se poate face contestație la executare.

Este adevărat că prin decizia nr. 368/2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr.566/17.07.2017, s-a constatat că sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv" din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională.

În motivarea acestei decizii s-a arătat că unitatea subiectului pasiv încetează să mai fie o condiție esențială a infracțiunii continuate și redevine un simplu criteriu de stabilire a unității rezoluției infracționale, lăsat la aprecierea organelor judiciare, alături de alte criterii cristalizate în practica judiciară, sub imperiul Codului penal din 1969, cum ar fi: săvârșirea la intervale de timp relativ scurte a acțiunilor componente, comiterea acțiunilor asupra unor bunuri de același fel, folosirea acelorași metode, procedee, mijloace, comiterea acțiunilor în aceleași împrejurări sau condiții, precum și unitatea de scop.

Însă, pentru a stabili dacă toate acțiunile sau inacțiunile au fost comise în realizarea aceleiași rezoluții infracționale sau dacă își au sursa în rezoluții distincte, este indispensabilă examinarea tuturor împrejurărilor de fapt și a condițiilor în care au fost săvârșite, putând fi avută în vedere, printre alte elemente, și identitatea persoanei vătămate, examinare care poate fi făcută numai în cursul judecății în fond a cauzei (în care se judecă faptele penale comise de inculpat) și, eventual, în calea de atac ordinară (apel), momente procesuale în care se poate face o asemenea analiză, ce țin de fondul cauzei.

În cauză nu se poate aplica Decizia nr. 368/2017 a Curții Constituționale deoarece aceasta este obligatorie doar pentru viitor, adică după publicarea sa, respectiv după data de 17.07.2017, și doar cauzelor care nu au fost judecate definitiv la momentul publicării acestei decizii.

Or, sentința penală nr. 97/15.02.2016 a Tribunalului Galați, contestată de condamnatul ..., a rămas definitivă la data de 21.12.2016, prin decizia penală nr. 1342/21.12.2016 a Curții de Apel Galați, deci înainte de publicarea deciziei nr. 368/2017 a Curții Constituționale în Monitorul Oficial nr.566/17.07.2017, cum corect a reținut și prima instanță.

O cale de atac extraordinară în care se poate invoca incidența unei decizii de neconstituționalitate este revizuirea, dar numai dacă sunt îndeplinite cerințele prev. de art.453 alin.1 lit.f C.proc.pen., adică excepția de neconstituționalitate să fi fost ridicată în acea cauză (în care s-au judecat infracțiunile săvârșite de inculpat), cale pe care condamnatul a promovat-o, dar i-a fost respinsă.

Susținerile contestatorului cum că nu ar fi beneficiat de legea mai favorabilă este nefondată deoarece în cuprinsul sentinței penale nr. 97/15.02.2016 a Tribunalului Galați s-a analizat acest aspect, ajungându-se la concluzia că legea nouă este mai favorabilă, respectiv noul Cod penal, soluție ce a fost menținută și prin decizia penală nr. 1342/21.12.2016 a Curții de Apel Galați.

Pe calea contestației la executare nu se poate obține o nouă apreciere a materialului probator, schimbarea încadrării juridice a faptei ori reindividualizarea pedepsei, în lipsa vreunui caz din cele prev. de art. 598 alin. 1 C.proc.pen., aceasta fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei în fond, precum și al instanței învestite cu soluționarea căii ordinare de atac a apelului, cale pe care condamnatul a epuizat-o.

Față de cele arătate, în baza disp. art. 4251 al. 7 pct. 1 lit. b C.proc.pen., se va respinge ca fiind nefondată contestația formulată de contestatorul-condamnat ... împotriva sentinței penale sus-menționate.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestaţie la executare. inadmisibilitate. decizie de neconstituționalitate