Imunitatea de jurisdicţie a uniunii europene.. Jurisprudență Prejudicii, daune
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 40 din data de 07.03.2018
Reclamantul solicită daune morale ca urmare a faptului că nu i s-a încheiat un contract de muncă pentru o misiune din cadrul Uniunii Europene, misiune pentru care a trecut toate testele, a depus toate documentele cerute. A fost revocată selecția sa din motive operative.
Decizia civilă nr. 40/A din 07.03.2018 a Curții de Apel Galați
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 25.02.2016, sub nr. 884/121/2016, reclamantul P.B.C., în contradictoriu cu pârâții a solicitat obligarea pârâților:
- la plata sumei de 97 204 EURO reprezentând cuantumul prejudiciului aferent perioadei februarie 2013 - februarie 2014
- la plata sumei de 99 904 EURO reprezentând cuantumul prejudiciului aferent perioadei februarie 2014 - februarie 2015
- la plata sumei de 99 904 EURO reprezentând cuantumul prejudiciului aferent perioadei februarie 2014 - februarie 2015
- la plata sumei de 200 000 EURO reprezentând daune morale
- la plata cheltuielilor de judecată
În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că prejudiciul material și moral invocat a fost determinat de refuzul nejustificat de a încheia procedura selecției în ceea ce îl privește prin încheierea unui contract cu o perioadă de minim un an și de maxim 3 ani pentru ocuparea unui post în cadrul Misiunii EULEX KOSOVO.
A precizat reclamantul că, la data de 22.10.2012 a completat online formularul de aplicație și, astfel, s-a înscris pentru a participa la selecția pentru ocuparea uneia dintre cele două categorii de posturi contractate de procuror în cadrul misiunii. Reclamantul a mai arătat că, la data de 07.11.2012 a fost notificat de către Departamentul de resurse umane al Misiunii EULEX Kosovo despre faptul că a promovat prima etapă a selecției, fiind invitat să susțină interviul telefonic, conform procedurilor de selecție, iar, la data de 14.11.0212, a susținut acest interviu.
La data de 18.12.2012, a fost notificat în legătură cu faptul că a promovat concursul, fiind selectat pentru ocuparea unei poziții de procuror în cadrul Misiunii, încheierea contractului de muncă fiind condiționată de verificarea veridicității documentelor care i-au fost solicitate în susținerea aplicației.
În perioada 20 - 24 decembrie a transmis electronic documentele relevante, iar la data de 09.01.2013 a primit din partea Misiunii confirmarea recepționării documentelor respective, următoarea etapă fiind emiterea ofertei de angajare.
Reclamantul a arătat că, solicitând lămuriri după o perioadă în care nu a mai fost contactat, la data de 26.02.2013, Departamentul de resurse umane al Misiunii EULEX Kosovo l-a informat că a fost revocată selecția sa pentru ocuparea unei poziții de procuror în cadrul Misiunii din motive operative, fără a i se da alte explicații suplimentare.
A mai învederat reclamantul că a formulat contestație împotriva deciziei de revocare a selectării, iar, la data de 05.06.2013 a primit un răspuns din partea Șefului Misiunii EULEX Kosovo, dl ... prin care i se comunica respingerea contestației sale, fără, însă, a i se explica motivele.
În opinia reclamantului, prejudiciul pretins este reprezentat de sumele pe care urma să le încaseze pe perioada de valabilitate a contractului pentru activitatea pentru care a fost selectat. Totodată, a menționat că prejudiciul moral este determinat de zvonurile care i-au afectat imaginea ca urmare a revocării selecției și de suferința fizică și psihică la care a fost supus ca urmare a declanșării unei proceduri disciplinare în ceea ce îl privește, procedură în cadrul căreia a fost achitat ulterior, respectiv la data de 14.10.2013.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1350 și urm. C.civ., art. 17, art. 18, art. 29, art. 30, art. 253, respectiv art. 268 și urm. Codul Muncii.
Prin sentința civilă 910/ 2017 a Tribunalului Galați s-a respins acțiunea ca efect al imunității de jurisdicție prin prisma următoarelor considerente:
Față de motivele invocate de către pârâtă în susținerea excepției, instanța a calificat excepția invocată ca fiind excepția imunității de jurisdicție.
Potrivit art. 343 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene "Uniunea se bucură, pe teritoriile statelor membre, de privilegiile și imunitățile necesare pentru îndeplinirea misiunii sale, în condițiile definite în Protocolul încheiat la 8 aprilie 1965 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene. Același regim se aplică și în cazul Băncii Centrale Europene și al Băncii Europene de Investiții.";, iar potrivit art. 11 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene "Pe teritoriul fiecăruia dintre statele membre și indiferent de cetățenia lor, funcționarii și agenții Uniunii: (a) beneficiază de imunitate de jurisdicție pentru actele îndeplinite de aceștia, inclusiv afirmațiile scrise sau verbale în calitatea lor oficială, sub rezerva aplicării dispozițiilor din tratatele care reglementează, pe de o parte, răspunderea funcționarilor și agenților față de Uniune și, pe de altă parte, competența Curții de Justiție a Uniunii Europene de a decide asupra litigiilor dintre Uniune și funcționarii, respectiv alți agenți ai Uniunii; aceștia beneficiază de imunitate și după încetarea funcțiilor lor;";
Așadar, prevederile Tratatului, precum și cele ale Protocolului nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene nr. C 83/266, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 30.03.2010, impun imunitatea de jurisdicție a organismelor internaționale, inclusiv a membrilor și reprezentanților Uniunii Europene în statele membre.
Instanța a reținut că imunitatea de jurisdicție constituie o abatere de la principiul potrivit căruia orice persoană este supusă jurisdicției unui stat membru, fără ca aceasta să fie înțeleasă ca o imunitate de la răspunderea prevăzută de lege, ci ca o exceptare a organismelor internaționale, inclusiv a membrilor și reprezentanților Uniunii Europene de la jurisdicția organelor statului membru.
De altfel, în cadrul competenței Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene se prevede că acesta judecă acțiunile prin care se urmărește obținerea unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de instituțiile comunitare sau de funcționarii acestora.
Împotriva sentinței datei în fond a declarat apel reclamantul care a invocat faptul că în cauză s-a interpretat eronat legea. Potrivit articolului 1 din Protocolul 1 / 1965 privind privilegiile și imunitățile Comunităților europene "sediile și clădirile comunităților sunt inviolabile și vor fi exceptate de la percheziție, rechiziție, confiscare sau expropriere. Proprietatea și activele comunităților nu fac obiectul nici unei forme de constrângere administrativă sau judiciară în afara cazului în care acest lucru a fost autorizat de Curtea de Justiție";. Din interpretarea acestui text nu rezultă că Uniunea Europeană nu poate fi chemată în judecată de un cetățean al unui stat membru pentru a răspunde pentru eventualele prejudicii aduse. Solicită admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Prin întâmpinare intimata Uniunea Europeană a solicitat respingerea apelului prin prisma acelorași considerente cuprinse în întâmpinarea din dosarul Tribunalului Galați.
Prin decizia civilă nr. 40/A/2018 a Curții de Apel Galați s-a constatat că apelul nu este fondat.
Având originea într-o formă de cooperare în domeniul economic, Uniunea Europeană a evoluat și funcționează ca o organizație unică, acceptată a fi o organizație sui generis. Până în prezent ea reprezintă organizația internațională care a atins cel mai mare nivel de integrare într-un număr mare de domenii. Caracteristicile ei și modul în care funcționează fac imposibilă încadrarea ei într-una dintre tipologiile de organizații internaționale cunoscute și teoretizate până în prezent.
Uniunea Europeană prezintă și unele trăsături specifice formelor de organizare statală. Cu toate acestea, nu se încadrează în definiția niciunei astfel de forme de organizare. Ea nu poate fi considerată nici federație, nici confederație de state.
Această formă de cooperare s-a dezvoltat cu o personalitate juridică implicită, deoarece personalitatea juridică a UE nu a fost menționată nici în tratatele fondatoare și nici în celelalte tratate care au precedat Tratatul de la Lisabona.
Incontestabil, UE este mai mult decât o simplă organizație internațională, dacă avem în vedere definiția clasică a acesteia din urmă ca o cooperare exclusiv interguvernamentală într-un anumit domeniu. Cu toate acestea, deși posedă anumite trăsături caracteristice, nu se încadrează nici în definiția unei forme de organizare statală. Problema care apare, având în vedere cele enunțate, privește statutul juridic al Uniunii Europene și capacitatea acesteia de a fi un subiect de drept internațional public.
Ca entitate juridică în special în relațiile externe, UE a îndeplinit un rol limitat și asta din cauza faptului că statutul său juridic nu a fost menționat explicit nici în tratatele fondatoare ale Comunităților Europene și nici în Tratatul de la Maastricht - care a fondat Uniunea Europeană. Tratatele succesive de la Amsterdam și Nisa, care au modificat Tratatul Uniunii Europene, nu au contribuit deloc la clarificarea acestei chestiuni, dimpotrivă, au dus la creșterea ambiguităților privind personalitatea juridică a UE. Tratatul de la Lisabona, (mai precis Art.47 TUE), semnat la 13 decembrie 2007 și intrat în vigoare în data de 1 decembrie 2009, este cel care conferă expres personalitate juridică Uniunii Europene.
Recunoașterea expresă a personalității juridice a UE reprezintă fără îndoială un important pas înainte în consolidarea poziției de actor global al acesteia în relațiile internaționale, dar, cu toate acestea, mai există multe de lămurit în ceea ce privește raportarea UE la alte forme de cooperare .
Principiul imunității de jurisdicție al unei organizații internaționale sau al unui stat străin nu se regăsește în vreo dispoziție legală internă sau internațională care să îl reglementeze. Principiul imunității de jurisdicție este recunoscut în dreptul internațional public drept o consecință directă a suveranității și egalității statelor (consacrate de articolul 2 din carta ONU ), care implică dreptul statului străin de a nu fi supus puterii de decizie și de execuție pe teritoriul altui stat și obligația acestuia din urmă de a nu exercită atributele sale judiciare și administrative în raport cu statul străin, organele și bunurile sale.
Imunitatea statului, ca regulă generală cu caracter de principiu de drept internațional, ține în cea mai mare parte de dreptul cutumiar. Practica inițială a unei imunității absolute a fost înlocuită, începând cu secolul al 20-lea , cu teoria și practica unei imunități restrictive, limitate , în cadrul căreia se face de regulă distincție între actele statelor aparținând autorității publice (acta jure imperii) și actele cu caracter particular, de gestiune scoase din sfera de aplicare și recunoaștere a imunității statului străin și supuse jurisdicției teritoriale a acestuia.
Evoluția doctrinei în privința interpretării acestui principiu și practica statelor în această privință se reflectă în convențiile încheiate la nivelul regional și internațional și în lucrările comisiei internaționale de Drept internațional.
Astfel la nivel regional a fost adoptată Convenția Europeană asupra imunității statelor din 16 mai 2006 care cuprinde principiul imunității, limitele și excepțiile sale. Convenția a fost semnată de România, dar nu a mai fost ratificată până în acest moment.
Comisia de Drept internațional ce funcționează în cadrul Organizației Națiunilor Unite, a început lucrările de codificare a problemelor legate de principiul imunității de jurisdicții în anul 1978, în baza rezoluției numărul 32/151/1997 a Adunării Generale a ONU. Procesul de codificare a fost finalizat prin adoptarea Convenției Națiunilor Unite cu privire la imunitățile de jurisdicție a statelor și bunurilor acestora adoptată la 2 decembrie 2004 ratificată de România prin legea 438/ 2006, dar care nu a intrat în vigoare.
Imunitatea de jurisdicție a Consiliului Europei și a oficialilor acestui organism internațional și condițiile în care operează ridicarea imunității fac obiectul unor reglementări internaționale specifice ratificate de România.
În ceea ce privește Uniunea Europeană conform articolului 343 TFUE aceasta se bucură pe teritoriile statelor membre de privilegiile și imunitățile necesare pentru îndeplinirea misiunii sale în condițiile definite în Protocolul încheiat la 8 aprilie 1965 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene. Ca atare, față de considerentele de mai sus, se constată că soluția instanței de fond de respingere a acțiunii ca efect al imunității de jurisdicție față de această parte este legală.
Față de considerentele de mai sus prin prisma dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă, instanța a respins apelul formulat ca nefondat.
| ← Acțiunea clientului băncii împotriva băncii avizatoare a... | Contestaţie la executare. inadmisibilitate. decizie de... → |
|---|
