Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare

Judecătoria ÎNTORSURA BUZĂULUI Sentinţă civilă nr. 386 din data de 11.09.2013

R O M A N I A

JUDECATORIA ÎNTORSURA BUZAULUI

JUDEȚUL COVASNA

DOSAR NR. (...)

SENTINȚA CIVILĂ NR.386

Ședința publica din data de 11.09.2013

Completul constituit din:

Președinte : (...) - judecător

Grefier : (...)

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe contestatorul (...), intimata (...) și chemata în garanție (...) având ca obiect "Contestație la executare";

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care :

Concluziile și susținerile părților au fost consemnate în Încheierea de ședință din 04.09.2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 11.09.2013, când urmare a deliberării a pronunțat hotărârea de mai jos.

JUDECĂTORIA,

Asupra cauzei civile de față, constată:

I. Prin cererea formulată și completată ulterior (f.10), înregistrată sub nr.(...) la data de 29.04.2013, contestatorul (...) cu domiciliul în (...) în contradictoriu cu intimata (...), cu sediul în (...) a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună următoarele:

- Să suspende executarea silită începută împotriva sa, în baza titlului executoriu nr.(...) emis la 04.04.2013 ce i s-a comunicat la data de 15.04.2013 de către intimată.

- Să anuleze somația nr.(...) emisă la 04.04.2013 și titlul executoriu nr. (...) emis la 04.04.2013 de către intimată.

- Să fie obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, susține contestatorul că este titularul Persoanei fizice autorizate (...) cu CIF (...) iar la data de 15.04.2013, intimata i-a comunicat titlului executoriu nr.(...) emis la 04.04.2013 și somația nr.(...) emisă la 04.04.2013 prin care i s-a instituit obligația de a achita suma de 4092 lei, reprezentând contribuții de asigurări sociale de stat.

Susține contestatorul, că în conținutul actelor de executare comunicate, nu s-a menționat decizia potrivit căreia ar datora contribuții de stat, nici perioada și nici modalitatea în care s-a stabilit cuantumul sumei de 4092 lei, astfel neputându-se stabili dacă această creanță este certă, lichidă și exigibilă, actele sunt lovite de nulitate absolută. De asemenea nu se precizează nici categoria contribuțiilor de asigurări sociale de stat datorate, pentru a se permite verificarea existenței acestora în mod real. Intimata nu a comunicat, de unde provin aceste sume, rezumându-se de a comunica doar actele de executare.

Mai arată contestatorul că nu poate fi obligat de a achita contribuții de asigurări sociale de stat în lipsa unui contract încheiat cu casa de pensii și în lipsa realizării veniturilor necesare achitării acestor contribuții iar până la comunicarea actelor de executare, intimata nu l-a înștiințat cu privire la existența vreunei obligații.

Susțin contestatorul că potrivit art.13 din Legea nr.263/2010, venitul asigurat înscris în declarația individuală de asigurat sau în contractul de asigurare socială, poate fi modificat prin depunerea unei comunicări de modificare a declarației individuale de asigurare sau, după caz, prin încheierea unui act adițional la contractul de asigurare socială., iar potrivit art.36 din Legea nr.263/2010, baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale pentru asigurații prevăzuți de art.6 alin.1 pct.IV alin.2, o constituie venitul lunar asigurat, înscris în declarația de asigurare, dar nu mai puțin decât suma reprezentând 35 % din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și nici mai mult de 5 ori valoarea acestuia.

Concluzionând, susține contestatorul că debitul ce face obiectul actelor de executare nu îl datorează și mai mult de atât, s-au calculat penalități și dobânzi la penalități, fără însă a i se comunica debitul inițial.

Potrivit art.223 C.pr.civilă, s-a solicitat judecata în lipsă.

Alăturat cererii și pe parcursul judecății, contestatorul a depus înscrisuri.(f.14-15)

II. Situându-se pe o poziție procesual contradictorie, intimata (...) a depus întâmpinare (f.18-22) prin care a solicitat respingerea contestației la executare formulată, motivele fiind următoarele:

- În ceea ce privește cererea privind suspendarea executării silite, susține intimata că se impune depunerea de către contestator a unei cauțiuni potrivit art.718 alin.2 lit.a noul C.pr.civilă iar la soluționarea acestui petit se solicită a se avea în vedere prezumția de legalitate a actelor de executare.

- Față de motivele invocate în contestația la executare, arată intimata că somația și titlul executoriu cuprind debitul stabilit de (...) reprezentând contribuții de asigurări sociale, calculate în baza Declarației 200 privind venitul realizat pentru anii 2010, 2011 și 2012, declarația individuală de asigurare semnată de contestator nr.(...) la 07.03.2013 și comunicarea de modificare nr.(...) din 07.03.2013.

Mai arată intimata că la calculul contribuției de asigurări sociale au fost avute în vedere dispozițiile art.6 pct.IV din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii care prevăd că : "În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: persoanele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puțin de 4 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și care se află în una dintre situațiile următoare: b) membri ai întreprinderii individuale și întreprinderii familiale.";

Potrivit Declarației 200 depuse de contestatorul (...) pentru anii 2010, 2011 și 2012 s-a stabilit contribuția de asigurări sociale conform prevederilor legale, respectiv valoarea dată de salariul minim brut pe economie : 708 lei în anul 2011 și 741 lei pentru anul 2012, iar aceste aspecte privind modificarea modalității de calcul a fost adusă la cunoștință contestatorului la data de 07.03.2013, astfel actele de executare au fost emise întocmai cu prevederile art.136 art.141 C.pr.fiscală iar acestea cuprinde creanțe cuprinse în declarația nr.(...)/2010, prin care (...), a stabilit în sarcina contestatorului contribuții de asigurări sociale.

De asemenea, se mai arată că nu poate face obiectul prezentei contestații la executare, criticile aduse declarației nr.(...)/2010 deoarece aceasta reprezintă titlu de creanță ce poate fi contestat doar potrivit dispozițiilor art.205 C.pr.fiscală.

S-a solicitat potrivit art.242 C.pr.civilă, judecata în lipsă.

Alăturat întâmpinării, intimata a depus următoarele înscrisuri: confirmare de primire, somația și titlul executoriu comunicate contestatorului la 15.04.2013, situație analitică debite, plăți, solduri, fișe financiară emisă la 02.04.2013, documente privind asiguratul, declarația individuală de asigurare conform Legii nr.263/2010 , declarații 200 pentru anul 2010, 2011, 2012 și comunicare de modificare nr.(...) din 07.03.2013. (f.23-38)

III. Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare (f.44-45), prin care și-a susținut apărarea invocată în conținutul contestației depuse, arătând și că, intimata a arătat în conținutul apărării că datele înscrise în actele de executare se referă la un venit asigurat de 708 lei pentru anul 2011 și o contribuție de 222 lei iar pentru anul 2012 un venit asigurat de 741 lei și o contribuție de 232 lei, însă însumând aceste sume, obligația se ridică la 454 lei și nu la debitul înscris în actele de executare de 4092 lei.

Alăturat răspunsului, contestatorul a anexat: adeverința nr.(…)/18.06.2013 emisă de Primăria (…), în fotocopie certificat de căsătorie, certificat naștere copil și fotocopie acte de identitate soție și copil. (f.48-52)

IV. Intimata (...), a depus și cerere de chemare în garanție a (...), prin care a solicitat, ca în situația admiterii contestației, chemata în garanție să fie obligată să le achite cheltuielile de judecată solicitate de contestator. (f.39-40)

În fapt, arată intimata, că în temeiul OUG nr.125/2011 începând cu data de 01.07.2012 competența de administrare a contribuțiilor de asigurări sociale datorate de persoanele fizice, revine organelor fiscale din subordinea ANAF, motiv pentru care chemata în garanție a predat situația soldurilor contribuțiilor stabilite până la 30.06.2012 și neîncasate.

Cum prin contestația depusă, contestatorul contestă legalitatea debitelor stabilite de (...), potrivit cărora s-a demarat procedura executării silite, se impune ca chemata în garanție, să-i achite cheltuielile de judecată, ce în situația admiterii contestației ar fi obligată să le achite contestatorului (...).

În temeiul art.411 alin.1 pct.2 noul C.pr.civilă, s-a solicitat judecata în lipsă.

V. Chemata în garanție (...), a depus întâmpinare (f.54-56) prin care a invocat excepția lipsei calității procesual, respingerea cererii de chemare în garanție și respingerea contestației la executare formulată.

În susținerea excepției, se arată că potrivit art.V pct.10 din OUG nr.125/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executare silită (……..) Agenția Națională de Administrare Fiscală, se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale și dobândește calitatea procesuală a acestora, începând cu data de 01.07.2012 în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor de judecată, indiferent de faza de judecată.

În ceea ce privește fondul cauzei, se arată că în baza declarației de asigurat nr.(...) din 07.03.2013 și potrivit prevederilor art.6 pct.IV din Legea nr.263/2010 cât și a modificărilor aduse prin Legea nr.250/2007, plata contribuțiilor de asigurări sociale a devenit obligatorie indiferent de venitul realizat cu posibilitatea alegerii acestui venit.

Astfel, venitul lunar asigurat conform Legii nr.263/2010 - pentru perioada de după 01.01.2011- , este cel stabilit în declarația de asigurare și nu poate fi mai mic decât suma reprezentând 35 % din câștigul salarial mediu brut, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale. ( pentru anul 2011 suma de 708 lei - 2022x35% iar 31,3 % reprezintă cota de contribuție de 222 lei, iar pentru anul 2012 suma de 741 lei - 2117x35,5% iar 31,3% reprezentând 232 lei)

Susține chemata în garanție, că asiguratul contestator (...) nu a efectuat vreo plată la (...), astfel începerea formelor de executare este legală și temeinică, deoarece potrivit veniturilor declarate și înscrise în declarația 200, pentru anul 2011 venitul depășește pragul de 4 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale - 8088 lei și de asemenea și pentru anul 2012 se depășește acest prag, respectiv 8468 lei.

Potrivit art.411 pct.2 noul C.pr.civilă, s-a solicitat judecata în lipsă.

Alăturat întâmpinării s-a depus în fotocopie: fișa financiară la 02.04.2013, evidență documente asigurat, , comunicare de modificare, declarație individuală de asigurare nr.(...)/2013, declarații 200.(f.57-76)

VI. Potrivit dispozițiilor art.74 noul C.pr.civilă, prin încheierea de ședință din 10.07.2013 s-a încuviințat în principiu cererea de chemare în garanție a (...).(f.82)

Prin aceeași încheiere de ședință, s-a respins cererea privind suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare formulată în temeiul art.718 noul C.pr.civilă, iar argumentele soluției de respingere au fost expuse în conținutul încheierii de ședință.

VII. În temeiul art.254 și urm. noul C.pr.civilă, s-a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Din oficiu s-a administrat proba cu interogatoriul contestatorului. (f.85)

VIII. Atât cererea privind suspendarea executării silite cât și contestația la executare sunt legal timbrate potrivit art.3 lit.e și art.2 alin.2 din Legea nr.146/1997- în vigoare la data formulării contestației la executare -. (f..7,13)

IX. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 15.04.2013, contestatorului (...), i s-a comunicat somația nr.(...) emisă la 04.04.2013 și titlul executoriu nr. (...) emis la 04.04.2013 de intimata (...), prin care a fost somat ca în termen de 15 zile să achite suma de 4092 lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de stat datoare de persoane care realizează venituri din activități independente, activități agricole și asociere fără personalitate juridică, datorate. (f.14-15)

Analizând conținutul Titlului executoriu nr. (...) emis la 04.04.2013 și comunicat contestatorului (f.14), Judecătoria reține că acesta evidențiază, existența obligației contestatorului (...) de a achita în baza Documentului nr.(...) din 01.01.2010 contribuții de asigurări sociale de stat datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, activități agricole și asociere fără personalitate juridică astfel: 3134 lei termen scadent 26.03.2012, 232 lei termen scadent 25.04.2012, 232 lei termen scadent 25.05.2012, 232 lei termen scadent 25.06.2013 și 232 lei termen scadent 25.07.2012.

În acest context, examinând apărările formulate de contestator, prin care susține că nu a încheiat cu (...) contract de asigurare, că nu cunoaște de unde provin aceste obligații, că actele de executare nu indică titlul de creanță în baza căruia s-a stabilit obligația de a achita contribuții de asigurări sociale și că s-au calculat dobânzi și penalități la dobânzi, Judecătoria reține următoarele:

Astfel cum contestatorul (...) a recunoscut , cu ocazia interogatoriului administrat la termenul de judecată din 04.09.2013 (f.85) P.F. (...), CIF (...), funcționează din anul 2009, iar de la data de la care a început activitatea, nu a achitat vreo sumă cu titlu de contribuții de asigurări sociale.

La data de 07.03.2013, contestatorul (...), s-a prezentat la Casa Teritorială de Pensii a Județului (...) și a depus declarația individuală de asigurare conform Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, înregistrată sub nr.(...) la 07.03.2013, declarație semnată de contestator, astfel cum a recunoscut cu ocazia administrării probei cu interogatoriul. (f.85)

Potrivit pct.5 din declarație, s-a menționat că declarație privește prevederile Legii nr.263/2010 începând cu data de 01.01.2010, cel de pe urmă declarând că se încadrează în categoria persoanei fizice autorizate să desfășoare activități economice.

Astfel, susținerea contestatorului, cum că nu cunoaște de unde provine obligația indicată în titlul executoriu și că actele de executare nu indică decizia în baza căreia s-au calculat, nu au sport probator, fiind evident că titlul executoriu indică cu certitudine că sumele reprezentând contribuții de asigurări sociale, s-au calculat în baza declarației individuale de asigurat nr.(...) depusă de chiar contestatorul (...) la data de 07.03.2013.(f.31)

De asemenea, susținerea contestatorului, că nu datorează suma înscrisă în titlul executoriu, deoarece nu a încheiat contract cu (...), nu poate fi reținută de instanță, deoarece obligația privind plata contribuțiilor de asigurări sociale, în situația în care se găsește contestatorul, se face în baza declarației individuale de asigurat, astfel cum prevăd dispozițiile , art.6^1 alin.(1) din Legea nr.19/2000 - în vigoare în cursul anului 2009 când PF (...) și-a început activitatea -: Persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. IV și V care au cel puțin vârsta de 18 ani sunt obligate să se asigure pe baza declarației de asigurare. Declarația de asigurare se depune în termen de 30 de zile de la data încadrării în situația respectivă la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reședință. Venitul lunar asigurat este cel stabilit prin declarația de asigurare. (2) Se exceptează de la obligativitatea depunerii declarației de asigurare persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. IV și V, dacă beneficiază de una dintre categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege sau dacă se regăsesc în situațiile prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. I, II și III.

Cum contestatorul, nu a făcut dovada că este exceptat de obligația depunerii declarației individuale de asigurat potrivit alin.2, acesta avea obligația depunerii declarației individuale de asigurat.

Concluzionând, în cauză există un titlu de creanță, deoarece potrivit art.13 alin.( 2) din Legea nr.19/2000 - în vigoare până la adoptarea Legii nr.263/2010- (2) Declarația individuală de asigurare și contractul de asigurare socială constituie titluri de creanță și devin titluri executorii la data la care creanța bugetară este scadentă, conform legii. De asemenea, Judecătoria va mai reține, că potrivit art.5 pct.IV din Legea nr.19/2000, modificată , în sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: IV. persoanele care se află în una dintre situațiile următoare: d) persoane autorizate să desfășoare activități independente.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.263/2010 ce a abrogat dispozițiile Legii nr.19/2000 dispozițiile art.13 din Legea nr.19/2000, au fost cuprinse în conținutul art.6 din Legea nr.263/2010, care prevede că în sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: IV. persoanele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puțin de 4 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și care se află în una dintre situațiile următoare:c) persoane fizice autorizate să desfășoare activități economice.

În conformitate cu prevederile noii legi a pensiilor - Legea 263/2010 - nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în declarația individuală de asigurare sau în contractul de asigurare socială este de 35% din valoarea salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Acest salariu pe anul 2011 a fost de 2.022 lei, în concluzie în cazul persoanelor asigurate individual contribuția lunară nu poate fi mai mică de 222 lei (2.022 x 35% x 31,3%), iar pentru anul 2012 suma de 741 lei - 2117x35,5% iar 31,3% reprezentând 232 lei. Până la data intrării în vigoare a legii privind sistemul unitar de pensii, nu era stabilit un cuantum minim sau maxim pentru aceste forme de asigurare.

Susținerea contestatorului (...) că nu a cunoscut dispozițiile legale, nu-l pot absolvi de obligațiile ce legea i le-a impus, iar contestarea cuantumului creanței cuprinsă în titlul de creanță - reprezentata de "Declarație individuală de asigurare nr.(...) din 07.03.2013"; (f.31) nu poate face obiectul prezentei contestații la executare, instanța urmând a nu o analiza, această apărare putând face eventual, obiectul unei contestații împotrivit titlului de creanță întemeiată pe dispozițiile art.205 C.pr.fiscală, ce intră în competența instanței de contencios administrativ. În acest sens, contestatorul (...), a recunoscut cu ocazia administrării interogatoriului (f.85), că nu a contestat titlul de creanță potrivit art.205 C.pr.fiscală, astfel, acest titlul a devenit titlu executoriu.

Concluzionând, somația și titlul executoriu emise de intimata (...) și comunicate contestatorului (...) la data de 15.04.2013, cuprind obligați stabilite în temeiul Legii nr.19/2000 și ulterior în temeiul Legii nr.263/2010 ce a abrogat Legea nr.19/2000 potrivit titlului de creanță "Declarație individuală de asigurare nr.(...) din 07.03.2013"; (f.31)

Nu este în căderea judecătoriei ca și instanță de executare să se pronunțe dacă sumele pentru care este urmărit debitorul-contestator (...) au fost ori nu corect calculate sau sunt ori nu datorate, competența soluționării unei atare apărări revenind instanței de contencios administrativ conform art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003, însă ca și instanță de executare, judecătoria, în speța dedusă judecății - poate verifica prin prisma apărărilor contestatorul (...), cum că nu cunoaște ce reprezintă suma de 4092 lei - caracterul legal sau nelegal, temeinic sau netemeinic al actelor de executare emise în procedura executării silite.

Judecătoria va reține potrivit actelor ce compun dosarului de executare, comunicat de intimată (...) și a întregului probatoriului administrat, că actele de executare au fost legal emise, iar suma de 4092 lei reprezentând contribuții de asigurări sociale, are corespondență în conținutul titlului de creanță reprezentat de "Declarație individuală de asigurare nr.(...) din 07.03.2013"; (f.31) și potrivit dispozițiilor Legii nr.19/2000 și ulterior ale Legii nr.263/2010.

Astfel, din coroborarea cuprinsului fișei financiare depuse la f.27 de intimată cu "Declarația individuală de asigurare nr.(...) din 07.03.2013"; (f.31) și a dispozițiilor art.13 din Legea nr.19/2000 - în vigoare pe parcursul anului 2010 - , pentru perioada ianuarie 2010 - decembrie 2010, contestatorului (...), i s-a stabilit o contribuție lunară de 3 lei potrivit venitului asigurat de 10 lei, astfel cum a declarat la pct.6 din "Declarație individuală de asigurare nr.(...) din 07.03.2013"; , în total suma de 36 lei . (f., 27, 32)

Ulterior, odată cu abrogarea dispozițiilor Legii nr.19/2000 în temeiul art.6 din Legea nr.263/2010 și potrivit declarației 200 privind veniturile realizate pentru anul 2011 de către PF (...) (f.35), în perioada ianuarie 2011 - decembrie 2011, i s-a stabilit o contribuție de asigurări sociale lunară de 222 lei - în total suma de 2664 lei (f.27), potrivit pct.7 din "Declarație individuală de asigurare nr.(...) din 07.03.2013"; (f.32), în procent de 31,3 % și în temeiul dispozițiile art.296 ind.18 alin.(3) Cod fiscal - Legea nr.571/2003, care prevăd : "Cotele de contribuții sociale obligatorii sunt următoarele: a) pentru contribuția de asigurări sociale: a^1) 31,3% pentru condiții normale de muncă.

În temeiul acelorași dispoziții legale potrivit declarației 260 privind veniturile realizate pentru anul 2012 de către PF (...) (f.37), pentru perioada ianuarie 2012 - iunie 2011, i s-a stabilit o contribuție de asigurări sociale lunară de 232lei - în total suma de 1392 (f.27), potrivit pct.7 din "Declarație individuală de asigurare nr.(...) din 07.03.2013"; (f.32), în procent de 31,3 % și în temeiul dispozițiile art.296 ind.18 alin.(3) Cod fiscal - Legea nr.571/2003, care prevăd : "Cotele de contribuții sociale obligatorii sunt următoarele: a) pentru contribuția de asigurări sociale: a^1) 31,3% pentru condiții normale de muncă.

Urmează a se reține că pentru perioada 2011-2012, stabilirea contribuției de asigurări sociale a avut drept temei legal dispozițiile art.6 din Legea nr.263/2010 - lege ce a abrogat Legea nr.19/2000- datorită faptului că potrivit declarațiilor 200 și 260 depuse de contestator la AFP (...), cel de pe urmă potrivit veniturilor înscrise în aceste declarații, se încadra în situația prevăzută de art.6.

Astfel, cumulând sumele reprezentând contribuții de asigurări sociale pentru perioada ianuarie 2010 - decembrie 2010 - 36 lei, perioada ianuarie 2011 - decembrie 2011 - 2664 lei și perioada ianuarie 2012 - iunie 2012 - 1392 lei, rezultă suma de 4092 lei evidențiată în somația și titlul executoriu emise de intimata (...), acestea fiind emise legal și temeinic.

Judecătoria mai reține că potrivit art.712 alin.2 din noul C.pr.civilă, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.

Cum împotriva titlului executoriu reprezentat de "Declarație individuală de asigurare nr.(...) din 07.03.2013";, art.205 C.pr.fiscală, prevede procedura contestației, instanța în speță nu a analizat fondul dreptului cuprins în titlu, respectiv modul de calcul al sumelor stabilite în sarcina contestatorului, ci și-a întemeiat soluția pe veridicitatea sumelor înscrise în titlul de creanță ce au corespondență în actele de executare, neexercitând atribuțiile instanței de contencios administrativ, ci a analizat caracterul creanței, concluzionând că se poate identifica corespondența între suma de 4092 lei înscrisă în cele două acte de executare contestate și vreo creanță certă, lichidă și exigibilă.

Cu ocazia verificării legalității actelor de executare, instanța trebuie să analizeze toate elementele pe care acestea trebuie să le cuprindă, și lipsa cărora atrage nulitatea conform art. 141 alin.4 raportat la art. 46 din O.G. nr. 92/2003 coroborat cu art. 43 din același act normativ. Printre elementele pe care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu un act de executare emis de organul fiscal de executare figurează și obiectul care, în speță, este suma de 4092 lei contribuții de asigurări sociale de stat datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, activități agricole și asociere fără personalitate juridică.

Or, dacă se poate identifica obiectul actului emis de AFP prin intermediul titlului de creanță care a stat la baza emiterii actelor de executare, instanța nu poate interpreta că actelor de executare le lipsește un element intrinsec esențial- obiectul, și care se sancționează cu nulitatea potrivit dispozițiilor legale invocate mai sus.

Instanța nu poate împărtăși susținerea contestatorului (...), cum că s-au calculat dobânzi și penalități la dobândă, deoarece suma înscrisă reprezintă doar debitul principal aferent perioadei ianuarie 2010 - iunie 2012.

De asemenea, nici susținerea contestatorului că ar avea de achitat doar 222 lei pentru anul 2011 și 232 lei pentru anul 2012, nu poate fi reținută, deoarece contribuția de asigurări sociale reprezintă 31,3 % din venitul lunar și care se calculează potrivit art.6 din Legea nr.263/2010.

Pentru motivele expuse, contestația la executare formulată împotriva somația nr.(...) emisă la 04.04.2013 și a titlul executoriu nr. (...) emis la 04.04.2013 de către intimată, se va respinge ca neîntemeiată, iar ca o consecință a respingerii cererii se va respinge și petitul privind acordarea de cheltuieli de judecată.

X. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a (...) , formulată de intimata (...), judecătoria reține privitor la obiectul cererii de chemare în garanție, că intimata a solicitat ca în situația în care se va admite contestația la executare, se vor anula actele de executare și va fi obligată să achite contestatorului cheltuieli de judecată, , chemata în garanție să fie obligată să le achite aceste cheltuieli

Instanța urmează a se pronunța mai întâi asupra excepției lipsei calității procesuale invocată de chemata în garanție, care face de prisos cercetarea fondului cauzei potrivit art.248 noul C.pr.civilă.

În drept potrivit art.72 din noul C.pr.civilă, partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri.

Una din condițiile esențiale pentru a fi parte în proces este și calitatea procesual pasivă, calitate pe care intimata, fiind cea care a formulat cererea de chemare în garanție, avea obligația să o justifice alături de calitatea procesuală activă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega, decât între subiecții activi și pasivi ai raportului de drept material dedus judecății.

Judecătoria reține că în speță, contestatorul (...) a solicitat prin contestația la executare cu care a investit instanța, anularea actelor de executare emise de (...), motivat de faptul că nu cunoaște ce reprezintă suma înscrisă și cum s-a calculat și de asemenea contestatorul a solicitat și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Se va mai reține că între intimata (...) și chemata în garanție (...), nu există stabilit nici un raport juridic, vis-a-vis de pretenția ce face obiectul cererii principale, deoarece actele de executare au fost emise de intimată și nu de chemata în garanție iar contestatorul nu a contestat titlul de creanță reprezentat de Declarația individuală de asigurat, ce a fost depusă la chemata în garanție (...).

Mai mult de atât în deplin acord cu chemata în garanție, potrivit art.V pct.10 din OUG nr.125/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executare silită (…) Agenția Națională de Administrare Fiscală, se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale și dobândește calitatea procesuală a acestora, începând cu data de 01.07.2012 în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor de judecată, indiferent de faza de judecată.

Cum între intimată și chemata în garanție nu există un raport juridic legal legat, raportul juridic de drept procesual nici acesta nu este există, motiv pentru care excepția lipsei calității procesual a chematei în garanție se va admite cu consecința respingerii cererii de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul (...) cu domiciliul în (...) în contradictoriu cu intimata (...), cu sediul în (...), ca neîntemeiată.

Admite excepția lipsei calității procesual pasive și drept consecință, respinge cererea de chemare în garanție formulată de intimata (...) a (...), cu sediul în (...), ca formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesual pasivă.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Întorsura Buzăului.

Pronunțată în ședința publică, azi, 11.09.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

(...) (...)

Reactat.Jud. (...)

Tehnored. (...)..

19.09.2013/ 4 ex

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare