contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 5138 din data de 12.09.2014
R O M Â N I A
Cod operator 2445
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU
JUDEȚUL GORJ
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 5138/2014
Ședința publică de la 12 Septembrie 2014
Completul compus din:
….
Pe rol fiind judecarea cauzei civil privind pe contestatoarea …… și pe intimații ……, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, intimații …. fiind reprezentați de avocat …...
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost atașat dosarul nr.4359/318/2013, după care, instanța a invocat excepția perimării, cauza fiind suspendată la data de 20.12.2013 și a acordat cuvântul cu privire la excepția invocată.
Avocat Stănică Constantin, pentru intimați, a solicitat să se constate perimată cererea de față.
J U D E C A T A
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul 14550/318/2013, contestatoarea …, prin primar …, în contradictoriu cu intimații …., a formulat contestație la executare în împotriva formelor de executare silita începute de Societatea Civila Profesionala de Executori Judecătorești ….., forme de executare silită pe care le consideră netemeinice și nelegale, solicitând totodată și suspendarea formelor de executare silita la soluționarea prezentei contestații la executare.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, prin adresa din data de 12.09.2013 i s-a adus la cunoștința de Societatea Civila Profesionala de Executori Judecătorești & Asociatii faptul că, asupra contului instituției, de la Trezoreria Rovinari, s-a dispus înființarea popririi pentru suma de 77244,47 lei, la cererea creditorilor, însă din contul respectiv se plătesc salariile angajaților Primăriei …, precum și utilități (curent pentru iluminat stradal, curent Primărie, alimentare apa, salubrizare etc.), iar pe rolul instanțelor de judecată se află formulată contestație la executare ce formează obiectul dosarului nr.4359/318/2013 ce s-a aflat pe rolul Judecătoriei Tg Jiu, împotriva sentinței fiind declarat apel.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.711 și urm de C.p.civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele cu privire la excepția de perimare:
Suspendarea facultativă a judecății dăinuie, astfel cum dispune în mod expres art. 413 alin.(2) C.proc.civilă, până când hotărârea pronunțată în cauza ce a determinat suspendarea a devenit definitivă.
Odată cu rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri, suspendarea încetează, iar termenul de perimare își reia cursul său firesc și curge împotriva părții, care ar fi trebuit - fiind în cunoștință de cauză - ca, în termenul prevăzut de art. 416 alin.(1) C.proc.civilă, să ceară redeschiderea judecății.
Practica judecătorească (de exemplu d.c. nr. 7369 din 25 noiembrie 2008 a ÎCCJ) a decis în mod constant că instanța de judecată are posibilitatea, iar nu obligația de a dispune repunerea cauzei pe rol, de îndată ce cunoaște că hotărârea pronunțată în cauza ce a determinat suspendarea, a rămas irevocabilă.
De cele mai multe ori, revine părților implicate în judecarea procesului ce a cauzat suspendarea, obligația de a încunoștința instanța despre rămânerea irevocabilă a hotărârii ce a constatat existența sau inexistența dreptului de care atârnă dezlegarea pricinii.
În speță, cauza ce a constituit obiectul suspendării, a fost soluționată definitiv la data de 03.02.2014, prin decizia nr. 82/2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.4359/318/2013, iar la data soluționării prezentei cereri (12.09.2014), peste termenul de 6 luni, prevăzut de art. 416 alin.(1) C.proc.civilă.
Ca atare, în condițiile în care cursul perimării a fost într-adevăr suspendat până la data de 03.08.2014, de la această dată, termenul de perimare a curs împotriva părții, care ar fi trebuit, fiind în cunoștință de cauză, ca, în termenul prevăzut de art. 416 alin.(1) C.proc.civilă, să ceară redeschiderea judecății.
În conformitate cu dispozițiile art. 416 alin. C. pr. civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar potrivit art. 450 alin.1 C. pr. civilă, perimarea se poate constata din oficiu.
Din verificarea actelor de la dosarul cauzei rezultă că dosarul a rămas în nelucrare, din vina contestatoarei, mai mult de 6 luni de la data de 03.02.2014, data rămânerii definitive a hotărârii pronunțată în dosarul nr.4359/318/2013 ce a determinat suspendarea în temeiul art. 413 alin.1 pct.1 C.proc.civilă.
Având în vedere că în speța de fată nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinei de mai mult de 6 luni, instanța urmează a constata perimată cererea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea formulată de contestatoarea …. prin primar …. cu sediul în și pe intimații …. cu domiciliul în …..
Cu recurs, în 5 zile de la pronunțare, care se va depune la Judecătoria Târgu Jiu.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Septembrie 2014, la Judecătoria Tg-Jiu.
← acţiune în constatare | contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare → |
---|