Drept procesual civil. Constituie motiv de nelegalitate care se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nerespectarea prevederilor art. 673 9Cod procedură civilă referitoare la criteriile ce trebuie avute în vedere la formarea ş
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 707 din data de 04.10.2013
Drept procesual civil. Constituie motiv de nelegalitate care se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nerespectarea prevederilor art. 673 9Cod procedură civilă referitoare la criteriile ce trebuie avute în vedere la formarea și atribuirea loturilor, de către instanțele de fond sesizate cu acțiuni de partaj. Este inadmisibilă calea de atac prin care se critică nepronunțarea instanței de fond asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu.
În actuala reglementare a art. 304 C. pr. civ, modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai poate constitui motiv de recurs deoarece, pct. 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000. Curtea a reținut însă a fi fondat motivul de recurs prin care se invocă îndeplinirea criteriilor prevăzute de dispozițiile art. 6739-67310 C. pr. civ, în favoarea pârâtului, reținând că acestea au fost greșit aplicate de Tribunal.
Motivul de recurs vizând nepronunțarea instanței de fond și a celei de apel asupra capetelor de cerere referitoare la întabularea în CF și la radierea sechestrului asigurator din CF nr. 102872 Sibiu este inadmisibil. Prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, a fost introdus în Codul de procedură civilă, după art. 2812, un nou articol, 2812a, în conformitate cu care, completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului ci numai în condițiile art. 2812 C. pr. civ.
Secția I civilă - Decizia nr.707/04 octombrie 2013
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Sibiu sub dosar nr. 871/306/2012, reclamanta ASP a solicitat în contradictoriu cu pârâții L.M. și L.D. următoarele:
1.-să se constate calitatea de bun comun aflat în codevălmășie al imobilului situat în Sibiu,
2.-să se dispună sistarea stării de devălmășie asupra imobilului menționat prin partajarea acestuia în modalitatea atribuirii întregului imobil pârâtei LM și în temeiul art. 676 al. 2 lit. a Noul cod civil să se dispună obligarea acesteia la plata sultei corespunzătoare cotei de proprietate către pârâtul LD;
În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că reclamanta este creditoarea personală a pârâtei debitoare aceasta fiind condamnată în baza sentinței penale 103/2009 a Judecătoriei Sibiu pentru delapidare, și obligată la plata sumei reprezentând valoarea prejudiciului cauzat reclamantei.
S-a pornit executarea silită a pârâtei și executorul judecătoresc a constatat că imobilul în cauză este bun comun al soților L. și nu poate fi executat silit.
Pentru a putea continua executarea silită este necesară ieșirea din indiviziune, așa cum prevede art. 493 al. 1 Cod de procedură civilă.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 33 codul familiei, art. 358, 669, 671,676, 678, 686 Noul Cod civil, art. 274, art. 376 ind. 9 Cod de procedură civilă.
Pârâtul L.D. a fost de acord cu sistarea stării de devălmășie, însă a solicitat să se constate că a avut o contribuție majoritară la dobândirea apartamentului bun comun, să-i fie atribuit apartamentul cu obligarea sa la plata sultei în favoarea soției sale, să fie înscris dreptul său în cartea funciară și să fie radiat sechestrul.
Prin sentința civilă nr. 7020/2012 a Judecătoriei Sibiu a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A.P.S. în contradictoriu cu pârâții L.M. și L.D., a fost admisă în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâtul - L.D. în contradictoriu cu pârâta L.M. și reclamanta - pârâtă reconvențională A.P.S., s-a constatat că cei doi soți au dobândit în timpul căsătoriei ca bun comun în cote egale de contribuție de ½ părți fiecare, imobilul apartament situat în Sibiu, s-a dispus sistarea stării de codevălmășie asupra imobilului de mai sus prin atribuirea definitivă a acestuia către pârâtul L.D. și a fost obligat acesta să plătească pârâtei L.M. contravaloarea cotei sale de proprietate în echivalent în lei la data plății, în termen de o lună de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin sentința penală 103/04.03.2009 a Judecătoriei Sibiu pârâta L.M. a fost condamnată pentru comiterea infracțiunii de delapidare la o pedeapsă de 10 ani închisoare și a fost obligată la plata unei sume de bani către reclamanta A.P.S.
În cadrul executării silite a acestui titlu s-a constatat că singurul bun al debitoarei este imobilul din Sibiu, dar că acesta este bun comun al pârâților, fiind dobândit în timpul căsătoriei.
În temeiul art. 673 ind. 9, 673 ind. 10 cod de procedură civilă instanța a dispus sistarea stării de codevălmășie a pârâților și a atribuit definitiv imobilul pârâtului L.D. care a locuit în ultima perioadă în apartament. Instanța l-a obligat pe pârât la plata către pârâta L.M. a sumei de bani reprezentând contravaloarea cotei sale de proprietate, în termen de o lună de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Instanța a avut în vedere că pârâtul a folosit locuința și a subliniat că nu este ținută să atribuie bunul debitoarei, creditoarea putând urmări cota de proprietate astfel stabilită și atribuită acesteia.
Prin decizia civilă nr. 119/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în același dosar, a fost respins apelul declarat de pârât împotriva sentinței primei instanțe, apelul său vizând contribuția majoritară la dobândirea apartamentului. A fost admisă cererea de aderare la apel formulată de reclamantă, iar sentința primei instanțe a fost schimbată în parte în sensul atribuirii imobilului în litigiu pârâtei L.M. și al obligării acesteia la plata către pârât a contravalorii cotei sale părți. În considerentele deciziei s-a reținut că apelul pârâtului este neîntemeiat, prima instanță apreciind în mod corect contribuția soților la dobândirea imobilului comun.
În ceea ce privește cererea de aderare la apel s-a reținut că deși în principiu partajul se face după criteriile prevăzute de art. 6739 Cod procedură civilă, atunci când criteriile de atribuire a bunului partajat nu sunt decisive în favoarea unuia sau altuia dintre soți, se poate ține seama la atribuirea bunului și de interesul creditorilor în realizarea creanței lor.
În speță s-a constatat că nici unul dintre soți nu are altă locuință, ambii au avut contribuție egală la dobândirea imobilului, ambii sunt lipsiți de venituri sau bunuri suficiente pentru plata sultei către celalalt soț. Singura împrejurare în sensul că pârâtul ar fi cel care a folosit imobilul în litigiu nu justifică prin el însuși atribuirea bunului către el. În aceste condiții, așa cum s-a stabilit în practica judiciară, trebuie să se țină seama că ne aflăm într-o procedură având ca finalitate executarea silită a debitoarei, în raport de care soluția optimă și echitabilă este cea de atribuire a imobilului către soția debitoare și obligarea acesteia la plata la plata unei sulte. Posibilitatea creditorului de a cere partajul bunurilor comune ale soțului debitor în vederea realizării creanței sale a fost recunoscută tocmai în ideea protejării interesului creditorului și acest interes impune ca în situații în care criteriile de atribuire a bunului nu sunt în mod indiscutabil în favoarea celuilalt soț, bunul să fie atribuit soțului debitor. Altfel, creditorul soțului debitor ar fi prejudiciat prin reducerea drastică a șanselor sale de recuperare a creanței.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul L.D. solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei și admiterea în totalitate a cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia 707/4.10.2013 Curtea de Apel a admis recursul pârâtului, a modificat decizia și a respins cererea de aderare la apel formulată de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 7020/2012 a Judecătoriei Sibiu pe care a menținut-o.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că în actuala reglementare a art. 304 Cod procedură civilă, modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai poate constitui motiv de recurs deoarece, pct. 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000. În acest context, criticile pârâtului recurent vizând modul în care instanța de apel a interpretat probele testimoniale, proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei și a reținut o cotă de contribuție egală a celor doi soți la dobândirea bunurilor comune, nu au fost supuse analizei instanței de recurs, fiind susțineri ce vizează situația de fapt. În consecință, instanța de recurs a procedat doar la verificarea legalității deciziei recurate, pornind de la starea de fapt definitiv stabilită în etapa procesuală anterioară, respectiv de la constatarea unei cote de contribuție egale, de 50% a celor doi soți la dobândirea imobilului în discuție.
Motivul de recurs vizând nepronunțarea instanței de fond și a celei de apel asupra capetelor de cerere referitoare la întabularea în CF și la radierea sechestrului asigurator din CF nr. 102872 Sibiu este inadmisibil. Prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, a fost introdus în Codul de procedură civilă, după art. 2812, un nou articol, 2812a, în conformitate cu care, completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului ci numai în condițiile art. 2812 Cod procedură civilă.
Față de aceste dispoziții legale, Curtea a constatat că în speță, pârâtul poate invoca nepronunțarea instanțelor asupra celor două petite ale cererii reconvenționale doar în procedura prevăzută de art. 2812 Cod procedură civilă, iar analizarea susținerilor pârâtului sub acest aspect, a fost apreciată ca inadmisibilă.
Curtea a reținut însă a fi fondat motivul de recurs prin care se invocă îndeplinirea criteriilor prevăzute de dispozițiile art. 6739-67310 Cod procedură civilă, în favoarea pârâtului.
Acțiunea promovată de reclamantă își are temeiul juridic în dispozițiile art. 678 alin. 1 din noul Cod civil, conform căruia creditorii unui coproprietar pot urmări silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun sau pot cere instanței împărțeala bunului, caz în care urmărirea se va face asupra părții de bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului.
Acțiunea reclamantei este o acțiune oblică, așa cum aceasta este definită de dispozițiile art. 1560 din Noul Cod civil. Ea este exercitată de reclamantă în numele pârâtei debitoare L.M., însă duce la același rezultat ca și cum ar fi fost exercitată de către debitoare.
Deasemenea, s-a reținut că alin. 3 al art. 1560 permite pârâtului să opună reclamantei creditoare toate mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitoarei.
Rezultă din interpretarea și aplicarea în speță a prevederilor legale menționate că reclamanta are dreptul de a se subroga în drepturile debitoarei pentru promovarea acțiunii și pentru a obține sistarea stării de indiviziune, însă partajul se impune a fi făcut conform criteriilor și regulilor instituite de art. 6739 - 67310 Cod procedură civilă, fără ca drepturile creditoarei conferite de textul de lege menționat ( și care se limitează la posibilitatea formulării și susținerii acțiunii conform dispozițiilor legale incidente), să se poată constitui într-un criteriu preferențial de natură să justifice atribuirea imobilului în lotul debitoarei, cu excluderea drepturilor și criteriilor legale de care se prevalează celălalt coproprietar.
Tribunalul a reținut că ambii soți au avut o contribuție egală la dobândirea imobilului, că ambii sunt lipsiți de venituri sau bunuri suficiente pentru plata sultei către celălalt soț și că pârâtul este cel care a folosit imobilul în litigiu.
Plecând de la starea de fapt constatată de tribunal, Curtea a reținut că pârâtul este coproprietar asupra cotei de ½ din imobil, a folosit și folosește efectiv locuința și îndeplinește și criteriul satisfacerii nevoii de locuință, acesta neavând un alt imobil care să-i folosească în acest scop.
Toate aceste împrejurări se circumscriu prevederilor art. 6739 Cod procedură civilă, constituindu-se în criterii legale de natură să justifice atribuirea către acesta a imobilului în litigiu, iar Tribunalul în mod nelegal le-a înlăturat în baza unei prezumții în sensul că și pârâtul a profitat de banii delapidați de soția sa pe parcursul unui interval mare de timp. De asemenea, greșit tribunalul a considerat că acțiunea de față are ca finalitate executarea silită a debitoarei, în condițiile în care reclamanta a investit instanța doar cu o acțiune de partaj, care trebuie analizată doar prin prisma criteriilor prevăzute de art. 6739 Cod procedură civilă, text de lege ce nu acordă nicio preferință creditorului la atribuirea bunului în patrimoniul debitorului său în detrimentul drepturilor celuilalt coproprietar.
Atribuirea imobilului în lotul pârâtului nu reduce drastic șansele de recuperare a creanței astfel cum a apreciat Tribunalul deoarece, pe de o parte cele două loturi au valori egale iar pe de altă parte, în măsura în care pârâtul nu achită sulta, reclamanta poate solicita în numele debitoarei sale executarea silită a pârâtului pentru recuperarea sumei datorate cu titlu de sultă pârâtei debitoare.
Față de cele ce preced, s-a constatat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 6739 Cod procedură civilă și, în consecință soluția de admitere a cererii de aderare la apel a fost considerată nelegală, recursul fiind admis în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
| ← Drept procesual civil. Norme de procedură privind administrarea... | contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare → |
|---|
