Fond funciar-modificare acţiune. Jurisprudență Fondul funciar
| Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Decizie nr. 521/R din data de 15.05.2013
Grănițuire
(Tribunalul Mehedinți - d.c. 16/R/23.02.2013)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dr.Tr.Severin la data de 28.06.2012, sub nr. 9847/225/2012, reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâtul L.C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească linia de hotar care desparte cele două proprietăți; obligarea pârâtului să-i respecte dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren pe care a acaparat-o din proprietatea sa, după stabilirea liniei de hotar; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, a arătat că este proprietarul terenului situat în municipiul Drobeta Turnu Severin, str.Adrian nr.132, județul Mehedinți, și în mod abuziv, pârâtul a desființat semnele vizibile de hotar care separau proprietățile lor, ocazie cu care i-a acaparat din terenul său o fâșie de cca 7 m lungă și 20 cm lată.
În dovedirea cererii legal timbrată cu 19 lei (chitanța seria DTS nr.264336/05.09.2012 - f.9) și timbru judiciar de 0,3 lei, reclamantul a depus la dosarul cauzei: împuternicire avocațială (f.8), plan de situație proprietatea P.I. din str.Adrian nr.132 - Dr.Tr.Severin, contract de vânzare-cumpărare aut.sub nr. 2317/31.07.1979, schițe imobil, contract de vânzare-cumpărare din 01.06.1965, autorizație pentru înstrăinare sau împărțeală de teren cu sau fără construcții nr. 14077/15.05.1965, adresa nr. 391/C/05.06.2012 emisă de MAI-Arhivele Naționale-Serviciul Județean Mehedinți către P.I., precum și foto imobile nr. 132 și 130 (f. 10-20).
Prin încheierea de ședință din data de 26.09.2012, instanța în baza art. 129 alin.5 Cpc coroborat cu disp.art. 167 alin.1 Cpc a încuviințat pentru reclamant, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, proba testimonială cu martorul R.Ș., proba cu expertiza specialitatea topo având ca obiective: să se identifice atât proprietatea reclamantului din municipiul Drobeta Turnu Severin, str.Adrian nr. 132, județul Mehedinți, cât și proprietatea pârâtului din municipiul Drobeta Turnu Severin, str.Adrian nr.130, județul Mehedinți, față de actele fiecăruia de proprietate, să se stabilească linia de hotar dintre cele două proprietăți.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei fotocopia actului de vânzare din data de 01.08.1908, proces verbal nr.1832, plan de situație (f. 21-23).
Prin încheierea de ședință din data de 24.10.2012, s-a consemnat că la data de 27.09.2012, prin serviciul registratură al instanței, reclamantul a depus la dosarul cauzei dovada achitării onorariului provizoriu pentru expert în cuantum de 500 lei, respectiv chitanța nr. 3490636/1/26.09.2012 (f.28-29), iar la data de 17.10.2012, numita G.M.A. a depus la dosarul cauzei o cerere de intervenție în interes propriu (f. 30-31). De asemenea, s-a constatat că la data de 22.10.2012, prin serviciul registratură al instanței, expertul B.Ș. a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză întocmit în cauză (f.33-38).
Avocat R.M.N., apărător ales al pârâtului a depus la dosarul cauzei împuternicire avocațială și fotocopia certificatului de moștenitor nr.96/20.12.2002 privind succesiunea defunctei L.E., din care reiese că moștenitori legali sunt L.C.-soț supraviețuitor, pârâta în prezenta cauză și G.M.A. fiică, cea care a formulat cererea de intervenție în interes propriu, cu acest înscris înțelegând să dovedească faptul că numita G.M.A. are interes în cauza de față.
Instanța, față de disp.art. 52 Cpc a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de G.M.A..
Avocat B.I., apărător ales al reclamantului, a depus la dosarul cauzei certificat de stare materială nr.15443/31.5.1965 (f. 47).
În cauză a fost audiat la data de 24.10.2012 martorul R.Ș. propus de reclamant (f.48).
La termenul de judecată din data de 14.11.2012 instanța, în baza art. 167 alin.1 Cpc a încuviințat pentru intervenientă proba cu interogatoriul reclamantului și proba testimonială cu martorul S.G..
Instanța, față de disp.art. 219-221 Cpc, a procedat la administrarea interogatoriului reclamantului P.I., propus de intervenienta G.M.A., răspunsurile acestuia fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei (f. 50).
Întrucât pârâtul și intervenienta au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, instanța a dispus a se reveni cu adresă către exp. B.Ș. pentru a preciza instanței dacă măsurarea s-a făcut în prezența părților, inclusiv a intervenientei G.M.A., dacă există erori cu privire la dimensiunile indicate în raportul de expertiză.
La data de 10.12.2012, prin serviciul registratură al instanței, expertul B.Ș. a depus la dosarul cauzei precizări la raportul de expertiză.
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.8567/12.12.2012 Judecătoria Dr.Tr.Severin, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.I. și a admis cererea de intervenție a intervenientei G.M.A., pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 584 C.civil orice proprietar poate obliga pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa, prin acțiunea în grănițuire urmărindu-se determinarea, prin hotărâre judecătorească, a limitelor dintre proprietăți și stabilirea traseului real pe care trebuie să-l urmeze titularul. Grănițuirea reprezintă o operațiune de delimitare prin semne exterioare a două proprietăți vecine ce aparțin unor titulari diferiți. Astfel, prin acțiunea în grănițuire instanța este chemată să determine, prin semne exterioare, limita celor două fonduri învecinate, atât în situația în care între proprietăți nu există vreo delimitare, cât și în situația în care există semne de delimitare, însă acestea nu au fost stabilite prin înțelegerea părților sau prin hotărâre judecătorească și sunt contestate de părți.
Astfel, instanța trebuie să determine, prin semne exterioare, întinderea celor două fonduri vecine, prin restabilirea hotarului ce separă fondurile învecinate și marcarea acestora prin semne materiale vizibile.
Reclamantul a achiziționat prin contractul de vânzare cumpărare 2317/31.07.1979, imobilul casă de locuit situat pe un teren în suprafață de 312,17 mp. din str. Adrian nr. 132 în timp ce pârâtul are în proprietate imobilul casă de locuit situat pe un teren în suprafață de 312,17 mp. din str. Adrian nr. 130.
În urma măsurătorilor efectuate de expertul topo cu ocazia efectuării expertizei, instanța a reținut că în realitate reclamantul are în posesie 324 mp. față de 312,17 mp. conf. actelor de proprietate iar pârâtul are în posesie 295 mp. față de 288 de mp..
Coroborând declarațiile martorilor R.Ș. și P.G. cu susținerile părților și raportul de expertiză topo întocmit în cauză instanța a reținut că între cele două proprietăți este edificat un gard din anul 1985 din scânduri susținut de stâlpi din fier zidiți în ciment, fără să se poată stabili, din cuprinsul materialului probator analizat mai sus cine a edificat gardul respectiv.
Totuși la termenul de judecată din 12.12.2012 au fost depuse de către reclamant un set de fotografii în care este relevat gardul despărțitor al proprietăților și pe care instanța l-a găsit util pentru soluționarea cauzei. Astfel, în urma analizării acestora instanța a constatat că gardul despărțitor este orientat cu fața către locuința pârâtului, acest lucru constituind o prezumție simplă în sensul că gardul a fost edificat de proprietarul imobilului deținut de reclamant. A avut în vedere instanța faptul că gardul este edificat și zidit în ciment, continuându-se în mod natural cu cimentul din fața casei reclamantului .
Coroborat cu faptul că acest gard se continuă în linie dreaptă, până în capătul proprietăților părților, porțile de acces în imobil constituie un corp comun, fiind evident că au fost construite prin înțelegerea părților, iar din zona porților de acces gardul este edificat în dreptul stâlpului porții pârâtului și ambii proprietari au în posesie mai mult decât suprafața menționată în actul de proprietate, instanța a reținut că nu a existat o încălcare a hotarului despărțitor dintre proprietăți de către pârât, conturul acestuia fiind același pe parcursul transmiterii succesive a proprietăților.
Faptul că reclamantul deschide poarta de acces într-o nișă aflată în zidul casei, față de vechimea gardului și a limitelor proprietăților, nu poate constitui un motiv pentru a concluziona că reclamantul nu a respectat limita proprietății, zidul casei putând fi îngroșat cu ocazia efectuării unor lucrări de amenajare, inclusiv termică, a locuinței. Împrejurarea că în urmă cu aproape 30 de ani reclamantul ar fi fost pus în situația să dărâme zidul casei pentru a deschide poarta de acces în curtea locuinței nu este pertinentă pentru a putea fi reținută de instanță, față de situația reală a delimitării existente între cele două proprietăți, așa cum a fost menționată mai sus.
Instanța a înlăturat concluziile reținute în cuprinsul raportului de expertiză topo constatând astfel că nu se impune restabilirea hotarului ce separă cele două proprietăți învecinate și a respins acțiunea reclamantului.
Văzând prevederile art. 49 alin. 2 din C.proc. civ., având în vedere calitatea de coproprietar a intervenientei asupra imobilului din str. Adrian nr. 130, instanța a admis cererea de intervenție a intervenientei G.M.A..
În temeiul art. 274 alin. 1 C.p.c., având în vedere că reclamantul a fost cel care a căzut în pretenții, instanța l-a obligat la plata către pârât a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată că, instanța în temeiul art.584 cod civil, a fost învestită cu o cerere privind stabilirea liniei de hotar ce desparte cele două proprietăți, iar din probele administrate și din planșele foto rezultă că pârâtul ocupă o porțiune de teren cu lungimea de 7 m și lățimea de 0,20 m din terenul său, prin amplasarea unor stâlpi de fier pentru susținerea gardului în mod necorespunzător.
Datorită acestui fapt, a fost nevoit să creeze o nișă în zidul casei pentru a putea deschide poarta de acces pe proprietatea sa, iar instanța de fond nu a reținut corect faptul că gardul a fost edificat de pârât, acesta schimbând linia de hotar pentru a avea posibilitatea de acces pe proprietatea lui cu autoturismul.
Susține reclamantul că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, nu a cercetat cu atenție actele și lucrările dosarului, în caz contrar ar fi putut observa din simpla vizualizare a planșelor foto depuse că stâlpul de fier de la intrare pe care este amplasat gardul este deplasat cu cca 20 cm în interiorul proprietății sale.
Față de cele invocate, solicită admiterea apelului, casarea hotărârii pronunțată de instanța de fond și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate tribunalul îl apreciază ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Părțile sunt proprietarii a două imobile vecine situate în Drobeta Turnu Severin str.Adrian nr.132 și 130 iar reclamantul apelant a solicitat prin cererea formulată stabilirea linie de hotar între cele două proprietăți și obligarea pârâtului la respectarea dreptului său de proprietate asupra unei fâșii de teren pe care acesta i-a acaparat-o.
Potrivit art.584 C.civ,orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa. Dacă scopul grănițuirii este tocmai acela al stabilirii liniei de demarcație între cele două proprietăți, grănițuirea fiind deci un atribut al dreptului de proprietate, este absolut necesar ca în urma administrării probelor încuviințate în cauză să se identifice hotarul real, trasarea topometrică a acestuia și așezarea semnelor de hotar. Identificarea implică aflarea celor mai vechi semne de hotar, prin examinarea titlurilor de proprietate, ascultarea părților și a martorilor.
În cauză, tribunalul constată nu numai că linia de demarcație dintre cele două proprietăți a fost stabilită pe aliniamentul actual de mai mult timp și că aproximativ din anul 1985 acesta nu a mai fost modificat, dar și că, potrivit raportului de expertiză, ambele imobile au întinderea mai mare decât cea arătată în cuprinsul actelor de proprietate.
Chiar dacă expertul desemnat în cauză a arătat că gardul este edificat greșit și că pârâtul nu respectă distanța de un metru stabilită între gard și clădirea reclamantului aceste aspecte nu pot fi primite.
În primul rând tribunalul reține că reclamantul nu a făcut dovada vechii linii de hotar pe care pârâtul trebuia să o respecte în condițiile în care aceasta este de esența grănițuirii. Astfel deși martorul R.Ș. arată că aproximativ în anul 1985 stâlpul de lemn de la stradă fusese înlocuit cu unul metalic acesta nu știe vechea linie de hotar sau dacă la reconstituire s-a respectat aceasta. De remarcat este faptul că, nici expertul desemnat în cauză nu a arătat care este vechea linie de hotar, iar susținerile sale cu privire la nerespectarea distanței de un metru între gard și clădire nu se întemeiază pe nici un aspect ce decurge din actele de proprietate sau din elemente de fapt(ex.vechi repere sau alte elemente utilizate în trecut de părți pentru a delimita cele două proprietăți).
În acest sens este de subliniat faptul că în cuprinsul aceluiași raport de expertiză expertul menționează că, față de actele de proprietate, pârâtul are un teren lat de 8 metri și lung de 36 metri, însă când întocmește schița anexă la raport stabilește că lățimea terenului pârâtului este de 7,67 m în partea de N, la str.Adrian, adică tocmai în partea în care susține că acesta nu respectă dreptul reclamantului. Prin urmare cum lățimea terenului pârâtului nu este conformă cu actul de proprietate nu se poate susține că, în condițiile în care nu s-a dovedit amplasamentul vechii linii de hotar, acesta a schimbat linia de hotar și a ocupat terenul reclamantului. De altfel, chiar expertul la pct.b din raportul de expertiză a arătat că nu se poate constata o încălcare a hotarului despărțitor.
În al doilea rând nu se poate reține că pârâtul a mutat gardul despărțitor.
În același context este de menționat că martorul P.G., f.60, arată că nu a văzut niciodată ca gardul despărțitor sau poarta de la intrare să fie mutate, iar martorul R.Ș., f.48, nu știe dacă s-a respectat linia de hotar sau cine a reconstruit sau a adus îmbunătățiri gardului despărțitor, acesta aflând doar de la reclamant că pârâtul i-a ocupat terenul.
În ceea ce privește planșele foto tribunalul apreciază că indiferent de ce subliniază acestea, elementele reieșite din cuprinsul raportului de expertiză, actele de proprietate și declarațiile martorilor sunt relevante pentru a stabili dacă pârâtul a încălcat linia de hotar.
Pentru toate aceste motive, cum din probele administrate în mod corect a reținut instanța de fond că nu a fost încălcată linia de hotar, sentința apelată fiind legală și temeinică, tribunalul apreciind că apelul este nefundat, în baza art.296 îl va respinge.
Față de soluția ce va fi pronunțată în baza art.274 C.pr.civ., apelantul va fi obligat către intimatul-pârât la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în apel.
| ← Despăgubiri. Jurisprudență Despăgubiri, penalităţi | Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare → |
|---|
