contestaţie la executare. Jurisprudență Contracte
Comentarii |
|
Judecătoria ORADEA Sentinţă civilă nr. 10964/2014 din data de 06.11.2014
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 10964/2014
Ședința publică de la 06 noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE ………..
Grefier ……….
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorii …………….. și pe intimații …… prin reprezentant legal SC ……………, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, învederându-se instanței că în prezenta cauză s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, după care:
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din 23.10.2014, fiind consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea inițial pentru data de 30.10.2014, iar ulterior, în vederea deliberării, pentru astăzi.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND,
Constată că, prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.04.2014, timbrată cu 1.000 lei taxă judiciară de timbru (fila 6), contestatorii ……., în contradictoriu cu intimații …….., au formulat contestație la executare împotriva masurilor de executare începute de parata … in dosarul execuțional nr. ……..2013, solicitând: anularea titlului executor in baza căruia s-a demarat procedura de executare împotriva lor, cat si a masurilor de executare demarate de către parata in dosarul execuțional nr. …….2013 al BEJ ……, ca netemeinice si nelegale.
În motivare, contestatorii au arătat că, în fapt, la data de 28.09.20007 intre ….. in calitate de împrumutat, respectiv …… (actualmente decedat) in calitate de coplătitori, si ……… a
intervenit contractul de credit bancar nr. 1487/PF/28.09.2007 prin care banca a acordat împrumutatului un credit pentru nevoi personale in suma de 25.500,00 RON, pe o perioada de 120 luni, care se calculează de la data primei trageri de credit. Prin încheierea nr. 6227/03.10.2013, pronunțata in dosarul nr. 17823/271/2013 al Judecătoriei Oradea, instanța a admis cererea formulata de care petentul BEJ ……., si in consecința, a încuviințat executarea silita in dosarul execuțional nr. 739/2013 având ca obiect cererea de executare silita formulata de creditorul urmăritor …… prin reprezentant ……. împotriva debitorilor P…… ……..(actualmente decedat), in temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar pentru nevoi personale nr. 1487/PF/28.09.2007. La data de 10.04.2014, le-au fost comunicate următoarele: înștiințarea privind
declanșarea urmăririi silite împotriva lor, încheierea nr. 1/07.04.2014 privind suma totala ce constituie creanța urmărita, inclusiv cheltuielile de executare silita pana la acel moment procedural, precum si somația prin care li s-a pus in vedere ca in termen de 1 zi de la primirea acesteia sa achite creditoarei ………. SRL suma de 54.434,59 lei.
Consideră ca masurile demarate in dosarul execuțional sunt nelegale deoarece: prezentul contract de nevoi personale a fost încheiat intre …… in calitate de împrumutat, respectiv ……. (actualmente decedat) in calitate de coplătitori si ….., ori cererea de executare silită împotriva lor a fost introdusa la solicitarea ….. prin reprezentant legal ……. Susțin ca masurile de executare împotriva lor sunt nelegale, având in vedere ca ……… prin …… nu este parte in contractul de credit nr. 1487/PF/28.09.2007, in consecința nu au calitate procesuala si nu justifica vreun interes in formularea vreunei cereri de executare silita sau a oricăror altor cereri împotriva lor, în consecință nu sunt îndeplinite condițiile necesare exercitării acțiunii civile. Cu toate ca presupun ca a intervenit un contract intre … S.A si ….
SRL prin reprezentant legal …… privind cesiunea creanței ce formează obiectul contractului de credit bancar pentru nevoi personale nr. …….09.2007, existenta acestui contract nu le-a fost adusa la cunoștința, respectiv nu au fost notificați de cesiunea de creanța intervenita. Cu toate ca, in conformitate anexa privind condițiile de creditare ale contractului nr. …./28.09.2007 la punctul 10 privind cesiunea este menționat faptul ca "Banca poate cesiona unui terț drepturile si obligațiile sale din prezentul contract, in contractul nr. 1487/PF/28.09.2007 este menționat faptul ca "prezentul contract poate fi modificat si/sau completat numai cu acordul ambelor parți, prin acte adiționale". In aceste condiții, cesionarea creanței de către cedentul …. către cesionarul .. prin reprezentant legal ………SRL trebuia adusa la cunoștința debitorului cedat printr-o notificare deoarece, cu toate ca nu a avut loc o schimbare a obiectului contractului, a avut loc o schimbare a părților intre care a fost încheiat contractul de credit bancar pentru nevoi personale, respectiv o societate cu răspundere limitata a preluat drepturile si obligațiile unei instituții bancare.
Cu toate ca, in conformitate cu prevederile art. 1573 alin. 1 Cod Civil, creanța este cedata prin simpla convenție a cedentului si a cesionarului, fara notificarea debitorului, susțin ca, in aceasta situație, consimțământul debitorului era absolut necesar având in vedere ca in speța este vorba despre un contract de credit bancar pentru nevoi personale, iar in conformitate cu prevederile art. 1574 alin. 2 creanța este legata in mod esențial de persoana creditorului, având in vedere ca numai instituțiile bancare ce îndeplinesc condițiile menționate in Legea 58/1998 care reglementează condițiile necesare autorizării desfășurării activității bancare, fapt pentru care notificarea in vederea menționării poziției debitorului cedat era nu numai necesara, ci si obligatorie. Mai mult decât atât, conform prevederilor art. 1578 Cod Civil, debitorul cedat ar fi fost ținut sa plătească cesionarului numai in momentul in care debitorul "accepta cesiunea printr-un înscris cu data certa", ori in cazul de fata debitorul nu a fost notificat si in consecința acceptarea nu a avut loc, schimbarea creditorului a fost cunoscuta de către contestatori abia in momentul comunicării de către executor a somației si a înștiințării privind începerea executării silite. Adaugă faptul ca nu a avut loc nici măcar o comunicare scrisa a cesiunii in care sa se arata identitatea cesionarului, identificarea creanței act prin care se solicita debitorului sa
plătească cesionarului. In aceste condiții, începerea executării silite este nelegala, neexistând nici măcar vreo intenție a debitorului de a nu-si onora obligațiile prevăzute in contractul de creditare, fiind vorba despre o înțelegere frauduloasa intre banca in calitate de împrumutător si societatea cu răspundere limitata, ce prejudiciază debitorii.
Contestatorii au mai arătat că o condiție prealabila a efectuării acestei cesiunii este aceea a declarării scadente a creditului de către banca, procedura care consta in comunicarea de către banca a unei notificări in acest sens către debitor. Ori pana la data prezentei nu au primit nicio notificare in acest sens, ceea ce încalcă prevederile art. 8.3 din contractul încheiat intre părți, astfel ca cesiunea contractului este lovita de nulitate. De asemenea, cu toate ca cesiunea de creanța isi produce efectele intre cedent si cesionar din momentul încheierii contractului de cesiune, pentru opozabilitatea ei fata de terți, trebuie îndeplinite formalitățile de publicitate prin intermediul cărora sa se realizeze opozabilitatea inclusiv fata de debitorul cedat ori fata de terții care justifica vreun interes. Astfel, susțin ca momentul realizării opozabilității prin aducerea la cunoștința a existentei contractului de cesiune este esențiala, întrucât abia din acel moment ar fi obligați sa plătească direct cesionarului.
În drept, s-a invocat art. 711 NCPC.
Intimatul …..SRL prin reprezentant legal ………. S.R.L. a depus întâmpinare (fila 34), prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, în măsura in care instanța va constata, la prima zi de înfățișare, ca la dosar nu exista dovada timbrării acțiunii in conformitate cu dispozițiile Legii 80/2013. Referitor la susținerile debitorilor-contestatori cu privire la contractul de credit bancar de nevoi personale nr. ……/28.09.2007, încheiat intre ……….., in calitate de împrumutat, respectiv ……… (actualmente decedat), in calitate de co-plătitori, si …….., au solicitat să se ia in considerare următoarele: Contractul de credit bancar cu nr. ……./28.09.2007 încheiat intre debitorii mai sus menționați si ……. a fost cesionat de aceasta către …….. prin reprezentant legal ……..…SRL, ca urmare a contractului cu nr. ……. din data de 08.10.2010 In consecința ….L S.a.R.L….. prin reprezentant legal ……… are calitatea procesuala ceruta de lege. In acest sens, depune alături copie a contractului de cesiune încheiat intre ………. S.a.R.L prin reprezentant legal ……..
Debitorii-contestatori susțin posibilitatea intervenirii unui contract semnat intre ……….. prin reprezentant legal …… S.R.L, privind cesiunea de creanța ce formează obiectul contractului de credit bancar pentru nevoi personale nr. 1…./PF/28.09.2007, insa afirma ca nu au fost notificați despre cesiunea de creanța intervenita, iar in acest sens atașează in copie dovada notificării debitorilor. Mai mult decât atât, solicită instanței sa retina: ,,Cesiunea de creanță este o modalitate de transmitere a obligațiilor în formă convențională, prin care un creditor (cedent) transmite o creanță a sa unei alte persoane (cesionar), debitorul creanței fiind obligat față de cesionar, odată cu îndeplinirea formalităților de opozabilitate a acestei operațiuni, fără a i se cere consimțământul". Debitorilor li s-a comunicat prin scrisoare cesiunea de creanța intre creditorul cedent, devenindu-le astfel opozabila".
De asemenea, debitorii-contestatori afirma ca "trebuie îndeplinite formalitățile de publicitate prin intermediul cărora sa se realizeze opozabilitatea incluziv fata de debitorul cedat", iar pentru a veni in întâmpinarea celui susținute de debitori, atașează si extrasul din Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare.
Intimata …. SA a depus întâmpinare (fila 60), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a ………., având in vedere următoarele motive: Banca ………, prin Sucursala Alesd, județul Bihor, a acordat
împrumutatului ……… un credit de trezorerie nenominalizat pentru nevoi personale in suma de 25.500 lei, in baza contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1…. pf din 28.09.2007. Alături de împrumutat s-au obligat prin contract la restituirea creditului si plata dobânzii coplătitorii ……. La data 08.10.2010, intre ………A., in calitate de cedent, si ….., al cărei administrator de active este Societatea Comerciala ……….., in calitate de cesionar, s-a încheiat contractul de
cesiune de creanța nr. ../08.10.2010, prin care toate drepturile creditorului - banca împotriva debitorilor - împrumutatul si coplătitorii - , au fost transferate cesionarului menționat mai sus, urmând ca acesta sa se subroge in calitatea procesuala a băncii. Ca efect al cesiunii a operat transmiterea creanțelor din patrimoniul cedentului in patrimoniul cesionarului, împreună cu toate drepturile accesorii acestor creanțe, inclusiv dreptul de a urmări silit bunurile si veniturile împrumutatului si coplătitorilor. De aceea, ……..,
nemaifiind titulara drepturilor de creanța, nu poate justifica calitate si interes in cauza. Fata de aceasta situație, a solicitat să se admită excepția lipsei calității procesuale pasive a ….SA, pentru motivele invocate mai sus.
Pe fondul cauzei, privitor la unele din susținerile contestatorului, a solicitat instanței de judecata sa retina ca acestea nu sunt fondate, întrucât: dispozițiile art. 1578 din Codul civil nou, nu sunt aplicabile in speța. Art. 1578
din noul cod civil nu are incidența asupra contractului de cesiune semnat intre parți la data de 08.10.2010. Chiar si in situația in care cesiunea de creanța ar fi intervenit după data de 01.10.2011, data intrării in vigoare a noului Cod civil, spetei de fata i s-ar fi aplicat tot prevederile vechiului Cod civil. Astfel art. 117. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispune: "Creanța transmisă prin cesiune sau subrogație, intervenită după data intrării în vigoare a Codului civil, își păstrează regimul stabilit de normele în vigoare la data nașterii creanței." Așadar, validarea tezei susținute de contestatori privind incidența noului Cod civil asupra contractului de cesiune de creanțe in discuție, ar încălca prevederile Legii nr. 71/2011 iar, din perspectiva ordinii de drept, ar aduce atingere principiului neretroactivității legii civile consacrat in cuprinsul art. 15 (2) din Constituția României. Ca atare, nu există niciun temei legal in baza căruia sa poată fi invocata de către
contestatori neopozabilitatea fata de ei a cesiunii intervenite prin încheierea contractului de cesiune de creanța nr. J 918 din 08.10.2010. Sub aspectul naturii sale juridice, definita de vechiul Cod civil, cesiunea de creanța este valabil încheiata prin simplul acord de voința al pârtilor, consimțământul debitorului cedat nefiind cerut, întrucât nu este parte in contractul de cesiune. In plus, la pct. 10 Cesiune - din Condițiile generale de creditare - Anexa la contractul de credit încheiat cu împrumutatul, este prevăzut in mod expres dreptul băncii de a cesiona drepturile si obligațiile sale din contractul de credit.
Contractul de credit nu este un contract intuitu personae si chiar daca ar fi, in speța nu este vorba despre cesionarea unui contract de credit bancar ci de cesionarea unei creanțe, având in vedere caracterul cert, lichid si exigibil al acesteia. Împrumutații nu si-au respectat obligațiile de plata așa cum si le-au asumat prin contractul de credit semnat cu ………… SA, astfel incat, in mod justificat, bazându-se pe clauzele contractului, banca a procedat la declararea ca exigibile a creanțelor rezultate din acordarea creditului, cedând apoi creanțele sale rezultate din contract. Băncii nu ii este interzis sa procedeze in acest fel si in acest sens invocă Decizia nr. 2438 din 17.09.2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție a României, din care rezulta ca băncile au dreptul de a cesiona creanțele provenite din derularea contractelor de credit. Obiectul de activitate al cesionarului, respectiv "Activități auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activități de asigurări si fonduri de pensii" (Cod CAEN 6619), care include si monitorizarea si recuperarea creanțelor fata de clienții băncilor, îndreptățește
desfășurarea activităților ce implica cesionarea creanțelor. Este evident ca nu pot
încheia contracte de credit decât instituțiile abilitate de lege, dar cesionarul (societate comerciala) nici nu intervine in vreun fel in raportul juridic inițial, ci prin cesiunea de creanța se realizează doar transferul acelei parti a obligației ce vizează recuperarea creanței. Din aceasta perspectiva, nu se poate retine ca, prin cesiunea creanței sale, banca ori si cesionarul ar fi încălcat un monopol legal, întrucât, așa cum a subliniat, nu contractul de credit s-a cesionat ci creanța exigibila rezultata din acest contract.
Contrar celor susținute de reclamant, acesta a fost notificat privitor la
intervenirea cesiunii creanțelor provenite din contractul de credit încheiat cu banca, fiind respectata si procedura de înscriere la Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare a cesiunii intervenite, iar dovezile acestor operațiuni pot fi depuse la dosarul cauzei prin grija cesionarului, respectiv a administratorului său de active.
In drept, invocă textele de lege ia care face trimitere in cuprinsul prezentei
întâmpinări.
Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, ………., a acordat împrumutatului ……….. un credit de trezorerie nenominalizat pentru nevoi personale in suma de 25.500 lei, in baza Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1487 PF din 28.09.2007. Alături de împrumutat, s-au obligat prin contract la restituirea creditului si la plata dobânzii coplătitorii ………..
La data 08.10.2010, intre Banca ……….., in calitate de cedent, si …… al cărei administrator de active este Societatea Comerciala ……….., in calitate de cesionar, s-a încheiat Contractul de cesiune de creanță nr. J 918/08.10.2010, prin care toate drepturile băncii creditoare au fost transferate cesionarului menționat mai sus, urmând ca acesta sa se subroge in calitatea procesuala a băncii. Ca efect al cesiunii, a operat transmiterea creanțelor din patrimoniul cedentului in patrimoniul cesionarului, împreună cu toate drepturile accesorii acestor creanțe, inclusiv dreptul de a urmări silit bunurile si veniturile împrumutatului si coplătitorilor.
Prin Încheierea nr. 6227/03.10.2013, pronunțată în Dosarul nr. 17823/271/2013, Judecătoria Oradea a admis cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC ………… și, în consecință, a încuviințat executarea silită în dosarul execuțional nr. …….., având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditorul urmăritor ….. împotriva debitorilor …….., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. ……….7 PF/28.09.2007. A fost autorizat creditorul să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu, și anume pentru recuperarea sumei de bani ce rezultă din contractul de credit (fila 18).
Prin Somațiile emise în data de 07.04.2014, contestatorii au fost somați să achite creditoarei ……. suma de 54.434,59 lei, compusă din 48.115,29 lei reprezentând debit principal, dobânzi aferente creditului și comisioane restante, și 6.319,30 lei cheltuieli de executare silită (filele 9-12).
Cu privire la susținerea contestatorilor ca intimata ………. nu ar avea calitatea de creditor al lor, instanța retine că, prin Contractul nr. J918 încheiat la data de 08.10.2010, creditoarea Banca ……... a cesionat creanțele pe care aceasta le-a avut împotriva debitorilor contestatori către ……..., astfel ca aceasta din urma a dobândit toate drepturile izvorâte din contractul de credit (filele 84-89).
De asemenea, in vederea opozabilității cesiunii către terți, contractul de cesiune de creanțe a fost înscris in Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare, conform dovezii depuse la fila 92 din dosar.
De menționat că, la art. 10 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1487 PF din 28.09.2007, părțile au convenit expres că ,,banca poate cesiona unui terț drepturile și obligațiile sale din prezentul contract’’. Chiar dacă în contract de credit s-a inserat și clauza potrivit căreia ,,prezentul contract poate fi modificat și/sau completat numai cu acordul ambelor părți, prin acte adiționale’’, instanța va considera că această clauză nu se referă la o eventuală cesiune de creanță, pentru o astfel de operațiune nefiind necesară încheierea unui act adițional semnat de ambele părți.
Față de susținerea contestatorilor ca acest contract de cesiune de creanțe nu are calitatea de titlu executoriu, instanța retine ca prin acest contract au fost transmise creanțele băncii către cesionar, creanțe constatate prin titlul executoriu reprezentat de contractul de credit, or, executarea silita se desfășoară in baza acestui titlu executoriu si a celorlalte acte subsecvente care garantează executarea obligațiilor, iar nu in baza contractului de cesiune de creanța, care se poate încheia prin simplul acord de voința al parților.
Deși contestatorii au făcut trimitere în motivarea contestației la executare la dispozițiile art. 1578 din noul Cod civil, instanța va considera că acestea nu sunt aplicabile in speța de față.
Astfel, art. 1578 din noul Cod civil nu are incidență asupra contractului de cesiune de creanță încheiat la data de 08.10.2010. Chiar si in situația in care cesiunea de creanța ar fi intervenit după data de 01.10.2011, data intrării in vigoare a noului Cod civil, spetei de fata i s-ar fi aplicat tot prevederile vechiului Cod civil, în contextul în care art. 117, alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispune: "Creanța transmisă prin cesiune sau subrogație, intervenită după data intrării în vigoare a Codului civil, își păstrează regimul stabilit de normele în vigoare la data nașterii creanței."
Prin urmare, conform dispozițiilor art. 1391-1398 din vechiul Cod civil, aplicabil în speță dat fiind data nașterii raporturilor juridice dintre părți, cesiunea de creanța este un contract consensual prin care un creditor transmite o creanța a sa unei alte persoane. Sub aspectul naturii sale juridice, cesiunea de creanța se încheie valabil prin simplul acord de voința al parților. Pentru validitatea cesiunii de creanța, nu este necesar consimțământul debitorului, el nefiind parte, ci având calitatea de terț fata de convenția încheiata intre cedent si cesionar.
Conform dispozițiilor art. 1393 din același Cod civil, cesiunea este opozabila debitorului cedat numai din momentul in care acesta a fost notificat prin intermediul executorilor judecătorești sau a acceptat cesiunea prin înscris autentic. Astfel, cu toate ca cesiunea de creanța își produce efectele între cedent si cesionar din momentul încheierii contractului de cesiune, pentru opozabilitatea ei fata de terți, trebuie îndeplinite anumite formalități de publicitate. publicitatea cesiunii poate fi făcuta în doua feluri: prin notificarea cesiunii către debitor sau prin acceptarea cesiunii de către debitor.
Prin notificarea către debitor a cesiunii, se aduc la cunoștința debitorului persoana noului creditor si clauzele esențiale ale contractului de cesiune.
Cel de-al doilea mijloc de realizare a publicității cesiunii consta în acceptarea ei de către debitor printr-un înscris autentic. Acceptarea printr-un act sub semnătura privata face opozabila cesiunea creanței numai fata de debitorul cedat, nefiind opozabila celorlalți terți.
Între parți, cesiunea de creanța are ca efect transferul dreptului de creanța din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului. Creanța se transmite așa cum a existat în patrimoniul cedentului, păstrându-si natura civila sau comerciala, cu toate accesoriile si garanțiile ei.
Fata de terți, cesiunea de creanța produce efecte în sensul că le este opozabila numai din momentul îndeplinirii cerințelor de publicitate care constau în notificarea făcuta debitorului sau acceptarea cesiunii de către debitor prin înscris autentic.
Practic, întrucât este considerat a fi un terț fata de contractul de cesiune, debitorul cedat poate sa ignore acest contract până în momentul îndeplinirii formalităților prevăzute de art. 1393 din vechiul Cod civil, chiar daca se poate afirma ca debitorul ar fi aflat indirect despre acest contract.
Cesiunea fata de debitorul cedat începe sa-si producă efecte din momentul în care cesiunea îi devine opozabila, si anume de la data notificării făcuta prin executorul judecătoresc sau de la data acceptării făcute de debitorul cedat prin act autentic sau act sub semnătura privata. Astfel, până la acest moment, debitorul cedat poate plăti în mod valabil cedentului, conform art. 1395 din vechiul Cod civil. Daca cedentul face cesiunea, debitorul cedat se poate apăra împotriva cesionarului invocând dovezile de plata obținute de la cedent, cu condiția ca acestea sa aibă o data anterioara notificării sau acceptării cesiunii. Așadar, valabilitatea acestor dovezi nu depinde de data la care s-a făcut cesiunea, întrucât chiar în cazul în care debitorul cedat a plătit cedentului după ce s-a făcut cesiunea, el va fi liberat de obligație daca plata a fost făcuta înainte de notificare ori de acceptare. Deși cesiunea de creanță intervine fara a se cere consimțământul debitorului cedat, ea nu poate dauna acestui debitor, motiv pentru care acesta își păstrează dreptul de a opune cesionarului toate excepțiile pe care le putea opune si cedentului: nulitățile, rezilierea, prescripția, autoritatea de lucru judecat, etc.
In cauza de față, contractul de cesiune de creanța încheiat intre Banca …….. nu este opozabil decât contestatorului …………., semnatar al convenției de credit în calitate de împrumutat (debitor principal), după cum reiese din notificarea depusă la filele 90-91 și 108 din dosarul cauzei. De menționat că această notificare nu s-a efectuat prin intermediul executorului judecătoresc, ci prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Față de ceilalți contestatori, care au calitatea de coplătitori în cadrul convenției de credit, intimatele nu au făcut dovada ca acestora le-a fost notificată cesiunea prin executor judecătoresc sau ca au acceptat-o expres, prin înscris autentic, și nici măcar că le-a fost notificată cesiunea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Este de menționat ca, potrivit dispozițiilor vechiului Codul civil, menționate anterior, pana la data îndeplinirii formalităților cerute de lege pentru opozabilitatea cesiunii, debitorul cedat poate sa o ignore, chiar daca ar avea cunoștința despre cesiune. O eventuala opozabilitate a efectelor cesiunii de creanța către codebitori ar fi avut loc numai de la data notificării cesiunii față de aceștia, conform art. 1393 din vechiul Cod civil. Însă, un astfel de demers nu a fost niciodată îndeplinit față de codebitorii din convenția de credit - ……. (actualmente decedat) -, iar față de împrumutatul-debitor principal ………… a fost efectuată doar notificarea sub forma scrisorii recomandate cu confirmare de primire.
Deși contestatorii susțin ca nu le-a fost notificata cesiunea de creanța, ceea ce ar duce la anularea actelor de executare silita, întrucât intimata de rândul 2 nu ar fi creditor al contestatorilor, instanța apreciază ca acest aspect nu atrage nulitatea actelor de executare, deoarece lipsa notificării cesiunii de creanța către debitorii cedați nu este sancționata cu nulitatea actului de cesiune, ci cu inopozabilitatea cesiunii fata de debitorii cedați, aceștia din urma putând plăti creanța doar creditorului inițial (cedentului), nu si cesionarului.
Or, in speța de față, contestatorii nu au făcut dovada efectuării unor plăți din ratele de credit către ………………...
Toate precizările de mai sus conduc la concluzia ca, în realitate, lipsa notificării sau a acceptării cesiunii de creanța de către debitorul cedat nu are nicio influență asupra validității acestei operațiuni juridice, iar, în ceea ce privește opozabilitatea cesiunii, aceasta trebuie analizata exclusiv din perspectiva subiectului/subiecților de drept cărora li se poate realiza plata în mod valabil, dar si a celorlalte modalități de stingere a creanței cedate în raporturile cu cedentul sau/si cesionarul.
Practic, în cazul în care debitorul cedat nu a realizat vreun act susceptibil a conduce la stingerea creanței ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operațiuni pentru a paraliza procedura de executare silita declanșata de cesionarul devenit creditor, pentru ca nu ar justifica existenta unui interes legitim în derularea unui astfel de demers si ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligația pe care si-a asumat-o fata de creditorul inițial. Ori nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
În alta ordine de idei, din interpretarea sistematica si literala a prevederilor art. 1, art. 2 lit. a si art. 29 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999 - aplicabile în speță raportat la data încheierii contratului de cesiune de creanță -, cesiunea drepturilor de creanța îndeplinește condiția de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanție în Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare, iar în speța de față a fost realizata aceasta formalitate, potrivit precizărilor de mai sus.
Pe de altă parte, instanța va considera că, inclusiv în ipoteza în care se poate considera că notificarea cesiunii nu este opozabilă niciunuia dintre debitori, nici măcar debitorului principal, comunicarea către contestatori a somațiilor emise în data de 07.04.2014 de ………, în cadrul dosarului execuțional nr. 739/2013, valorează o astfel de notificare prin intermediul executorului judecătoresc în sensul prevăzut de art. 1393 din vechiul Cod civil.
Prin urmare, instanța va considera că susținerile contestatorilor sunt nefondate. De menționat că nu s-a contestat în niciun caz de către contestatori caracterul cert, lichid și exigibil al creanței urmărite silit, iar aceștia nu au probat care este vătămarea suferită prin faptul că nu au fost notificați despre cesiunea de creanță anterior primirii somațiilor emise de executorul judecătoresc în data de 07.04.2014, cu respectarea strictă a formalităților prevăzute de art. 1393 din vechiul Cod civil.
Dacă oricare dintre contestatori ar fi dorit să facă o plată, ar fi putut face o astfel de plată, în mod valabil, inclusiv către ……….. până la momentul la care au aflat de cesiunea de creanță cu ocazia primirii somațiilor emise de executorul judecătoresc în data de 07.04.2014. Aceasta deși contestatorului-debitor principal ……….. i s-a făcut notificarea cesiunii de creanță anterior, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, după cum s-a reținut mai sus.
Față de considerentele ce preced, instanța va respinge ca nefondată prezenta contestație la executare.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei …………….., instanța o va respinge, considerând că această intimată ar trebui să fie parte în prezentul dosar măcar pentru opozabilitatea hotărârii, mai ales că există discuții cu privire la notificarea cesiunii de creanță față de contestatori, după cum instanța a detaliat mai sus.
Constatând culpa procesuală a contestatorilor, în baza art. 453, alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge cererea acestora de restituire a taxei de timbru și de acordare a cheltuielilor de judecată, luând act că intimații nu au solicitat astfel de cheltuieli.
Raportat la art. 716, alin. 2 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a contestatorilor, instanța îi va obliga în solidar pe aceștia să achite către BEJ ……… suma de 140 lei reprezentând xerocopierea dosarului execuțional nr. 7…………/2013, plata urmând a se face fie direct la sediul biroului executorului judecătoresc, fie în contul acestuia nr. …………. deschis la …..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei ……….., excepție invocată de această intimată.
Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorii …., județul Bihor, în contradictoriu cu intimații ……..
Obligă în solidar contestatorii să achite către …… suma de 140 lei reprezentând xerocopierea dosarului execuțional nr. 739/2013, plata urmând a se face fie direct la sediul biroului executorului judecătoresc, fie în contul acestuia nr. ………. deschis la ….. …………..
Fără alte cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică, azi, 06 noiembrie 2014.
← contestaţie la executare. Jurisprudență Autorizare | Drept civil. Exercitarea autorităţii părinteşti după... → |
---|