contestaţie la executare. Jurisprudență Contracte
Comentarii |
|
Judecătoria ORADEA Sentinţă civilă nr. 11878/2014 din data de 02.12.2014
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 11878/2014
Ședința publică de la 02 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: ………..
GREFIER: ……..
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatorii S.C. …… și pe intimata S.C. ……………., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 24.11.2014, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 02.12.2014, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Constată că, prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 02.09.2014, sub dosar nr. 18564/271/2014, contestatorii S.C. …….., ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, instanța să dispună anularea actelor de executare Somație de plată nr. 1 și 2 din 14.09.2014 și a executării silite însăși ce formează obiectul dosarului execuțional nr. ……/2014 al S.E.J. ……….., solicitând instanței de judecată anularea actului de executare Somație de plată nr. 1 și 2 din 14.09.2014 și a executării silite înseși ce formează obiectul dos. execuțional nr. …….2014 al S.E.J. ….. ca nelegale, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 632 și 662 NCPC, respectiv în cauză nu există un titlu executoriu și nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă, precum și anularea Încheierii de încuviințare a executării silite nr. ……./18.07.2014 dată în dosar nr. 15759/271/2014, ca fiind dată cu nerespectarea dispozițiilor legale în conformitate cu art. 711 alin. 3 C. proc.civ.; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației la executare s-a arătat că între S.C. ………S.R.L. și creditorul urmăritor S.C. ………… S.R.L. a fost încheiat Contractul comercial de vânzare - cumpărare și montaj produse nr. 22/22.08.2013, prin care S.C………….S.R.L. urma să vândă către cumpărător sisteme de climatizare, asigurând totodată și consultanța tehnică adecvată în vederea punerii corect în aplicare a acestor sisteme. S-a menționat că, în vederea garantării obligațiilor asumate în cuprinsul contractului comercial de vânzare-cumpărare și montaj produse, a fost încheiat Contractul de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. 1028/02.12.2013 de Birou Individual ………, prin care contestatorul ………, în calitate de garant ipotecar fidejusor, a fost de acord cu instituirea ipotecii de rang I pe proprietatea sa - apartament în casă colectivă situat în Oradea str. ………. Contestatorul a susținut că garanția constituită prin Contractul de ipotecă imobiliară nr.1028/02.12.2013 a fost dată până la concurența sumei de 14.775 lei, sumă ce reprezenta contravaloarea ultimelor 2 tranșe de plată din Contractul comercial de vânzare-cumpărare și montaj produse nr. 22/22.08.2013, respectiv, prin acel contract de ipotecă imobiliară s-a garantat livrarea și montajul corespunzător a obiectului contractului de vânzare-cumpărare - 3 sisteme pentru climatizare marca …… ……….. S-a arătat că societatea S.C. ….. S.R.L. și-a îndeplinit obligațiile întocmai cu înțelegerea dintre părți, însă creditoarea urmăritoare a ridicat o serie de pretenții absolut nefondate și în baza acestor pretenții, profitând de faptul că pentru garantarea executării contractului comercial a fost încheiat un contract de ipotecă imobiliară, s-a grăbit să solicite executorului judecătoresc punerea în executare a Contractului de ipotecă imobiliară. S-a apreciat că executarea singulară a contractului de ipotecă imobiliară nr. 1028/02.12.2013 este absolut nelegală, în condițiile în care contractul de ipotecă imobiliară este un accesoriu al contractului comercial nr. 22/22.08.2013, neputând sta singur ca temei - TITLU EXECUTORIU - al unei executări silite. De asemenea, s-a susținut că, contractul comercial de vânzare-cumpărare și montaj produse nr. 22/22.08.2013 nu este TITLU EXECUTORIU. S-a susținut că, potrivit dispozițiilor art. 632 C. proc.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, acestea fiind hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri și înscrisuri care, potrivit legii pot fi puse în executare. S-a apreciat că un contract comercial de vânzare-cumpărare și montaj încheiat sub semnătură privata - în speță, Contractul comercial 22/22.08.2013 - nu poate fi considerat titlu executoriu. În ceea ce privește Contractul de ipotecă imobiliară nr. 1028/02.12.2013, act ce, într-adevăr, ar putea să constituie titlu executoriu, s-a solicitat instanței să ia în considerare următoarele împrejurări: în conformitate cu dispozițiile art. 2.344 din Noul Cod Civil, ipoteca este, prin natura ei accesorie și indivizibilă; în conformitate cu dispozițiile art. 2.431 din Noul Cod Civil, contractele de ipotecă valabil încheiate sunt, în condițiile legii, titluri executorii; în conformitate cu dispozițiile art. 2.430 din Noul Cod Civil, executarea ipotecii nu poate fi realizată decât în virtutea unui titlu executoriu și pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă; în conformitate cu dispozițiile art. 101 din forma în vigoare a Legii nr. 36/1995, republicată, "înscrisul autentificat de notar care constată o creanță certă și lichidă are puterea de titlu executoriu la data exigibilității acesteia";. Față de aceste reglementări, contestatoarea a apreciat că rezultă fără echivoc faptul că un contract de ipotecă care garantează executarea unei obligații nu poate constitui titlu executoriu de sine stătător, decât în măsura în care obligația principală, a cărei garantare a fost realizată prin instituirea ipotecii, este la rândul ei constatată printr-un titlu executoriu. Contestatoarea a susținut că acel contract de ipotecă având nr. 1028/2013 este accesoriu Contractului comercial nr. 22/22.08.2013 și urmează soarta principalului și sub aspectul puterii executorii. S-a susținut că, în măsura în care contractul comercial nr. 22/22.08.2013 - ce reglementează obligațiile ce se garantează - nu este un act notarial și nu constată o creanță certă și lichidă, nu are cum să aibă calitatea de a constitui titlu executoriu, iar consecința lipsei caracterului de titlu executoriu a actului care constată obligația principală face ca și contractului de ipotecă imobiliară nr. 1028/2013 să îi lipsească caracterul de titlu executoriu. De asemenea, s-a învederat că societatea S.C. ……….S.R.L și-a îndeplinit întocmai obligațiile rezultate din contractul comercial de vânzare-cumpărare și montaj produse nr. 22/22.08.2013, contractul fiind dus la îndeplinire într-o proporție foarte mare, rămânând de pus la punct doar anumite detalii, astfel că nu înțelege de unde provine suma cerută de intimată în cuantum de 14.775 euro. În ceea ce privește capătul 2 de cerere, contestatoarea a arătat că a solicitat anularea încheierii nr. 7977/2014 dată în dos. 15759/271/2014, întrucât a fost pronunțată fără îndeplinirea condițiilor legale. S-a apreciat că, în condițiile în care contractul comercial de vânzare cumpărare și montaj produse nr. 22/22.08.2013 nu are cum să constituie titlu executoriu, instanța investită cu o cerere de încuviințare a executării silite a unui asemenea act ar fi trebuit să o respingă, în conformitate cu dispozițiile art. 665 alin. 5 pct. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă.
În drept, au fost invocate prevederile art. 632, 662, 665 alin. 5 pct. 2, art. 711 și următoarele din Codul de Procedură Civilă, art. 2344, 2430-2431 din Noul Cod Civil, art. 101 din Legea nr. 36/1995 republicată.
În probațiune, contestatorul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Intimata, legal citată, a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea contestației la executare și păstrarea actelor de executare din dosarul execuțional nr. ………/2014 al S.E.J. ……….. precum și Încheierea de încuviințare a executării silite nr. 7977/18.07.2014 dată în dosarul nr. 15759/271/2014.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că acest contract de ipotecă autentificat sub nr. ……….12.2013 de către B.I.N. ……… nu constituie un accesoriu al contractului de vânzare-cumpărare și montaj produse nr. 22/22.08.2014, ci este un act de sine stătător, care are identificat în cuprinsul său un debit de 14.775 Euro, pe care societatea …………. S.R.L. îl avea de restituit către intimată, în cazul în care în termenul convenit în același contract de ipotecă, și anume de maxim 120 de zile, nu îndeplinea anumite sarcini. S-a susținut că neîndeplinirea sarcinilor a fost notificată de mai multe ori către debitoare, una dintre notificări fiind cea transmisă prin executorul judecătoresc în data de 28.04.2014. S-a învederat instanței că, contractul de ipotecă imobiliară a fost încheiat întrucât în luna decembrie 2013 debitoarea PAC …………… SRL i-a comunicat intimatei că nu poate livra aparatele contractate, decât în condițiile în care îi va achita contravaloarea integral. De asemenea, s-a arătat că suma de 14.775 Euro, pentru care s-a instituit ipoteca imobiliară este exact contravaloarea celor 3 aparate care urmau să îi fie livrate și montate în termenul prevăzut în contractul de ipotecă și anume 90 de zile pentru Voluntari și 120 de zile pentru Bragadiru. S-a apreciat că acest contract este unul de sine stătător, prin care intimata a achitat această sumă, iar ……… S.R.L. se obliga sa livreze aparatele într-un termen care nu fusese prevăzut inițial în contractul de livrare. Totodată s-a arătat că nu numai că termenul a fost depășit, însă nici până în prezent intimatei nu i-au fost livrate și montate aparatele contractate. S-a arătat că, dimpotrivă, pentru a finaliza lucrările și măcar pentru a beneficia de un minim de confort, intimata a contactat o altă firmă pentru a finaliza ceea ce S.C. …………. S.R.L. trebuia sa facă. Conform susținerilor intimatei, ipoteca reprezintă într-adevăr un accesoriu a obligației principale în cuantum de 14.775 Euro constatați prin același contract de ipoteca, adică exact creanța certa si lichida, iar exigibilitatea creanței este constatată prin același contract de ipotecă, nu prin contractul de livrare, cum greșit sugerează debitoarea. S-a arătat că, dacă debitoarea ……….. S.R.L. nu livra aparatele în termenele prevăzute era obligată să restituie banii creditoarei, însă până în prezent niciuna din cele doua condiții nu au fost îndeplinite, motiv pentru care s-a trecut la executarea silită.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, contestatorii au susținut că, potrivit dispozițiilor art. 2344 din Noul Cod Civil, ipoteca este prin natura ei accesorie și indivizibilă, ea subzistând cât timp există obligația pe care o garantează. S-a învederat că, urmare a obligațiilor contractuale ce urmau să fie executate, părțile au convenit încheierea Contractului de ipotecă nr. ………02.12.2013 pentru garantarea executării acestui contract. S-a arătat că, în măsura în care contractul comercial de vânzare-cumpărare și montaj produse nr. 22/22.08.2013 urma să nu fie executat în conformitate cu prevederile cuprinse în acesta, iar prin neexecutarea lui sau prin executarea defectuoasă s-ar fi cauzat vreun prejudiciu în patrimoniul S.C. ……..S.R.L., aceasta, în calitate de creditor ipotecar, beneficia de garanția contestatorului fidejusor …………. S-a susținut că, din contractul de ipotecă, nu rezultă vreo obligație de plată a unei sume de bani într-un anumit termen. Chiar în ipoteza în care S.C. ……… S.R.L. nu și-ar fi îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 22/22.08.2013, executarea directă a contractului de ipotecă nr. 1028/02.12.2013 ar fi de neacceptat, singura opțiune a intimatei fiind cea de a promova o acțiune în instanță prin care să se constate în mod definitiv faptul că nu s-a respectat contractul de vânzare-cumpărare și montaj și să se stabilească prejudiciul în mod cert, urmând ca apoi să fie valorificat contractul de ipotecă ca accesoriu și garanție pentru executarea obligațiilor asumate.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar. Din oficiu, instanța a dispus atașarea la prezenta cauză a dosarului execuțional nr. ……..E/2014 al SEJ …………….
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Încheierea din 07.07.2014 emisă de Executorul Judecătoresc ………… din cadrul Societății de Executori Judecătorești "………., s-a dispus înregistrarea cererii formulate de creditoarea S.C. ………. S.R.L., prin care s-a solicitat executarea silită a patrimoniilor debitoarei S.C. ……….. S.R.L. și ale garantului fidejusor ……….., în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. …….. și de contractul comercial de vânzare - cumpărare și montaj produse 22/22.08.2013, coroborate cu notificarea din 24.04.2014.
La solicitarea S.E.J ……., prin Încheierea nr. 7………../2014 din 18.07.2014 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. ……../2014, instanța de executare a încuviințat executarea silită împotriva contestatorilor din prezenta cauză, în baza celor două contracte mai sus arătate.
Prin somația de plată nr. 1 din 14.08.2014 emisă de către S.E.J. B…… în dosarul execuțional nr. 3………./E/2014, contestatoarea S.C. ………… S.R.L. a fost somată ca, în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de ipotecă imobiliară autentificat cu nr. …………8/2013 de către B.I.N. ……….., contractul comercial de vânzare - cumpărare și montaj produse cu nr. 22/22.08.2013, notificarea nr. 239/14.04.2014 transmisă prin intermediul BEJ ……… și încheierea întocmită de executorul judecătoresc, să îi achite intimatei creditoare S.C. ………….. creanța stabilită prin titlurile executorii mai sus amintite, în sumă de 73.640,63 lei, cu titlu de contravaloare a sumei de 14.775 euro debit și cheltuieli de executare.
Tot la data de 14.08.2014, în același dosar execuțional cu nr. ………/E/2014, S.E.J. …….. a emis somația de plată nr. 2, prin care contestatorul … a fost somat să îi achite intimatei creditoare S.C. …………. S.R.L. creanța stabilită prin titlurile executorii mai sus amintite, în sumă de 73.640,63 lei, cu titlu de contravaloare a sumei de 14.775 euro debit și cheltuieli de executare, cu mențiunea că, în caz de neplată, se va proceda la executarea silită imobiliară a imobilului adus în garanție prin titlul executoriu mai sus amintit, situat în Oradea, str. ………. ap. 11, jud. Bihor, înscris în CF nr. …………… Oradea, cu nr. top. …………., reprezentând în natură apartamentul nr. 11 din casa colectivă, compus din 2 camere + dependințe Su 41,82 mp. - cota de teren 22 mp., situată în Oradea, str. …….., jud. Bihor. S-a mai menționat că cea de a doua somație se va înscrie în CF în temeiul dispozițiilor art. 821 (1) din Codul de Procedură Civilă.
În condițiile în care contestatorii din prezenta cauză au primit somațiile mai sus arătate în data de 20.08.2014 plângerea formulată de aceștia la data de 02.09.2014 a fost formulată în termenul legal de 15 zile, prevăzut de art. 711 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Sub aspectul fondului cauzei, instanța reține că, potrivit prevederilor art. 2431 din Noul Cod Civil, contractele de ipotecă valabil încheiate sunt, în condițiile legii, titluri executorii. De asemenea, potrivit prevederilor art. 2430 din Noul Cod Civil, executarea ipotecii nu poate fi realizată decât în virtutea unui titlu executoriu și pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Contractul de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. 1028/02.12.2013 de către Biroul ………., a fost încheiat între intimata S.C. ……… S.R.L., în calitate de creditoare și beneficiară a dreptului de garanție reală imobiliară, pe de o parte, și contestatorii S.C. ………. S.R.L., în calitate de debitoare, și ……….., în calitate de proprietar - garant fidejusor. Obiectul contractului de ipotecă imobiliară mai sus arătat l-a constituit garantarea obligației de plată rezultată din Contractul comercial de vânzare - cumpărare și montaj produse nr. …….. pe care distribuitorul S.C. …… S.R.L., prin reprezentant, l-a încheiat în data de 22.08.2013 cu societatea S.C. ……… S.R.L., prin reprezentant, prin act sub semnătură privată, contravaloarea acestuia fiind de 14.775 euro. Prin Contractul mai sus arătat, garantul ipotecar a constituit în favoarea creditoarei o ipotecă de rangul I pe proprietatea sa, situată în Oradea, str. …., jud. Bihor, reprezentând în natură apartamentul nr. 11 din casa colectivă, compus din 2 camere și dependințe cu o suprafață utilă de 41,82 mp. și teren aferent de 22 mp., identificat cadastral sub nr. 2006/11 și întabulat în …..(provenită din conversia CF nr. ……, conform Încheierii nr. 39185/08.06.2007.
Pentru a vedea în ce constă obligația de plată rezultată din Contractul comercial de vânzare - cumpărare și montaj produse nr. ……..08.2013, garantată prin Contractul de ipotecă imobiliară mai sus arătat, instanța apreciază că se impune examinarea Contractului comercial mai sus arătat. Astfel, prin art. 1 din Contractul comercial de vânzare - cumpărare și montaj produse, mai sus arătat, s-a stabilit că obiectul acestui contract îl reprezintă comercializarea și punerea în funcțiune, cu toate accesoriile aferente, a trei sisteme pentru climatizare, marca … - CPG 060140-5 Monobloc, care acoperă suprafața de 800 mp. birouri, în baza specificațiilor tehnice și comerciale ale vânzătorului, respectiv a contestatoarei S.C. ….. S.R.L. (putere maximă 40 kw/h pentru încălzire, respectiv 17,5 kw/h pentru răcire). Prin același articol din contract s-a menționat totodată că vânzătorul, respectiv contestatoarea S.C. ……… S.R.L., va acorda consultanța tehnică necesară precum și documentația aferentă cumpărătorului, respectiv intimatei S.C. …….. S.R.L., astfel încât soluțiile alese să fie puse corect în aplicare. Prin art. 2.1 din Contractul comercial mai sus arătat s-a convenit că termenul de livrare este de maxim 10 săptămâni de la data plății avansului, stabilindu-se totodată că, în cazul în care termenul de livrare nu este respectat, vânzătorul va suporta penalități de întârziere de 1%/zi din valoarea facturii achitate de cumpărător. De asemenea, prin art. 2.2 din Contractul comercial mai sus arătat, s-a convenit că, dacă marfa nu va fi livrată în maximum 90 de zile de la plata avansului, contractul se consideră rezoluționat de plin drept, iar vânzătorul se obligă să returneze avansul împreună cu penalitățile aferente.
În baza acestor prevederi contractuale, intimata din prezenta cauză i-a comunicat contestatoarei S.C. …… S.R.L. notificarea cu nr. ……….2014 comunicată prin intermediul ….., prin care contestatoarei i se aducea la cunoștință faptul că societatea intimată a decis rezoluțiunea contractului cu nr. 22/22.08.2013, întrucât nici până în data de 15.04.2014, contestatoarea nu i-a livrat intimatei cele trei sisteme de climatizare marca … Rooftop CPG 060140-5 Monobloc, cu specificațiile tehnice arătate în contract, pentru niciuna dintre locațiile Voluntari ori Bragadiru, iar pentru locația din Bragadiru nu a montat nici tubulatura aferentă, deși intimata a achitat integral contravaloarea acestora încă din data de 11.12.2013, și nu i-a comunicat intimatei niciun răspuns cu privire la o dată estimativă a lucrării ori a finalizării montajului. Prin aceeași notificare, mai sus arătată, intimata a somat-o pe societatea contestatoare ca, în termen de maxim 15 zile de la primirea notificării, să îi restituie intimatei sumele achitate nejustificat - cele încasate drept avans și nedecontate prin lucrări - 79.380,16 lei, precum și penalitățile de întârziere de 1% pe zi, care de la data primirii anterioarei notificări de punere în întârziere (31.03.2014) și până la data redactării notificării mai sus arătate se ridică la suma de 11.907,02 lei, în temeiul art. 2.1 din contract. Prin notificarea mai sus arătată, intimata i-a adus la cunoștință contestatoarei faptul că, în cazul în care nu se va conforma somației din cuprinsul notificării, intimata va executa garanția anexată contractului de execuție, și anume contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1028/02.12.2013 de către B.I.N. …….
În urma notificării mai sus arătate, respectiv în urma rezoluțiunii unilaterale a Contractului comercial mai sus arătat, intimata din prezenta cauză a trecut la executarea silită directă a Contractului de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. 1028/02.12.2013 de către Biroul Individual Notarial …….. din Voluntari, jud. Ilfov, și a Contractului comercial de vânzare - cumpărare și montaj produse nr. ………22.08.2013.
Instanța apreciază că suma de 14.775 euro sau echivalentul în lei a acestei sume nu poate face obiectul executării silite directe. Astfel, ipoteca imobiliară instituită în baza Contractului de ipotecă imobiliară mai sus arătat reprezintă garanția reală imobiliară oferită de către contestatorul …………….., care poate fi fructificată în situația în care contestatoarea S.C. ……. S.R.L. nu își execută obligațiile contractuale asumate prin Contractul comercial mai sus arătat.
În acest sens, prin Contractul de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. 1028/02.12.2013 de către Biroul Individual Notarial …… din Voluntari, jud. Ilfov, se menționează, în mod expres, următoarele: "Eu, …………., garantez cu imobilul proprietatea mea exclusivă și pentru creanța menționată mai sus, sumă care urmează să fie virată de către creditoare S.C. ………L. și totodată mă oblig ca după încasarea banilor să remit produsele și să finalizez totodată lucrările în conformitate cu Contractul Comercial, în termen de 60 de zile de la data plății pentru sediul din Oraș ………..
Cu alte cuvinte, contestatoarea S.C. ………. S.R.L. s-a obligat să execute întocmai Contractul comercial de vânzare - cumpărare și montaj produse nr. 22/22.08.2013, după primirea prețului pentru produse și pentru montarea acestora de la intimată. Prin Contractul de ipotecă imobiliară mai sus arătat, contestatorul …….. a garantat, cu imobilul proprietatea acestuia, restituirea prețului primit de la intimată, în situația neexecutării, de către S.C. …….. S.R.L., a Contractului comercial de vânzare - cumpărare și montaj produse nr. 22/22.08.2013. În consecință, garanția oferită de către contestatorul ……. capătă eficiență juridică doar în situația rezoluțiunii Contractului comercial mai sus arătat, executarea silită a garanției imobiliare mai sus arătate putând avea loc abia după rezoluțiunea Contractului comercial, constatată sau dispusă printr-un înscris care, potrivit legii, reprezintă titlu executoriu.
Însă această rezoluțiune a Contractului comercial nu a fost constatată printr-un act autentic sau prin alt înscris care, potrivit legii, să poată fi considerat titlu executoriu. Astfel, nici Contractul comercial de vânzare - cumpărare și montaj produse nr. ……..08.2013 și nici Notificarea cu nr. …...04.2014 comunicată contestatoarei din prezenta cauză, prin intermediul B.E.J.A. ……, nu reprezintă titluri executorii. De aceea, instanța apreciază că, în condițiile în care Contractul de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. 1028/02.12.2013 de către Biroul Individual Notarial ….., condiționează fructificarea ipotecii, de neexecutarea, respectiv de rezoluțiunea Contractului comercial de vânzare - cumpărare și montaj produse nr. 22/22.08.2013, se impune ca, pentru executarea silită directă a ipotecii, și înscrisurile care constată rezoluțiunea Contractului Comercial mai sus arătat, să reprezinte, de asemenea, titluri executorii, potrivit legii. Cu alte cuvinte, executarea silită directă a Contractului de ipotecă imobiliară mai sus arătat poate avea loc doar dacă și înscrisurile prin care se contestă rezoluțiunea Contractului Comercial sus arătat reprezintă titluri executorii, potrivit legii.
Cum această cerință nu este îndeplinită, Contractul Comercial și Notificarea mai sus arătate nefiind titluri executorii, instanța consideră că, potrivit prevederilor art. 632 alin. 1 și 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, executarea silită pornită în baza contractelor și notificării mai sus arătate este nelegală, urmând ca, în baza prevederilor art. 711 și următoarele din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța să admită contestația la executare astfel cum a fost formulată, și să dispună anularea Somațiilor nr. 1 și 2 din 14.08.2014 și a executării silite înseși, începute în dosarul execuțional nr. ……….E/2014 al Societății de Executori Judecătorești "………";. De asemenea, pentru motivele mai sus arătate, în baza prevederilor art. 711 alin. 3 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța va dispune anularea Încheierii de încuviințare a executării silite nr. 7977/18.07.2014 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. …………/2014.
În baza prevederilor art. 453 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța o va obliga pe intimată să îi achite contestatorului ………. suma de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată justificate cu onorariile avocațiale plătite de acesta în prezenta cauză, conform chitanțelor de la filele …………. din prezentul dosar.
În ceea ce privește taxele judiciare de timbru achitate de contestatori, acestea vor putea fi solicitate de contestatori în termen de un an de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform prevederilor art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite contestația la executare formulată de contestatorii S.C. …….., în contradictoriu cu intimata S.C. ……….., și, în consecință:
Anulează actele de executare silită Somația de Plată nr. 1 și Somația de Plată nr. 2 din 14.08.2014, precum și executarea silită însăși, din dosarul execuțional nr. ……/E/2014 al Societății de Executori Judecătorești …….";.
Anulează Încheierea de încuviințare a executării silite, cu nr. 7977/2014 din 18.07.2014 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. 15759/271/2014.
Obligă intimata să îi achite contestatorului suma de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Fără alte cheltuieli de judecată.
Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
,………………
← contestaţie la executare. Jurisprudență Asigurări auto şi... | anulare act. Jurisprudență Contracte → |
---|