Contestaţie la executare – măsuri asiguratorii
Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Decizie nr. 134/2013 din data de 29.04.2013
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria M... împotriva sentinței penale nr. ....... pronunțată de Judecătoria M... în dosarul nr...........
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-contestator B.D.V., lipsă fiind intimatul SC Complexul Energetic Turceni SA- Direcția Minieră Jilț.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul Ministerului Public a arătat că nu susține motivele invocate în scris de Parchetul de pe lângă Judecătoria M..., hotărârea instanței de fond fiind nelegală, întrucât în mod greșit cererea formulată de petent a fost calificată drept contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. c C.pr.pen. A susținut că instanța de fond trebuie să o califice drept cerere de înlăturare a unor omisiuni vădite, conform art. 196 C.pr.pen., întrucât instanța care a judecat fondul cauzei a omis să se pronunțe cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurătorii. Astfel, a pus concluzii de admitere a recursului, casarea sentinței penale și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.
Intimatul - contestator B.D.V. a solicitat restituirea autoturismului, considerând soluția primei instanțe ca netemeinică și nelegală.
TRIBUNALUL
Prin sentința penală nr. ... din ..... pronunțată de Judecătoria M... în dosarul nr. ...., în baza art. 461 alin. 1 lit. c din C.pr.pen. a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul B.D.V..
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin încheierea din data de 13 ianuarie 2012, pronunțată de Judecătoria M. în dosar nr. .... s-a admis sesizarea din oficiu privind înlăturarea omisiunii strecurate în conținutul sentinței penale nr. ... din ....... în sensul că în baza art.118 alineat 1 litera b C.pen. dispune confiscarea autoturismului proprietatea inculpatului B.D.V., marca Lancia Dedra număr de identificare ZL83500004026601.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria M. a reținut că prin sentința penală nr. ....... din ....... a Judecătoriei M. s-a dispus în baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a și g C.pen. condamnarea inculpatului B.D.V., la 3 ani închisoare și suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani - termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza 2 și litera b din Codul penal, iar în baza art. 71 alin. 5 C.pen. s-a dispus suspendarea executării acestor pedepse accesorii.
Că, în seara de 27/28.02.2011 inculpatul Ș.D.A. și învinuiții B.D.V.și Ț.V.I. s-au întâlnit pe raza comunei Mătăsari, după care s-au deplasat în zona benzii transportoare lB1 din cadrul carierei J.N., cu hotărârea infracțională de a sustrage materiale feroase din perimetrul Carierei J.N..
În baza acestei rezoluții infracționale, au sustras 5 ghirlande metalice tip C3g1800 de pe banda transportoare 1B1 din cadrul carierei J.N., bandă care traversează DJ673 A.
Ghirlandele metalice au fost inițial depozitate de cei trei în curtea unei case părăsite situate la o distanță de aproximativ 100 metri de banda transportoare, unde au fost demontate cu ajutorul unei chei metalice, elemenții de rolă fiind apoi încărcați în autoturismul numitului B.D.V..
Autoturismul inculpatului B.D.V., marca Lancia, cu nr. de înmatriculare CL 255EZ a fost indisponibilizat de către organele de poliție și a fost predat în custodie Poliției Mătăsari.
Instanța de fond a reținut că, din eroare, la pronunțarea sentinței penale nr......../....... nu s-a dispus cu privire la autoturismul inculpatului B.D.V., care a fost indisponibilizat de către organele de poliție și că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.118 alineat 1 litera b, luând așadar măsura confiscării speciale a acestui autoturism.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs condamnatul B.D.V..
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că inițial, soluția instanței de fond nu făcea nici o referire cu privire la autoturismul indisponibilizat, motiv pentru care condamnatul a formulat o cerere de "îndreptare, lămurire și completare"; a dispozitivului, cerere care i-a fost respinsă pentru ca, la scurt timp, instanța să se autosesizeze și să dispună din oficiu confiscarea acestei mașinii.
S-a făcut referire la faptul că prima instanță a interpretat eronat dispozițiile art. 118 al. 1 lit. b C.pen. și că această mașină nu putea fi confiscată deoarece nu a servit la comiterea infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat, nu a fost modificată sau adaptată în nici un fel.
Totodată s-a mai arătat că acest autoturism este singurul mijloc de transport al inculpatului fiindu-i imperios necesar pentru deplasarea zilnică la locul de muncă.
Prin decizia penală nr. ......... s-a admis recursul declarat de condamnatul B.D.V. împotriva încheierilor din ......... și din ........., pronunțate de Judecătoria M. în cauza de față , s-a casat încheierile și s-a trimis cauza pentru rejudecare la prima instanță ca și contestație la executare, cu îndrumarea ca , judecata să aibă ca obiect o contestație la executare întemeiată pe disp. art. 461 lit. c - deoarece, în raport de modul cum e formulată cererea condamnatului din data de 9 ianuarie 2012 instanța de recurs constată că trebuie pusă în discuție, mai întâi, această calificare - actul de sesizare constituindu-l cererea respectivă.
A precizat că după citarea condamnatului, în ședință publică și în condiții de contradictorialitate se va pune în discuție calificarea cererii urmând abia apoi să se stabilească dacă se va merge pe procedura contestație la executare (și dacă prin aceasta instanța se poate pronunța asupra solicitării de ridicare a măsurii de indisponibilizare și de restituire a bunului) sau dacă condamnatul înțelege în mod expres să se prevaleze doar de dispozițiile art. 195, 196 C.pr.pen.
Abia după ce va stabili natura cererii, prima instanță, având în vedere și cele arătate mai sus, va decide dacă se poate dispune sau nu o confiscare, dacă măsura de indisponibilizare a mașinii mai poate subzista după rămânerea definitivă a hotărârii și dacă există vreun alt impediment privitor la restituirea acestui autoturism (în acest sens urmează a fi verificat inclusiv faptul dacă cel care îl solicită este sau nu adevăratul proprietar), urmând să dispună în consecință.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei M. la data de ......, sub nr. dosar ..........
Conformându-se dispozițiilor instanței de control judiciar, în ședința publică din 24.01.2013 s-a luat o precizare inculpatului B.D.V.care a declarat că, înțelege să formuleze contestație la executare întemeiată pe disp.art.461 lit.c din C.pr. pen.
În acest sens a arătat că este vorba de o cerere de restituire a autoturismului marca Lancia, cu nr. de înmatriculare CL 255EZ care a fost indisponibilizată de Poliția M. și care se află în prezent în parcul I.P.J. Gorj de la T.C.......... A mai precizat că rolele din metal care au făcut obiectul sustragerii de la partea civilă au fost aduse la autoturism de inculpatul Ș.D.A., fără să cunoască faptul că au fost sustrase, că de fapt el nu s-a dat jos din mașină, aceste role metalice fiind încărcate și de inculpatul Ț.V.I..
Instanța de fond a solicitat Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Gorj să verifice dacă autoturismul Lancia Dedra cu seria de sașiu ZL83500004026601 este înscrisă în circulație.
Prin adresa nr. 40729 din 6.02.2013 respectivul serviciu a comunicat că autoturismul nu este înscris în circulație, ceea ce a dus la concluzia că la data când s-a săvârșit fapta 27/28.02.2011 autoturismul a circulat fără să fie înscris în circulație, cu număr fals de înmatriculare.
S-a menționat în legătură cu persoana care este proprietarul autoturismului că această stare de fapt a fost lămurită prin contractul de vânzare - cumpărare pentru un vehicul folosit, încheiat la data de 7.01.2011, între contestator și inculpatul Ș.I.A., așa încât susținerile acestuia că nu a cunoscut cine este inculpatul Ș. nu au putut fi reținute.
Potrivit art. 461 alin.1, lit. c din C.pr.pen. contestația la executare împotriva unei hotărâri penale se poate face în cazul când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
În situația dată nu există nici un fel de nelămurire fiind aplicate corect disp.art.118 alin.1, lit. b C.pen., autoturismul fiind proprietatea personală a inculpatului cu care a participat la sustragerea de bunuri respectiv role metalice de la partea civilă SC Complexul Energetic Turceni SA - Direcția Minieră Jilț.
Mai mult decât atât, s-a arătat că inculpatul a circulat cu un număr fals de înmatriculare, autoturismul nefiind înscris în circulație.
Reținând această stare de fapt și de drept, instanța de fond, în baza art. 461 alin. 1 lit. c din C.pr.pen. a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul B.D.V..
Împotriva sentinței penale nr. ........a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, cu motivarea că în mod greșit instanța de fond a respins contestația la executare ca neîntemeiată, având în vedere îndrumările date de către Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 531/04.04.2012, așa încât se impunea să fie admisă contestația la executare și să se dispună restituirea autoturismului contestatorului.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală, în condițiile în care la rejudecare nu a făcut o analiză a conținutului cererii pentru a stabili caracterul acesteia, iar în situația în care a admis contestația la executare nu a soluționat problema de fond în cadrul respectivei contestații, întemeiată pe dispozițiile art. 461 alin. 1 lit. c C.pr.pen., mulțumindu-se să rețină că nu există nelămuriri cu privire la sentința de fond nr. ......./....... a Judecătoriei M., așa cum a fost completată prin încheierea de ședință din data de ......... a Judecătoriei M. prin care a fost admisă sesizarea din oficiu privind înlăturarea unei omisiuni vădite și confiscat autoturismul contestatorului.
De altfel, Curtea de Apel Craiova a precizat că rejudecarea cauzei având ca obiect cererea petentului va începe ca și contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 461alin. 1 lit. c C.pr.pen., după care se va pune în discuție calificarea cererii, pentru ca în final să se stabilească dacă se va merge pe procedura contestației la executare, cu observația dacă prin această procedură se poate pronunța asupra solicitării de ridicare a măsurii de indisponibilizare și restituire a bunului, sau dacă condamnatul înțelege în mod expres să se prevaleze de dispozițiile art. 195, 196 C.pr.pen.
De asemenea, a indicat ca după ce se va stabili natura cererii, prima instanță, având în vedere cele prezentate mai sus, să decidă dacă se poate dispune sau nu o confiscare, dacă măsura de indisponibilizare a mașinii mai poate subzista după rămânerea definitivă a hotărârii și dacă există vreun alt impediment privitor la restituirea bunului (să se verifice în acest sens dacă contestatorul este proprietarul bunului).
În raport de precizările făcute de Curtea de Apel Craiova, tribunalul apreciază că sesizarea petentului B.D.V. are caracterul unei contestații împotriva modului cum a fost adusă la îndeplinire măsura asiguratorie a sechestrului judiciar, reglementată în dispozițiile art. 168 alin. 1 și 3 C.pen., atâta timp cât din conținutul sesizării și precizările făcute în calea de atac a recursului petentul a considerat că indisponibilizarea autoturismului a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor legale, respectiv a art. 111 C.pen. și art. 118 alin. 1 lit. b C.pen., întrucât autoturismul nu a servit la comiterea infracțiunii de furt și nu a fost adaptat și destinat acestui scop, nu a existat o stare de pericol care să impună măsura, iar bunurile au fost transportate cu autoturismul după consumarea infracțiunii de furt, din locul în care au fost ascunse.
Totodată, consideră că nu se poate dispune asupra autoturismului indisponibilizat în situația în care instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra măsurii asigurătorii în cadrul unei contestații la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 461 alin. 1 lit. c C.pr.pen., nu pe calea înlăturării unei omisiuni vădite, întemeiată pe dispozițiile art. 195, 196 C.pr.pen., întrucât, în primul caz, privind o chestiune ce ține de fondul cauzei, față de care instanța era obligată să se pronunțe potrivit art. 353 alin. 3 C.pr.pen., nu este vorba de " vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare";, iar în cel de-al doilea caz, procedura se referă numai la omisiunea de pronunțare cu privire la " restituirea bunurilor sau la ridicarea măsurilor asiguratorii"; în condiții de legalitate, acest lucru presupunând ca instanța care s-a pronunțat asupra fondului cauzei să fi analizat oportunitatea și condițiile în care a fost luată măsura asiguratorie a sechestrului judiciar, ci nu ca urmare a unei erori de judecată.
Față de considerentele arătate, tribunalul va califica cererea ca fiind contestație contra măsurii asiguratorii a sechestrului judiciar și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, prevăzută în dispozițiile art. 168 C.pr.pen. și va trimite cauza Judecătoriei M. pentru a proceda la judecarea contestației potrivit legii civile, așa cum prevăd dispozițiile alin. 3 din articolul menționat.
Văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. c C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul Parchetul de pe lângă Judecătoria M. împotriva sentinței penale nr. ........pronunțată de Judecătoria M., privind pe contestatorul B.D.V., casează sentința penală.
Califică cererea ca fiind contestație împotriva aducerii la îndeplinire a măsurii asiguratorii a sechestrului judiciar.
Trimite cauza Judecătoriei M. pentru a proceda la judecarea contestației potrivit legii civile.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi ...... 2013 la Tribunalul Gorj.
← Anulare act administrativ. Jurisprudență Chemare în judecată... | Drepturi băneşti. Jurisprudență Plăţi → |
---|