Puterea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti în grăniţuire în acţiunea ulterioară în revendicare
Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Decizie nr. 1310/2013 din data de 27.05.2013
Puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești în grănițuire în acțiunea ulterioară în revendicare
Dosar nr
Cod operator: 2443
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr
Ședința publică de la Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C A M
Judecător M B
Judecător N Ș
Grefier A P
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul pârât D M, împotriva sentinței civile nr. 743/28.02.2013, pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosar nr. …...
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul pârât D M, asistat de avocat Ț A și intimatul reclamant M I, asistat de avocat B M.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând recursul în stare de judecată , s-a acordat cuvântul.
Avocat Ț A pentru recurentul pârât D M a solicitat admiterea recursului , casarea sentinței și trimiterea cauzei spre judecare , arătând că nu s-a ținut cont de hotărârea judecătorească privind grănițuirea și nici nu s-au comparat titlurile de proprietate ale părților.
Avocat B M pentru intimatul reclamant M I respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței 743/2013 ca fiind legală și temeinică.
Solicită obligarea recurentului la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față.
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbunești sub nr. …., reclamantul M I a chemat în judecată pe pârâtul D M, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 0,38 mp teren situat în comuna Vladimir, sat Frasinu, județul Gorj, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
A apreciat terenul revendicat numai sub aspectul timbrării acțiunii la suma de 2000 lei.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin titlul de proprietate nr. 202923 din 8.05.1995 avea o lățime la stradă de circa 12 m, suprafață pe care momentan nu o mai are, deoarece pârâtul și-a pus casa pe terenul care îi aparține.
Că, acesta cu rea credință l-a chemat în judecată și a încercat să-i conteste actele de proprietate, dar a pierdut procesul și în aceste condiții, solicită să fie despăgubit pe terenul pe care i-l ocupă.
La data de 04.07.2012 pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a precizat că nu este de acord cu acțiunea formulată de reclamant, deoarece nu ocupă nici o suprafață din terenul pe care acesta îl deține prin titlu de proprietate, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul reclamantului a depus la dosar precizare la acțiune prin care a arătat că în acțiunea principală, în mod eronat a identificat o suprafață de teren mai mică, iar suprafața reală pe care o revendică este de 9 mp.
Prin sentința civilă nr. 743/28.02.2013, pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosar nr. ….., a fost admisă acțiunea precizată de reclamantul M I domiciliat …, în contradictoriu cu pârâtul D M,….
A fost obligat pârâtul să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului suprafața de 9 mp, teren situat în comuna Vladimir, sat Frasin, județul Gorj, cu o lățime de 0,70 m la frontul stradal și 0,28 m în spate și o lungime de 18,5 m, așa cum a fost identificat în schița anexă la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert D A.
A mai fost obligat pârâtul la plata sumei de 1274 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință , prima instanță a reținut că prin titlul de proprietate nr. 202923/08.05.1995 s-a constituit dreptul de proprietate reclamantului M V. I pentru suprafața de 588 mp teren situat în intravilanul satului Frasin, comuna Vladimir, județul Gorj, în tarlaua 11, parcelele 581, 581/1 și 581/2, având categoria de folosință arabil (240 mp) și curți construcții (348 mp), cu vecinii: N- D.C. 582, E- D.C. 583, S- D M, V- Consiliul Local Vladimir.
Că, prin titlul proprietate nr.1326180/19.12.1996 s-a reconstituit dreptul de proprietate pârâtului D M pentru suprafața de 360 mp teren situat în intravilanul satului Frasin, comuna Vladimir, județul Gorj, în tarlaua 11, parcelele 579 și 580, având categoria de folosință curți construcții (132 mp) și arabil (228 mp), cu vecinii: N- M V. I, E- DC 44, S- P C și islaz Primăria Vladimir, V- izlaz Primăria Vladimir, punerea în posesie fiind efectuată prin procesul verbal încheiat în septembrie 1996.
Că, în baza contractului de întreținere autentificat sub nr. 1582 din 3 iulie 1990 de notariatul de Stat Local Tg-Cărbunești, județul Gorj, încheiat între D A, înstrăinătoare, reprezentată prin Ș M și D M în calitate de întreținător, acesta a primit în schimbul întreținerii înstrăinătoarei un teren construcții de 200 mp, precum și o casă de locuit situată pe acest teren, construită din lemn, acoperită cu șiță, formată în întregime din două camere, învecinate la răsărit cu drumul comunal, la apus și miazănoapte cu teren C.A.P. și la miazăzi cu P C.
Că,potrivit certificatului de moștenitor nr. 334/17.06.1981, de pe urma autorilor D C și I au rămas ca moștenitori Ș M și D A în calitate de fiice, fiecare cu cota de ½ , străini de succesiunea acestor autori, prin renunțare potrivit art. 700 cod civil fiind C C și G N
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.09.2008 sub nr….., reclamantul D M l-a chemat în judecată pe pârâtul M I, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile lor și să execute gardul despărțitor cu contribuție egală, iar în caz contrar să-l execute reclamantul, iar pârâtul să-i plătească jumătate din cheltuielile ce se vor stabili de o expertiză tehnică; să desființeze halânga de vie plantată la o distanță mai mică de 50 cm (sub strașina casei sale de la hotarul despărțitor al proprietăților lor și îndreptarea viței de vie pe terenul pârâtului, iar în caz de refuz să fie autorizat să execute aceste lucrări pe cheltuiala lui; obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri, contravaloarea pentru prejudiciul creat prin înfiltrarea apei care se scurge din halângă în beciul casei și peretele din spatele casei - prejudiciu ce va fi evaluat cu ocazia unei expertize, cu cheltuieli de judecată.
Că, prin sentința civilă nr. 463/15.02.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. … a fost admisă în parte acțiunea în grănițuire formulată de reclamantul D M în contradictoriu cu pârâtul M I, fiind stabilită linia de hotar dintre proprietățile părților pe lungimea de 30 de metri ce pornește din gardul de est de la Dc 563, până în zidul de est al casei reclamantului D M, amplasată la o distanță de 0,38 m din colțul de N-E al casei reclamantului spre proprietatea acestuia, astfel încât lățimea terenului reclamatului pe această porțiune să fie de 13 m, în continuare fiind zidul de nord al casei reclamantului și se continuă spre vest, din casa reclamantului, până la lungimea comună a terenurilor părților de 30 m, astfel încât terenul pârâtului M I să aibă lățimea de 12 metri.
Au fost respinse capetele de cerere privind obligația de a face și pretențiile.
S-a admis în parte acțiunea conexă formulată de reclamantul pârât M I și obligat pârâtul-reclamant D M să monteze jgheaburi și burlane pe partea de nord a acoperișului casei de locuit proprietatea sa, pentru colectarea și dirijarea apelor spre terenul său. A fost obligat pârâtul-reclamant D M să monteze geamuri mate la ferestrele de la imobilul casă de locuit, montate pe peretele dinspre proprietatea reclamantului-pârât M I.
A fost respins capătul de cerere privind daunele cominatorii și compensate cheltuielile de judecată și obligat pârâtul-reclamant M I la plata către reclamantul-pârât D M a sumei de 250 lei cheltuieli de judecată.
Instanța învestită cu soluționarea cauzei de față a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbunești sub nr. ….., reclamantul D M, în contradictoriu cu pârâții M V. I, Comisia Locală Vladimir de Aplicare a Legii 18/1991 și Comisia Județeană Gorj de Fond Funciar, a solicitat instanței să se dispună anularea parțială a titlului de proprietate cu nr. 202923 din data de 08.05.1995, precum și obligarea comisiei locale și a comisiei județene la eliberarea titlului de proprietate și pentru restul suprafeței de teren, respectiv 640 mp, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2254 din data de 05.07.2010 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. …. a fost respinsă acțiunea, așa cum a fost completată și modificată la data de 19.10.2009, privind pe reclamantul D M și pe pârâții M V. I, Comisia Locală Vladimir de Aplicare a Legii 18/1991 și Comisia Județeană Gorj de Fond Funciar,iar prin decizia civilă nr. 3042/17.12.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. …. a fost admis recursul declarat de reclamantul D M, fiind casată sentința civilă nr. 2254/05.07.2010 și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Prin sentința nr. 2615/22.09.2011 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. ….., rămasă definitivă prin decizia nr. 2753/24.11.2011 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția I Civilă, a fost respinsă excepția lipsei de interes a reclamantului, excepție invocată de pârâtul M V. I fiind respinsă acțiunea formulată de reclamantul DM, în contradictoriu cu pârâții MV. I, Comisia Locală de Fond Funciar Vladimir și Comisia Județeană de Fond Funciar Gorj, cu precizările ulterioare.
Că, pentru a se pronunța această sentință, s-a mai reținut că din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 128/1936 rezultă că numitul D M. C a cumpărat suprafața de 1000 mp, loc casă de construit care formează lotul nr. 44 și care se învecinează la răsărit cu drumul vetrei satului, la apus cu izlazul comunal, la miazăzi cu I D, iar la miazănoapte cu I N. S, iar conform raportului de expertiză topografică și suplimentului la raportul de expertiză, întocmite de expertul topograf, terenul de 1000 mp cumpărat de autorul D M. C se compune din suprafața de 360 mp pentru care s-a emis titlu de proprietate pe numele reclamantului, 98 mp teren în litigiu cuprins în titlul de proprietate nr. 202923/08.05.1995 emis pe numele pârâtului M V. I și 542 mp ce fac parte din izlazul comunal.
Că, nu rezultă că suprafața de 542 mp teren vie, tarlaua 11, parcela 581, inclusă în titlul de proprietate contestat ar fi aparținut autorului D M C, reclamantul precizând acțiunea în sensul că în principal a solicitat anularea titlului de proprietate nr. 202923/08.05.1995 doar pentru suprafața de 98 mp astfel cum a fost identificat de expert, respectiv teren situat în parcelele 581, 581/1 și 581/2, având ca vecini la Nord- M I (pârâtul)-49 ml, la E- Dc 563 (2 ml), S- terenul proprietatea reclamantului, iar la E- izlaz (2 ml).
S-a mai reținut că prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 1582/03.07.1990, D A, reprezentată de Ș M a înstrăinat reclamantului un teren construcții cu suprafața de 200mp, precum și o casă de locuit situată pe acest teren, având ca vecini la răsărit - drumul comunal, la apus și miazănoapte - teren CAP, iar la miazăzi cu P C și chiar dacă în planul de situație de la fila 7 din dosarul nr. …. pentru terenul reclamantului s-a prevăzut lățimea de 14 m, acest înscris nu face dovada dreptului de proprietate.
Că din declarația martorei Șarpe Ana, cea care în calitate de reprezentantă a numitei D A, a semnat contractul de întreținere încheiat cu reclamantul rezultă că terenul vândut reclamantului face parte din suprafața de teren de un pogon ce a aparținut autorilor D A și D I, martora mai precizând că terenul său și cel înstrăinat de sora sa D A fac parte din aceiași curea de teren, fiind despărțite de drumul sătesc, iar suprafața înstrăinată reclamantului prin contract este mai mică decât suprafața de teren pe care au deținut-o autorii menționați anterior, acesta folosind numai terenul dobândit de la D A.
Având în vedere răspunsurile formulate de pârâta Comisia Locală de Fond Funciar, în sensul că reconstituirea dreptului de proprietate pe numele reclamantului s-a făcut în baza contractului de întreținere menționat anterior, instanța a reținut că proprietarul construcției are dreptul la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent astfel cum a fost determinat în mod real de părți la data înstrăinării, în acest sens fiind și dispozițiile ar 22 din Legea nr. 18/1991, cu modificările aduse prin Legea nr. 247/2005.
Că, intenția reală a părților a fost de a înstrăina doar terenul pe care reclamantul îl folosește în prezent, nu și pentru terenul inclus în titlul de proprietate, iar reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate doar pentru suprafața de 360 mp teren pentru care de altfel i-a fost eliberat titlul de proprietate, nu și pentru alte suprafețe de teren ce i-au aparținut autorului D M. C, nefiind incidente dispozițiile art. 23 alin. 1 și 2 și art. 24 din Legea nr. 18/1991.
Că art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997 cu modificările și completările ulterioare prevede că sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului, actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite la astfel de reconstituiri sau constituiri, iar în titlul de proprietate al pârâtului nu este inclus teren cu privire la care reclamantul să fi fost îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate.
Acțiunea în revendicare este un mijloc de apărare în justiție a dreptului de proprietate privată și reprezintă acțiunea aflată la îndemâna proprietarului bunului împotriva posesorului sau împotriva altei persoane care deține bunul respectiv, fără drept (art. 563 și următoarele Cod civil).
Instanța a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale acțiunii în revendicare, reclamantul făcând dovada dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu cu titlul de proprietate nr. 202923/08.05.1995, precum și a ocupațiunii de către pârât.
Că, din declarațiile martorilor propuși de reclamant, rezultă că frații D: G, C și Gh dețineau terenuri cu lățimea de câte 13 m fiecare, D Gh fiind bunicul matern al reclamantului, iar D C bunicul soției pârâtului. Că reclamantul ar trebui să aibă o lățime la teren de 12 m, dar nu are decât 11,50 m.
În raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert D A s-a concluzionat că reclamantul ar trebui să dețină o suprafață de 588 mp teren situat în tarlaua 11, parcelele 581, 581/1, 581/2 cu o lățime la stradă de 12 m, în teren lățimea la frontul stradal fiind de 11,30 m. ; că , în teren nu se regăsesc dimensiunile din procesul verbal de punere în posesie la cele două titluri de proprietate, cel al reclamantului și cel al pârâtului, fiind 24,70 m în loc de 25 m întrucât conform titlului de proprietate pârâtul ar trebui să dețină 13 m, iar pe o lățime de 0,30 m actele de proprietate se suprapun.
Expertul a mai concluzionat că suprafața revendicată de reclamant este de 9 mp, teren situat în comuna Vladimir, sat Frasin, județul Gorj, cu o lățime de 0,70 m la frontul stradal și 0,28 m în spate și o lungime de 18,5 m. Că pe fiecare din cele două terenuri, al reclamantului și al pârâtului există câte o casă de locuit, fiecare edificată cu autorizație de construire.
Deși s-a menționat că actele de proprietate ale părților se suprapun pe o lățime de 0,30 m, în litigiul având ca obiect stabilirea liniei de hotar s-a reținut că nu există suprapunere.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâtul la plata sumei de 1274 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant, constând în taxă judiciară de timbru, onorariu avocat și onorariu expert.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul D M, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie , solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiași instanțe .
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei , necomparând titlurile de proprietate pentru fâșia de teren pentru care s-a constatat suprapunerea, că nu a ținut seama de aliniamentul liniei de hotar stabilit în mod irevocabil prin hotărâre judecătorească , terenul de 9 mp pe care a fost obligat să-l lase reclamantului în proprietate fiind amplasat în interiorul curții sale, astfel cum s-a stabilit prin linia de hotar.
Tribunalul, verificând actele și lucrările dosarului , constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis în temeiul art. 312 alin. 1 și 5 c.pr.civ., casată sentința și trimisă cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe .
Sentința pronunțată , în considerente nu cuprinde rațiunile pe care se sprijină soluția și chiar cuprinde motive contradictorii, fiind dată totodată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, tribunalul constată că în considerentele sentinței instanța de fond a expus considerentele sentințelor pronunțate în alte dosare privind litigii ale părților , pentru grănițuire și anulare titlu de proprietate , fără însă a face o analiză proprie și a arăta în ce măsură considerentele acelor hotărâri judecătorești servesc soluționării prezentei cauze.
Deși instanța de fond reține în susținerea soluției raportul de expertiză întocmit de expert Dobroiu Ana , în care se concluzionează că suprafața revendicată de 9 mp se regăsește atât în titlul de proprietate al reclamantului, cât și în titlul de proprietate al pârâtului , precizează totodată că în litigiul având ca obiect stabilirea linei de hotar s-a reținut că nu există suprapunere.
Totodată, instanța de fond a admis acțiunea în revendicare, fără a compara titlurile de proprietate emise părților, ceea ce ar echivala cu situația că pârâtul ocupă terenul de la reclamant fără ca terenul să se regăsească și în actul pârâtului. Ori, o astfel de situație nu rezultă din probele administrate în cauză.
Dar principalul aspect de care instanța de fond nu a ținut seama la adoptarea soluției și la cercetarea cauzei este soluționarea irevocabilă a unei acțiuni prin care s-au grănițuit proprietățile celor două părți.
Deși instanța menționează existența sentinței 463/15.02.2012 a Judecătoriei Tg-Cărbunești și expune considerentele acelei sentințe, la stabilirea obiectivelor pentru efectuarea raportului de expertiză nu a ținut seama de modul în care s-a dispus grănițuirea proprietăților părților și nici nu rezultă că la adoptarea soluției pentru acțiunea în revendicare a fost avută în vedere linia de hotar astfel cum a fost stabilită prin sentința 463/2012.
Neluarea în considerare a sentinței 463/2012 prin care s-a stabilit linia de hotar a avut ca urmare pronunțarea unei soluții greșite pentru acțiunea în revendicare. De vreme ce printr-o hotărâre judecătorească s-a admis acțiunea în grănițuire și s-a fixat linia de hotar dintre proprietățile părților, capătă putere de lucru judecat pentru prezenta cauză întinderea și forma proprietății părților , astfel cum au fost stabilite prin sentința de grănițuire.
Acțiunea în revendicare ar fi admisibilă doar dacă vreunul dintre proprietarii vecini ocupă teren dincolo de linia de hotar stabilită prin hotărâre judecătorească. Ori , aceste aspecte nu au fost verificate în prezenta cauză.
La rejudecare, se impune completarea obiectivelor raportului de expertiză în sensul de a se transpune în teren linia de hotar stabilită prin sentința 463/15.02.2012 a Judecătoriei Tg-Cărbunești și a se stabili dacă și ce teren ocupă pârâtul dincolo de linia de hotar prin care i s-a delimitat proprietatea , conform sentinței sus menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul pârât D M, împotriva sentinței civile nr….., pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosar nr. ...
Casează sentința și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din … la Tribunalul Gorj.
← Drept de uzufruct. Evacuarea coindivizarului - condiţii | Anulare act administrativ. Jurisprudență Chemare în judecată... → |
---|