Contestatie la executare; posibilitatea de a solicita anularea unor clauze considerate abuzive din contractul de leasing

Tribunalul PRAHOVA Decizie nr. 844 din data de 07.05.2013

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. .../281/2011

DECIZIA CIVILĂ NR. 844

Ședința publică din data de 07.05.2013

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. .../281/ 2011, contestatorii S.C. TI S.R.L., MC și MI, în contradictoriu cu intimata S.C. ALR IFN S.A. și terții popriții S.C. RBR S.A., S.C. B.C.R. S.A., S.C. IBR S.A., S.C. HR S.A., SC. LAB S.A. și S.C. E S.A., au formulat contestație la executare prin care au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a Condițiilor generale ale Contractului de leasing financiar nr. F/2010/ 5144/23.06.2010, respectiv a dispozițiilor art. 21.2 care sunt abuzive și contrare normele de ordine publică; lămurirea întinderii titlului executoriu în sensul că suma pe care societatea contestatoare o datorează creditorului este de 110.759, 70 lei, iar nu suma de 2.670.071,70 lei, astfel cum pretinde intimata S.C. ALR IFN S.A., reducerea onorariului executorului judecătoresc proporțional cu reducerea creanței; anularea formelor de executare începute în dosarul de executare nr..../2011 (dosar instanță nr.7118/281/2011) în limita sumei înlăturate; anularea formelor de executare începute in dosarul de executare nr.460/2011 (dosar instanță nr.7119/281/2011) în limita sumei înlăturate și suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.

În motivarea acțiunii, contestatorii au arătat că, la data de 23.06.2010, societatea contestatoare a încheiat cu intimata S.C. ALR IFN S.A. și garanții MI și MC, contractul de leasing financiar nr. F/2010/5144 având ca obiect mai multe bunuri mobile, însă, din cauza problemelor economice care i-a afectat în mod grav, nu au putut onora obligații contractuale, în sensul că nu au achitat ratele scadente, motiv pentru care societatea de leasing a înțeles să invoce pactul comisoriu de gradul IV din convenție și să o rezilieze.

Contestatorii au arătat că au fost notificați în acest sens și, de bună - credință fiind, în concordanță cu dispozițiile contractuale, au lăsat la dispoziția finanțatorului tot echipamentul care făcuse obiect al contractului de leasing, ulterior, societatea de leasing demarând executarea silită împotriva societății contestatoare, pretinzând că datorează suma totală de 2.710.422,89 lei reprezentând: 111.548,52 lei - contravaloarea ratelor de leasing neachitate și penalitățile aferente; 482.606 Euro + TVA - daune interese, conform art. 21.1 din contractul de leasing, 4.571 euro + TVA - valoarea reziduală și 40.351,19 lei - cheltuieli de executare.

Totodată, a fost demarată procedura executării silite, pentru aceleași sume, și împotriva contestatorilor MI și MC, întrucât, au încheiat contractul de leasing în calitate de garanți, sens în care executorul judecătoresc a trimis dispoziții de poprire la societățile bancare S.C. RBR S.A. și S.C. B.C.R. S.A., S.C. ING S.A. dar și la alte societății, respectiv S.C. E S.A., S.C. H S.A. și S.C. LAB S.A., cu care au raporturi juridice contractuale.

Contestatorii au arătat că prin adresele nr. 75357 și 75358, ambele din data de 06.10.2011, aceste măsuri le-au fost aduse la cunoștință odată cu somația de plată și procesul - verbal de cheltuieli.

În primul rând, contestatorii au înțeles să invoce nulitatea absolută parțială a titlului executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită, respectiv a articolului 21.2 lit. b din condițiile generale; să conteste valabilitatea titlului executoriu în considerarea disp. art. 399 alin. 3 C.pr.civ., cu precizarea că, în speță, contractul de leasing este un contract de adeziune, după cum rezultă din corespondența dintre cele două societăți, contract ale cărui clauze, denumite "Condiții generale";, nu au fost negociate, acestea fiind redactate separat, având format tipizat și fiind aduse la cunoștință, fără a exista posibilitatea reală de a le negocia; doar condițiile speciale, care sunt separate și care privesc obiectul leasingului, durata contractului și a plăților au făcut obiect al negocierilor dintre cele două societăți.

Contestatorii au arătat că art. 21.2 lit. b încalcă prevederile art. 5 C.civ. în sensul că principiul de drept reglementat de acest articol este eludat, întrucât, prin clauza penală s-a încălcat echilibrul contractual impus de dispozițiile de ordine publică, textul contractual supus controlului judiciar încălcând dispozițiile Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele dintre comercianți și consumatori.

Faptul că acest contract a fost executat parțial de utilizator nu echivalează cu acceptarea, în integralitate, a conținutul acestuia, din moment ce el conține clauze abuzive.

Conform art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, sunt clauze abuzive acele clauze care nu au fost negociate și care creează, între părți, un dezechilibru semnificativ al prestațiilor, contrar cerințelor bunei - credințe, iar art.6 prevede că clauzele abuzive sunt fără efect pentru consumator.

Față de desființarea parțială a contractului, respectiv a dispoziției cuprinse în art.21.2 din convenție, contestatorii au solicitat lămurirea întinderii titlului executoriu în sensul că suma pe care societatea contestatoare o datorează creditorului este de 110.759,70 lei, iar nu suma de 2.670.071,70 lei, așa cum pretinde intimata S.C. ALR IFN S.A.

Contestatorii consideră că nu datorează suma de 482.606 Euro + T.V.A. și nici suma de 4.751 Euro + T.V.A., sume care au fost calculate de societatea de leasing în baza art.21.2 din contract și, de aceea, singura datorie a contestatorilor este de 110.759, 70 lei reprezentând ratele scadente anterior rezilierii.

În consecință, contestatorii au solicitat lămurirea întinderii titlului executoriu în sensul că suma pe care societatea contestatoare o datorează creditorului este de 110.759,70 lei, iar nu suma de 2.670.071,70 lei, așa cum pretinde S.C. ALR IFN S.A., precum și reducerea onorariului executorului judecătoresc proporțional cu reducerea creanței pretinse de finanțator.

Contestatorii au solicitat anularea formele de executare începute în dosarele de executare nr. .../2011 (dosar instanță nr. …/2011) și nr. 460/2011 (dosar instanță nr. …/281/2011) în limita sumei înlăturate.

Astfel, s-a pornit executarea silită atât împotriva societății, cât și împotriva garanților - persoane fizice, pentru o sumă de 20 de ori mai mare decât cea datorată de societatea contestatoare, ceea ce conduce la concluzia că nulitatea parțială a titlului executoriu atrage și desființarea actelor de executare începute în cele două dosare ale Societății Civile Profesionale A Executorilor Judecătorești TTG, iar față de faptul că li s-au blocat toate conturile și au rămas și fără bunurile care au făcut obiectul contractului de leasing, contestatorii au arătat că activitatea societății contestatoare a fost graf afectată.

Lipsa lichidităților și imposibilitatea onorării obligațiilor bănești perturbă desfășurarea activității și pot determina chiar intrarea în procedura falimentului,

aspect față de care, contestatorii au solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauzei.

În drept, art.399 și urm. C.pr.civ., O.G. nr.51/1997.

Pentru termenul de judecată din data de 15.12.2011, terțul poprit S.C. E S.A. a depus precizare referitor la dispoziția de poprire privind S.C. TI S.R.L., primită și înregistrată la sediul S.C. E S.A. sub nr. 5790/03.10.2011, cu precizarea că, ultima plată efectuată de această societate către contestatoare, privind obligațiile contractuale dintre cele două societății, a avut loc la data de 18.03.2011, prin această plată fiind stinse toate obligațiile.

Pentru același termen de judecată, respectiv 15.12.2011, contestatorii au depus precizare la acțiune, în sensul că temeiul de drept al acțiunii, pe lângă dispozițiile legale deja invocate, îl constituie și prevederile Legii nr.193/2000; primul capăt de cerere care vizează constatarea nulității absolute parțiale a Condițiilor generale ale Contractului de leasing financiar nr. F/2010/5144/23. 06.2010, respectiv a dispozițiilor art.21.2 care sunt abuzive și contrare normelor de ordine publică este susținut doar de către contestatorii - persoane fizice, respectiv MC și MI; persoana juridică S.C. TI S.R.L., prin administrator MI, înțelege să renunțe la susținerea acestui capăt de cerere care este însușit doar de persoanele fizice implicate în acest raport contractual; contestatorii - persoane fizice înțeleg să precizeze valoarea acestui prim capăt de cerere, în sensul că se are în vedere suma de 485.606 Euro + T.V.A. și 4.751 Euro + TVA, adică un total de 490.357 euro, echivalent în lei.

Această sumă este calculată potrivit clauzei penale inserate în contractul dedus judecații, clauză penală care este apreciată ca fiind nelegală de către contestatori care au mai arătat că S.C. TI S.R.L., renunță la primul capăt de cerere dedus judecații, precum și faptul că, contestatorii - persoane fizice nu pot fi ținuți să plătească taxa judiciară de timbru pentru acest capăt de cerere în considerarea disp. art.15 lit. j) din Legea nr.146/1997.

În raport de susținerile contestatorilor, la data de 20.12.2011, intimata S.C. ALR IFN S.A. a formulat, în baza art.115 - 118 C.pr.civ., întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca inadmisibilă/neîntemeiată și menținerea actelor de executare efectuate ca fiind temeinice și legale, invocând și excepția inadmisibilității cererii având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a contractului de leasing în cadrul unei contestații la executare; excepția netimbrării primului capăt de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de leasing, precum și excepția tardivității formulării prezentei contestații la executare față de împrejurarea că actele de executare a căror anulare se solicită au fost îndeplinite cu mai mult de 15 zile înainte de data înregistrării acesteia.

Pe fondul cauzei, intimata a învederat că, la data de 23.06.2010, între aceasta în calitate de finanțator și contestatoarea S.C. TI S.R.L., în calitate de utilizator, s-a încheiat Contractul de leasing financiar nr. F/2010/ 5144 și, pentru garantarea îndeplinirii obligațiilor sale, utilizatorul a adus 2 fidejusori, respectiv contestatorii - persoane fizice, cu care a încheiat convenția de fidejusiune cuprinsă în același înscris.

Ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale care le reveneau, la data de 08.03.2011, intimata, în calitate de finanțator, a comunicat contestatorilor, prin intermediul "B.E.J.A SI și SEAM"; notificarea de reziliere nr. 257/2011 prin care a solicitat încetarea utilizării și predarea bunurilor care au făcut obiectul contractului de leasing, precum și plata sumelor datorate (facturi neachitat, penalități de întârziere, daune interese).

Practic, ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale, în baza pactului comisoriu de gradul IV cuprins in contractul de leasing (21.1), acesta a fost reziliat (din culpa exclusivă a utilizatorului S.C. TI S.R.L.), cu consecința activării clauzei penale inserate de părți în contract.

Având în vedere că nici utilizatorul - persoană juridică și nici cei doi garanți - persoane fizice nu au înțeles să își îndeplinească obligațiile de plată ce le revin în baza contractului de leasing și, respectiv convenției de fidejusiune, intimata a promovat o cerere de inițiere a executării silite împotriva celor trei contestatori.

Intimata a precizat că MC și MI, au calitatea de garanți personali ai utilizatorului S.C. TI S.R.L., calitate în care, renunțând expres la beneficul de discuțiuni și diviziune (art.27.1 lit. e) din contract) s-au obligat și și-au asumat obligația de a garanta neîndeplinirea obligației de plată de către utilizator.

În ceea ce privește susținerile contestatorilor privind nulitatea absolută parțială a contractului de leasing, respectiv a art.21.2 lit. b) din Condițiile generale, intimata a învederat că art. 21.2 din Contractul de leasing reglementează, în conținutul său, o clauză penală care se activează în situația rezilierii contractului, ca urmare a aplicării pactului comisoriu de gradul IV, iar posibilitatea părților de a introduce clauze penale în contracte își găsește fundamentul în art.5, art.969 și art.1066 C.civ, aceasta reprezentând "o compensație a daunelor interese ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale";.

Potrivit clauzelor exprese ale contractului de leasing (art. 21.1, art.21.2, art.21.3), ratele viitoare rămase reprezintă daunele - interese (cuantificate aprioric prin clauza penală), iar exigibilitatea lor este sancțiunea legală a rezilierii contractului, practic, fiind în prezenta unei clauze penale prin care părțile au stabilit și cuantificat, anticipat, valoarea daunelor care nu mai trebuie, așadar, să fie dovedite sub aspectul existenței și al întinderii.

În ceea ce privește predarea către intimată, în calitate de proprietar, a bunurilor - obiect al contractului de leasing, s-a arătat că aceasta este o obligație asumată, necondiționat, de debitoare, fără a avea relevanță/influență asupra sumelor datorate, conform contractului.

Totodată, intimata a învederat că societățile de leasing financiar nu sunt furnizori de bunuri, ci, sunt societăți care vând servicii financiare; pentru a finanța achiziționarea unui bun, compania de leasing se refinanțează, la rândul său, angajându-se în contracte de credit, generatoare de dobânzi și costuri colaterale: finanțatorul cumpără și plătește, integral, bunul furnizorului, în termenii și condițiile negociate și expres solicitate de utilizator.

Societatea de leasing nu vinde bunuri, ci finanțare, leasingul financiar fiind o activitate de creditare, motiv pentru care, în caz de neexecutare a obligațiilor de plată de către utilizatori, daunele sunt foarte mari.

Referitor la textele de lege invocate de contestatori, intimata a învederat că, pe de o parte, art.1541 din Noul cod civil nu este aplicabil în cauză, deoarece, contractul de leasing în discuție a fost încheiat sub imperiul vechiului Cod civil, în consecință aplicabil, iar, pe de altă parte, art.1066 C.civ, aplicabil reglementează tocmai natura și cauza clauzei penale ca fiind "aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte- i";.

Cu privire la prevederile Legii nr.193/2002 invocată de contestatori, intimata a învederat că, acest act normativ nu își găsește aplicabilitatea în cauză,câtă vreme, garanții co-debitori M, contestatorii - persoane fizice au semnat contractul de leasing numai în calitatea lor de garanți co - debitori, iar nu parte în contractul de leasing, astfel că, aceștia și-au asumat obligația de a garanta neîndeplinirea obligației de plată de către debitor (utilizator).

Punctul 13 al Anexei din Legea nr.193/2000 consideră a fi consumator, orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

În ceea ce privește susținerea contestatoarei S.C. TI S.R.L. potrivit căreia nu ar exista "un consimțământ valabil al acesteia";, deși, exista semnătura și ștampila societății intimate pe Condițiile generale ale contractului de leasing (…)";, nu pot fi primite, deoarece prin semnarea contractului de leasing, aceasta, în calitate de utilizator, și-a însușit și asumat toate clauzele contractului și este ținută să le respecte.

Referitor la capătul de cerere privind lămurirea întinderii titlului executoriu, accesoriu capătului 1 de cerere, intimata a solicitat respingerea acestuia ca fiind nefondat față de împrejurările că, în opinia intimatei, contractul de leasing este integral legal și valabil, cu consecința păstrării sumelor datorate intimatei și pentru recuperarea cărora s-a inițiat procedura executării silite.

De asemenea, intimata a solicitat și respingerea cererii de anulare a formelor de executare îndeplinite față de contestatori, deoarece, executarea silită demarată împotriva contestatorilor este legală și temeinică, fiind inițiată în baza unui titlu executoriu și după obținerea încuviințării instanței de executare.

În conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 C.pr.civ., intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

La termenul de judecată din data de 09.02.2012, contestatorii au formulat răspuns la excepțiile invocate de intimata S.C. ALR INF S.A., prin care au solicitat respingerea excepției inadmisibilității cererii de constatare a nulității absolute parțiale a contractului de leasing pe calea unei contestații la executare, întrucât este nelegală și nefondată, după cum și excepția netimbrării primului capăt de cerere este nefondat.

Contestatorii au considerat că și excepția tardivității contestației la executare este nefondată, întrucât, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, toate actele de executare din dosarul nr..../2011, respectiv somația, adresa de înființare a proprii, procesul - verbal de cheltuieli au fost comunicate societății contestatoare la data de 06.10.2011.

Prin încheierea de ședință din data de 09.02.2012, au fost respinse excepțiile netimbrării primului capăt de cerere și inadmisibilității cererii de constatare a nulității absolute parțiale a contractului de leasing pe calea unei contestații la executare, ca neîntemeiate și, la același termen, intimata S.C. ALR INF S.A., a depus cerere prin care a învederat că debitul este, în prezent, în același cuantum ca și cel din cererea de inițiere a executării silite la care se adaugă cheltuielile de executare avansate de intimată și care urmează a fi recuperate de la debitori.

De asemenea, s-a învederat că, intimata, în calitate de finanțator în contractul de leasing financiar nr.F/2010/5144, contract care a fost reziliat la data de 08.03.2011, este pe deplin îndreptățită să solicite atât achitarea contravalorii facturilor de rate de leasing emise și neachitate, dar și a daunelor - interese, astfel încât, co-debitorii fiind solidari, utilizatorul S.C. TI S.R.L. și garanții Morariu Iulia și MC, sunt obligați, în baza și în vederea respectării contractului de leasing, să achite aceste sume datorate.

Prin încheierea de ședință din data de 05.04.2012, a fost admisă excepția tardivității formulării contestației cu privire la dosarul de executare nr.460/ 2011 și respinsă excepția tardivității formulării contestației cu privire la dosarul de executare nr..../2011.

În urma probelor administrate în cauză la solicitarea părților cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate contabilă, prin sentința civilă nr.13189/ 09.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost admisă în parte cererea formulată de contestatorii S.C. TI S.R.L., MC și MI, constatându-se nulitatea absolută a art. 21.2 lit. b) din Condițiile generale ale contractului de leasing financiar nr. F/2010/5144/23.06.2010 și anulării în parte a actelor de executare din dosarul nr..../2011 în sensul că suma datorată de către contestatori este de 110759,70 de lei, precum și a anulării în parte a procesului - verbal de cheltuieli de executare în sensul că onorariul executorului judecătoresc va fi calculat la debitul de 110.759,70 de lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că între S.C. ALR IFN S.A., în calitate de finanțator și S.C. TI S.R.L., în calitate de utilizator și MI și MC, ambii în calitate de garanți, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr.F/ 2010/5144/23.06.2010 prin care finanțatorul s-a obligat să finanțeze, în sistem de leasing, bunurile descrise în Anexa A1 și A2, iar utilizatorul și-a asumat obligația de a plăti finanțatorului ratele de leasing în cuantumul, condițiile și termenele determinate în fiecare anexă pentru fiecare și toate echipamentele, conform scadențarului de plată corespunzător.

Astfel, conform art. 21.2, în toate cazurile de reziliere intervenită între părți, utilizatorul va fi obligat, cumulativ, la următoarele: să plătească toate sumele scadente până la data operării rezilierii (inclusiv dobânzile de întârziere facturate); să plătească cu titlu de daune - interese pentru fiecare anexă în parte toate ratele de leasing care ar fi fost scadente dacă contractul nu ar fi fost reziliat inclusiv valoarea reziduală; să restituie imediat finanțatorului echipamentul la locația indicată de finanțator; etc.

În ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute parțiale a Condițiilor generale ale Contractului de leasing financiar nr. F/2010/5144/23. 06.2010, respectiv a dispozițiilor art.21.2 care sunt abuzive și contrare normele de ordine publică, instanța de fond a reținut că, prin consumator se înțelege "orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale"; (art.2 alin.1 din Legea nr.193/2002).

Așadar, legea este destinată a ocroti individul sau grupul care nu acționează în scopul obținerii unui profit (cum ar fi asociațiile, fundațiile), cu alte cuvinte, nu cad sub incidența sa cele două persoane fizice MI și MC care au semnat contractul în calitate de garanți ai unei societăți comerciale.

Instanța de fond a reținut că art. 21.2 lit. b reprezintă o clauză penală prin care se pre-evaluează prejudiciul produs de utilizator finanțatorului, în ipoteza rezilierii contractului de leasing pentru neplata ratelor.

În primul rând instanța de fond a reținut că sumele pretinse, în baza unei clauze penale inserate într-un contract de leasing, nu sunt vizate de caracterul de titlu executoriu al contractului de leasing conferit de art.8 din O.G. nr.51/ 1997 și, doar obligațiile de predare a bunului și de plată a ratelor de leasing scadente, sunt vizate de această normă (adică obligațiile tipice operațiunii de leasing).

În al doilea rând, unele din sumele pretinse de creditoare sunt, de fapt, daune - interese care își au izvorul în prevederile din contractul de leasing încheiat cu debitoarea, contract reziliat.

Analizând prevederile contractuale privind plata daunelor - interese, instanța de fond a constatat că au natura unei clauze penale, fiind determinate de întinderea prejudiciului și cuantumul daunelor care vor fi acoperite prin rezilierea contractului de leasing ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către utilizator a obligațiilor sale, stabilire anticipată a echivalentului prejudiciului creditoarei.

Deci, aceste sume nu reprezintă, în mod direct, obiectul contractului de leasing și nu beneficiază de forța executorie a contractului de leasing privit ca titlu executoriu.

Pe de altă parte, potrivit disp. art. 1066 C.civ., clauza penală fiind un contract, trebuie să îndeplinească condițiile de validitate ale oricărei convenții, în principiu instanța de judecată neputând să reducă sau să-i mărească cuantumul, având, însă, posibilitatea de a micșora proporțional cu ce s-a executat, în caz de executare parțială a obligațiilor de către debitor, conform disp. art. 1070 C.civ.

Totuși, instanța este obligată să verifice respectarea principiului reglementat de art. 5 C.civ., neputându-se deroga de la dispozițiile de ordine publică.

În speță, instanța de fond a constatat că, deși a semnat contractul de leasing financiar, debitorii au avut posibilitatea de a negocia cu finanțatorul numai în privința obiectului leasingului, a duratei contractului, a plăților ce urmau a fi efectuate, iar nu și condițiile generale de leasing la care debitoarea a aderat, fără a le negocia, în mod direct, cu creditoarea; acest aspect a fost reținut ca reieșind din redactarea condițiilor generale, tipizate, care au fost numai aduse la cunoștință utilizatorului, fără a exista o posibilitate reală pentru acesta de a le negocia.

Totodată, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing - art. 15 - în cazul în care utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului.

Așadar, nu există o obligație a utilizatorului, decurgând din lege, de a plăti, pe lângă sumele precizate, și toate celelalte rate de leasing rămase de achitat, precum și valoarea reziduală; plata ratelor de leasing care ar fi datorate în continuare, după reziliere, precum și a valorii reziduale reprezintă, în fapt, o sarcină evident excesivă impusă utilizatorului, ajungându-se la situația în care este mai profitabil pentru finanțator să nu fie executat contractul decât să fie executat, deoarece ar obține pe lângă bunurile contractate și plata ratelor de leasing și valoarea reziduală.

Pe de altă parte, prejudiciul suferit de creditor ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligațiilor de către debitoare nu ar rămâne nereparat în cazul înlăturării daunelor - interese menționate, creditorului rămânându-i dreptul la restituirea bunului dat în leasing și asupra sumelor datorate până la data restituirii bunurilor, inclusiv penalitățile aferente.

Față de aceste aspecte și, reținând că instanța nu poate da valoare unei clauze care, interpretată în maniera indicată de creditoare, nu ar putea fi decât o clauză abuzivă, a cărei sancțiune este nulitatea, rezultă că o astfel de obligație contractuală invocată de creditoare nu poate primi protecția juridică, fiind reținută, implicit, prin respingerea pretențiilor drept nulă.

Pentru aceste motive, în baza art. 5 C.civ., instanța de fond a constatat nulitatea absolută a art.21.2 lit. b din Condițiile generale ale Contractului de leasing financiar nr.F/2010/5144/23.06.2010.

În ceea ce privește cererea de lămurire a titlului referitor la suma datorată, instanța de fond a reținut că, potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat de expert contabil DVI, suma de 110.759,70 de lei reprezintă rate de leasing neachitate până la data rezilierii, suma de 482.606,95 de Euro, fără T.V.A., reprezentând valoarea daunelor - interese prevăzute de art.21.2 lit. b din contract, iar suma de 4.571 de Euro reprezintă valoarea reziduală.

Cum, în speță, s-a constatat nulitatea absolută a art.21.2 lit. b, instanța de fond a apreciat că suma datorată este de 110.759,70 de lei și reprezintă rate de leasing scadente la data rezilieri și penalități.

În ceea ce privește contestația la executare, instanța a reținut că, la data de 15.09.2011, au fost emise somații pe numele S.C. TI S.R,L., MI și MC de B.E.J. TTG în dosarul de executare nr. …/2011 prin care au fost somați ca, în termen de o zi, de la primirea acestora să îndeplinească obligația prevăzută în titlul executoria, respectiv de a achita suma de 271.0422,89 de lei, prin procesul - verbal de cheltuieli de executare fiind stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 40351,19 lei.

Având în vedere soluția pe celelalte capete de cerere, instanța de fond a anulat în parte actele de executare din dosarul nr. .../2011 în sensul că suma datorată de contestatori este de 110.759,70 de lei și, de asemenea, a anulat în parte procesul - verbal de cheltuieli de executare în sensul că onorariul executorului judecătoresc va fi calculat la debitul de 110.759,70 de lei.

În ceea ce privește cheltuielile de executare, prima instanță a admis în parte cererea pentru următoarele considerente:

Conform art. 274 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.

Astfel, instanța de fond a dispus obligarea intimatei la plata către contestatoare a sumei de 5.000 de lei cheltuieli de judecată (200 de lei taxă de timbru și timbru judiciar, 1.200 de lei onorariu expertiza contabilă și 3.600 onorariu de avocat redus) de la 7.944 de lei.

În conformitate cu disp. art.274 alin. 3 C.pr.civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

De asemenea, prin decizia nr. 401/14.07.2005 Curtea Constituțională a reținut ca prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuielile de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.

Ori, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț, în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărui efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

În sensul celor arătate, instanța de fond a apreciat că este și jurisprudența C.E.D.O. care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost, în mod real, făcute în limita unui cuantum rezonabil.

În speță, ținând seama de criteriile la care se referă art.274 alin.3 C.pr.civ., instanța de fond a apreciat că suma de 3.600 de lei este rezonabilă și poate fi pusă în sarcina intimatei.

Împotriva instanței de fond și a încheierii de ședința din data de 09.02.2012, ambele pronunțate de Judecătoria Ploiești, intimata S.C. ALR IFN S.A., a declarat,în termen legal, recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea atât a cererii de constatare a nulității absolute parțiale a contractului de leasing, cât și a contestației la executare propriu-zisă, ca nefondate.

În motivarea recursului, intimata a arătat că prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond, a invocat excepția inadmisibilității promovării cererii de constatare a nulității absolute parțiale a contractului de leasing pe calea și în cadrul unei contestații la executare, iar prin încheierea de ședință de la termenul din data de 09.02.2012, a fost respinsă această excepție, cu motivarea că "primul capăt de cerere e o cerere formulată în baza dreptului comun, iar nulitatea absoluta e imprescriptibilă";.

Recurenta intimată apreciază că motivarea instanței de fond nu răspunde argumentelor invocate prin întâmpinare, întrucât, disp. art.399 alin.3 C.pr.civ. invocate de contestatori, reglementează posibilitatea invocării apărărilor de fond împotriva titlului executoriu (care nu este emis de o instanța judecătoreasca) în cadrul contestației la executare numai "dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac";.

Sustine intimata că, în cauză, nu se regăsește situația anterior menționată, întrucât contestatori au la îndemână calea dreptului comun, făcând în acest sens referire la practica instanțelor (sent. civ. nr.626/21.01.2010 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr.19228/197/2009, definitivă și irevocabilă, prin dec. civ. nr. 506/R/ 25.05.2010 a solicitat admiterea acestui motiv de recurs și, implicit, admiterea excepției inadmisibilității primului capăt de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de leasing, și respingerea acestuia in consecința.

Pe fondul pricinii, intimată a arătat, cu privire la contestația la titlu, că instanța de fond a reținut, în mod greșit că "sumele pretinse în baza unei clauze penale inserate într-un contract de leasing nu sunt vizate de caracterul de titlu executoriu al contractului de leasing conferit de art. 8 din O.G. nr. 51/1997";, iar judecătorul fondului a reținut cele expuse anterior, fără a indica, însă, niciun motiv, argument, raționament în acest sens.

Potrivit disp. art. 8 din O.G. nr. 51/1997, "contractele de leasing, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii";.

Intimata apreciază că legiuitorul a stabilit, cât se poate de limpede prin aceasta prevedere, faptul că un contract de leasing, precum și orice convenție de garanție reală și/sau personală încheiată pentru garantarea "obligațiilor asumate prin contractul de leasing"; au valoare și putere de titluri executorii; nu există niciun fel de diferențiere sau limitare a acestor "obligații asumate prin contractul de leasing";, în textul de lege invocat.

Obligațiile asumate prin contractul de leasing sunt obligația de a achita ratele de leasing, de a achita valoarea reziduală, de a achita daunele - interese (în caz de reziliere a contractului), de a restitui echipamentul (în caz de reziliere).

O eventuală și singură diferențiere ce s-ar putea face și, aceasta numai din perspectiva titularului acesteia, privește restituirea bunurilor, în sensul în care, garanții nu pot fi obligați la restituirea echipamentului, ci numai la plata sumelor de bani datorate de utilizator în baza contractului de leasing și neachitate de către acesta.

Mai precis, prin art. 27.1 lit. a) din contractul de leasing, părțile au stabilit faptul că "Garantul garantează îndeplinirea la timp și în mod complet a tuturor obligațiilor asumate de Utilizator prin prezentul contract, în suma egală cu totalitatea ratelor și a altor sume datorate de către Utilizator Finanțatorului, conform prezentului Contract și Anexelor la acesta."

De asemenea, intimata a făcut referire la art.21.4 Teza a 2-a din contractul de leasing, potrivit căruia "utilizatorul convine ca toate daunele menționate mai sus, precum și returnarea Echipamentului nu reprezintă condiții excesive în raport de încălcarea propriilor obligații, nerespectare ce a condus la incidența pactului comisoriu și, în consecință, la obligarea sa de a acorda despăgubirile sus menționate";; conform art.21.2, este vorba despre: a. "toate sumele scadente până la data operării rezilierii (inclusiv dobânzile de întârziere facturate)"; b. daune - interese egale cu "toate ratele de leasing care ar fi fost scadente dacă contractul de leasing nu ar fi fost reziliat, inclusiv valoarea reziduală; d. "orice sume achitate de Finanțator pentru îndeplinirea tuturor formalităților orice costuri de relocare a acestuia, inclusiv orice amenzi sau dobânzi...";; e. "orice sume plătite de către Finanțator in baza prezentului Contract...";, f. "orice costuri suplimentare suportate de Finanțator in legătura cu rezilierea contractului si repoziționarea Echipamentului", g. "orice costuri suplimentare...";].

Așadar, intimata apreciază, că toate aceste sume reprezintă, alături de celelalte prevăzute contractual, obligații de plată stabilite prin convenția părților în sarcina Utilizatorului și pe care garanții (co-debitori solidari, deoarece au renunțat expres la beneficiul de discuțiune și diviziune, conform art.27.1 lit e din contract) și le-au asumat.

Concluzia contrară (și, practic, nemotivată) a judecătorului fondului se constituie într-o limitare nejustificată și nefondată a prevederilor legale exprese (dar și a ceea ce expres și de comun acord au stabilit părțile prin contractul lor.

Parte din sumele solicitate și la care intimata este îndreptățită reprezintă daune - interese a căror întindere a fost stabilită, aprioric, prin clauza penală inserată în contrat de părți (și care s-a activat la momentul operării pactului comisoriu de gradul IV, implicit rezilierea contractului din culpa Utilizatorului), ceea ce nu înseamnă, însă, nicidecum, că obligația de plată a acestor sume - obligație asumată prin contract - nu ar beneficia "de forța executorie a contractului de leasing privit ca titlu executoriu";, astfel cum greșit retine judecătorul fondului.

Contractul de leasing constituie titlu executoriu, legea nedistingând și neinstituind nicio diferențiere sau limitare (ori ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus)

Intimata a arătat, în continuare, că, în mod greșit a reținut instanța de fond faptul că daunele - interese nu ar fi datorate, pentru că "își au izvorul în prevederile din contractul de leasing încheiat cu debitoarea, contract reziliat";.

Astfel cum este îndeobște cunoscut, daunele - interese se datorează, ca reparare a prejudiciului, tocmai în situația rezilierii unui contract, a desființării culpabile a acestuia, fiind datorate "in virtutea a însăși obligației inițiale, ele constituind obiectul subsidiar, cu titlu de sancțiune, al executării obligației respective";.

În altă ordine de idei, intimata a mai învederat că instanța de fond a reținut, în mod greșit și neconform cu realitatea că, "în speță, se constată că, deși a semnat contractul de leasing financiar, debitorii au avut posibilitatea de a negocia cu finanțatorul numai in privința obiectului leasingului [...], iar nu și condițiile generale de leasing la care debitoarea a aderat, fără a le negocia, în mod direct, cu creditoarea; acest aspect reiese din redactarea condițiilor generale, tipizate, care au fost numai aduse la cunoștința utilizatorului, fără a exista o posibilitate reală pentru aceasta de a le negocia";.

Nu există niciun indiciu și, cu atât mai puțin, dovada în sensul celor reținute de instanța de fond, contestatorii neprezentând niciun argument concret ori dovada în acest sens; de altfel, instanța de fond nici nu a argumentat soluția sa, arătând doar că "reiese din redactarea condițiilor generale" fără a indica ce aspect anume din redactarea acestor clauze contractuale ar conduce către aceasta concluzie.

In ceea ce privește prevederile art.15 din O.G. nr.51/1997, intimata a arătat că acestea sunt citate trunchiat în hotărârea atacată, cu precizarea că utilizatorul - contestatoarea S.C. TI S.R.L. și-a exprimat acordul de voință, în mod neviciat, acceptând ca daunele stabilite și returnarea echipamentului "nu reprezintă condiții excesive în raport de încălcarea propriilor obligații";.

Clauza penală inserată de părți în articolul criticat de contestatori are drept scop repararea prejudiciului suferit de intimată constând în beneficiul nerealizat (ratele de leasing rămase și valoarea reziduală) și costurile generate de reziliere și repoziționarea echipamentului, nefiind, în chip manifest excesivă.

Consideră intimata că, tot din contractul de leasing rezultă că obligația de plată a debitoarei nu este limitată la ratele datorate până la data rezilierii contractului de leasing, ci până la data expirării leasingului, dacă acest contract nu ar fi fost reziliat.

Prin urmare, intimata a arătat că, în raport de contractul de leasing care reprezintă legea părților, efectele rezilierii acestuia sunt reprezentate atât de obligația debitoarei de a restitui creditoarei bunul ce formează obiectul contractului de leasing, dar și obligația debitoarei de a restitui creditoarei nu doar ratele de leasing datorate până la momentul predării efective a bunurilor, ci și a tuturor ratelor pe care aceasta le-ar fi datorat în temeiul contractului de leasing, dacă acesta nu ar fi fost desființat.

Pentru considerentele menționate în precedent, intimata a arătat că instanța de fond a reținut, în mod părtinitor, că "nu există o obligație a utilizatorului decurgând din lege de a plăti, pe lângă sumele mai sus precizate și toate celelalte rate de leasing ramase de achitat, precum și valoarea reziduală";, întrucât, textul de lege (art.15 din O.G. nr.51/1997) stabilește obligațiile legale de plată ale utilizatorului aplicabile, însă, numai "dacă în contract nu se prevede altfel".

Pe cale de consecință, având în vedere că această convenție are putere de lege între părțile contractante, consideră că aceste prevederi speciale prevalează și trebuie avute in vedere.

Referitor la susținerea intimaților potrivit căreia ar fi "este mai profitabil pentru finanțator să nu fie executat contractul, decât să fie executat, întrucât ar obține pe lângă bunurile contractate și plata ratelor de leasing și valoarea reziduală"; și pe care instanța de fond și-a însușit-o, intimata a arătat că, în raport de contractul de leasing care reprezintă legea părților, efectele rezilierii acestuia sunt reprezentate atât de obligația debitoarei de a restitui creditoarei bunul ce formează obiectul contractului de leasing, dar și obligația debitoarei de a restitui creditoarei nu doar ratele de leasing datorate până la momentul predării efective a bunurilor, ci și a tuturor ratelor pe care aceasta le-ar fi datorat în temeiul contractului de leasing, dacă acesta nu ar fi fost desființat.

Totodată, restituirea bunurilor dă naștere unor probleme suplimentare, și anume: pe de o parte, bunurile sunt, de cele mai multe ori, în stare de uzură avansată, incomplete, avariate chiar, fapt care face foarte dificilă, dacă nu chiar imposibilă revalorificarea lor, cu precizarea că, în speță, societatea este nevoită să suporte costuri legate de repoziționarea bunurilor, depozitarea, asigurarea, repararea, întreținerea acestora și, nu de puține ori, a înregistrat pierderi în urma reposedării și, chiar valorificării (prin vânzare/încheierea de noi contracte de leasing), bunurilor care au făcut obiectul unor contracte de leasing.

Mai mult decât atât, societățile de leasing financiar nu sunt furnizori de bunuri, ci sunt societăți care vând servicii financiare: astfel, pentru a finanța achiziția unui bun, compania de leasing se refinanțează, la rândul său, angajându-se în contracte de credit generatoare de dobânzi și costuri colaterale.

Finanțatorul cumpăra, plătește integral bunul furnizorului, în termenii și condițiile negociate și expres solicitate de Utilizator.

Societatea de leasing nu vinde bunuri, ci finanțare, leasingul financiar fiind o activitate de creditare, motiv pentru care, în caz de neexecutare a obligațiilor de plată de către utilizatori, daunele sunt foarte mari, iar în calitatea sa de finanțator, este obligată să achite, în continuare și la același nivel, costurile de refinanțare, deși, utilizatorul în beneficiul căruia s-a realizat refinanțare nu își mai achită ratele de leasing.

Sumele pe care le datorează utilizatorul și, implicit garanții co-debitori (care au renunțat la beneficiul de diviziune și discuțiune), nu reprezintă rate de leasing pentru folosința bunului, ci sunt daune - interese, contravaloarea ratelor de leasing și a valorii reziduale reprezentând cuantumul clauzei penale, aceste elemente componente fiind arătate ca modalitate de calcul a daunelor - interese (rate de leasing + valoare reziduală).

De asemenea, față de aceste împrejurări, s-a învederat și faptul că, în mod greșit, a reținut instanța de fond că prejudiciul suferit de creditoare "nu ar rămâne nereparat în cazul înlăturării daunelor - interese menționate, creditorului rămânându-i dreptul la restituirea bunului dat în leasing și asupra sumelor datorate până la data restituirii bunurilor";.

Astfel, intimata consideră că nu se poate retine că executarea obligațiilor contractuale (restituirea bunurilor ce au făcut obiectul contractului de leasing reziliat și, respectiv plata ratelor de leasing datorate până la data rezilierii, adică pentru perioada în care utilizatorul a folosit bunurile) s-ar constitui în reparare a prejudiciului cauzat.

Restituirea bunurilor reprezintă consecința desființării contractului de leasing (din culpa necontestată a utilizatorului), iar plata ratelor de leasing datorate până la data rezilierii reprezintă executarea obligațiilor asumate contractual; în ceea ce privește prejudiciul cauzat intimatei, aceasta a arătat că reprezintă paguba ce i-a fost produsă ca urmare a desființării contractului din culpa utilizatorului și trebuie reparat, distinct, neputându-se considera că dreptul de a primi executarea obligațiilor contractuale reprezintă și repararea prejudiciului.

Intimata a solicitat să constate că nu există niciun motiv și nicio dovadă în sensul caracterului pretins abuziv al clauzelor contractului de leasing, contestatorii neaducând nicio dovadă a celor susținute, iar hotărârea instanței de fond nu conține considerente temeinice în sensul celor hotărâte.

Constatarea nulității absolute parțiale a unui contract este cea mai gravă sancțiune, iar aplicarea ei trebuie cântărită serios și, în caz de admitere, argumentată temeinic, în speță, judecătorul fondului reținând, fără a argumenta, faptul că "în baza art.5 din Codul civil instanța va constata nulitatea absolută a art.2.1 lit. b din condițiile generale ale contractului de leasing financiar".

Art.5 C.civ. stabilește faptul că "Nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare, de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri";.

Ori, în speță, s-a arătat, că nu există și, instanța de fond nu a indicat, care anume acte normative care ocrotesc ordinea publică și bunele moravuri au fost încălcate prin contractul de leasing, astfel încât, să fie necesară constatarea nulității sale absolute.

Pe baza acestui raționament, ar însemna că toate contractele care conțin clauze care stabilesc obligarea la plata de daune - interese pentru acoperirea prejudiciului sau chiar le determină în cuprinsul unei clauze penale ar fi aprioric lovite de nulitate absolută, în lipsă de argumente și dovezi, ceea ce nu poate fi acceptat.

Intimata solicită admiterea recursului, urmând a se constata că, în mod greșit și nefondat, s-a dispus constatarea nulității absolute parțiale a contractului de leasing, nefiind arătate de către contestatori și nici indicate de judecătorul fondului acele norme legale care să fie imperative, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și care să fi fost încălcate prin contractul de leasing (convenit de ambele părți, de altfel).

Cu privire la contestația la executare propriu-zisă, intimata a solicitat să se constatate că executarea silită demarată împotriva contestatorilor este legală și temeinică, fiind pornită în temeiul titlului executoriu, și anume contractul de leasing financiar, negociat, agreat și semnat de părți, în vederea recuperării creanței datorate de aceștia calculate conform convenției părților.

A solicitat instanței de recurs să constate că debitorii datorează intimatei acele sume stabilite, de comun acord, prin contractul încheiat, adică atât sumele scadente la data rezilierii contractului (rate de leasing pentru perioada în care utilizatorul a folosit bunurile finanțate), dar și daune - interese pentru prejudicial cauzat prin rezilierea înainte de termen și din culpa exclusivă a utilizatorului.

A mai arătat intimata că instanța de fond a reținut, în sarcina contestatorilor, numai obligația de plată a soldului datorat la data rezilierii și a înlăturat daunele - interese, solicitând astfel să se constate că debitorii datorează toate sumele convenite contractual și la plata cărora au fost de acord să fie obligați, în caz de reziliere din culpa lor.

De asemenea, s-a mai solicitat să se aibă în vedere și apărările formulate în cuprinsul "obiecțiunilor la raportul de expertiză"; calificate drept apărări de fond și care, În esență, privesc următoarele: daunele - interese datorate de utilizator au fost convenite de părți contractual, fiind evaluate aprioric prin clauza penală inserată în contractul de leasing, la nivelul ratelor de leasing rămase de achitat + valoarea reziduală.

La momentul operării pactului comisoriu de gradul IV prevăzut în contract, odată așadar cu rezilierea contractului, devin scadente daunele - interese, așadar, obligația utilizatorului de a achita daunele - interese este exigibilă încă de la data notificării de reziliere.

Faptul că daunele - interese sunt evaluate, stabilite ca fiind compuse din rate de leasing și valoare reziduală, primele conținând, la rândul lor, capital + dobânda + T.V.A., nu înseamnă că se aplica și se solicită T.V.A. la valoarea daunele - interese; aceasta este numai descrierea modalității de calcul a daunelor - interese și, nicidecum, într-o percepere de accesorii și taxe la un debit principal.

Cu privire la valorificarea unora dintre bunurile care au făcut obiectul contractului de leasing, intimata a arătat că obligațiile de restituire a bunurilor și de plată a tuturor sumelor datorate conform contractului sunt stabilite și asumate cumulativ, iar nu alternativ.

Nu există vreo clauză contractuală și, de altfel, nicio prevedere legală care să condiționeze un anumit cuantum al creanței de restituirea și/sau valorificarea bunurilor de către finanțator.

S-a mai arătat că societățile de leasing financiar nu sunt furnizori de bunuri, ci sunt societăți care vând servicii financiare; pentru a finanța achiziția unui bun, compania de leasing se refinanțează, la rândul sau, angajându-se în contracte de credit generatoare de dobânzi și costuri colaterale.

Finanțatorul cumpăra, plătește integral bunul furnizorului, în termenii și condițiile negociate și expres solicitate de Utilizator, nu vinde bunuri, ci finanțare, leasingul financiar fiind o activitate de creditare, motiv pentru care, în caz de neexecutare a obligațiilor de plată de către utilizatori, daunele sunt foarte mari.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. .../281/2011./

În raport de motivele de recurs formulate de recurenta - intimată S.C. ALR IFN S.A., în baza disp. art.308 alin. 2 C.pr.civ., intimata - terț poprit S.C. E S.A., prin reprezentantul său legal - Director General RF, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive (f.33), iar ulterior, la data de 07.05.2013 acesta a depus la dosar o notă de ședință prin care a arătat că renunță la întâmpinarea formulată (f. 102).

La rândul său, și intimata - contestatoare S.C. TI S.R.L. a formulat, în baza aceluiași text de lege, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (f.105), iar R S.P.R.L., în calitate de administrator judiciar în dosarul de insolvență nr.2580/105/2012 aflat pe rolul Tribunalului Prahova privind pe debitoarea - contestatoare S.C. TI S.R.L., a depus "Concluzii scrise";prin care a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat (f.48).

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp. art. 3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

În ceea ce privește excepția inadmisibilității promovării cererii vizând constatarea nulității absolute parțiale a contractului de leasing în cadrul unei contestații la executare, art.399 alin. 3 C.pr.civ. - text de lege pe care contestatorii S.C. TI S.R.L., MC și MI și-au întemeiat prezentul demers judiciar prevede că "în cazul în care executarea silită se face în temeiul și unui titlu executoriu care nu este emis și de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac";.

Așadar, textul de lege menționat dă posibilitatea celui împotriva căruia s-a pornit executarea silită să formuleze critici cu privire la valabilitatea actului care reprezintă titlu executoriu.

Pe calea contestației la executare, se pot invoca aspecte ce țin de îndeplinirea condițiilor de fond ale titlului executoriu, cu atât mai mult cu cât, nulitatea absolută poate fi invocată și prin intermediul excepției, ca o apărare din partea debitorului.

Prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele comercianților cu consumatorii, lege care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 05.04.1993, s-a stabilit, în mod expres, competenta instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor din aceste contracte.

În atare împrejurări este evident că instanța poate constata nulitatea absolută parțială a unei convenții, indiferent de natura litigiului cu care a fost investită, inclusiv pe calea unei contestații la executare.

Pentru aceste considerente, tribunalul urmează a constata că, în mod corect, instanța de fond a respins, prin încheierea de ședință din data de 09.02.2012 (f. 175 - dos. fond), excepția inadmisibilității promovării cererii vizând constatarea nulității absolute parțiale a contractului de leasing în cadrul unei contestații la executare, motiv pentru care recursul declarat împotriva acestei încheieri va fi respins ca nefondat.

Pe fondul cauzei, se retine, din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar că prin contractul de leasing financiar nr.F/2010/5144/23.06.2010 încheiat între recurenta S.C. ALR IFN S.A., în calitate de finanțator, intimata - contestatoare S.C. TI S.R.L., în calitate de utilizator și intimații - contestatori MC și MI, în calitate de garanți, s-a convenit, potrivit art.1.2 că finanțatorul se obligă să finanțeze, în sistem leasing, bunurile descrise în Anexa A - 1, A - 2, etc., corespunzător numărului de solicitări de finanțare aprobate utilizatorului, iar în schimbul plătii ratelor și a îndeplinirii tuturor obligațiilor de către acesta din urmă, finanțatorul se obligă să transmită utilizatorului drepturile de folosință asupra echipamentului, urmând ca la sfârșitul duratei de leasing utilizatorul să poată dobândi proprietatea asupra echipamentului, în baza legii și a prezentului contract.

Conform art. 21.2 din sus - menționatul contract, în toate cazurile de reziliere intervenită sau în cazul în care, la expirarea duratei, utilizatorul nu își îndeplinește obligațiile contractuale, acesta din urmă va fi obligat la următoarele: să plătească toate sumele scadente până la data operării rezilierii; să plătească cu titlu de daune - interese, pentru fiecare Anexă în parte, toate ratele de leasing care ar fi fost scadente dacă contractul nu ar fi fost reziliat, inclusiv valoarea reziduală; să restituie imediat echipamentul la locația indicată de finanțator; să achite orice sume plătite de finanțator pentru îndeplinirea tuturor formalităților de indigienizare a echipamentului; să achite orice sume plătite de finanțator în baza contractului care nu se mai pot recupera de acesta, rezilierea producând efecte numai viitor; să plătească costuri suplimentare suportate de finanțator în legătură cu rezilierea contractului și repoziționarea echipamentului; să plătească orice costuri suplimentare, cu titlu de exemplu, dar fără a se limita la gradul de uzură al echipamentului, alte cheltuieli legate de asigurarea echipamentului, etc.

Prin cererea formulată de creditoarea S.C. ALR IFN S.A. și înregistrată la B.E.J. TTG sub nr. .../15.04.2011, s-a solicitat punerea în executare silită a contractului de leasing financiar nr. F/2010/5144/23.06.2010 Anexa A1, contract care constituie titlu executoriu, conform art.8 din O.G. nr.51/1997 și art. 52 din Legea nr.93/2009, potrivit căruia debitoarea S.C. TI S.R.L. și garanții co-debitori MC și MI au fost obligați la plata sumelor de 120.628,37 lei reprezentând obligația de plată restantă la data de 08.03.2011 și 604.099,48 Euro (inclusiv T.V.A.) cu titlu de daune - interese.

Creditoarea a solicitat să se procedeze la executarea silită prin înființarea popririi asupra conturilor bancare ale utilizatorului și garanților co-debitori la toate băncile autorizate BNR, prin poprirea sumelor de bani datorate utilizatorului și garanților co-debitori de o a treia persoană și prin urmărirea, indisponibilizarea și executarea titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporabile (părți sociale) ale utilizatorului și garanților co-debitori.

Pin încheierea de ședință din data de 20.04.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești, a fost admisă cererea formulată de B.E.J. TTG, fiind încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. F/2010/5144 din 23.06.2011 Anexa A1 privind pe debitoarea S.C. TI S.R.L. și garanții co-debitori MC și MI.

Prin notificarea înregistrată sub nr. 257/09.03.2011 emisă de creditoarea S.C. ALR IFN S.A. s-a adus la cunoștința contestatorilor S.C. TI S.R.L., MC și MI că figurează în evidentele contabile ale finanțatorului cu un debit în valoare de 120.628,37 lei reprezentând obligații de plată aferente contractului de leasing financiar nr. F/ 2010/5144/23.06.2011 Anexa A1, fiind somați să achite atât această sumă, cât și suma de 482.606 Euro + T.V.A. reprezentând daune - interese, conform art. 21.1 din contract de leasing - condiții generale (ratele de leasing de la nr.10 la nr.36 rămase de achitat), precum și 4.571 Euro + T.V.A., cu titlu de daune - interese, potrivit art.21.1 din contract (valoarea reziduală0.

La data de 24.05.2011, B.E.J. TTG a emis, în dosarul de executare silită nr. 460/2011, somația nr.460 prin care se punea în vedere contestatorilor S.C. TI S.R.L., MC și MI ca, în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de leasing financiar nr. F/ 2010/5144/23.06.2011 Anexa A1 și procesul - verbal de cheltuieli de executare din data de 20.05.2011, în 1 zi să îndeplinească obligațiile prevăzute în titlul executoriu în sensul de a preda creditoarei S.C. ALR IFN S.A., bunurile mobile expres menționate, precum și să achite suma de 6.448,00 lei cheltuieli de executare.

Prin adresa din data de 28.09.2011, B.E.J. TTG a comunicat debitoarei - contestatoare S.C. TI S.R.L. că, în temeiul art. 4541 C.pr.civ. și în vederea soluționării cererii de executare silită formulată de creditoarea S.C. ALR IFN S.A., s-a luat măsura înființării popririi până la concurenta sumei de 2.710.422,89 lei reprezentând debit și cheltuieli de executare, asupra conturilor societății, fiind indicați, în mod expres, și terții popriți.

Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, prin prisma probelor administrate în cauză, dar și a normelor juridice incidente în soluționarea cauzei, este evident că dispoziția contractuală a cărei anulare se solicită are natura unei clauze penale care poate fi definită ca fiind acea convenție accesorie prin care părțile determină, anticipat, echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutări, executării cu întârziere sau necorespunzător a obligațiilor de către debitorul său.

În ceea ce privește caracterele juridice ale clauzei penale, în literatura de specialitate s-a arătat că aceasta este o convenție, astfel încât, urmează a îndeplini condițiile de validitate ale oricărei convenții; are caracter accesoriu, astfel că validitatea obligației principale constituie o condiție esențială pentru existenta clauzei penale; scopul clauzei penale este determinarea, prin convenția părților, a întinderii prejudiciului în caz de neexecutare, executare cu întârziere sau necorespunzătoare.

În caz de executare parțială, cuantumul clauzei penale poate fi micșorat de instanță, proporțional, cu ceea ce s-a executat (art. 1070 C.civ.).

În speță, chiar dacă contractul de leasing financiar nr. F/2010/5144/ 23.06.2011 poartă ștampila și semnăturile utilizatorului, respectiv ale garanților co-debitori MC și MI, aceste împrejurări nu sunt de natură a conduce la ideea exprimării consimțământului acestora, societatea fiind nevoită să adere la condițiile impuse de societatea de leasing, împrejurări care atrag nulitatea clauzei penale.

Astfel, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, dispoziția contractuală cuprinsă în art. 21.2 din contractul de leasing financiar nr. F/2010/ 5144/23.06.2011 încalcă prevederile art. 5 C.civ. - text de lege în vigoare la data perfectării contractului, câtă vreme, prin clauza penală s-a nesocotit echilibrul contractual impus de dispozițiile de ordine publică.

Chiar dacă contractul de leasing financiar nr. F/2010/5144/23.06.2011 a fost executat, parțial, de utilizator, acest fapt nu echivalează cu acceptarea, în integralitate, a conținutului acestuia, având în vedere că implică clauze abuzive care, potrivit art.4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, pot fi definite ca fiind acele clauze care nu au fost negociate și care creează între părți un dezechilibru semnificativ al prestațiilor, contrar cerințelor bunei - credințe, astfel de clauze fiind, potrivit art.6, fără efect pentru consumator.

Nu în ultimul rând, trebuie menționat și faptul că bunurile care au făcut obiectul contractului de leasing financiar nr. F/2010/5144/23.06.2011 au revenit, pe baza proceselor - verbale încheiate de B.E.J. TTG, în patrimoniul finanțatorului la data de 30.05.2011, 03.06.2011, 01.07.2011 și 01.08.2011, astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică contabilă DIV (f.282 - dos. fond), iar în urma valorificării acestora societatea de leasing a încasat suma de 1.604.236,64 lei.

Pentru a conchide, este evident că pretenția recurentei S.C. ALR IFN S.A. de a i se plăti suma de 2.670.071,70 lei cu titlu de daune - interese este abuzivă, context în care, în mod corect, instanța de fond a constatat nulitatea absolută a art. 21.2 lit. b) din Condițiile generale ale contractului de leasing financiar nr. F/2010/5144/23.06.2011, această clauză neputând produce efecte contrare ordinii publice și bunelor moravuri.

În ceea ce privește capătul de cerere privind lămurirea întinderii titlului executoriu, raportul de expertiză tehnică contabilă DIV a relevat că debitul datorat de contestatori este în valoare de 110.759,70 lei reprezentând rate de leasing neachitate, creanța creditoarei S.C. ALR IFN S.A. fiind certă, lichidă și exigibilă numai referitor la sumele care rezultă din facturile emise de aceasta și acceptate de debitoare, constând în rate de leasing, majorări, penalități, etc., facturate până la data rezilierii contractului, respectiv 08.03.2011.

Fiind anulate în parte actele de executare, reținându-se că suma datorată de contestatori este de 110.759,70 lei, conform raportului de expertiză, în mod corect a fost anulat, pe cale de consecință, și procesul - verbal de cheltuieli de executare care, astfel, va fi calculat, proporțional, cu reducerea creanței pretinse de finanțator.

Susținerea recurentei S.C. ALR IFN S.A. în sensul că, restituirea bunurilor ar da naștere unor probleme suplimentare determinate de faptul că, de cele mai multe ori, bunurile sunt în stare avansată de uzură, incomplete sau avariate, fapt care face dificilă, dacă nu chiar imposibilă revalorificarea acestora nu poate fi reținută, câtă vreme, conform raportului de expertiză tehnică contabilă DIV, bunurile care au făcut obiectul contractului de leasing financiar nr. F/2010/5144/23.06.2011 au și fost valorificate, iar prețul obținut de societatea finanțatoare în cuantum de 1.604.236,64 lei este semnificativ, din punct de vedere valoric, ceea ce conduce la concluzia că bunurile în litigiu au fost restituite în stare de funcționare.

Pentru considerentele arătate, tribunalul constatând că, în speță, nu sunt incidente cazuri de casare sau modificare prev. de art. 304 C.pr.civ. de natură să afecteze legalitatea sentinței instanței de fond, urmează ca în baza disp. art.312 alin.1 C.pr.civ., să respingă recursul ca nefondat.

În temeiul disp. art. 274 alin. 1 C.pr.civ., va fi obligată recurenta la plata către intimata S.C. TI S.R.L. a sumei de 3.720 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat,conform chitanței nr.1630/08.01.2013 și a facturii nr. 1134 din aceeași dată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul, ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească intimatei S.C. TI S.R.L. suma de 3.720 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată in ședință publică, azi 7 mai 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestatie la executare; posibilitatea de a solicita anularea unor clauze considerate abuzive din contractul de leasing