CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. Soluţie de admitere. Contestaţie la executare
Comentarii |
|
JUDECĂTOR - MADALINA PETROSINA GRAURE
DREPT CIVIL
SENTINŢA CIVILĂ NR. 1345/11.12.2012 Dosar nr. 2228/310/2012
Domeniu asociat: CONTESTAŢIE LA executare Titlul: contestaţie la executare
Soluţie de admitere.
Prin cererea înregistrată sub nr.2228/310/2012, la data de 29.10.2012 contestatoarea SC C în contradictoriu cu intimata Comisia C Bucureşti a formulat contestaţie la executare împotriva somaţiei din data de 12.10.2012, a procesului-verbal de cheltuieli din data de 01.10.2012 şi a tuturor actelor întocmite în baza sentinţei civilă nr. 6739 pronunţată în dosarul nr.7886/301/2007 al Judecătoriei S, de către B.EJ. R.E. în dosarul de executare nr. 31/2012.
S-a solicitat să se dispună admiterea contestaţiei, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a sentinţei civilă nr.6739 din dosarul nr.7886/301/2007 al Judecătoriei S şi ca urmare a acestui fapt să se dispună anularea actelor de executare întocmite în dosarul 31/2012 al BEJ RE, ca fiind întocmite în baza unui titlu executoriu prescris.
În susţinerea excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, contestatoarea a arătat că la data de 24.10.2012 a primit la sediul societăţii, somaţia din data de 12.10.2012, procesul-verbal de cheltuieli din data de 01.10.2012, acte întocmite de către B.EJ. RE în dosarul nr. 31/2012. Actele sus-menţionate au fost întocmite în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 6739 în dosarul nr. 7886/301/2007 al Judecătoriei S.
Astfel, potrivit art. 405 cod procedură civilă, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, care începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită, ori în cazul de faţă hotărârea era executorie de la data soluţionării cererii în anulare, potrivit art. 9 din O.G. nr. 5/2001.
Cererea în anulare introdusă împotriva sentinţei civilă nr. 6739 în dosarul nr. 7886/301/2007 al Judecătoriei S, a fost soluţionată irevocabil la data de 04.12.2007 de către Judecătoria S în dosarul nr. 11965/301/2007.
Prin urmare hotărârea era executorie de la data de 4 decembrie 2007. Dacă sunt luate în calcul şi cele 20 de zile de graţie pe care le avea societatea contestatoare ca să achite suma, termenul pentru executarea acesteia a expirat la data de 24 decembrie 2010.
Ca urmare a celor de mai sus, este evident că sentinţa civilă nr. 6739 în
"9
dosarul nr. 7886/301/2007 al Judecătoriei S nu mai poate fi pusă în executare, termenul de 3 ani conferit de art. 405 cod procedură civilă fiind expirat.
Actele de executare întocmite în baza acestui titlu executoriu, respectiv somaţia din data de 12.10.2012 şi procesul-verbal de cheltuieli din data de 01.10.2012, întocmite în dosarul nr. 31/2012 al BEJ RE, sunt evident nule.
În drept cererea se întemeiază pe dispoziţiile art. 399, 400, 405 Cpc, art. 9 din O.G. 5/2001.
In dovedirea contestaţiei s-au depus la dosar: dovada comunicării actelor de executare, somaţia din 12.10.2012, procesul verbal privind plata cheltuielilor de executare din 01.10.2012, sentinţa civilă nr.6739/06.08.2007 şi o împuternicire (f.7-134).
La data de 07.11.2012 contestatoarea a depus la dosar o precizare la contestaţia la executare , prin care a solicitat instanţei suspendarea executării silite a titlului executoriu până la soluţionarea prezentei contestaţii.
La data de 14. 11. 2012 intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S sub nr.J/16206/15.06.2007, intimata C.S. - în calitate de creditoare, a chemat în judecată pe debitoarea SC C, solicitând instanţei de judecată să emită ordonanţa care să conţină Somaţia de Plată către debitoare pentru suma de 14.001,50 lei, reprezentând tariful şi majorările de întârziere percepute de CNVM pentru menţinerea valorilor mobiliare ale debitoarei în anii financiari 2003, 2004, 2005,2006 şi 2007.
Prin sentinţa civilă nr.6739/16.08.2007 pronunţată în dosarul nr.7886/301/2007, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea la 4.12.2007 de Judecătoria S a acţiunii în anulare formulate de către debitoarea SC Condor SA, debitoarea a fost somată să plătească creditoarei suma de 9000 lei, reprezentând tarife aferente perioadei 2003-2007, în termen de 20 de zile de la comunicarea sentinţei.
Intimata a mai arătat că în conformitate cu prevederile art.374-376 Cod proc. civilă şi OG nr.5/2001, a solicitat prin cererea înregistrată cu nr. 4454/04.03.2010 investirea cu formulă executorie a sentinţei nr.6739/16.08.2007, iar la data de 14.04.2012, Judecătoria S a investit cu titlu executoriu sentinţa.
S-a mai arătat că prin adresa m.661II15.04.2012, intimata a notificat debitoarea să aducă la îndeplinire de bună voie obligaţia stabilită prin sentinţă şi ca urmare a refuzului de executare de bună voie a creanţei, a formulat cerere de executare silită, BEJ RE comunicând debitoarei somaţia nr.31/12.10.2012, prin care i s-a solicitat să achite suma totală de 10.453 lei, din care 9000 lei reprezintă pretenţiile din sentinţă şi 1453,60 lei cheltuieli de executare.
Referitor la invocarea prescripţiei, intimata a susţinut că aceasta este o autoritate administrativă autonomă, de specialitate, independentă, auto finanţată, cu personalitate juridică care reglementează şi supraveghează piaţa de capital, pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate, că potrivit art. 13 din statutul CN aprobat prin OUG nr.25/2002 se finanţează integral din venituri proprii, astfel că creanţa intimatei cu privire la care s-a solicitat emiterea ordonanţei de plată are caracterul unei creanţe bugetare.
Ori, potrivit art. 128 alin.l din OG nr.92/2003 republicată, privind Codul de procedură fiscală, termenul de prescripţie special pentru astfel de creanţe este de 5 ani şi curge de la data de 01 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.
Prin urmare, în opinia intimatei termenul de 5 ani se împlineşte la data de 04.12.2012.
Pe de altă parte, intimata a susţinut că potrivit art.372 şi 376 din codul de procedură civilă executarea silită se poate face în temeiul unui titlu executoriu, reprezentat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi investită cu formulă executorie, iar potrivit art. 405 alin.l din Codul de procedură civilă, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, care începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită.
Intimata a interpretat aceste dispoziţii, în sensul că prescripţia dreptului de a solicita executarea silită începe să curgă din momentul în care titlul ce urmează sa fie valorificat devine executoriu ( este legalizat şi învestit cu formulă executorie).
Astfel, fară a depăşi termenul general de prescripţie extinctivă de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive şi irevocabile : 04.12.2007, sentinţa civilă nr.6739/16.08.2007 a fost legalizată şi învestită cu formulă executorie de către Judecătoria S la data de 15.04.2010 - dată la care a devenit titlu executoriu şi s-a născut şi dreptul de a cere executarea silită cu respectarea termenului de 3 ani.
Deci în opinia intimatei, dreptul de a cere executarea silită trebuie exercitat în termen de 3 ani de la 15.04.2010, până la 15.04.2013, prin urmare toate actele de executare silită (somaţia din 12.10.2012 şi actele de executare următoare ), au fost exercitate înăuntrul termenului general de prescripţie.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 115 - 118, art. 137, art. 399 şi următoarele C. pr. Civ. şi celelalte dispoziţii legale menţionate în text.
În dovedirea susţinerilor din întâmpinare, intimata a ataşat notificarea adresată contestatoarei la 15.04.2010 cu confirmare de primire (file 33-35).
La termenul de judecată din 11.12.2012 reprezentantul contestatoarei a arătat că renunţă la soluţionarea cererii privind suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei şi că nu mai insistă în comunicarea altor înscrisuri din dosarul de executare, apreciind că înscrisurile depuse deja la dosar sunt edificatoare pentru soluţionarea cauzei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.6739 (f. 10-12) pronunţată de Judecătoria S la data de 16.08.2007 în dosarul nr.7886/301/2007, s-a admis în parte cererea formulată de către creditoarea CN în contradictoriu cu debitoarea SC C şi s-a dispus somarea debitoarei la plata către creditoare a sumei de 9000 lei, reprezentând tarif datorat în termen de 20 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Sentinţa mai sus-menţionată a rămas irevocabilă prin respingerea cererii în anulare la data de 04.12.2007 de către Judecătoria S în dosarul nr. 19965/301/2007, fapt confirmat atât de către contestatoare prin contestaţie, cât şi de către intimată în cuprinsul întâmpinării.
Prin urmare, sentinţa mai sus-menţionată care reprezintă titlul executoriu al creditoarei-intimate şi în baza căruia s-a pornit executarea contestată prin prezenta, a devenit executorie de la data rămânerii irevocabile, respectiv de la data de 24.12.2007, când s-a pronunţat sentinţa de respingere a cererii în anulare.
În temeiul art.8 alin.5 din OG 5/2001 "Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă ".
În temeiul art.371 alin.l din Codul de procedură civilă obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau alt titlu se aduce la îndeplinire de bună voie, iar potrivit alin.2 în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită. Executarea silită este guvernată de principiul disponibilităţii, astfel că urmărirea nu poate începe, decât de la cererea creditorului.
În conformitate cu prevederile art.405 alin. 1 din Codul de procedură civilă termenul de prescripţie privind dreptul de a cere executarea silită este de 3 ani şi începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită potrivit art.405 alin.2 Cod proc. civilă.
Prin urmare, termenul de prescripţie a executării silite a sentinţei civile nr.6739 din 16.08.2007 a început să curgă de la data naşterii dreptului de a cere executarea silită a acesteia, respectiv de la data de 24.12.2007, când a expirat termenul de graţie stabilit prin sentinţă, după rămânerea irevocabilă a acesteia, prin respingerea cererii în anulare şi nu de la momentul învestirii cu formulă executorie a acesteia, cum în mod greşit a susţinut intimata.
Se constată că până la data formulării cererii de executare silită, respectiv după somarea contestatoarei prin adresa nr.6667 din 15.04.2012 şi înainte de emiterea de către executorul judecătoresc a somaţiei nr.31/12.10.2012, intimata-creditoare nu a întocmit nici un act de întrerupere a cursului prescripţiei.
Potrivit art. 4052 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cursul prescripţiei se poate întrerupe cu consecinţa începerii unui nou termen de prescripţie, numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute la literele a-f din acest articol, în care nu se încadrează cererea de învestire cu formulă executorie a sentinţei formulată la 04.03.2010, nici încheierea de învestire cu formulă executorie din 14.04.2010 şi nici notificarea adresată debitoarei la data de 15.04.2010.
Potrivit art.405 alin.l lit.a cursul prescripţiei se întrerupe numai pe data depunerii cererii de executare însoţită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent, ori depunerea cererii de învestire nu poate fi asimilată cererii de executare.
Pe de altă parte, se reţine că suma solicitată de către creditoare pe calea somaţiei de plată cu privire la care a obţinut ca titlu o sentinţă civilă, priveşte tarifele datorate de către contestatoare intimatei pentru perioada 2003-2007 pentru serviciile de menţinere a valorilor mobiliare datorate potrivit OUG 25/2002 şi a Regulamentelor CNVM 5/2002, 2/2005 şi 7/2006.
În conformitate cu prevederile art.l din OUG 25/2002 " Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, denumită în continuare C.N.V.M., este o autoritate administrativă autonomă, de specialitate, independentă, autofinanţată, cu personalitate juridică".
De asemenea potrivt art. 13 alin.l din OUG 25/2002 , "C.N.V.M. se finanţează integral din venituri extrabugetare" printre care se află şi sumele datorate cu titlu de tarif anual de societăţile admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, cum sunt cele datorate de contestatoare şi stabilite prin sentinţa comercială pusă în executare în dosarul nr.31/2012 al BEJ RE, contestat prin prezenta.
Prin urmare, creanţa pusă în executare nu are caracterul de creanţă bugetară astfel că nu sunt incidente dispoziţiile privind aplicarea termenului de prescripţie prevăzut de art. 128 alin.l din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Reţinând fată de cele arătate că la data formulării cererii de executare silită dreptul intimatei-creditoare de a cere executarea silită a sentinţei civile nr.6739/2007 a Judecătoriei S a fost prescris, instanţa va admite contestaţia şi în temeiul art. 399 şi urm. rap. la art.405 Cod proc.civilă, va constata prescrierea dreptului intimatei de a cere executarea silită şi pe cale de consecinţă, va anula toate formele de executare emise în dosarul de executare nr.31/2012 al BEJ RE.
Văzând că potrivit art.23 alin.l lit.e Cod proc. civilă, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie contestatorului în cazul admiterii contestaţiei la executare, iar acesta nu a mai justificat alte cheltuieli, instanţa va respinge cererea acestuia de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
← CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. Anularea actelor de executare in... | GRĂNIŢUIRE. Soluţie de admitere. Grăniţuire → |
---|