Contestaţie la executare. Suspendarea executării silite. Cale de atac. Admisibilitate
Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 282, art. 401
Este inadmisibil apelul îndreptat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare a executării, întrucât împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o dată cu fondul.
C.A. Iaşi, decizia nr. 66 din 10 martie 1997
Notă: Prevederile Codului de procedură civilă avute în vedere au fost modificate prin O.U.G. nr. 138/2000 (M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000),
O.U.G. nr. 59/2001 (M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001), O.U.G. nr. 58/2003 (M. Of. nr. 460 din 28 iunie 2003), Legea nr. 195/2004 (M. Of. nr. 470 din 26 mai 2004) şi O.U.G. nr. 65/ 2004 (M. Of. nr. 840 din 14 septembrie 2004).
Prin încheierea de şedinţă, Tribunalul Iaşi a dispus, în temeiul art. 401 C. proc. civ., suspendarea executării silite a sentinţei civile, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare formulată de către debitor.
Creditorul a declarat apel contra acestei încheieri, cerere respinsă ca inadmisibilă de către Curtea de Apel, care a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 401 C. proc. civ., judecata va putea să suspende sau să lase executarea cu sau fără cauţiune, în cazuri urgente, suspendarea executării putându-se acorda şi înainte de orice înfăţişare, iar potrivit art. 282 alin. (2) C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o dată cu fondul.
Comentariu: Considerăm discutabilă soluţia instanţei, întrucât încheierea prin care instanţa s-a pronunţat pe cererea de suspendare a executării are caracter independent, nu are legătură cu fondul şi nu prejudecă fondul, astfel că nu poate fi considerată o încheiere premergătoare, fiind chiar indicată exercitarea căii de atac împotriva încheierii, întrucât exercitată o dată cu fondul ar putea să fie inutilă, dacă între timp executarea s-ar realiza.
← Contestaţie. Poprire asigurătorie | Contestaţie la executare. Obiect → |
---|