Contestaţie la executare. Terţ. Justificarea dreptului pretins a fi vătămat prin executare
| Comentarii |
|
Dreptul de proprietate asupra bunului supus executării silite trebuie să existe în patrimoniul terţului ce se pretinde vătămat prin executare, nefiind suficient ca acesta să invoce în favoarea sa doar prezumţia dobândirii în proprietate a bunului.
Secţia civilă, Decizia nr. 104 din 16 februarie 2011
Pe calea contestației la executare înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr. 10540/325/2010 contestatorii SC „A.D.M” SRL, K.S. și K.M.C. și SC „S.H.” SRL au solicitat în contradictoriu cu Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara cu titlu de chestiune prealabilă suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. 199/ex/2010 până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii ce va fi dată în această cauză; pe fond, au solicitat anularea tuturor formelor de executare întocmite în sus-menționatul dosar (proces-verbal, convenție în vederea executării silite din 26.03.2010, proces verbal din 12.04.2010, somație).
în motivare au învederat că executarea silită a fost declanșată în baza sentinței civile nr. 4538/2008 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia civilă nr. 137/A/2009 a Tribunalului Timiș și irevocabilă prin decizia civilă nr. 968/R/2008 a Curții de Apel Timișoara, având ca părți pe Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local Timișoara, în calitate de reclamanți pe de o parte și SC L. SRL în calitate de pârâtă pe de altă parte, obiectul pricinii fiind obligarea pârâtei la demolarea unor construcții edificate pe terenul situat în CF Timișoara.
Proprietari asupra terenului sunt contestatorii și nici un moment asupra terenului în discuție SC L. SRL nu a deținut ori exercitat vreun drept de proprietate, grăitoare în acest sens fiind CF in extenso.
Prin încheierea din 03.06.2010 instanța a admis cererea de suspendare a executării.
Prin sentința civilă nr. 11370/24.06.2010 contestația a fost admisă, instanța dispunând anularea formelor de executare silită pornită în dosarul execuțional 199/ex/2010 al B.E.J.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin sentința civilă nr. 4583/08.04.2008 pronunțată în dosar nr. 19146/325/2007 a fost respinsa acțiunea formulată de reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local Timișoara împotriva pârâtei SC L. SRL având ca obiect obligarea acesteia la desființarea construcției executate fără autorizație.
Prin decizia civilă nr. 137/A/2009 instanța a admis apelul declarat de reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local Timișoara și a obligat pârâta la desființarea construcției ilegale, iar în caz contrar a autorizat reclamanții să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei.
Prin decizia nr. 968/R/2009 s-a constatat nul recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei menționate mai sus.
Prin cererea înregistrată la data de 26.03.2010 sub nr. 199 la BEJ, creditoarea a solicitat în contradictoriu cu debitoarea SC L. SRL punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de hotărârile menționate mai sus.
Potrivit extrasului CF Timișoara imobilul constând în teren în suprafață de 542 mp. este proprietatea contestatorilor. Hotărârea ce constituie titlu executoriu și prin care s-a dispus “desființarea construcției ilegal executate din Timișoara” este pronunțată doar în contradictoriu cu numita SC L. SRL.
Contestatorii invocă în apărare dreptul lor de proprietate asupra construcției ce urmează a fi desființată, drept dobândit în temeiul dispozițiilor art. 492 cod civil potrivit cărora „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui”.
Analizând decizia ce constituie titlu executoriu, instanța a constatat că nu s-a stabilit în cuprinsul acesteia cine este proprietarul chioșcului întrucât pârâta în cauză a avut o atitudine oscilantă în ceea ce privește dreptul de proprietate.
Astfel, prin întâmpinare a arătat că nu este proprietarul chioșcului pentru ca apoi să invoce faptul că desființarea construcției ar însemna o gravă atingere a dreptului său de proprietate.
Așadar, nu a fost dezbătută problema dreptului de proprietate în condițiile în care construcția nu era intabulată, iar proprietarii terenului sunt contestatorii din prezenta cauză.
Având în vedere prezumția stabilită de dispozițiile citate mai sus instanța a apreciat că intimații creditori nu dețin împotriva contestatorilor un titlu executoriu care să-i îndreptățească la demararea procedurii executării silite.
Mai mult, imobilul supus executării silite reprezintă un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar desființarea lui în condițiile arătate ar reprezenta o atingere a dreptului de proprietate al contestatorilor asupra acestuia.
împotriva sentinței au declarat recurs (calificat de instanță ca fiind apel) creditorii.
Prin decizia civilă nr. 617/A/17.06.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 10540/325/2010 apelul a fost admis, iar sentința a fost schimbată în sensul respingerii contestației la executare.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că intimații-contestatori au invocat dispozițiile art. 492 Cod civil, conform cărora „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contră”. Or, în speță, ansamblul probator conduce la concluzia edificării chioșcului a cărui demolare se solicită de către SC „L.” SRL, împiedicând astfel aplicarea dispozițiilor invocate de contestatori.
în acest sens, tribunalul a constatat că înșiși contestatorii din prezenta cauză, proprietari ai terenului pe care a fost edificat chioșcul, au arătat că în favoarea lor operează prezumția instituită de art. 492 C.civ., fără însă a susține in mod explicit și direct că domniile lor au fost cei care au edificat construcția în litigiu; această poziție se coroborează și cu cea exprimată de SC „L” SRL prin întâmpinarea depusă in dosarul 8074/30/2008 al Tribunalului Timiș, in care SC „L.” SRL a arătat că desființarea chioșcului ar însemna o gravă atingere a dreptului său de proprietate, precum și cu mențiunile procesului-verbal de contravenție ale cărui dispoziții nu au fost anulate, nefiind contestate de către SC L. SRL, care au statuat ca aceasta societate a edificat construcția, fiindu-i aplicată o sancțiune contravențională pentru lipsa autorizației de construire. Toate acestea se coroborează și cu lipsa vreunui demers făcut de intimați, în calitate de pretinși constructori, pentru intrarea în legalitate a construcției și intabularea în cartea funciară.
Astfel fiind, intimații-contestatori nu pot invoca dobândirea unui drept de proprietate asupra construcției in temeiul art. 492 C.civ.
Din aceleași considerente, având în vedere că intimații nu au dovedit dreptul lor de proprietate asupra chioșcului, nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor legale interne privind protecția și garantarea proprietății și nici prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Chiar dacă s-ar retine că intimații ar fi fost cei care au edificat construcția, ținând cont că această edificare a fost făcută cu eludarea legislației privind autorizarea lucrărilor de construire, nu se poate reține că intimații au dobândit un drept de proprietate asupra chioșcului construit în astfel de condiții, neavând deci un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție; în aceste condiții, intimații ar putea invoca cel mult un drept de proprietate asupra materialelor incorporate in edificiu, construcția neavând o existență recunoscută din punct de vedere juridic, apta a atrage protecția art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Pretinsele neajunsuri cauzate intimaților-proprietari ai terenului de demolarea construcției edificate pe acesta vor putea fi ulterior reglementate pe calea unei acțiuni îndreptată împotriva constructorului nediligent, care nu a făcut demersurile minime pentru intrarea în legalitate a construcției și pentru a evita măsura păguboasă a desființării construcțiilor.
împotriva deciziei au declarat recurs în termen contestatorii care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului declarat de creditori.
în motivare au invocat greșita reținere a calității debitorului SC „L.” SRL de proprietar al construcției a cărei demolare a fost dispusă, deși în cauză nu a fost răsturnată prezumția instituită de dispozițiile art. 492 Cod civil potrivit cu care proprietarul terenului (în speță, contestatorii) este prezumat a fi și proprietarul edificatelor de pe teren.
Au mai criticat nelegalitatea calificării de către tribunal a construcției supuse demolării ca nefiind un bun, fiind încălcate, astfel, dispozițiile art. 480 Cod civil, art. 44 din Constituția României, Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
în drept au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 306 alin. (2) C.proc.civ., față de dispozițiile art. 299 și urm. C.proc.civ., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța a reținut următoarele:
Executarea contestată în cauză a fost pornită în baza sentinței civile nr. 4538/08.04.2008 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă.
Prin decizia civilă nr. 137/A/20.02.2009 a Tribunalului Timiș prin care sentința a fost schimbată, a fost obligată pârâta SC L. SRL să demoleze construcția ilegal executată, recursul declarat de pârâtă fiind constatat ca fiind nul de C.A. Timișoara prin decizia civilă nr. 968/R/04.11.2009.
Corespunde realității că, în baza dispozițiilor. art. 399 alin. (1) C.proc.civ., împotriva executării silite poate face contestație și terțul ce invocă o vătămare a dreptului său.
Se observă, însă, că aplicarea acestei norme legale presupune ca, în momentul începerii executării silite, în patrimoniul terțului-contestator să existe dreptul real pretins a fi vătămat prin executare.
în cauză, contestatorii nu fac dovada existenței în patrimoniul lor a dreptului de proprietate asupra construcției ce face obiect al executării, ci invocă în favoarea lor prezumția instituită de dispozițiile art. 492 C.civ.
Or, prin decizia civilă nr. 137/A/20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 8074/30/2008 s-a reținut irevocabil că pe terenul înscris în CF, nu proprietarii terenului, ci o altă persoană a edificat construcția-chioșc a cărei demolare se cere, astfel că, pe calea prezentului demers judiciar, contestatorii nu pot opune prezumția instituită de norma legală sus-menționată, aceștia urmărind ca pe calea contestației la executare să obțină constatarea împrejurării că dispozițiile art. 492 Cod civil operează în favoarea lor.
Pe cale de consecință, nici susținerile vizând afirmata încălcare a dispozițiilor art.480 C.civ., art. 44 din Constituție și Protocolului 1 nu sunt întemeiate, contestatorii nejustificând existența unui „bun” în sensul Protocolului în patrimoniul lor.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ. raportat la art. 304 C.proc.civ., instanța a respins recursul declarat de contestatori.
(Judecător Florin Șuiu)
| ← Cerere de încuviinţare a sechestrului judiciar. Condiţii | Acţiune in constatare vânzare-cumpărare. Promisiune... → |
|---|
