Notarea acţiunilor în cartea funciară. Condiţii

Potrivit art. 26 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 7/1996, notarea are ca obiect „înscrierea drepturilor personale, a actelor şi faptelor juridice referitoare la starea şi capacitatea persoanelor, acţiunilor şi căilor de atac în justiţie, precum şi a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară”. Din dispoziţiile legale mai sus citate reiese condiţia necesară şi suficientă pentru notarea unei acţiuni în cartea funciară şi anume aceea ca respectiva acţiune să aibă legătură cu imobilul înscris în cartea funciară.

Secţia civilă, Decizia nr. 22 din 19 ianuarie 2011

Prin Decizia civilă nr. 270/A din 19.03.2010, pronunțată în dosarul nr. 962/295/2009 Tribunalul Timiș a respins apelul formulat de pârâții C.M. și C.M. împotriva Sentinței civile nr. 905/14.10.2009, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau-Mare în dosarul nr. 962/295/2009, în contradictoriu cu reclamanții intimați V.E. și M.M.

în consecință, instanța de apel a confirmat hotărârea primei instanțe, care, prin Sentința civilă nr. 905/2009, a admis acțiunea reclamanților, a dispus anularea încheierii nr. 8314/10.06.2009 emisă de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sânnicolau-Mare - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș, privind notarea în CF nr. 301 Pesac, nr. cad. 564, a procesului civil aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara și a dispus radierea din C.F. nr. 301 Pesac, de sub B6, a notării procesului civil înaintat de C.M. și C.M. împotriva pârâților V.E. și M.M., în dosar nr. 4213/325/2009 al Judecătoriei Timișoara, având ca obiect restituire împrumut și plata dobânzii aferente.

Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Asupra imobilului teren și construcții înscris în CF Pesac, cu număr cadastral, este proprietară tabulară petenta V.E.

Prin încheierea nr. 8314/10.06.2009, ce face obiectul judecății, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sânnicolau-Mare a dispus admiterea cererii cu privire la notarea procesului civil înaintat de C.M. și C.M. împotriva pârâților V.E. și M.M.

Verificând legalitatea și temeinicia încheierii atacate față de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 7/1996, alin. (5), care arată că „înscrierile în cartea funciara se efectuează la cererea părților interesate, cu excepția cazurilor în care legea prevede înscrierea din oficiu; cererea de înscriere se îndreaptă la biroul unde se află cartea funciară în care urmează să se facă înscrierea”, precum și cele cuprinse în art. 26 la alin. (4), lit. c) unde se arată că notarea (ca o formă a înscrierilor ce se efectuează în cartea funciară) privește „înscrierea drepturilor personale, a actelor si faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară”.

Instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale unei cereri privind notarea în cartea funciară, respectiv cererea de înscriere se întemeiază pe acțiunea civilă aflată pe rolul Judecătoriei Timișoara, acțiune din cuprinsul căreia nu rezultă că litigiul ar avea legătură cu imobilul în cauză, aceasta nu conține suficiente date pentru a putea fi identificat imobilul, nefiind menționat numărul de carte funciară ori numărul cadastral al parcelei și nu s-a depus documentația cadastrală prevăzută de lege.

Prin apelul promovat împotriva hotărârii primei instanțe, pârâții apelanți au solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii plângerii și menținerii încheierii de carte funciară nr. 8314/02.06.2009, arătând că prima instanță a interpretat eronat dispozițiile art. 26 alin. (4) lit. c) și art. 47 din Legea nr. 7/1996.

Tribunalul a apreciat că este nefondat apelul pârâților pe baza considerentelor ce în continuare sunt enunțate.

Tribunalul a apreciat că în mod just a reținut prima instanță că litigiul de care se prevalează intimații C. nu are legătură cu imobilul proprietatea petentei.

Pe lângă cerința ca notarea să fie solicitată de o „persoană interesată”, este nevoie și ca acțiunea promovată de intimații C., având ca obiect restituire împrumut să aibă legătură cu imobilul, iar nu cu proprietarii tabulari, cum eronat susțin apelanții.

Argumentul acestora că intimatele ar putea deveni insolvabile nu este apt să justifice, apreciază tribunalul, notarea litigiului în cartea funciară, deoarece apelanții nu au făcut dovada că au solicitat și obținut și indisponibilizarea bunului imobil al pretinselor lor debitoare.

împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții, solicitând admiterea recursului și modificarea ambelor hotărâri în sensul respingerii plângerii împotriva încheierii de carte funciară.

în motivare, pârâții recurenți au arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, interpretând greșit dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, care arată că înscrierile în cartea funciară se efectuează la cererea părților interesate, precum și cele ale art. 26 alin. (4) lit. c) din aceeași lege, privitoare la notarea acțiunilor în cartea funciară, precizând că litigiul aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara nu are legătură directă cu imobilul ci cu proprietarii tabulari ai acestuia, care au calitatea de pârâți în acel litigiu.

Prin Decizia civilă nr. 22 din 19.01.2011, pronunțată în dosarul nr. 962/295/2009, C.A. Timișoara a respins recursul declarat de pârâții C.M. și C.M. împotriva Deciziei civile nr. 270/A din 19.03.2010, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 962/295/2009.

în urma examinării deciziei recurate, prin prisma motivelor invocate care se subsumează cazului de modificare a hotărârii prevăzută de art. 309 pct. 9 C.proc.civ., C.A. Timișoara a apreciat că este neîntemeiat recursul pârâților, pentru argumentele mai jos redate.

într-adevăr, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, înscrierile în cartea funciară se efectuează la cererea părților interesate, cu excepția cazurilor în care legea prevede înscrierea din oficiu, iar conform art. 26 alin. (4) lit. c) din același act normativ, notarea are ca obiect „înscrierea drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară”.

Din economia textelor de mai sus rezultă condiția necesară și suficientă pentru notarea unei acțiuni în cartea funciară, și anume aceea ca acea acțiune să aibă legătură cu imobilul înscris în cartea funciară.

în speță, așa cum corect au reținut ambele instanțe, acțiunea având ca obiect restituirea împrumutului promovată de recurenți și notată în baza încheierii anulate de către prima instanță nu are legătură cu imobilul proprietatea intimaților, astfel încât, contrar susținerilor recurenților, au fost interpretate corect dispozițiile Legii nr. 7/1996.

Pe cale de consecință, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., Curtea a respins ca nefondat recursul pârâților.

(Judecător Gheorghe Oberșterescu)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Notarea acţiunilor în cartea funciară. Condiţii