Restituirea preţului de piaţă către proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti. Condiţii
| Comentarii |
|
Potrivit art. 501alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare”. Din economia textului precitat rezultă două condiţii care trebuie să fie îndeplinite cumulativ pentru restituirea preţului de piaţă, şi anume: contractul să fie încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995; contractul să fie desfiinţat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Secţia civilă, Decizia nr. 296 din 23 martie 2011
Prin Decizia civilă nr. 379 din 3 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 14893/55/2009, Tribunalul Arad a respins apelul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, împotriva Sentinței civile nr. 6377 din 28.06.2010, pronunțată de Judecătoria Arad, în contradictoriu cu reclamanta intimată N.M.
Astfel, instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe, care a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta N.M în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții, obligând pârâtul să plătească reclamantei suma de 24.945 euro cu titlu de pretenții și suma de 704,11 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Arad a reținut în fapt că reclamanta ocupă imobilul în litigiu din anul 1985, inițial în baza contractului de închiriere încheiat cu SC RECONS SA iar ulterior ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1173/1998 încheiat cu Statul Român prin efectul Legii nr. 112/1995.
La data la care reclamanta a cumpărat apartamentul, în CF Arad era înscris dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, conform Certificatului de vacanță succesorală nr. 1177/1964/2.07.1965 eliberat de notariatul de Stat Arad și a unui act de partaj voluntar.
Prin Decizia civilă nr. 2422/8.10.2002 pronunțată de C.A. Timișoara s-a constatat nulitatea certificatului de vacanță succesorală, urmând ca prin Decizia civilă nr. 2152/8.11.2006 a aceleiași Curți să se constate nulitatea actului de partaj și a contractului de vânzare-cumpărare amintit mai sus. în consecință, s-a dispus restabilirea situației anterioare prin înscrierea pârâtei în CF ca unic proprietar, cu titlu de moștenire și dotă.
S-a reținut în considerente că Statul Român a fraudat legea civilă, dobândind în anii 1965 și 1967 un titlu grav viciat. Dispozițiile art. 30 și art. 36 din Legea nr. 7/1996 nu protejează terțul dobânditor, chiar de bună credință și cu titlu oneros, în ipoteza în care persoana fizică sau juridică de la care a dobândit a fost de rea credință.
Astfel devine pe deplin aplicabil principiul resoluto jure dantis, resoltivur jus accipientis respectiv quod nullum est, nullum producit efectum, în condițiile în care reclamantul acționează împotriva terților dobânditori cu bună-credință și cu titlu oneros, într-un interval de 3 ani de la data pronunțării hotărârii prin care s-a constatat frauda și viciile titlului vânzătorului, cum este și cazul în speță.
Prin urmare, buna sau reaua credință a cumpărătorilor apartamentelor în litigiu nu prezintă relevanță din punctul de vedere al normelor legale menționate.
Prin Sentința civilă nr. 1306/27.02.2008, pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr. 2256/55/2007, s-a dispus obligarea persoanei căreia i-a fost retrocedat bunul să încheie cu reclamanta contract de închiriere privind imobilul situat în Arad, înscris în CF Arad, pe perioada 27.02.2008-27.02.2009, cu o chirie lunară în sumă de 105,75 lei.
Prin aceeași sentință reclamanta a dobândit dreptul asupra sumei de 5100 Euro reprezentând sporul de valoare adus imobilului în condițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001.
Prin expertiză efectuată în cauză s-a stabilit valoarea de circulație a imobilului, fără investiții, la suma de 24.945 Euro.
Legea nr. 10/2001 conferă proprietarilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, iar valoarea despăgubirilor se stabilește prin expertiză.
Potrivit art. 50 alin. (21) și (3) din aceeași Lege, cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru, iar restituirea prețului se face de către Ministerul Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.
Reclamanta este îndreptățită să obțină de la Statul Român prin Ministerul de Finanțe reprezentat prin D.G.F.P. Arad suma de 24.945 Euro reprezentând valoarea de circulație a imobilului, fără investițiile deja restituite, deoarece îndeplinește condițiile prevăzute de lege în situația în care a cumpărat, în calitate de chiriașă, un imobil naționalizat, iar ulterior acestei dobândiri, titlul Statului a fost desființat fără ca aceasta să fi fost de rea credință la cumpărare ori să nu fi fost respectat cerințele impuse de Legea nr. 112/1995 atunci când a încheiat contractul.
Pe cale de consecință, acțiunea reclamantei a fost admisă cu această motivare, pârâtul fiind obligat în baza art. 274 C.proc.civ. inclusiv la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 704,11 lei reprezentând onorariu achitat pentru expertiză.
în calea de atac a apelului, pârâtul apelant a susținut interpretarea și aplicarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor art. 501alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât contractul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Tribunalul a apreciat că este nefondat apelul pârâtului, pe baza considerentelor mai jos redate.
Din probatoriul administrat în dosar rezultă că intimatul cumpărător a fost de bună credință la cumpărarea apartamentului, precum și faptul că prin hotărârile judecătorești, prin care a fost anulat dreptul lui de proprietate, nu s-a constatat ca fiind încălcate, la cumpărarea apartamentului, prevederile Legii nr. 112/1995.
în considerentele acestor hotărâri s-a reținut că Statul Român a fraudat legea civilă, dobândind în anii 1965 și 1967, cu un titlu grav viciat apartamentul care este obiectul litigiului.
Prima instanță în mod temeinic și legal a aplicat prevederile art. 501 alin.(1) și (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece intimata este îndreptățită să obțină de la Stat prin reprezentantul său legal, Ministerul Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. Arad, suma de 24.945 Euro, care reprezintă valoarea de circulație a imobilului, fără investițiile deja restituite, deoarece intimata a cumpărat, în calitate de chiriașă, un imobil naționalizat iar ulterior dobândirii, titlul Statului a fost desființat fără a se statua în sensul că intimata ar fi fost de rea-credință la cumpărare ori că nu s-ar fi respectat cerințele impuse de Legea nr. 112/1995 în momentul contractării.
Față de aceste considerente, Tribunalul a respins apelul declarat de pârâta D.G.F.P. Arad, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice împotriva hotărârii primei instanțe.
împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Arad, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său cu consecința respingerii acțiunii reclamantei.
în drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 6,7 și 9 C.proc.civ., arătând că instanța de fond a formulat o hotărâre împotriva unei persoane care nu a fost parte în proces (Statul Român), iar Tribunalul a menținut această soluție în mod greșit.
Pârâta recurentă a mai arătat că ambele hotărâri sunt netemeinice și nelegale, fiind date cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 501alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc două condiții: contractele de vânzare-cumpărare să fie încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995; contractele de vânzare-cumpărare să fi fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile.
Astfel, recurenta a reținut că buna sau reaua credință a intimatei reclamante nu are nicio relevanță în speță, singurul criteriu de admisibilitate a acțiunii fiind acela dacă contractul de vânzare-cumpărare nr. 1773/1998 a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, ceea ce nu s-a întâmplat.
Totodată, a susținut că instanța de apel a omis că ea însăși era obligată să cerceteze dacă contractul în litigiu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și nu să-și bazeze motivarea deciziei pe ceea ce a reținut o altă instanță.
în fine, a învederat că din considerentele deciziei civile nr. 2422/2002 a Curții de Apel Timișoara, rezultă că imobilul în litigiu a intrat fără titlu valabil în proprietatea statului, iar potrivit art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 11/1997, locuințele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995, așa încât contractul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor acestei legi.
Prin Decizia civilă nr. 296 din 23.03.2011, pronunțată în dosarul nr. 14893/55/2009, C.A. Timișoara a respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Arad în nume propriu și ca reprezentant al Statului Român împotriva Deciziei civile nr. 379 din 3.11.2010, pronunțată de Tribunalul Arad.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut considerentele mai jos enunțate.
în primul rând, nu poate fi primită susținerea recurentului că instanța de fond a pronunțat o hotărâre împotriva unei persoane care nu a fost parte în proces (Statul Român), iar Tribunalul a menținut această soluție greșit, deoarece, pe de o parte, Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Arad a stat în proces în nume propriu, el având obligația potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 de a restitui prețul de piață din fondul extrabugetar constituit în baza art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, iar pe de altă parte a stat în proces în calitate de reprezentant al Statului Român, care a preluat imobilul în litigiu, conform art. 25 din Decretul nr. 11/1954, astfel încât în mod corect prima instanță a obligat pârâtul Statul Român la plata prețului imobilului.
în al doilea rând, Curtea are în vedere că, într-adevăr, art. 501alin. (1) din Legea nr. 10/2001 instituie două condiții pentru restituirea prețului de piață al imobilului (contractul să fie încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și să fie desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă), dar, contrar susținerilor pârâtului recurent, în speță aceste condiții sunt îndeplinite, așa cum corect au stabilit ambele instanțe.
Astfel, Curtea reține că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1773/1997 dintre reclamantă și SC Recons, în CF Arad era întabulat dreptul de proprietate al Statului Român, în baza Certificatului de vacanță succesorală nr. 1177/1964, iar după încheierea acestui contract, prin Decizia civilă nr. 2422/8.10.2002 a Curții de Apel Timișoara s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de vacanță succesorală.
De asemenea, Curtea reține că prin Decizia civilă nr. 2152/8.11.2006 a Curții de Apel Timișoara, s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1773/1997, reținându-se în considerente că Statul Român a fraudat legea civilă, dobândind un titlu grav viciat în anul 1965, iar din considerentele hotărârii nu rezultă susținerile recurentei, potrivit cărora reclamanta N.M a încălcat prevederile Legii nr. 112/1995.
Această interpretare se impune a fi corectă și pentru aceea că reclamanta intimată nu avea cum să prevadă la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1773/1997 că titlul statului, dobândit în baza unui certificat de vacanță succesorală, în anul 1965, urmează să fie desființat.
Pe de altă parte, din considerentele Deciziei civile nr. 2152/2006 a Curții de Apel Timișoara rezultă că nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare s-a constatat în virtutea principiilor „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis” și „quod nullum est, nullum producit efectum”, iar nu pentru că s-ar fi încălcat prevederile Legii nr. 112/1995 sau pentru că reclamanta ar fi fost de rea-credință.
Prin urmare, ambele instanțe au apreciat corect că reclamanta îndeplinește cerințele prevăzute de art. 501alin. (1) din Legea nr. 10/2001- republicată privind restituirea prețului de piață al imobilului, astfel că, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a respins ca neîntemeiat recursul pârâtului.
(Judecător Gheorghe Oberșterescu)
| ← Despăgubiri acordate pentru prejudiciul moral. Desfiinţarea... | Notarea acţiunilor în cartea funciară. Condiţii → |
|---|
