CONTRACT DE ÎMPRUMUT – ÎNSCRIS SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ
| Comentarii |
|
Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 11043/2012 din data de 24.09.2013
CONTRACT DE ÎMPRUMUT - ÎNSCRIS SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ.
Potrivit art. 1584 Cod civil, împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate, și la timpul stipulat. Având în vedere faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 Cod civil, în cazul obligațiilor de a da o sumă de bani, creditorul trebuie să dovedească existența creanței, iar, odată făcută această dovadă, neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu face proba contrară, instanța reține existența unui drept de creanță în favoarea reclamantului, acesta reușind să facă dovada pozitivă, verosimilă și demnă de crezare a faptului alegat, în sensul existenței unei obligații de plată a pârâtei în suma de 11.000 euro.
Pentru angajarea răspunderii civile contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor raporturi contractuale stabilite între părți, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial, existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, precum și vinovăția părții care a cauzat prejudiciul. Prin urmare, instanța constată că existența raporturilor contractuale dintre reclamant și pârât este dovedită, că prin nerespectarea de către pârât a obligației de restituire a sumei împrumutate, reclamantului i s-a produs un prejudiciu patrimonial cert, echivalent cu suma de bani nerestituită și cu lipsa de folosință a acesteia și că pârâtul nu a făcut dovada unei cauze exoneratore de vinovăție cu privire la nerespectarea obligațiilor contractuale, culpa acestuia fiind prezumată.
Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 11043/2012, pronunțată în dosarul nr. 6506/190/2011
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamantul Z.I. a chemat în judecată pe pârâtul D.I. solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 11.000 Euro (echivalent în lei), plus dobânda legala (calculată de la data scadenței sumei până la efectiva achitare), sumă care a fost predată de reclamant cu titlu de împrumut urmând a fi restituită în data de 22.12.2008, conform contractului de împrumut, sub semnătură privată; cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorar de avocat, taxa de timbru și timbru judiciar.
În motivare arată că între părți a fost încheiat un contract de împrumut sub semnătură privată la data de 22.05.2008, prin care pârâtul în calitate de împrumutat a primit suma de 11.000 Euro, urmând ca restituirea acestei sume să se efectueze la data de 22.12.2008.
Întrucât data scadenței nu a fost respectată de către pârât, acesta a fost invitat la conciliere însă nu s-a prezentat.
Reclamantul consideră că, în speță, creanța este una certă, lichidă și exigibilă, fiind îndeplinite prevederile art. 379 C.pr.civ.
In drept a invocat OG nr. 9/2000, 1073 și urm., 1092 și urm Cod civil. art. 111, 112, 242 alin.2, 274, 379 și urm., 720(1) C.pr.civ.
În probațiune s-au anexat copia OG nr. 9/2000, contract de împrumut din 22.05.2008, convocare la conciliere, confirmare de primire și a solicitat încuviințarea probei testimoniale și a interogatoriului pârâtului.
Legal citat, pârâtul a formulat Întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pe cale de excepție de fond, pârâtul a invocat nulitatea absolută a contractului de împrumut, motivat de faptul că are o cauză ilicită.
Astfel, arată că între părți s-au încheiat mai multe acte de împrumut, începând din anul 2004, toate aceste acte fiind încheiate în formă autentică și garantate prin constituirea de ipoteci convenționale pentru garantarea restituirii sumelor împrumutate.
Întrucât pârâtul nu a avut întotdeauna posibilitatea restituirii sumelor împrumutate la scadență, reclamantul a început executarea silită împotriva acestuia, însă pârâtul învederează că a restituit împrumuturile înainte de finalizarea procedurii.
Cu ocazia desfășurării unei astfel de proceduri ori a încheierii unui nou contract de împrumut autentic, reclamantul i-a solicitat să semneze un contract de împrumut pentru o sumă pe care susținea că i-ar datora-o cu titlu de dobândă pentru sumele anterior împrumutate.
Pârâtul susține că nu a fost de acord cu semnarea unui astfel de act întrucât a plătit reclamantului pentru fiecare sumă dobânzi de zeci de ori mai mari decât dobânda legală, motiv pentru care a formulat solicitarea de la punctul 1. În ipoteza în care s-ar reține semnarea contractului de către pârât, a solicitat instanței să constate că acesta este lovit de nulitate absolută, scopul lui fiind doar de a eluda disp. art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 9/2000 deoarece suma cuprinsă în act reprezintă doar dobânda nejustificată pentru împrumuturile anterioare.
În drept, a invocat prev. art. 966 C.civ., art. 9 din O.G.nr.9/2000.
În probațiune s-au anexat copii după contract de împrumut cu ipotecă, autentificat la BNP G.A.V., sub nr. 2015/28.04.2004, declarație autentificată la BNP G.G.S., sub nr. 1665/11.05.2005, contract de împrumut cu constituire de ipotecă, autentificat la BNP G.G.S. sub nr. 771/19.06.2008, declarație autentificată la BNPA M.S.&C.M.P, sub nr. 1717/06.10.2011, a solicitat încuviințarea probei testimoniale și efectuarea expertizei grafologice.
În ședința publică din data de 11 septembrie 2012 instanța, după deliberare, a recalificat excepția nulității absolute a contractului de împrumut ca cerere reconvențională, având ca obiect constatare nulitate absolută a contractului.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei și Concluzii scrise prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; admiterea cererii reconvenționale în sensul constatării nulității absolute a contractului de împrumut sub semnătură privată din data de 22.05.2008; cu cheltuieli de judecată.
În motivare a mai arătat că, dacă suma ar fi fost efectiv împrumutată și nu ar reprezenta dobânda pentru suma anterioară, reclamantul ar fi încheiat cu acesta un contract autentic prin constituirea unei ipoteci, cum a procedat și în cazul anterior.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei și Concluzii scrise prin care a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și respingerea cererii reconvenționale ca fiind nefondată.
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisurile depuse la dosar, declarațiile martorilor S.V., C.I., S.P., B.F.N., interogatoriul reclamantului, interogatoriul pârâtului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamant, în calitate de împrumutător, pe de o parte, și pârât și soția acestuia, pe de altă parte, în calitate de împrumutați, au fost încheiate mai multe contracte de împrumut, dintre care primul, având ca obiect suma de 13.000 euro, echivalentul în lei a 526.773.000 lei, a fost autentificat la BNP G.A.V., sub nr. 2015/28.04.2004 și a fost garantat cu ipoteca asupra bunurilor imobile aparținând împrumutaților, înscrise în CF 134 S. Prin declarația autentificată la BNP G.G.S., sub nr. 1665/11.05.2005, reclamantul a recunoscut că suma i-a fost rambursată, fiind de acord cu radierea ipotecii din cartea funciară.
Un alt contract de împrumut cu constituire de ipotecă, autentificat la BNP G.G.S. sub nr. 771/19.06.2008 a fost încheiat între reclamant și soția pârâtului, numita D.G., pentru suma de 4000 euro, echivalentul a 14.652 lei. Conform declarației autentificate la BNPA M.S. & C.M.P., sub nr. 1717/06.10.2011, reclamantul a recunoscut că i-a fost restituită suma împrumutată, consimțind la radierea ipotecii și a interdicțiilor de înstrăinare, grevare, dezmembrare, demolare și amenajare constituite în baza contractului, asupra imobilelor construcții și teren înscrise în CF 67/1 D.
Din înscrisul intitulat "Contract de împrumut";, încheiat în data de 22.05.2008 și depus la dosar, rezultă că reclamantul a mai împrumutat pârâtului suma de 11.000 euro, pe o perioadă de șapte luni, cu obligația pârâtului de a o restitui "până la data de 22.12.2008 (cu posibilitate de prelungire)";.
Prin răspunsurile la interogatoriu, pârâtul a recunoscut că în data de 22.05.2008 a încheiat contractul de împrumut menționat anterior, însă a susținut că a fost constrâns la semnarea acestuia de faptul că reclamantul ar fi condiționat acordarea unui nou împrumut de încheierea actului sub semnătură privată și că, în realitate, suma de 11.000 euro ce face obiectul acestui act ar fi constituit dobândă calculată pentru împrumutul din 2004, cu scopul de a eluda dispozițiile art. 3 alin. 2 din OG nr. 9/2000.
Potrivit dispozițiilor art. 1169 C.civ., cel care face o cerere în fața instanței de judecată trebuie să o dovedească, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 1170 C.civ.
Conform art. 968 C.civ. "cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice";.
Prin urmare, partea care invocă nevalabilitatea cauzei are sarcina probei, iar, în situația dată, fiind vorba de un fapt juridic stricto sensu, este admisibil orice mijloc de probă.
În cauză, instanța reține că martorul B.F.N. a declarat că ar fi fost în vizită la familia D când s-a semnat contractul din 22.05.2008, însă nu a asistat la discuțiile purtate de părți cu acea ocazie. Același martor a mai arătat că avea cunoștință de faptul că familia pârâtului a împrumutat în mai multe rânduri sume de bani de la reclamant și că acesta ar fi perceput dobânzi și dobândă la dobândă. La rândul lui, martorul S.V. a confirmat încheierea mai multor contracte de împrumut între părți, arătând că suma de 11.000 euro a cărei restituire o solicită reclamantul ar reprezenta dobânda percepută în baza contractului nr. 2015/28.04.2004, iar pârâtul și-ar fi dat acordul pentru încheierea actului sub semnătură privată care atestă o atare datorie, deoarece avea nevoie de un alt împrumut de o sută de milioane de lei, pe care reclamantul i l-ar fi acordat numai cu această condiție.
Întrucât nu se coroborează cu niciuna din celelalte probe administrate în cauză și reprezintă doar împrejurări de care au luat cunoștință din relatările familiei pârâtului D, vor fi înlăturate depozițiile martorilor menționați, cu privire la perceperea de către reclamant a unor dobânzi nelegale.
Trebuie menționat că în dreptul românesc încheierea unor contracte de împrumut cu dobândă nu era prohibită la momentul încheierii contractelor de împrumut între părți, astfel cum rezulta din prevederile art. 2 din OG nr. 9/2000, care reglementa regimul unor obligații purtătoare de dobânzi în baza unor prevederilor contractuale și art. 1587 C.civ. din 1864, care permitea stipularea de dobânzi pentru un împrumut de bani.
În cauză nu s-a probat existența anatocismului sau încălcarea prevederilor art. 5 din OG nr. 9/2000. Dimpotrivă, înscrisurile depuse la dosar reflectă faptul că toate împrumuturile acordate de reclamant pârâtului sau soției acestuia s-au făcut fără dobândă.
Nu pot fi reținute nici aserțiunile pârâtului referitoare la starea de constrângere în care s-ar fi aflat acesta cu ocazia semnării contractului ce face obiectul prezentului dosar. Astfel, apare ca fiind ilogică acceptarea unei datorii fictive de 11.000 euro, în scopul de a obține un alt împrumut de la reclamant, în sumă de 4000 euro.
Dacă ar fi veridice susținerile pârâtului în legătură cu perceperea unor dobânzi împovărătoare de către reclamant, ar fi fost improbabil ca după împrumutarea sumei de 13.000 euro în anul 2004, în legătură cu care pârâtul a susținut că ar fi restituit 16.000 euro, acesta din urmă să apeleze tot la reclamant pentru obținerea altor sume de bani în 2008.
Aspectele prezentate anterior, precum și modul în care s-au desfășurat relațiile contractuale, prin acordarea unor împrumuturi succesive, pe fondul relațiilor de prietenie dintre părți, relații atestate de martorii C.I. și S.P., întemeiază concluzia că raportul juridic dedus judecății are o cauză licită. Instanța reține că suma de 11.000 euro a fost împrumutată de reclamant pârâtului în mai multe tranșe, astfel cum rezultă din declarația martorului C.I., persoană care, în calitate de contabil angajat la firmele pârâtului, cunoștea situația financiară a acestuia și a societăților în cadrul cărora era asociat.
În consecință, văzând prevederile art. 968, 1169, 1970 C.civ., instanța va respinge cererea reconvențională formulată de pârâtul D.I. pentru constatarea nulității absolute a contractului de împrumut din 22.05.2008.
Potrivit art. 1584 Cod civil, împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate, și la timpul stipulat. Rezultă că, prin contractul încheiat de părți în mod valabil, a luat naștere în sarcina pârâtului obligația de a restitui suma de bani împrumutată, de 11.000 euro, la data de 22.12.2008.
Având în vedere faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 Cod civil, în cazul obligațiilor de a da o sumă de bani, creditorul trebuie să dovedească existența creanței, iar, odată făcută această dovadă, neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu face proba contrară, instanța reține existența unui drept de creanță în favoarea reclamantului, acesta reușind să facă dovada pozitivă, verosimilă și demnă de crezare a faptului alegat, în sensul existenței unei obligații de plată a pârâtei în suma de 11.000 euro.
Pentru angajarea răspunderii civile contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor raporturi contractuale stabilite între părți, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial, existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, precum și vinovăția părții care a cauzat prejudiciul. Prin urmare, instanța constată că existența raporturilor contractuale dintre reclamant și pârât este dovedită, că prin nerespectarea de către pârât a obligației de restituire a sumei împrumutate, reclamantului i s-a produs un prejudiciu patrimonial cert, echivalent cu suma de bani nerestituită și cu lipsa de folosință a acesteia și că pârâtul nu a făcut dovada unei cauze exoneratore de vinovăție cu privire la nerespectarea obligațiilor contractuale, culpa acestuia fiind prezumată.
Dată fiind întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile contractuale, raportat la dispozițiile art. 969 C.civ. din 1864, potrivit cu care actul juridic se impune autorului său cu putere de lege, precum și necesitatea asigurării stabilității și siguranței raporturilor juridice generate de actele juridice civile, instanța urmează să admită cererea precizată și să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 11.000 euro sau a echivalentului în lei a acestei sume la data efectuării plății, reprezentând împrumut nerestituit.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., pârâtul urmează a fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată suportate de către reclamant cu prilejul soluționării cererii de chemare în judecată, în cuantum de 3.364 lei, constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Împotriva sentinței expuse a declarat recurs, în termen legal, pârâtul D.I., prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii introductive și al admiterii cererii reconvenționale, pentru motivele ce urmează.
Deși pentru a demonstra netemeinicia susținerilor recurentului instanța de fond recurge la o serie de prezumții simple în scopul stabilirii raporturilor reale dintre părți, nu are în vedere o altă situație, invocată de recurent, care este una de excepție raportată la modul de desfășurare a relațiilor dintre părți și care dovedește adevărul susținerilor subsemnatului: între părți s-au mai încheiat două contracte de împrumut, unul în anul 2004, iar cel de-al doilea în luna iunie 2008, cu numai o lună înainte de încheierea actului sub semnătură privată.
Ambele contracte sunt încheiate în formă autentică, iar restituirea împrumutului este garantată prin constituirea în favoarea reclamantului a unor ipoteci asupra imobilelor pârâtului. în aceste împrejurări se naște un semn de întrebare cu privire la obligațiile conținute în actul sub semnătură privată. Din moment ce pentru a împrumuta suma de 4.000 EURO în iunie 2008 reclamantul a încheiat un contract autentic și un contract de ipotecă, de ce pentru suma de 11.000 EURO nu a fost la fel de grijuliu? Răspunsul este evident în opinia recurentului: pentru că această sumă nu a fost efectiv împrumutată, astfel că nu exista pericolul producerii unui prejudiciu efectiv prin nerestituirea sumei menționate în act.
Dacă suma ar fi fost efectiv împrumutată și nu ar reprezenta dobânda pentru suma anterioară, cu siguranță în contractul de împrumut din iunie 2008 s-ar fi menționat suma totală, de 15.000 EURO, nu doar cei 4.000 EURO. Profitând de nevoia recurentului de a împrumuta suma de 4.000 EURO pentru a finanța activitatea societății comerciale pe care o deține împreună cu soția, reclamantul a condiționat împrumutul de încheierea actului sub semnătură privată, prin care s-a obligat să-i "restituie"; suma de 11.000 EURO, motiv pentru care se solicită să se constatate că acest act este lovit de nulitate absolută.
Un alt motiv de respingere a cererii reconvenționale este, în opinia instanței de fond, faptul că legea nu interzice dobânda.
Este evident că această susținere este întemeiată, după cum este întemeiată și afirmația recurentului potrivit căreia dobânda mai mare decât cea legală a fost și este interzisă. Potrivit art. 5 din O.G. nr. 9/2009, în vigoare la data încheierii contactului: "În raporturile civile dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an.";
Potrivit art. 3 alin. 2 din același act normativ, dobânda legală în materie civilă era "stabilita la nivelul dobânzii de referință a BNR, diminuată cu 20%. În luna mai 2008, dobânda de referința a fost 9,50% pe an. Deci dobânda maximă în materie civilă a fost de 11,4% pe an, astfel că pentru cei 13.000 EURO (menționați în contract, deși suma a fost mai mică) împrumutați în aprilie 2004 ar fi datorat în patru ani 5.928 EURO.
Deși din declarațiile martorilor a rezultat că reclamantul nu a avut utilaje agricole și, deci, nu s-a putut justifica de reclamant cauza plăților efectuate prin cele două ordine de plată, purtând nr. 11 și 12 din 07.06.2005, prin care s-au plătit 600.000.000 ROL, instanța de fond nu a reținut această situație.
Tocmai de aceea recurentul susține că actul sub semnătură privată conține o cauză nelegală: pentru că deși a restituit reclamantului suma împrumutată în anul 2004, cu cel puțin 73.000.000 ROL în plus, care evident reprezenta dobândă, a fost nevoit să semneze acest act, care reprezenta tot dobândă pentru aceeași sumă, astfel că se află și în prezența anatocismului.
Reclamantul intimat s-a opus admiterii recursului, formulând prin întâmpinare apărările ce succed.
Pe cale de excepție a invocat nulitatea recursului, raportat la dispozițiile art. 306, coroborat cu art. 304 (1) Cod procedură civilă, deoarece opinează că memoriul care cuprinde recursul nu evocă niciunul din motivele de recurare prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, sub aspectul netemeiniciei și nelegalității. Nu poate distinge nici o critică sub aspectul celor stipulate de legiuitor (chiar daca instanța de recurs este ținută să soluționeze recursul și sub aspectul încălcării dispozițiilor de ordine publică), astfel că recursul promovat este lovit de nulitate.
Pe fondul cauzei, din probatoriul administrat în cauză, proba cu înscrisuri, redactat, la solicitarea recurentului, de soția acestuia, coroborat cu declarațiile martorilor C.I. și S.P, care au prezentat cu lux de amănunte cum s-au derulat relațiile de împrumut între cei doi, în ce condiții s-a întocmit actul, astfel că se poate lesne concluziona asupra temeiniciei cererii de chemare în judecată.
Susținerile recurentului in fata instanței de fond nu au fost coroborate cu probe concludente, astfel ca analizând cauza sub toate aspectele, instanța în mod corect a respins cererea reconvențională și a obligat recurentul l-a restituirea sumei împrumutate. Nu a fost invocat nici un element care să ducă la constatarea viciilor de consimțământ, contractul de împrumut a fost recunoscut prin interogator de recurent, astfel că susținerea că ar fi fost dobândă la dobândă este total eronată. Se pune problema că dacă intimatul ar fi un cămătar înrăit, care are o pensie de handicap (fiind cu handicap permanent locomotor), nu ar fi fost prieten cu recurentul, și dacă împrumuturile anterioare ar fi fost mult împovărătoare, atunci nu ar mai fi apelat la ,,Titi"; (intimatul).
Aspectele de ordin legal, privind îndeplinirea unor condiții esențiale de existența contractului au fost dovedite, atât ad probationem, cât și ad validitatem, astfel că aplicabilitatea dispozițiilor art. 969 1169, 1584 cod civil vechi (1864) a fost una corectă și instanța a reținut starea de fapt reală dedusă judecății, fundamentând temeinic soluția pronunțată și ocrotind prin această soluție securitatea raporturilor juridice încheiate între neprofesioniști.
Calculul matematic efectuat în memoriul depus, precum și încercarea
de a capta atenția instanței de judecată că ar fi o dobândă mascată, nu poate
fi admisă. Acestea sunt eronate, iar împotriva actelor autentice întocmite nu
se pot proba stări de fapt sau alte împrejurări cu martori sau alte probe
(fiind inadmisibile).
Recurentul, sub presiunea crizei financiare generalizate la nivel mondial, a încercat prin orice metodă să tragă de timp până când acest împrumut poate fi restituit. Ar fi preferat ca acest împrumut să se prescrie în termenul general de prescripție (precizând și dezvoltând stări de fapt care nu au nimic în comun cu contractul de împrumut și nu pot fi opuse intimatului, nefiind efectuate în timp real, concomitent cu împrumutul sau generate de această relație contractuală și de prietenie) și să nu-l mai achite niciodată, prejudiciind astfel o persoană cu grad de handicap, care și-a agonisit bani pentru bătrâneți.
Menționarea unor sume restituite anterior întocmirii contractului de împrumut (cu trei ani anterior) și opunerea lor azi că ar fi achitat împrumutul încă necontractat este un abuz de drept, care este sancționat de dispozițiile codului de procedură civilă, având un simplu caracter, acela de a tergiversa soluționarea cauzei și executarea sumei împrumutate.
S-a făcut dovada predării sumei, a scadenței acesteia și împrejurările privind restituirea lor, precum și starea de necesitate, lipsa fondurilor bănești în care află recurentul la nivelul anilor 2008-2009, când a contractat acest împrumut. Justificările din ordinele de plată bancare pentru transferul banilor către intimat sunt de asemenea unele înscrieri fără suport real, având unic scop doar de a justifica ieșirea banilor din societate, acte prin care s-au restituit împrumuturi din partea unei entități juridice.
Aspectul menționat cu privire la existența unui contract notarial cu ipoteca și altul sub semnătură privată este una cu scopul de a disimula adevărul, în sensul că dacă bunurile erau gajate, ce se mai putea gaja pentru noul împrumut. Dar, relația de prietenie din acel moment a triumfat în acordarea unui al doilea împrumut, iar bunăvoința a fost răsplătită printr-o masă festivă, caș de oaie și vin de sărbătorile pascale, așa cum acesta a fost prezentat în răspunsurile la interogator.
Excepția nulității recursului nu se găsește întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare. După cum s-a expus la început cuprinsul cererii de recurs, se poate constata cu evidență că pârâtul a adus sentinței critici clare de nelegalitate și netemeinicie, referindu-se expres la clauzele contractelor supuse cercetării judecătorești, și-a exprimat opinia în legătură cu modul de interpretare a stipulațiilor contractuale, a adus în discuție probatoriul testimonial și normele legale pe care le apreciază că sunt aplicabile cauzei.
Posibilitatea examinării cauzei sub toate aspectele, eliminarea limitării motivării recursului la cazurile prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, în situația în care hotărârea fondului nu poate fi atacată cu apel, cum este cea din dosarul de față, sunt permise de prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, text legal avut în vedere corect de pârâtul recurent atunci când a formulat criticile aduse sentinței, și chiar de către intimat prin întâmpinarea depusă în dosarul de recurs.
Recursul nu este fondat și se va respinge în consecință.
| ← ÎNCUVIINŢARE EXECUTARE SILITĂ . Jurisprudență Executarea silită | revendicare imobiliară. Jurisprudență Revendicare (acţiuni,... → |
|---|
