ÎNCUVIINŢARE EXECUTARE SILITĂ . Jurisprudență Executarea silită
| Comentarii |
|
Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 9350/12012 din data de 24.09.2013
ÎNCUVIINȚARE executare SILITĂ - RESPINSĂ.
Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 9350/2012, pronunțată în dosarul nr. 10872/190/2012
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, BEJ I.E.G. a solicitat să se încuviințeze executarea silită a titlului executoriu proces verbal de constatare a contravenției nr. 850477/09.02.2010.
La dosar s-au depus, în copie, cererea creditorului urmăritor, titlul executoriu, dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitoarei în vederea recuperării sumelor menționate în titlul executoriu, la care se adaugă și cheltuielile de executare silită.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că, deși este adevărat că procesul-verbal de contravenție neatacat în termen constituie titlu executoriu, potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001, totuși calitatea de creditor fiscal pentru amenda contravențională aplicată în temeiul procesului-verbal ce constituie titlu executoriu în prezenta cauză este unitatea administrativ-teritorială la bugetul local al căreia se face venit amenda în cauză.
Astfel, potrivit art. 295 alin. (1) din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003, așa cum a fost modificat prin OUG nr. 21/2006 aprobată de Legea nr. 314/2006, ultima intrată în vigoare la 21 iulie 2006, impozitele și taxele locale, precum și amenzile constituie integral venituri la bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale.
Este real faptul că în același timp se afla în vigoare și art. 8 alin. (3) din OG nr. 2/2001, invocat de CNADNR, potrivit căruia amenda pentru lipsa rovinietei se făcea venit la bugetul de stat în proporție de 75%, iar în proporție de 25% revenea CNADNDR, însă acest text de lege este abrogat din anul 2006, odată cu modificarea art. 295 alin. (1) Cod fiscal, întrucât potrivit art. 1 alin. (3) din Codul fiscal, în materie fiscală (n.red. amenda contravențională fiind în mod evident o creanță fiscală), dispozițiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal.
Cum în speță, se constată un conflict evident în Codul fiscal și OG nr. 15/2002, amenda neputând fi concomitent și venit integral la bugetul local și venit în proporție de 75%-25% la bugetul de stat, respectiv, CNADNDR, instanța apreciază că sunt incidente prevederile art. 1 alin. (3) din Codul fiscal, context în care pentru amenda în cauză CNADNDR nu are calitate de creditor, aceasta urmând a fi executată silit de organele fiscale ale autorităților locale în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. B, prin D.R.D.P. B., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii formulate de executorul judecătoresc cu consecința încuviințării executării silite a titlului executor - procesul-verbal de constatare a contravenției.
În motivare s-a arătat faptul că dispozițiile art. 39 din O.G. nr. 2/2001 fac referire la punerea în executare a amenzilor contravenționale ce constituie creanțe bugetare.
Art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 prevede faptul că sumele încasate în urma aplicării amenzilor se fac venituri la bugetul de stat în proporție de 75%, restul de 25% revenind C.N.A.N.R. S.A. B, ca venituri extrabugetare.
Creanța a cărei executare s-a solicitat nu este una bugetară, astfel că dispozițiile O.G. nr. 2/2001 nu sunt aplicabile.
Executarea procentului de 25% se face conform Codului de procedură civilă.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 C.proc.civ.
Recursul a fost înregistrat inițial pe rolul secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal, fiind transpus pe rolul secției I civile la data de 11 aprilie 2013.
Intimații, legal citați, nu s-a prezentat în instanță și nici nu au depus apărări scrise la dosar.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și sub toate aspectele conform art. 3041 C.proc.civ., tribunalul constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, neexistând niciun motiv care să ducă la casarea sau modificarea acesteia pentru motivele care urmează a fi relevate.
| ← OPOZIŢIE LA EXECUTARE . Jurisprudență Contestaţie la executare | CONTRACT DE ÎMPRUMUT – ÎNSCRIS SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ → |
|---|
