Decizie similară: Jud. sect. 2 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 17388 din 15 decembrie 2000, nepublicată

C. proc. civ., art. 399, art. 400

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 6 decembrie 2000, contestatoarea SC N.P.C. SRL a formulat contestaţie la executare împotriva sentinţei civile nr. 6990, pronunţate la data de 16 iunie 1997 de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, în contradictoriu cu intimata Asociaţia de locatari Bl. D27.

în motivarea contestaţiei, se arată că pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti se află dosarul cu nr. 15390/1999, având ca obiect dreptul de retenţie asupra spaţiului pe care contestatoarea îl ocupă cu titlu de închiriere şi asupra construcţiei aferente acestui spaţiu, care a fost făcută cu acordul asociaţiei de locatari şi cu avizele de construcţie legale necesare. Mai arată contestatoarea că, potrivit art. 15 din contractul de închiriere pe care l-a încheiat cu intimata, în cazul în care v-a pleca din acest spaţiu, asociaţia se obligă să achite contravaloarea construcţiei aferente.

S-au depus la dosar copii de pe sentinţa civilă nr. 6990 din 16 iunie 1997, decizia civilă nr. 689 din 3 aprilie 1998, motivarea deciziei civile nr. 789 din 2 iunie 1999, sentinţa civilă nr. 20603 din 18 decembrie 1998, decizia civilă nr. 1823 din 18 mai 2000, decizia civilă nr. 789/A din 2 iunie 1999, decizia civilă nr. 2865/A din 17 decembrie 1997.

Instanţa reţine următoarele:

La 6 decembrie 2000, SC N.P.C. SRL a formulat contestaţie la executare împotriva sentinţei civile nr. 6990 din 16 iunie 1997, întemeindu-şi, în drept, acţiunea pe art. 317-321 C. civ. La termenul din 15 decembrie 2000, s-a învederat instanţei că, prin serviciul Registratură, contestatoarea a depus o cerere de amânare, fără a arăta motivele pentru care solicită un nou termen de judecată, astfel că instanţa a găsit-o nejustificată. Pe de altă parte, acţiunea formulată este informă, necuprinzând motivarea în fapt, iar temeiul juridic este greşit indicat.

Instanţa, având în vedere obiectul cererii, a calificat-o ca fiind contestaţie la executare, şi, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 399 şi urm. C. pen., art. 400 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., obiectul contestaţiei la executare poate viza înţelesul, întinderea, aplicarea dispozitivului hotărârii ce se execută, în cazul contestaţiei la titlu, sau urmărirea însăşi, în cazul contestaţiei la executare propriu-zisă. în prima situaţie se urmăreşte clarificarea, interpretarea, explicarea dispozitivului hotărârii contestate, pentru a se obţine executarea întocmai a acestuia, vizând măsurile luate de instanţă.

în speţa de faţă, nu ne regăsim în nici unul din cazurile arătate, deoarece contestatoarea nu se referă nici la clarificarea hotărârii arătate în acţiune şi nici la urmărire, ci condiţionează aplicarea dispozitivului hotărârii de respectarea art. 15 din contractul de închiriere încheiat cu intimata şi care prevede că, în cazul în care eliberează spaţiul ocupat, trebuie să i se achite contravaloarea construcţiei aferente pe care a edificat-o, contract nedepus la dosar.

Având în vedere cele arătate, instanţa a respins contestaţia, ca neîntemeiată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizie similară: Jud. sect. 2 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 17388 din 15 decembrie 2000, nepublicată