Declinare şi conflict negativ de competenţă cu privire la judecata cauzei privind infracţiunea prevăzută de art. 6 din legea nr. 241/2005
| Comentarii |
|
Tribunalul OLT Decizie nr. 1 din data de 20.11.2013
Prin decizia penală nr. 1 pronunțată la data de 20 nov.2013 de Tribunalul Olt în dosarul nr. 288/207/2013 a fost admisă excepția necompetenței materiale și declină competența soluționării cauzei privind pe inculpatul N N, cu domiciliul în C. str. M. V. nr. jud. O, în favoarea Curții de Apel Craiova.
S-a constatat conflict negativ de competență.
S-a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală pentru soluționarea acestuia.
Pentru a se pronunța această decizie au fost avute în vedere cele ce urmează:
,, Prin sentința penală nr.174 din 17.06.2013 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.288/207/2013, în baza disp. art. 6 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 63 alin. 3 Cp, coroborat cu art. 13 Cp, a fost condamnat inculpatul N. N. la pedeapsa de 1.000 lei amendă penală, cu aplicarea dispozițiilor art. 3201 alin. 7 C.p.p.
În baza art. 63/1 alin 1 C.p.p., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.
S-a luat act că inculpatul a achitat parțial prejudiciul cauzat părții civile A.N.A.F. , urmând ca în baza dispozițiilor art. 14-15 C.p.p., acesta să fie obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC BNB S 2008 SRL, la plata sumei de 2.344 lei, reprezentând accesorii aferente obligațiilor fiscale, până la achitarea integrală și efectivă, către partea civilă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C nr.2924/P/2011 din 5.12.2012, înregistrat sub nr.288/207/2013 pe rolul acestei instanțe, s-a pus în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul N. N., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005.
În actul de sesizare s-a reținut că la data de 5.10.2011, Poliția mun. C., a fost sesizată de Direcția Generală a Finanțelor Publice O, Administrația Finanțelor Publice C., în legătură cu faptul că inculpatul N. N. în calitate de administrator al SC BNB S 2008 SRL , nu și-a achitat obligațiile fiscale la bugetul general consolidat al statului, încălcând astfel prevăzută de art.6 din Legea 241/2005, privind combaterea evaziunii fiscale, constatându-se astfel cu ocazia verificărilor efectuate că societatea respectivă datorează obligații fiscale neachitate bugetului de stat, obligații fiscale ce reprezintă impozite, debite cu reținere la sursă, respectiv impozite pe venituri din salarii, șomaj și contribuții ale salariaților, în sumă de 5075 lei.
S-a mai reținut în actul de sesizare al instanței că, astfel cum rezultă din adresa nr.36084 din 20.09.2011 a DGFP Olt - AFP C., SC BNB S 2000 SRL , datorează bugetului consolidat al statului, suma de 5075 lei, reprezentând impozite - debite cu reținere la sursă după cum urmează: impozit pe veniturile din salarii - 1209 lei începând cu luna mai 2011, contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați: 2420 lei, începând cu luna mai 2011; contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați: 126 lei, începând cu luna aprilie 2011: contribuția de asigurări de sănătate reținută de la asigurați 1310 lei începând cu luna mai 2011.
În cursul cercetării și urmării penale efectuate în cauză, inculpatul N. N., a recunoscut debitul datorat bugetului de stat, de societatea pe care o administrează, declarând însă că, personal, nu recunoaște nici o datorie la bugetul de stat, situația datorându-se sistemului actual de guvernare, respectiv modului în care a fost impus plafonul impozitului forfetar, în condițiile în care societatea înregistra pierderi considerabile.
De asemenea, inculpatul în susținerea apărării formulate, a arătat că se află în imposibilitatea de a prezenta spre control organelor abilitate, actele contabile ale societății administrate, în vederea verificării activității comerciale desfășurate anterior lunii mai 2011, datorită faptului că societatea a fost cesionată în luna septembrie 2011, cesionarii N. V. și P. F. însușindu-și atât activul, cât și pasivul societății, constatându-se însă, în urma verificărilor efectuate că aceste persoane figurează în evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului, ca fiind asociați la mai multe firme, al cărui sediu figurează expirat sau care nu figurează la sediile declarate, existând astfel elemente suficiente care conturează ipoteza că acestea sunt societăți fantomă create în mod special pentru eludarea și fraudarea bugetului de stat.
În cursul urmăririi penale, inculpatul N. N. a avut o atitudine de rea credință, refuzând să achite către bugetul de stat, debitul datorat de societatea pe care o administrează deși s-a obligat în acest sens în mod repetat, depunând la dosarul cauzei numai o dovadă de compensare de către AFP C. a unei amenzi contravenționale în sumă de 1500 lei cu obligațiile fiscale datorate.
Faptele au fost reținute în rechizitoriu pe baza următoarelor probe: adresă sesizare DGFP O - AFP C; contracte individuale de muncă; adresa nr.90420/16.10.2012 a DGFP O - AFP C, notă compensare obligații fiscale, proces verbal de discuție cu inculpatul N. N.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele :
La data de 5.10.2011, Poliția mun. C., a fost sesizată de Direcția Generală a Finanțelor publice O, Administrația Finanțelor Publice C., în legătură cu faptul că inculpatul N. N. în calitate de administrator al SC BNB S 2008 SRL , nu și-a achitat obligațiile fiscale la bugetul general consolidat al statului, încălcând astfel prev.art.6 din Legea 241/2005, privind combaterea evaziunii fiscale, constatându-se astfel cu ocazia verificărilor efectuate că societatea respectivă datorează obligații fiscale neachitate bugetului de stat, obligații fiscale ce reprezintă impozite, debite cu reținere la sursă, respectiv impozite pe venituri din salarii, șomaj și contribuții ale salariaților, în sumă de 5075 lei.
Astfel, cum rezultă din adresa nr.36084 din 20.09.2011 a DGFP Olt - AFP Caracal, SC BNB S 2000 SRL , datorează bugetului consolidat al statului, suma de 5075 lei, reprezentând impozite - debite cu reținere la sursă după cum urmează: impozit pe veniturile din salarii - 1209 lei începând cu luna mai 2011, contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați: 2420 lei, începând cu luna mai 2011; contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați: 126 lei, începând cu luna aprilie 2011: contribuția de asigurări de sănătate reținută de la asigurați 1310 lei începând cu luna mai 2011.
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul N. N., a recunoscut fapta săvârșită și a solicitata aplicarea dispoz.art.3201 alin.7 C.p.p.
Cu privire la latura civilă, acesta a achitat conform chitanțelor depuse la dosar, respectiv, seria TSB nr.6703454/100.01.2013 și seria TSB nr.68899217 și a notei de compensare a achitat prejudiciul cauzat în cuantum de 7720 lei, rămânând o obligație fiscală accesorie de 2344 lei.
Instanța de fond, având in vedere recunoașterea inculpatului intervenită înainte de citirea actului de sesizare, a făcut aplicarea dispozițiilor art.3201 Cod Procedură Penală, reducând cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care a fost trimis in judecata.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, a avut în vedere dispozițiile art.72 C.p, respectiv, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, modalitatea de săvârșire, precum si toate elementele ce caracterizează persoana inculpatului, faptul că este la primul conflict cu legea penală, că a recunoscut și regretat fapta, apreciind că o pedeapsă cu amendă penală , este de natură să răspundă scopurilor prevăzut de art.52 C.p.
Prima instanță a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 13 C.p., având în vedere că în ceea ce privește legea nr.241/2005, aceasta a fost modificată prin legea nr.50/14.03.2013, lege prin care răspunderea penală a fost agravată.
Prin urmare, în speță au fost aplicabile dispozițiilor art.6 din Legea nr.241/2005 fără modificările intervenite, care prevăd ca alternativă a pedepsei închisorii, pedeapsa amenzii penale.
În baza art.631, prima instanță a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.
In ceea ce privește modul de soluționare a acțiunii civile promovate în procesul penal de partea vătămată, instanța de fond a constatat că inculpatul a achitat parțial prejudiciul cauzat părții civile A.N.A.F. București, iar în baza disp. art. 14-15 C.p.p., l-a obligat pe acesta , în solidar cu partea responsabilă civilmente SC BNB S 2008 SRL, la plata sumei de 2.344 lei, reprezentând accesorii aferente obligațiilor fiscale, până la achitarea integrală și efectivă, către partea civilă.
În baza dispozițiilor art. 191 alin. 1 Cpp, s-a dispus obligarea inculpatului la 150 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs inculpatul N N, fără a preciza în scris motivele, cale de atac ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 03.07.2013 sub nr. 288/207/2013..
Verificându-și din oficiu competența materială, Curtea de Apel Craiova prin decizia penală nr. 1785/25.09.2013 a recalificat drept "apel"; calea de atac declarată de inculpatul N N, și a declinat competența soluționării acesteia în favoarea Tribunalului Olt.
In motivarea soluției dispuse Curtea de Apel Craiova a avut în vedere noua orientare a practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, reliefată și în decizia penală nr. 1451 din 8 mai 2012, publicată pe site-ul www.scj.ro, unde se arată că "Prin Legea nr. 202/2010, infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 au fost trecute din competența de judecată în primă instanță a judecătoriei în competența de judecată în primă instanță a tribunalului.
Atât înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, cât și după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, sentințele privind infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 sunt supuse apelului și recursului.
Prin urmare, nici înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nici după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sentințele privind infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 nu sunt supuse unei singure căi de atac (recursul), ci atât apelului, cât și recursului.
Neoperând prin Legea nr. 202/2010 nici o modificare referitoare la numărul căilor de atac în cazul sentințelor privind infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005, normele tranzitorii referitoare la numărul căilor de atac (art. XXIV alin. 1 din Legea nr. 202/2010 - din interpretarea căruia s-a desprins concluzia că sentințele pronunțate de judecătorii după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse numai căii de atac a recursului) nu sunt incidente în cazul acestei categorii de sentințe.
Singura normă tranzitorie referitoare la numărul căilor de atac - art. XXIV alin. 1 din Legea nr. 202/2010 - privește categoriile de sentințe pentru care legea nouă a eliminat o cale de atac (apelul), iar nu și sentințele pentru care posibilitatea atacării atât cu apel, cât și cu recurs a rămas nemodificată. O normă tranzitorie nu poate privi decât o situație modificată, iar nu și o situație nemodificată.
Este ceea ce rezultă din formularea art. XXIV alin. 1 - "hotărârile (...) rămân supuse căilor de atac"; - utilizarea verbului rămân incluzând ideea că pe viitor hotărârile la care se referă nu mai sunt supuse acelorași căi de atac, nu mai sunt supuse căilor de atac anterioare.
Pe de altă parte, din interpretarea dispozițiilor art. XXIV alin. 2 și 3 din Legea nr. 202/2010 rezultă că sentințele privind infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005, pronunțate de judecătorii după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, sunt supuse apelului la tribunal și recursului la curtea de apel.
Astfel, art. XXIV alin. 2 constituie temeiul legal pentru continuarea judecării în primă instanță a infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 de către judecătorii după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, dacă aceste instanțe au fost legal învestite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Referirea la "procesele în curs de judecată"; utilizată în art. XXIV alin. 2 se referă, însă, nu numai la judecata în primă instanță, ci și la judecata în apel și în recurs.
În același timp, art. XXIV alin. 3 prevede că în caz de desființare sau casare cu trimitere spre rejudecare (la prima instanță) sunt aplicabile noile dispoziții privind competența, de unde rezultă că, în lipsa dispoziției de desființare sau casare cu trimitere spre rejudecare (la prima instanță), sunt aplicabile vechile dispoziții privind competența de judecată în apel și în recurs.";
Totodată, în baza art. 192 alin. 3 C.p.p s-a dispus ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 14.10.2013 sub același număr, iar la termenul din data de 20.11.2013 reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția necompetenței materiale motivat de faptul că împotriva sentinței penale nr. 174/17.06.2013 pronunțată de Judecătoria Caracal se poate declara, ca și cale ordinară de atac, numai "recursul"; a cărui competență de soluționare aparține Curții de Apel Craiova.
Asupra acestei excepții, Tribunalul Olt constată că după intrarea în vigoare a legii nr. 202/2010, respectiv la data de 17.06.2013, Judecătoria Caracal sesizată cu rechizitoriul nr. 2924/P/2011 al procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal din data de 05.12.2012, a dispus condamnarea inculpatului N. N. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 alin. 1 din legea nr. 241/2005.
Potrivit art. 385/1 alin. 1 lit. a C.p.p. astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 46 din legea nr. 202/2010 (în vigoare de la 25.11.2010), sunt supuse recursului, printre altele, sentințe pronunțate de judecătorii.
Conform art. 28/1 pct. 3 C.p.p. astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 9 din legea nr. 202/2010, curtea de apel judecă ca instanță de recurs, recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor date în competența tribunalului.
Pe de altă parte, prin legea nr. 202/2010 numai infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din legea 241/2005 au fost trecute din competența de judecată în primă instanță a judecătoriei, în competența de judecată în primă instanță a tribunalului, atât înainte de intrarea în vigoare a legii 202/2010 cât și după intrarea în vigoare a acestei legi " sentințele privind infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din legea 241/2005, fiind supuse apelului și recursului"; (așa cum se reține și în considerentele deciziei penale nr. 1451/8.05.2012 pronunțată de ICCJ - Secția penală în dosarul nr. 5548/312/2010).
Prin urmare - astfel cum se menționează în cuprinsul acestei decizii - nici înainte de intrarea în vigoare a legii 202/2010 și nici după intrarea în vigoare a acestei legi, "sentințele privind infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din legea 241/2005, nu sunt supuse unei singure căi de atac (recursul) ci atât apelului cât și recursului";.
Se constată așadar că, în raport cu competența în primă instanță dată tribunalului în ceea ce privește infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din legea 241/2005, sentințele pronunțate în primă instanță de tribunal privind aceste infracțiuni, urmează a fi supuse atât apelului cât și recursului, decizia ICCJ invocată în motivarea soluției de dezînvestire, de către Curtea de Apel Craiova, având incidență și deplină aplicabilitate exclusiv în cazul acestor infracțiuni, respectiv a celor prevăzute de art. 9 din legea 241/2005, neputându-se susține că aceasta este situația tuturor infracțiunilor reglementate de legea 241/2005; și aceasta întrucât legea 202/2010 nu a modificat și competența materială în primă instanță în ceea ce privește celelalte infracțiuni incriminate de legea 241/2005, care continuă să aparțină judecătoriei, instanță cu plenitudine de competență în judecarea cauzelor în primă instanță.
Prin urmare, câtă vreme toate celelalte infracțiuni incriminate de legea 241/2005 - cu excepția celor prevăzute de art. 9 din legea 241/2005 - sunt judecate în primă instanță de judecătorie și după intrarea în vigoare a legii 202/2010, împotriva acestora urmează a fi declarate căile legale de atac, după distincțiile prevăzute de art. XXIV alin. 1-3 din legea 202/2010 (după cum au fost pronunțate înainte sau după intrarea în vigoare a legii 202/2010).
Cum în cauza dedusă judecății sentința penală pronunțată de Judecătoria Caracal privind o infracțiune prevăzută de art. 6 din legea 241/2005, nu a fost pronunțată înainte de intrarea în vigoare a legii 202/2010 (deci anterior datei de 25.11.2010) pentru a fi aplicabil art. XXIV alin. 1 din această lege ( în sensul că hotărârea pronunțată ar rămâne supusă căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul) ci la data de 17.06.2013, se constată că aceasta este supusă unei singure căi de atac, respectiv "recursului"; a cărui competență de soluționare aparține curții de apel.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 39 alin. 1 C.p.p. tribunalul va admite excepție necompetenței materiale și în baza art. 42 alin. 2 C.p.p. va declina competența soluționării cauzei, respectiv a recursului declarat de recurentul inculpat N. N., împotriva sentinței penale nr. 174 din 17 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 288/207/2013 - în favoarea Curții de Apel Craiova.
Conform art. 43 alin. 1 C.p.p. va constata conflict negativ de competență și va trimite cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, instanță ierarhic superioară comună celor două instanțe care și-au declinat reciproc competența, pentru soluționarea acestuia.";
Data publicarii pe portal:03.12.2013
| ← încetarea mandatului de ales local înainte de termen | inadmisibilitatea contestaţiei împotriva procesului verbal de... → |
|---|
