Delegare autoritate părintească. Jurisprudență Cereri
Comentarii |
|
Judecătoria DOROHOI Sentinţă civilă nr. 32 din data de 09.10.2017
Dosar nr. ----/222/2016 delegare autoritate părintească
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA DOROHOI JUDEȚUL BOTOȘANI
ÎNCHEIERE CIVILĂ
Ședința camerei de consiliu din --- 2016
Președinte: --
Grefier: --
La ordine judecarea cererii formulată de petenții B---cu domiciliul în --, pentru delegarea autorității părintești a intimatei C-- cu domiciliul în --- asupra minorei B--, născută la data de ---.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu s-au prezentat părțile, lipsă delegatul autorității tutelare din cadrul Primăriei ---.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată obiectul cauzei - delegare autoritate părintească și faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată. Mai arată că s-a efectuat de către Direcția de Asistență Socială-- o anchetă socială la domiciliul intimatei.
Întrebate fiind, părțile apreciază că instanța este competentă să soluționeze dosarul de față.
Instanța, verificându-și din oficiu competența, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, în conformitate cu dispozițiile art.94 alin.1 pct.1 raportat la art.114 Cod procedură civilă.
Petenții arată că intenționează să plece la muncă în Germania și vor ca intimatei C--să-i fie delegată temporar autoritatea părintească asupra minorei B---
Instanța a procedat la ascultarea intimatei, relatările acesteia fiind consemnate în proces-verbal aparte atașat la dosar.
Instanța, văzând că nu se formulează alte cereri și nu mai sunt alte incidente de soluționat, declară cercetarea procesului încheiată și deschide dezbaterile asupra fondului.
Petenții, având pe rând cuvântul, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Intimata arată că este de acord ca pe perioada plecării petenților în străinătate să-i fie delegată autoritatea părintească asupra minorei B--, care este nepoata sa și de care a avut grijă de când era mică, fetița fiind obișnuită cu prezența ei.
Instanța închide dezbaterile în fond și reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA,
Asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Dorohoi sub nr.---/222/2016 din data de ---.2016, petenții B-- au solicitat delegarea temporară a autorității părintești cu privire la minora B---, către intimata C---.
În motivare au arătat că este necesar să plece în străinătate (în Germania) la muncă. A mai arătat că pârâta este bunica maternă a minorei.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
petenții au anexat la cerere, în dovedirea susținerilor lor, acte de stare civilă.
Intimata nu a depus întâmpinare, însă prezentă la termenul de judecată a fost de acord cu solicitarea petenților.
În vederea soluționării cauzei, instanța a ordonat efectuarea unei anchete psihosociale la locuința intimatei.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Petenții sunt părinții minorei B--, născută la data de ---, acesta rezultând din căsătoria lor.
Petenții manifestându-și intenția să plece la lucru în străinătate, devin aplicabile prevederile art.104-105 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, potrivit cărora se impune desemnarea unei persoane care să se ocupe de întreținerea minorei pe perioada absenței părinților și, totodată, delegarea autorității părintești, pe cale judecătorească, în favoarea acelei persoane.
Petenții au desemnat-o prin cererea lor pe pârâtă, în calitate de bunică maternă (așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar), să îndeplinească această sarcină.
Potrivit dispozițiilor art.105 alin.(1) din legea amintită, persoana desemnată trebuie:
- să facă parte din familia extinsă, așa cum este aceasta definită la art.4 lit.c) din lege;
- să aibă minimum 18 ani;
- să îndeplinească condițiile materiale și garanțiile morale necesare creșterii și îngrijirii unui copil.
Din actele de stare civilă depuse rezultă îndeplinirea primelor două condiții enumerate mai sus, iar îndeplinirea celei de a treia rezultă din ancheta psihosocială efectuată în cauză. Totodată, din declarația intimatei și din ancheta psihosocială rezultă că minora a mai fost îngrijită de aceasta, ceea ce înseamnă că minora este obișnuită cu prezența intimatei și astfel delegarea de autoritate nu va constitui o schimbare de mediu care să o afecteze în dezvoltare pentru minoră.
Legea mai impune, potrivit dispozițiilor art.105 alin.(4) din lege, manifestarea personală și directă a acordului persoanei desemnate, ceea ce s-a realizat în cadrul ședinței de judecată din data de ---2016, așa cum rezultă din declarația de la fila 22 dosar.
Fiind, astfel, îndeplinite toate condițiile prevăzute de actul normativ incident, instanța urmează să admită acțiunea și, în consecință, va dispune delegarea temporară a autorității părintești cu privire la minora B---, născută la data de ---, către intimată, pe durata lipsei părinților minorei din țară, dar cel mult până la data de ---.2017, având în vedere faptul că, cel puțin în plan ipotetic, părinții ar putea reveni în țară și anterior trecerii perioadei de un an, la dosar neexistând o dovadă a duratei șederii pe care aceștia și-au propus-o în străinătate.
Persoana astfel numită va exercita toate drepturile și îndatoririle aferente autorității părintești, inclusiv reprezentarea minorei în fața oricărei autorități, întrucât din dosar nu rezultă niciun motiv de excludere a vreunui drept sau a vreunei obligații. Pentru o mai ușoară punere în aplicare a hotărârii judecătorești de față, instanța va stabili locuința minorilor la intimată, aceasta fiind și locuința actuală a minorei, așa cum rezultă din ancheta psihosocială efectuată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite în parte cererea de delegare temporară a autorității părintești formulată
de petenții B--cu domiciliul în --- în contradictoriu cu intimata C--cu domiciliul---
Dispune delegarea temporară a autorității părintești cu privire la minora B---, născută la data de --, către intimată, pe durata lipsei părinților minorei din țară, dar cel mult până la data de --.2017.
Persoana desemnată va exercita toate drepturile și îndatoririle aferente autorității părintești, inclusiv reprezentarea minorei în fața oricărei autorități.
Pe perioada delegării temporare a autorității părintești, locuința minorei se stabilește la domiciliul intimatei, situat în ---.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la pronunțare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Dorohoi.
Pronunțată în ședință publică astăzi, --- 2016.
PREȘEDINTE , GREFIER,
← Anulare act. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri) | Succesiune. Jurisprudență Succesiuni, moşteniri → |
---|