Divorţ. Motive de recurs. Criterii de stabilire a cuantumului obligaţiei de întreţinere
| Comentarii |
|
- Codul familiei: art. 86 alin. 3, art. 94 alin. 3, art. 97 alin. 1, art. 101 alin. 2;
- Cod procedură civilă: art. 105, art. 261 alin. 1, art. 304.
Faţă de limitele învestirii şi în aplicarea principiului caracterului devolutiv al apelului numai sub aspectul criticilor invocate de partea interesată, Tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 261 alin. 1 C. pr. civ., subsumând argumentele aduse de reclamant în susţinerea celor două motive de apel.
Astfel, fără a repune în discuţie culpa pârâtei în deteriorarea relaţiilor de familie, care nu a fost contestată, Tribunalul a analizat temeinicia reţinerii unei culpe şi în sarcina reclamantului - apelant, contestată de parte, reţinând în final că aceasta rezultă din probele testimoniale administrate în cauză.
Noţiunea de „creştere a copilului" are un conţinut complex şi se referă atât la aspecte materiale, cât şi nepatrimoniale, vizând educaţia şi sănătatea, iar această îndatorire revine ambilor părinţi, in solidum, proporţional cu mijloacele fiecăruia, art. 97 alin. 1 C.fam. consacrând principiul egalităţii părinţilor în drepturi şi îndatoriri faţă de copiii minori.
Susţinerile recurentului în sensul că nevoile minorei B.J. nu pot fi mai mari decât ale celorlalţi cu vârste de 14, respectiv 15 ani, şi că aceasta este beneficiara unei asigurări medicale internaţionale, nu pot fi reţinute ca esenţiale în stabilirea cuantumului lunar datorat, deoarece, ţinând seama de realităţile vieţii sociale şi de familie, necesităţile specifice unui copil de vârstă mică pot fi uneori superioare din punct de vedere material, prezentând oricum o altă structură şi caracteristici ce antrenează costuri materiale considerabile, cu atât mai mult cu cât, în cauză, s-a făcut dovada existenţei unor probleme de sănătate ale minorei în vârstă de 4 ani, care domiciliază în România împreună cu bunicii materni şi care frecventează cursurile unei grădiniţe cu program prelungit din Suceava (filele 12-22 dosar recurs).
(Curtea de Apel Suceava - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie,
decizia civilă nr. 160 din 22 mai 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 1784 din 3 aprilie 2008, Judecătoria Suceava a admis, în parte, acţiunea civilă având ca obiect „divorţ cu copii”, formulată de reclamantul M.G.J. în contradictoriu cu pârâtele M.L., Autoritatea Tutelară - Primăria Municipiului Suceava - prin primar şi Autoritatea Tutelară - Primăria Oraşului Solea - prin primar, a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtă, a declarat desfăcută din culpă comună căsătoria încheiată între părţi şi a dispus încredinţarea spre creştere şi educare pârâtei a minorei rezultată din căsătorie, cu obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreţinere lunare în favoarea minorei în cuantum de 500 USD, începând cu data formulării cererii reconvenţionale, respectiv 27 septembrie 2007, şi până la majoratul copilului, pârâta fiind obligată să permită reclamantului să aibă legături personale cu minora la domiciliul părinţilor acestuia, situat în comuna Poieni Solea,
judeţul Suceava, timp de 2 săptămâni în perioada sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou şi, respectiv, 2 săptămâni în lunile iulie - august ale fiecărui an, precum şi la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamant în proces şi rezultate în urma compensării.
Soluţia a fost reformată de Tribunalul Suceava - Secţia civilă care, într-un al doilea ciclu procesual, prin decizia nr. 24 din 13 ianuarie 2009, a admis apelul reclamantului, cu consecinţa diminuării cuantumului pensiei de întreţinere datorată de reclamant pârâtei, în favoarea minorei M.B.J., născută pe data de 9 iulie 2005, la suma de 370 USD lunar, în loc de 500 USD lunar.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că probele administrate în cauză conturează vinovăţia ambilor soţi în destrămarea relaţiilor de căsătorie, că afacerea personală a reclamantului, din care acesta încasa aproximativ 1.000 USD/lună (în calitate de administrator la firma proprie - G.M.C. G.C.), a fost în pierdere la nivelul anului 2007, astfel încât nu se impunea luarea în calcul şi a acestei sume la stabilirea cuantumului lunar al pensiei de întreţinere şi că, împrejurarea că reclamantul mai are în întreţinere doi copii minori este lipsită de relevanţă, câtă vreme au fost respectate prevederile art. 94 alin. 3 C. fam.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, în motivarea căruia a arătat, în esenţă, că tribunalul nu a argumentat respingerea cererii sale de înlăturare a unei probe de la dosar, nici înlăturarea, ca probe, a altor înscrisuri aflate la dosarul cauzei şi că a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 94 alin. 1 C. fam., atunci când a apreciat asupra cuantumului pensiei lunare de întreţinere, datorată în favoarea minorei B J., până la majoratul acesteia.
Criticile formulate se încadrează în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., însă se dovedesc a fi neîntemeiate pentru următoarele considerente: Potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 C. pr. civ., „hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde [...] motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor [...]”.
Textul legal citat se circumscrie obligaţiei instanţei de a arăta, în considerentele hotărârii, temeiurile de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi pe cele care au determinat înlăturarea cererilor părţilor, nerespectarea acesteia fiind de natură să atragă incidenţa prevederilor art. 105 alin. 1 C. pr. civ,, referitoare la nulitate.
Pe de altă parte, este unanim recunoscut că nu se poate reţine în sarcina instanţei obligaţia de a analiza fiecare argument invocat de parte în susţinerea pretenţiilor deduse judecăţii şi, respectiv, a motivelor de apel sau de recurs, fiind acceptată gruparea acestora, pentru a se răspunde printr-un considerent comun.
în speţă, după cum rezultă fără echivoc din analiza comparativă a memoriului de apel (filele 3-5 dosar apel) şi a corpului considerentelor deciziei recurate (filele 26-27 dosar apel, rejudecare), reclamantul a înţeles să învestească tribunalul cu analiza a două critici privind nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei, respectiv: 1) greşita pronunţare a divorţului din culpă comună a soţilor, în condiţiile în care s-au reţinut, în mod eronat, împrejurările din care se poate deduce culpa sa, pârâtei revenindu-i o vină exclusivă în destrămarea căsătoriei, 2) greşita stabilire a cuantumului pensiei de întreţinere datorată de reclamant pârâtei în favoarea minorei, prin eronata apreciere asupra venitului lunar al reclamantului şi nevoilor copilului rezultat din căsătoria părţilor.
Faţă de limitele învestirii şi în aplicarea principiului caracterului devolutiv al apelului numai sub aspectul criticilor invocate de partea interesată, Tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 261 alin. 1 C. pr. civ., subsumând argumentele aduse de reclamant în susţinerea celor două motive de apel.
Astfel, fără a repune în discuţie culpa pârâtei în deteriorarea relaţiilor de familie, care nu a fost contestată de altfel, Tribunalul a analizat temeinicia reţinerii unei culpe şi în sarcina reclamantului-apelant, contestată de parte, reţinând în final că aceasta rezultă din probele testimoniale administrate în cauză.
Referirea la Ordinul de restricţie emis de Curtea Penală a oraşului New York, apreciat de reclamant ca neavenit şi neutil cauzei, a fost făcută de tribunal ulterior reţinerii implicite a culpei comune a soţilor în desfacerea căsătoriei, arătându-se că acesta „a agravat neînţelegerile dintre soţi”, iar nu că ar fi determinat apariţia acestora.
Altfel spus, pentru a atrage sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 105 alin. 2 C. pr. civ., se impune cu necesitate ca vătămarea părţii interesate să poată fi înlăturată numai în aceste condiţii. Or, în speţă, vătămarea reclamantului - constând în rămânerea definitivă a sentinţei sub aspectul reţinerii unei culpe comune în desfacerea căsătoriei -pretins a fi generată şi de nemotivarea înlăturării celorlalte înscrisuri invocate în susţinerea culpei exclusive a pârâtei, nu atrage în mod necesar sancţiunea anulării deciziei, întemeiată, după cum s-a arătat, pe un ansamblu probator complex, de natură să genereze aceeaşi soluţie, cu atât mai mult cu cât aspectele semnalate au fost reiterate de reclamant în recurs şi supuse analizei Curţii prin prisma motivului de nelegalitate invocat - încălcarea legii - prevăzute de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Cu referire la cel de-al doilea motiv de recurs, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 86 alin. 3 C. fam., descendentul, cât timp este minor, are drept la întreţinere, oricare ar fi pricina nevoii în care el se află, iar potrivit art. 94 alin. 1 din acelaşi act normativ, întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti.
Pe de altă parte, părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul. Codul familiei prevede în art. 101 alin. 2 că părinţii sunt datori să îngrijească de copil, asigurându-i creşterea, sănătatea şi dezvoltarea fizică şi psihică armonioasă, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională. Noţiunea de „creştere a copilului” are un conţinut complex şi se referă atât la aspectele materiale, cât şi la cele nepatrimoniale, vizând educaţia şi sănătatea, iar această îndatorire revine ambilor părinţi, in solidum, proporţional cu mijloacele fiecăruia, art. 97 alin. 1 C. fam. consacrând principiul egalităţii părinţilor în drepturi şi îndatoriri faţă de copiii minori.
în cauză, Tribunalul a stabilit cuantumul lunar al pensiei de întreţinere, la plata căreia a fost obligat reclamantul în favoarea copilului minor M.B.J., la nivelul sumei de 370 USD, reţinând că veniturile realizate de acesta sunt de 37.440 USD/an, prin excluderea celor dobândite prin administrarea afacerii personale, devenită în prezent neprofitabilă (aproximativ 1.000 USD lunar).
Astfel, potrivit art. 94 alin. 3 pct. 3 C. fam., întreţinerea se stabileşte până la jumătate din câştigul din muncă al părintelui debitor, atunci când aceasta este datorată pentru 3 sau mai mulţi copii.
Cum, prin sintagma „câştig din muncă" se înţelege venitul net cu caracter permanent, iar potrivit adeverinţei de salariat emisă la data de 23 iunie 2008 (fila 21 dosar apel, rejudecare), salariul anual net al reclamantului-recurent este de 21.712,8 USD, cuantumul pensiei de întreţinere reţinut în sarcina acestuia de tribunal se încadrează în plafonul maxim legal (21.712,8 USD net/an: 12 luni = 1.809,4 USD net/lună: 2 = 904,7 USD net/lună), în condiţiile în care, valoarea totală a pensiei de întreţinere datorată pentru ceilalţi doi copii minori ai recurentului este de 452,25 USD/lună (filele 22 dosar apel şi 14 dosar recurs). Astfel, suma totală datorată de recurent cu acest titlu în
favoarea celor trei minori este de 822,25 USD lunar, inferioară limitei legale de 904,7 USD lunar.
Susţinerile recurentului, în sensul că nevoile minorei B.J. nu pot fi mai mari decât ale celorlalţi, cu vârste de 14, respectiv 15 ani, şi că aceasta este beneficiara unei asigurări medicale internaţionale, nu pot fi reţinute ca esenţiale în stabilirea cuantumului lunar datorat, deoarece, ţinând seama de realităţile vieţii sociale şi de familie, necesităţile specifice unui copil de vârstă mică pot fi uneori superioare din punct de vedere material, prezentând oricum o altă structură şi caracteristici ce antrenează costuri materiale considerabile, cu atât mai mult cu cât, în cauză, s-a făcut dovada existenţei unor probleme de sănătate ale minorei în vârstă de 4 ani, care domiciliază în România împreună cu bunicii materni şi care frecventează cursurile unei grădiniţe cu program prelungit din Suceava (filele 12-22 dosar recurs).
| ← Divorţ. Competenţă teritorială. Caz în care niciunul dintre... | Plasament. Modalitatea de exercitare a drepturilor şi de... → |
|---|
