Divorţ. Competenţă teritorială. Caz în care niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia instanţei în care se află cel din urmă domiciliu comun, iar pârâta îşi are reşedinţa în străinătate
| Comentarii |
|
- Cod procedură civilă: art. 304, art. 607.
Reclamantul a susţinut că niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia instanţei în care se află cel din urmă domiciliu comun, iar pârâta nu mai locuieşte în ţară, prin urmare fiind competentă în cauză instanţa în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul şi nu instanţa domiciliului pârâtei.
Atunci când legiuitorul a folosit sintagma „niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia instanţei în care se află cel din urmă domiciliu comun", a avut în vedere împrejurarea că niciunul dintre soţi nu mai stă efectiv în această circumscripţie, fără a fi implicată noţiunea de „domiciliu".
Această interpretare nu poate fi aplicată, pentru o aşa-zisă identitate de raţiune, cazului în care „pârâtul nu are domiciliu în ţară", legea prevăzând în mod expres că este vorba despre domiciliu şi nu despre reşedinţă. Prin urmare, competentă să soluţioneze cauza este instanţa domiciliului pârâtei.
(Curtea de Apel Suceava - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie,
decizia civilă nr. 246 din 4 septembrie 2009)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 17 iulie 2008, reclamantul H.D. a chemat în judecată pe pârâta H.F., solicitând instanţei desfacerea căsătoriei din culpă comună, revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei, încredinţarea către reclamant spre creştere şi educare a minorului H.D.C. şi fără obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului.
în motivare, s-a arătat că relaţiile dintre părţi nu au fost foarte bune încă de la începutul căsătoriei, iar pârâta nu a depus niciun efort pentru remedierea neînţelegerilor.
La termenul din data de 4 noiembrie 2008, Judecătoria Suceava a respins excepţia necompetenţei teritoriale invocate de pârâtă.
Prin sentinţa civilă nr. 5620 din 16 decembrie 2008, s-a admis acţiunea şi s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părţi. Pârâta a revenit la numele avut anterior căsătoriei, minorul a fost încredinţat reclamantului, cu obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 135 lei, lunar.
împotriva sentinţei mai sus arătate, a formulat apel pârâta H.A., solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente.
în motivare, a arătat că au fost încălcate regulile privind competenţa teritorială a instanţelor, ea neavând domiciliul/reşedinţa pe raza judeţului Suceava.
Cum ultimul domiciliu comun al părţilor a fost pe raza de competenţă a Judecătoriei Botoşani, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanţe.
Prin decizia civilă nr. 187 din 27 aprilie 2009, Tribunalul Suceava a admis apelul şi a anulat sentinţa atacată, trimiţând cauza spre rejudecare instanţei competente teritorial, respectiv Judecătoria Botoşani.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că în speţă operează dispoziţiile din partea finală a art. 607 C. pr. civ., instanţa competentă teritorial fiind judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâta apelantă, întrucât niciuna dintre părţi nu mai locuieşte în oraşul Salcea.
Astfel, reclamantul intimat este plecat din luna februarie 2007 la lucru în Italia, ţară unde se află şi în prezent, iar pârâta apelantă locuieşte în comuna Cristeşti, satul Maici, judeţul Botoşani.
împotriva deciziei civile, a formulat recurs, în termen legal, reclamantul H.D. în motivarea recursului a arătat că este incident în speţă cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., întrucât instanţa de apel a interpretat extensiv şi contrar intenţiei legiuitorului dispoziţiile art. 607 C. pr. civ.
Astfel, trebuia avută în vedere ipoteza în care niciunul dintre soţi nu mai domiciliază în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun. Faptul că pârâtul lucrează în străinătate nu înseamnă că nu mai locuieşte, în înţelesul de domiciliu, în oraşul Salcea. Pentru identitate de argumente, nici pârâta nu mai locuieşte în comuna Cristeşti. judeţul Botoşani, fiind plecată în străinătate, astfel că, în conformitate cu art. 607 teza finală C. pr. civ., competenţa aparţinea Judecătoriei Suceava.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi în conformitate cu art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.
Fiind înscris într-o procedură specială, art. 607 C. pr. civ. este de strictă interpretare, motiv pentru care Tribunalul Suceava a analizat în mod just problematica referitoare la sintagmele uzitate în conţinutul normei de drept, de „domiciliu comun al soţilor”, „domiciliul pârâtului” sau „dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia instanţei în care se află cel din urmă domiciliu comun”. Astfel, acolo unde legiuitorul a înţeles să folosească noţiunea de „domiciliu”, a arătat-o în mod explicit, motiv pentru care, în ipoteza analizată, nu are relevanţă reşedinţa pârâtei, ci va fi sesizată numai instanţa de la domiciliul său, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că aceasta nu îşi are domiciliul în ţară. Atunci când a folosit sintagma „niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia instanţei în care se află cel din urmă domiciliu comun”, legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că niciunul dintre soţi nu mai stă efectiv în această circumscripţie, fără a fi implicată noţiunea de „domiciliu”.
Fiind vorba despre o competenţă teritorială obligatorie, de la care nu se poate deroga, şi cum în cauză operează dispoziţiile din partea finală a art. 607 C. pr. civ., competentă să soluţioneze cererea de divorţ este judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Modificare traseu gard despărţitor | Divorţ. Motive de recurs. Criterii de stabilire a cuantumului... → |
|---|
