Dobândirea dreptul de proprietate ca efect al împlinirii termenului de prescripţie achizitivă
| Comentarii |
|
Tribunalul GALAŢI Decizie nr. 137 din data de 20.04.2016
In mod greșit a reținut instanța de fond că reclamanții au avut calitatea de simpli detentori precari si nu a procedat și la analizarea celorlalte condiții reglementate prin dispozițiile art. 1847 C.civ. și nu a administrat proba cu expertiză tehnică de specialitate în vedere identificării imobilului, probă care a fost încuviințată și asupra căreia nu s-a revenit.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 137/20.04.2016
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați reclamanții NI, NT, NG, NA în contradictoriu cu pârâtul AO și MUNICIPIUL GALATI au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că au dobândit dreptul de proprietate ca efect al împlinirii termenului de prescripție achizitivă în ceea ce privește terenul în suprafață de 4xx mp și a construcției existente pe teren prin accesiune imobiliară artificială.
În motivarea cererii, reclamanții au precizat că în anul 1974 li s-au repartizat de către fostul Consiliu Popular al Municipiului Galați două camere, antreu, bucătărie, încăperi ce făceau parte dintr-o construcție situată în Galați, str. TV, nr. X, precum și faptul că proprietar al imobilului a fost GT, iar după decesul acestuia a devenit proprietar AO în baza unui certificat de moștenitor.
Au mai precizat că de la data când a primit acel ordin de repartiție și de când pârâta a devenit proprietară a imobilului reclamantul NI a exercitat față de acel imobil toate atributele posesiei în sensul continuității, publicității, neîntreruperii și sub nume de proprietar (neechivocă).
Prin sentința civilă nr. 9xxx/2x.1x.201x pronunțată de Judecătoria Galați a fost respinsa ca nefondata cererea de chemare în judecată.
Prin decizia civila nr. 137/20.04.2016, Tribunalul Galati a admis recursul declarat de NI, NT, NG, NA, a casat sentința recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecatoria Galati.
Instanta a retinut ca potrivit art. 1890 C.civ., toate acțiunile reale se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără a i se putea opune reaua-credință.
În acest sens, art. 1846 alin.1 C.civ. prevede că orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii, iar conform art.1847 C.civ. ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Din textele legale menționate rezultă că, pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliara prin uzucapiunea de 30 de ani este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună credință sau de rea-credință.
Instanța a reținut că cererea având ca obiect uzucapiune este acțiunea formulată de posesorul neproprietar al unui bun împotriva proprietarului neposesor. Aceasta reprezintă, din punct de vedere legal, o sancțiune îndreptată împotriva proprietarului care nu a fost diligent, sancțiune aplicată pentru că a lăsat să treacă o lungă perioadă de timp în care un terț s-a manifestat ca proprietar asupra bunului său.
Pentru a putea opera uzucapiunea mai este necesar ca bunurile imobile (terenuri) să se afle în circuitul civil, ceea ce înseamnă că bunurile nu trebuie să fi fost declarate inalienabile. Având în vedere acest aspect, se reține că bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile și, deci, nu pot fi uzucapate, spre deosebire de bunurile din domeniul privat al statului sau al unităților administrative-teritoriale care nu sunt inalienabile și, pe cale de consecință, pot fi uzucapate, adică poate fi obținut dreptul de proprietate asupra acestora prin uzucapiune.
În urma analizării probelor administrate, instanta a retinut ca nu se poate stabili cu exactitate persoana care ar avea calitatea de proprietar asupra terenului în cauză, în condițiile în care fostul proprietar, AO, a decedat fără a lăsa moștenitori și nu s-a emis un certificat de vacanță succesorală. Prin urmare, față de dispozițiile art. 85 din Legea nr. 36/1995 potrivit cărora succesiunea este vacantă, atunci când nu există moștenitori legali sau testamentari, iar proba vacanței succesorale se face cu certificatul de vacanță succesorală întocmit de notarul public, instanța a reținut că se impunea continuarea demersurilor în acest sens, pentru a se putea stabili în mod corect cadrul procesual.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că pentru ca uzucapiunea să fie admisă, reclamantul trebuie să demonstreze că, în cauză, sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile uzucapiunii de 30 de ani, respectiv că stăpânirea pe care a exercitat-o pe toată durata termenului a fost o adevărată posesie, reunind cele două elemente constitutive prevăzute de art. 1846 alin. 2 C.civ. (animus și corpus) și toate calitățile cerute pentru ca posesia să fie utilă.
Este adevărat că potrivit art. 1853 C.civ., actele ce se exercita sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, în puterea destinației legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar, însă în prezenta cauză nu era incident niciunul dintre cazurile menționate.
Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că în anul 1974 defunctul NI a primit prin ordinul de repartizare nr. 1zz/1z.0z.19zz emis de Consiliului Popular al Municipiului Galați dreptul de a folosi imobilul situat în str. TV, nr. X, Galați compus din două încăperi, antreu și bucătărie, că la acea dată imobilul se afla în proprietatea lui GT dobândit prin moștenire de la soția sa GM, că în urma decesului acestuia la data de 1x.1x.198x (potrivit certificatului de moștenitor nr. 2xx/0x.0x.198x), dreptul de proprietate asupra imobilului din str. TV nr. X ( compus din teren în suprafață de 4xx mp și construcție compusă din două încăperi, antreu și bucătărie), a fost dobândit de sora acestuia, numita AO.
Potrivit acestui ordin s-a repartizat imobilul, însă acesta cuprinde și mențiunea că în cazul în care nu se încheie contract de închiriere în termen de 10 zile de la data înmânării acestuia, ordinul de repartizare își pierde valabilitatea. Prin urmare, se reține că inițial reclamanții au avut într-adevăr calitatea de detentori precari, însă după expirarea celor 10 zile în care trebuia încheiat contractul de închiriere, în condițiile în care nu s-a făcut dovada încheierii unui astfel de contract (de altfel, nici nu pute încheia un astfel de contract, întrucât nu era proprietara imobilului), aceștia au devenit posesori.
În acest sens, se reține că pentru a fi posesor, o persoană trebuie să întrunească doua elemente: elementul corpus, respectiv să existe contact direct cu bunul, acesta să fie stăpânit în materialitatea sa, să facă fapte materiale și să încheie acte juridice prin care să exercite prerogativele unui drept real principal (cum ar fi să culeagă fructele acelui bun, să transforme acel bun, ceea ce se reține și în cazul nostru) și elementul animus sibi habendi, cel care face de fapt distincția dintre posesie si detenție precară, element care presupune că posesorul se comportă ca și când el ar fi adevăratul proprietar, aspect dovedit în prezenta cauză, prin faptul că a plătit impozitul pentru imobil, figurează în cartea imobilului ca proprietari, toate aceste aspecte fiind confirmate de martorii audiați în cauză.
Prin urmare, în mod greșit a reținut instanța de fond că reclamanții au avut calitatea de simpli detentori precari si nu a procedat și la analizarea celorlalte condiții reglementate prin dispozițiile art. 1847 C.civ. și nu a administrat proba cu expertiză tehnică de specialitate în vedere identificării imobilului, probă care a fost încuviințată și asupra căreia nu s-a revenit.
În concluzie, față de solicitarea expresă a recurenților de trimitere a cauzei spre rejudecare, pentru considerentele expuse, față de dispozițiile art. 312 alin. 6 în referire la art. 305 și 304 pct. 9 C.pr.civ., instanța a admis recursurile, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, instanța va proceda la continuarea demersurilor în sensul emiterii certificatului de vacanță succesorală, pentru a se putea stabili în mod corect cadrul procesual, iar pe fondul cauzei la analizarea celorlalte condiții reglementate prin dispozițiile art. 1847 C.civ., la efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru identificarea imobilului.
| ← Inadmisibilitatea opţiunii între a invoca nelegala citare pe... | In cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate... → |
|---|
