In cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe.

Tribunalul GALAŢI Decizie nr. 446 din data de 20.04.2016

In cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii. În ceea ce privește moștenitorii care nu-și pot dovedi aceasta calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor. Prin dispozițiile art. 13 din Legea nr. 18/1991 se prevede că repunerea în termen vizează numai "moștenitorii";, deci persoanele care au calitatea de moștenitor și nu cele care au pierdut această calitate, fiind considerați străini de succesiune printr-un certificat de moștenitor.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 446/20.04.2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria Tecuci reclamantul PG a solicitat în contradictoriu cu pârâții PV, PA, PAC, PDA, ME, PE, PC, PG, GM, HM, PG, COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA COMUNEI B. și COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR DE PE LÂNGĂ PREFECTURA GALAȚI să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 1xxxx-xx/1994 emis în temeiul legii fondului funciar de pe urma defunctului PS, în sensul de a fi radiați din titlu de la rubrica moștenitori numiții PV, PA, PD, ME, GG, HM, PS.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este singurul dintre moștenitori care a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma defunctului PS, potrivit certificatului de moștenitor nr. 3XX/198X emis de notariatul de Stat Tecuci.

De asemenea, a mai arătat că este singurul moștenitor de pe urma defunctei PC, conform certificatului de moștenitor nr. 3XX/1990 emis de fostul Notariat de Stat Tecuci, că ceilalți moștenitori nu au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, fiind străini de succesiune prin renunțare, iar ME nu are vocație succesorală.

Prin sentința civilă nr. 1XXX/1X.0X.2015 pronunțată de Judecătoria Tecuci, s-a respins cererea de chemare în judecată ca fiind nefondată.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că potrivit Legii nr. 18/1991, cereri de reconstituire a dreptului de proprietate au formulat la autorul Pamfile St. Stefan și următorii moștenitori: PG, PV, PA, PD, ME si PS, mai puțin GG și HM.

Au fost reținute dispozițiile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora "moștenitorii care nu își pot dovedi această calitate întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorilor lor.Ei sunt considerați repuși în termenul de acceptare a moștenirii prin cererea adresată comisiei";.

Împotriva sentinței civile pronunțată de Judecătoria Tecuci a declarat apel reclamantul PG, considerând că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței civile pronunțată de Judecătoria Tecuci prin prisma motivelor de apel, instanța de control judiciar a reținut că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

La data de 21.01.1980 a decedat numitul PS, moștenitori ai acestuia rămânând soția supraviețuitoare PC și PG, în calitate de fiu, în timp ce copiii PV, PA, PD, PS sunt străini de succesiune prin renunțare, iar fiul PG este străin de succesiune întrucât nu a acceptat-o în termenul legal, astfel cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 3XX/2X.0X.1980.

La data de 13.09.1989 a decedat și numita PC, iar potrivit certificatului de moștenitor a rămas unic moștenitor PV, însă prin sentința civilă nr. 1zzz/0z.1z.2014 pronunțată de Judecătoria Tecuci, definitivă și irevocabila prin neapelare, s-a constatat nulitatea acestuia, astfel că pârâta ME, fiica defunctei din prima căsătorie, are vocație succesorală la moștenirea acesteia prin retransmitere.

În mod corect a reținut instanța de fond că s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 după autorul PS, de către următorii moștenitori: reclamantul PG și pârâții PV, PA, PD, PS și ME, astfel cum reiese din cererea depusă la dosarul cauzei fiind emis astfel titlul de proprietate nr. 1xxx-xx/1x.0x.1994.

Prin urmare, pârâta ME trebuie să figureze pe titlul de proprietate, astfel că cererea formulată în contradictoriu cu moștenitorii acesteia este nefondată, iar întinderea drepturilor succesorale poate fi stabilită cu ocazia unei eventuale ieșiri din indiviziuni.

De asemenea, instanța de fond a constatat și faptul că o astfel de cerere de reconstituire a dreptului de proprietate nu a fost formulată și de PG sau moștenitorii acestuia, respectiv pârâtele GG și HM.

S-a reținut că pentru ca o persoană să poată veni la moștenire în temeiul legii trebuie să aibă, în afara capacitații succesorale, vocație succesorală legală, să nu fie nedemnă și să nu fie înlăturată de la moștenire prin voința testatorului.

Așadar, pentru ca o persoană să fie chemată efectiv la moștenire în temeiul legii, ea trebuie să aibă vocație legală concretă, în sensul că aceasta face parte din categoria moștenitorilor legali și a acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 C.civ.

Totodată, instanța a reținut că potrivit art. 88 din Legea nr. 36/1995 până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte.

În cauză, prin certificatul de moștenitor, pârâții PV, PA, PD și PS au fost declarați străini de succesiune, însă cu toate acestea figurează în calitate de moștenitori în cuprinsul titlului de proprietate. Instanța a reținut că, spre deosebire de certificatul de moștenitor, un titlu de proprietate nu este de natură a atesta calitatea de moștenitor legal sau testamentar a unei persoane sau întinderea drepturilor și bunurile succesorale.

Totodată, instanța a avut vedere că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 13 din Legea nr. 18/1991 și nu se poate susține că în cauză a intervenit o repunere în termenul de acceptare a succesiunii.

Astfel, s-a reținut că în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, "calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii";. În ceea ce privește "moștenitorii care nu-și pot dovedi aceasta calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor";.

Așadar, analizând conținutul textului de lege menționat anterior, este de observat ca prin dispozițiile art. 13 din Legea nr. 18/1991 se prevede că repunerea în termen vizează numai "moștenitorii";, deci persoanele care au calitatea de moștenitor și nu cele care au pierdut această calitate, fiind considerați străini de succesiune printr-un certificat de moștenitor.

S-a reținut în acest sens că numiții PV, PA, PD si PS și-au exprimat opțiunea succesorală prin renunțare, fiind considerați străini de succesiune conform art. 696 C.civ, precum și faptul că renunțarea la moștenire este un act juridic indivizibil, care privește toate bunurile prezente și viitoare din patrimoniul defunctului. Succesibilul nu poate renunța în parte la dreptul său succesoral pentru a accepta restul. De asemenea, renunțarea nu poate fi retractată de renunțători sau moștenitorii acestuia, întrucât cotele de moștenire ce se cuveneau moștenitorilor au fost acceptate, în sensul art. 701 C.civ.

Mai mult, s-a avut în vedere și faptul că prin decizia nr. XI/2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta și-a exprimat opinia potrivit căreia beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moștenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 C.civ., iar nu și cei care au renunțat la moștenire.

În prezenta cauză, s-a reținut că au calitatea de renunțători doar numiții PV, PA, PD si PS, în timp ce autorul PG nu a renunțat în mod expres la moștenirea tatălui, însă acesta sau moștenitorii acestuia nu au formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 și nu au putut beneficia de repunerea în termenul de acceptare a moștenirii.

Față de toate acestea, s-a constatat ca se impune a fi înlăturați din titlul de proprietate numiții PV, PA, PD si PS, GG și HM (moștenitoarele lui PG).

În consecință, s-a reținut că sentința atacată nu este legală și temeinică, motiv pentru care în temeiul art. 480 alin. 1 C.pr.civ., apelul a fost admis, a fost schimbată în tot sentința civilă apelată și în rejudecare, a fost admisa in parte cererea și s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate, în sensul înlăturării din cuprinsul acestuia a numiților PV, PA, PD si PS, GG și HM.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre In cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe.