DREPT CIVIL – SOMAŢIE DE PLATĂ. Jurisprudență
Comentarii |
|
Judecătoria CĂLĂRAŞI Sentinţă civilă nr. 2650 din data de 01.10.2013
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2650/01.10.2013
DREPT CIVIL - SOMAȚIE DE PLATĂ
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.07.2013 sub nr. ***/202/2013, creditoarea S.C. XXX S.R.L. a chemat în judecată debitoarea S.C.YYY S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei prin care aceasta să fie obligată la plata debitului în sumă de 4200,85 lei reprezentând c./val. marfă, a penalităților de întârziere, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, creditoarea arată că în baza relațiilor contractuale a livrat debitoarei marfă pentru care a emis un număr de facturi fiscale, din care a rămas un rest de plată .
Întrucât debitoarea nu a formulat obiecțiuni dar refuză să plătească debitul datorat, creditoarea solicită să se constate creanța ca fiind certă, lichidă și exigibilă.
În dovedirea cererii sale, creditoarea a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus în copie facturile fiscale, somațiile nr. 611/22.05.2013 și nr. 439/24.05.2013, fișă client și informația de identificare a debitoarei emisă de ONRC (filele 07 - 17).
În drept - art. 1013 și urm. C.p.c.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între părți s-au derulat relații comerciale în formă simplificată concretizate în facturi fiscale și acceptate expres la plată prin aplicarea ștampilei.
Factura fiscală de la fila 14, în valoare de 199,99 lei este semnată, dar nu sunt precizate elemente de identificare ale persoanei care a semnat și nici măcar calitatea acesteia.
Potrivit art. 1013 C.p.c procedura ordonanței de plată se desfășoară la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, care rezultă dintr-un contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau alt înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Astfel, în primul rând creditorul trebuie să aibă o creanță a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, fără a prezenta relevanță, în principiu, izvorul acestei obligații, fiind însă necesar ca această obligație să fie asumată prin contract constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însușit de părți prin semnătură sau în alt mod admis de lege.
În al doilea rând, creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, respectiv existența ei să fie neîndoielnică, să rezulte din chiar înscrisul constatator al creanței, conform art.662 alin.2 C.pr.civ., cuantumul acesteia să fie determinat prin înscrisul care o constată sau, cel puțin, să fie determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri ce emană, sunt recunoscute sau, după caz, sunt opozabile debitorului, conform art.662 alin.3 C.pr.civ., iar obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată potrivit art.662 alin.4 C.p.c..
În speță, facturile fiscale aflate la fila 13 și la fila 15 din dosar, sunt acceptate expres la plată prin ștampilă și prin urmare, au valoarea unor înscrisuri însușite de debitor și reprezintă o recunoaștere a debitului.
Prin urmare, din coroborarea înscrisurilor însușite de debitoare prin ștampilă și/sau depuse la filele 13 și 15 din dosar, cu înscrisul contabil de la fila 12 dar și cu atitudinea procesuală a acesteia, care nu a contestat susținerile creditoarei și nici nu s-a prezentat la judecată pentru a face dovada plății debitului, instanța reține că obligațiile asumate de către creditoare au fost îndeplinite, lucru care nu se poate afirma și despre debitoare.
În consecință, debitoarea datorează creditoarei contravaloarea mărfii livrate și neachitate coroborat cu înscrisul contabil de la fila 12, lucru recunoscut și însușit prin aplicarea ștampilei pe înscrisurile facturi fiscale, aspect ce dă caracter de certitudine creanței reprezentând contravaloarea debitului principal în cuantum de 4 030,86 lei.
Totodată creanța este lichidă, în înțelesul dispozițiilor legale anterior enunțate, valoarea ei fiind determinată prin însuși actul de creanță reprezentat de către facturile fiscale..
În ceea ce privește exigibilitatea, instanța constată față de data scadenței înscrisă pe facturi, că a fost depășită (13.07.2012 și 24.07.2012).
Pentru motivele expuse, instanța constată că, în conformitate cu art. 249 C.p.c., creditoarea a făcut dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile pe care o are împotriva debitoarei, în cuantum total de 4 030, 86 lei și în condițiile impuse de art. 1013 C.p.c..
În conformitate cu art.1021 alin.3 C.p.c., instanța va stabili un termen de plată de 10 zile pentru creanța de 4 030, 86 lei.
Cu privire la factura fiscală în valoare de 199,99 lei instanța constată că nu este însușită expres la plată de debitoare întrucât este semnată fără a se putea identifica persoana și calitatea semnatarului.
Acceptarea tacită a facturii presupune dovedirea unei manifestări de voință neîndoielnice în acest sens din partea debitoarei, căreia să i se poată acorda valoare juridică. Simpla tăcere a debitoarei nu valorează acceptare.
Totodată prezumțiile ce se pot trage din plata parțială a uneia dintre facturile neacceptate sau din caracterul constant al livrărilor, precum și din alte probe, nu pot fundamenta admiterea pretențiilor în cadrul procedurii sumare a ordonanței de plată, ce trebuie să se bazeze pe înscrisuri necontestate și asumate de părți, iar nu pe prezumții.
Pentru motivele expuse, instanța va respinge cererea pentru plata sumei de 199,99 lei (din care s-au efectuat plăți parțiale conform susținerilor neprobate ale creditoarei în cuantum de 30 lei), ca neîntemeiată.
În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu, cel al obligării debitorul la plata de penalități de întârziere, acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Clauza penală trebuia stabilită convențional, fiind obligatoriu acordul debitorului.
Simpla menționare pe factură a cuantumului penalităților în caz de întârziere nu atrage concluzia că debitoarea a acceptat această prevedere contractuală. Este adevărat că facturile fiscale reprezintă mijloace de probă, în măsura în care acestea au fost acceptate la plată de către debitoare, dar acceptarea nu are altă semnificație decât confirmarea primirii produselor în cantitatea și la calitatea descrisă în factură, fără a fi extrapolată la penalități.
De plano, nu poate fi exclusă și posibilitatea existenței altor clauze, însă pentru validitatea acestora trebuie să se probeze acordul de voință neîndoielnic al celui/celor îndreptățiți să angajeze debitorul prețului.
Pentru aceste motive, instanța va respinge capătul de cerere privitor la plata de către debitor a penalităților de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că pentru obligarea unei părți la plata cheltuielilor de judecată trebuie îndeplinite două tipuri de condiții:
1. condițiile de procedură prevăzute de art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv că partea care urmează a fi obligată la suportarea cheltuielilor de judecată să cadă în pretenții, iar cealaltă parte să formuleze cerere în acest sens și
2. condițiile de fond, care sunt deduse din coroborarea art. 453 Cod procedură civilă cu art. 1357 Cod civil, ca partea ce urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată să aibă o culpă procesuală, respectiv să fie vinovată pentru nașterea litigiului.
De cele mai multe ori, aceste condiții se suprapun, iar partea care se află în culpă cu privire la existența litigiului este cea care cade în pretenții.
În conformitate cu regulile enunțate, fiind în culpă procesuală debitoarea urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei suportate de creditoare cu prilejul soluționării cererii de chemare în judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei (fila 6 și 22)
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite parte cererea creditoarei S.C. XXX S.R.L. formulată în contradictoriu cu debitorul S.C. YYY S.R.L. .
Somează debitorul să achite creditoarei în termen de 10 zile suma de 4 030,86 lei reprezentând debit neachitat.
Respinge cererea pentru plata sumei de 199,99 lei, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de plată a penalităților de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere ca neîntemeiată.
Obligă debitorul la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de cerere în anulare, în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.10.2013.
← DREPT CIVIL - PRETENŢII. Jurisprudență | Proces verbal de contavenție. Jurisprudență Amenzi → |
---|