Drept procesual civil. Autoritate de lucru judecat. Condiţii. Efecte. Greşită admitere a excepţiei
| Comentarii |
|
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 1604/R din 5 septembrie 2008
Prin sentinţa civilă nr. 702/29.01.2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost admisă acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta Arhiepiscopia Ortodoxă Româna a Vadului Feleacului şi Clujului în contradictoriu cu pârâţii B.E.A., S.R., Statul
Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca Cluj şi, în consecinţă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. 9180/27.11.1961, încheiat între Episcopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului şi Statul Român prin Sfatul Popular al Oraşului Cluj, având ca obiect imobilul situat în Cluj-Napoca, str. D., nr. 43.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 32.051/19.12.1996, încheiat între SC Construct Ardealul SA pentru Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi S.V..
De asemenea, s-a dispus rectificarea înscrierilor din CF 133556 Cluj, asupra nr. top. 3728/1/VII, în sensul radierii înscrierilor de sub B+3,4, a dreptului de proprietate al pârâţilor B.E.A. şi S.R., a radierii înscrierii de sub B+l în favoarea lui S.V. şi a restabilirii situaţiei anterioare, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român în administrarea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca.
În considerente, instanţa de fond a stabilit faptul că imobilul în litigiu a fost iniţial înscris în CF 8708 Cluj, nr. top. 3728, sub A+11, proprietar fiind Episcopia Ortodoxă Română a Vadului Feleacului şi Clujului. De aici, a fost transcris în CF 24371 Cluj-Napoca, cu încheierea CF 594727/27.11.1961, când imobilul a trecut în favoarea
Statului Român şi în administrarea operativă a Sfatului Popular al oraşului Cluj, în baza contractului de donaţie din data de 27.11.1961. După partajare, imobilul a fost transcris în CF colectivă 125645 şi CF individuală 125646. Apoi, cu nr. top. 3728/1/VII, apartamentul nr. 7 de pe str. G., nr. 43, compus din 1 cameră şi dependinţe cu suprafaţa utilă de 32,93 m.p., a fost înscris în CF 133556 Cluj sub nr. serial A+l, în favoarea lui S.V., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 32051/19.12.1996. Ulterior, în baza certificatului de moştenitor nr. 29/05.08,2002, dreptul de proprietate asupra imobilului s-a înscris în favoarea lui B.E.A. în cota de 1/2 parte, în calitate de nepoată de fiu şi S.R. în cota de V2 parte, în calitate de nepot de fiu.
Episcopia Ortodoxă Română a Vadului Feleacului şi Clujului a fost ridicată la rang de Arhiepiscopie, prin Hotărârea Adunării Naţionale Bisericeşti nr. 8576 din data de 11.06.1973.
Reclamanta Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului Feleacului şi Clujului, în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, aprobata prin Legea nr. 501/2002, a formulat cerere de retrocedare a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. D., nr. 43, cerere înregistrată la secretariatul Comisiei Speciale de Retrocedare, la data de 23.01.2003, sub nr. 510.
În privinţa constatării nulităţii absolute a actului de donaţie încheiat în favoarea Statului Român, instanţa reţine că nulităţile absolute sunt reglementate de lege pentru apărarea intereselor generale ale societăţii, astfel că, chiar dacă reclamanta a formulat respectiva cerere în mod tardiv, aceasta trebuie analizată din oficiu de către instanţă.
Aşa cum reiese din interogatoriul luat pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi din actele de la dosar, imobilul în litigiu, situat în Cluj-Napoca, str T., nr. 43 (fostă D. şi G.), a trecut în proprietatea Statului Roman în temeiul deciziei nr. 1014/1962 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Cluj de acceptare a donaţiei şi a făcut obiectul contractului de donaţie încheiat şi autentificat la notariatul de Stat Regional Cluj sub nr. 9180 din 27.11.1961, fiind ulterior partajat în 13 apartamente şi transcris în CF colectivă 125645 şi CF individuală 125646.
În conformitate cu art. 4 al Decretului nr. 478/1954, privitor la donaţiile făcute statului, dacă obiectul donaţiei este o construcţie situată într-un oraş, se va cere avizul Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale.
Faţă de aceste prevederi imperative ale textului de lege sus indicat, s-a apreciat că în speţa de faţă este incident art. 4, întrucât la încheierea actului de donaţie din data de 27.11.1961, acest aviz a lipsit, dat fiind că un astfel de aviz nu există nici în mapa Notariatului de Stat, păstrată în arhiva judecătoriei, unde au fost identificate actele ce au stat la baza încheierii contractului de donaţie autentificat sub nr. 9180/27.11.1961 şi nici în arhiva Ministerului corespunzător celui abilitat în epocă la emiterea avizului.
Or, lipsa acestui aviz este sancţionată cu nulitatea absolută, fiind în fapt un element exterior condiţiilor de validitate prevăzute de art. 948 C.civ., deci actului juridic în sine, care se adaugă acestora.
Un alt motiv de nulitate absolută a acestui contract de donaţie este faptul că donaţia presupune un acord de voinţe: pe de o parte voinţa animus donandi a donatorului, iar de cealaltă parte, voinţa donatarului de a o accepta. Ori, în speţa de faţă, lipseşte acest consimţământ din partea donatorului. Instanţa apreciază că animus donandi sau voinţa de a dona a Episcopiei Ortodoxe a Vadului Feleacului şi Clujului a lipsit, fiind de notorietate opresiunea comunistă împotriva cultelor religioase. În practica judecătorească s-a arătat că, dat fiind contextul politico-social, imobilele donate statului trebuie incluse în categoria celor preluate abuziv, pe motiv că actul a fost încheiat numai pentru a acorda o aparenţă de legalitate preluării respectivului bun, care se realiza pe căi de fapt, lipsind intenţia de a gratifica, proprietarii fiind obligaţi să le încheie, pentru a-si proteja drepturi sau interese mai importante decât dreptul de proprietate. în cauza de faţă se mai poate reţine că a lipsit şi voinţa donatarului de a accepta, atât timp cât Decretul nr. 478/1954 prevede în mod imperativ care sunt organele abilitate să accepte donaţiile în numele statului, prin emiterea avizului, iar în speţa de faţă, un astfel de aviz nu există.
Ca urmare, raportat la prevederile art. 948 C.civ., 813 C.civ., art. 4 din Decretul 478/1954, instanţa a constatat nulitatea absolută a actului de donaţie în favoarea Statului Roman, încheiat şi autentificat la Notariatul de Stat regional Cluj sub nr. 9180 din 27.11.1961, privind imobilului situat în Cluj-Napoca, str. T., nr. 43, fostă D. şi G., înscris iniţial în CF 8708 Cluj, nr. top. 3728 şi ulterior transcris în CF colectivă 125645 şi CF individuală 125646 şi preluat de Statul Român în baza deciziei nr. 1014/1962 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Cluj de acceptare a donaţiei.
Cu privire la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 32051/19.12.1996, încheiat între SC Constructardealul SA pentru Consiliul Local al mun. Cluj-Napoca şi S.V., instanţa a reţinut următoarele:
Conform contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 32051, din data de 19.12.1996, S.V., în calitate de chiriaş a cumpărat de la Statul Roman prin SC Constructardealul SA, care era mandatat de către Consiliul Local al mun. Cluj-Napoca, imobilul apartament nr. 7 din Cluj-Napoca, str. G., nr. 43, având nr. top. 3728/1/VII. Aşa cum s-a arătat anterior, imobilul provenea din CF 8708 Cluj, nr. top. 3728, strada fiind fostă G., în prezent T.
Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în baza Legii nr. 112/1995, conform menţiunilor exprese ale contractului, părţile asumându-şi drepturile şi obligaţiile ce decurg din această lege.
Ca urmare, nulitatea contractului de vânzare-cumpărare trebuie raportată la prevederile Legii nr. 112/1995, în baza căreia a fost încheiat contractul.
Instanţa a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 112/1995, acest act normativ se referă în exclusivitate la imobile cu destinaţia de locuinţe ce au aparţinut persoanelor fizice. Prin urmare, această lege reglementează, pe de o parte, procedura de restituire a unor imobile pentru o categorie de foşti proprietari, iar pe de alta parte, în conformitate cu art. 9, reglementează situaţia chiriaşilor din aceste imobile, dându-se posibilitate acestora să opteze pentru cumpărarea bunurilor care au fost naţionalizate şi nu au fost restituite în favoarea foştilor proprietari - persoane fizice.
Aşa cum rezultă din cuprinsul CF, imobilul în litigiu nu a aparţinut unei persoane fizice, fiind preluat de stat de la Episcopia Ortodoxă Română a Vadului Feleacului şi Clujului şi, pe cale de consecinţă, este evident că acestui imobil nu îi pot fi aplicate dispoziţiile Legii nr. 112/1995, respectiv nu se poate pune problema dreptului fostului proprietar de a obţine restituirea în natură a imobilului sau măsuri compensatorii şi nici problema dreptului chiriaşului de a opta pentru cumpărarea imobilului.
Ca şi o concluzie, instanţa a apreciat că, în conformitate cu art. 6 alin. 2 din OUG nr. 94/2000, acest act de înstrăinare a imobilului din litigiu este lovit de nulitate absolută, întrucât a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 112/1995, deoarece imobilul din litigiu a aparţinut unei instituţii de cult şi ca urmare, nu putea fi înstrăinat în favoarea chiriaşilor în condiţiile Legii nr. 112/1995.
Buna-credinţă a părţilor, invocată de pârâţi prin întâmpinare, nu poate fi luată în considerare ca şi o apărare temeinică, întrucât nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, iar prevederile Legii nr. 112/1995 sunt extrem de precise cu privire la domeniul de aplicare al acesteia. De asemenea, lecturarea cărţii funciare era edificatoare pentru a se putea afla identitatea proprietarului tabular de la care Statul Român a preluat imobilul. Nici susţinerile pârâţilor B.E.A. şi S.R. că apartamentul nr. 7 ar fi construit ulterior preluării de către Statul Român nu sunt întemeiate, întrucât din CF 8708 Cluj rezultă că imobilul avea, anterior preluării de către stat, 12 camere la parter şi 4 camere la subsol, precum şi dependinţe, componenţa nefiind modificată până în prezent.
Aşa fiind, imobilul din litigiu nu putea fi înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, nefăcând obiectul acestei legi şi în consecinţă au fost încălcate prevederile art. 948 pct. 3 C.civ., raportat la art. 962 C.civ. şi art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 94/2000.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, B.E.A. si S.R..
În motivare, pârâţii au arătat că prima instanţa a constatat în mod greşit nulitatea contractului de donaţie, atât timp cât nu a fost investită de către reclamantă cu privire la aceasta. Cadrul procesual fixat de reclamantă se limita la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare. întrucât doar ulterior şi în mod tardiv, cum a constatat şi prima instanţă, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând şi constatarea nulităţii absolute a donaţiei, apelanţii consideră că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut.
Prima instanţă a apreciat că voinţa de a dona a reclamantei a lipsit, fiind de notorietate opresiunea comunistă împotriva cultelor religioase, însă la dosarul cauzei exista contractul de donaţie din anul 1961 şi se poate observa că pentru episcopie la semnarea actului a fost un reprezentant cu procură specială. Mai mult, actul de donaţie a fost ratificat de către episcopie prin însăşi executarea dispoziţiilor actului.
Referitor la avizul prevăzut de Decretul nr. 478/1954, la dosar s-a depus hotărârea Comitetului Executiv al Sfatului Popular şi anume decizia de acceptare a donaţiei nr. 1014/25.06.1962. In art. 2 din Decretul nr. 478/1954 sunt enumerate organele abilitate să accepte donaăţiile făcute statului, avizul fiind un element exterior condiţiilor de validitate prevăzute de art. 948 C.civ.
In ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare, distincţia pe care o face Legea nr. 112/1995 cu privire la persoanele fizice şi cele juridice, este cuprinsă în art. 1 şi priveşte vocaţia foştilor proprietari, persoane fizice, la măsurile reparatorii prevăzute de lege. Imobilele preluate abuziv de stat puteau fi vândute doar în baza dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, neexistând o altă bază legală de înstrăinare, aşa încât au fost respectate condiţiile de înstrăinare prevăzute de această lege. In plus, Legea nr. 501/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 94/2000 prevede posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele înstrăinate, astfel încât statul putea înstrăina imobilul, chiar dacă era preluat de la o persoană juridică.
Legea nr. 112/1995 nu exceptă de la vânzare locuinţele preluate de stat de la alte persoane fizice, excepţiile fiind expres prevăzute de art. 9 alin. 6 şi art. 10, iar cumpărătorul era chiriaş în momentul încheierii actului, optând pentru cumpărarea imobilului, după expirarea termenului prevăzut de art. 14.
Mai mult, din cuprinsul dispoziţiilor pct. 16 din Titlul II al Legii nr. 247/2005 rezultă că imobilele care fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000 puteau fi înstrăinate legal după 22 decembrie 1989.
Pe de altă parte, prima instanţă nu a ţinut cont de buna-credinţă a cumpărătorului, care a optat conform legii şi după expirarea termenului de 6 luni pentru cumpărarea apartamentului în care locuia ca şi chiriaş, crezând că vânzătorul avea toate înscrisurile cerute de lege spre a-i transmite proprietatea. Mai mult, dreptul
de proprietate al statului era înscris în CF, ceea ce creează o prezumţie absolută de existenţă a dreptului său tabular în folosul său, fiind opozabil terţilor. De asemenea, în speţă este aplicabil principiul error communis facit jus.
Prin decizia civilă nr. 208/08.04.2008 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 710/117/2008 s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în privinţa contractului de donaţie.
S-au admis în parte apelurile declarate de B.E.A., S.R. şi Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 702 din 29 ianuarie 2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost schimbată în sensul că s-a respins cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de donaţie, ca urmare a constatării autorităţii de lucru judecat.
S-au respins apelurile sub celelalte aspecte.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a observat că prin decizia civilă nr. 277/R/2008 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată la data de 30 ianuarie 2008, s-a constatat nulitatea contractului de donaţie pus în discuţie şi în prezentul dosar.
S-a constatat întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, astfel încât s-a reţinut autoritatea de lucru judecat în privinţa capătului de cerere privind nulitatea contractului de donaţie, potrivit art. 1201 C.pr.civ.
Cu referire la legalitatea contractului de vânzare-cumpărare, tribunalul a apreciat că apartamentul în litigiu nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995, astfel încât contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat prin fraudă la lege; prin urmare, este lovit de nulitate absolută.
Faţă de motivul de nulitate reţinut, nu există niciun argument juridic care să poată veni în sprijinul pârâţilor.
În plus, tribunalul a arătat că soluţia nulităţii contractului de vânzare-cumpărare s-ar fi impus indiferent de constatarea sau nu a nulităţii contractului de donaţie, cele două capete de cerere nefiind interdependente.
Chiar dacă nu s-ar fi reţinut excepţia autorităţii de lucru judecat şi s-ar fi constatat valabilitatea contractului de donaţie, această împrejurare nu ar fi schimbat cu nimic soarta contractelor încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 prin frauda la lege, imobilele în litigiu neputând fi înstrăinate valabil de către Statul Român în temeiul acestei legi.
Faţă de aspectele reţinute, tribunalul a apreciat că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de apel invocate.
Împotriva deciziei pronunţate de tribunal în apel pârâţii B.E.A. şi S.R. au declarat recurs, solicitând modificarea şi, într-o nouă judecată, respingerea acţiunii reclamantei, ca nefondată.
Se apreciază că instanţa de apel în mod greşit a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în privinţa capătului de cerere având ca obiect nulitatea contractului de donaţie, întrucât nu există identitate de părţi în cele două dosare. Mai mult, în primul dosar, s-a constatat nulitatea contractului de donaţie pentru lipsa avizului prevăzut de Decretul-Lege nr. 478/1954 iar instanţa de recurs, care a trimis cauza spre rejudecare, a constatat că acest aviz există şi a dispus ca instanţa de apel să analizeze contractul de donaţie sub aspectul elementului animus donandila încheierea contractului.
Circumscris celui de-al doilea motiv de recurs, se afirmă nelegalitatea soluţiei de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare. Distincţia pe care o face legea între persoanele fizice şi cele juridice vizează vocaţia foştilor proprietari la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995 care însă nu exceptează de la vânzare locuinţele preluate de stat de la persoanele juridice; excepţiile rămân cele limitativ prevăzute de art. 9 alin. 6 şi art. 10 din Lege.
Din analiza dispoziţiilor pct. 16 al Titlului II al Legii nr. 247/2005 rezultă că imobilele care au aparţinut cultelor religioase puteau fi înstrăinate legal după 22 decembrie 1989 or, o astfel de înstrăinare era posibilă numai în baza Legii nr. 112/1995, neexistând alt temei legal.
Instanţa de apel a ignorat principiul bunei-credinţe iar în speţă dovada relei-credinţe a chiriaşului cumpărător nu a fost făcută, operând principiul error comunis facit jus.
Intimata Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului Feleacului şi Clujului a răspuns motivelor de recurs prin întâmpinarea depusă la data de 18 iulie 2008, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate, cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Se apreciază că în mod corect a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat, în raport cu decizia civilă nr. 277/R/2008 confirmându-se tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
În privinţa contractului de vânzare-cumpărare în litigiu, intimata susţine că acesta este nul absolut, fiind încheiat prin fraudarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, care exclude din câmpul de aplicare a acestei legi locuinţele preluate de la un proprietar persoană juridică, în speţă fiind un cult. Or, frauda la lege exclude ab initio existenţa bunei-credinţe.
Apreciind asupra recursului declarat de pârâţii B.E.A. şi S.R., curtea consideră că acesta este fondat.
Aşa după cum s-a menţionat, recurenţii invocă în principal o greşită soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, lipsind în cauză tripla identitate pretinsă de lege, identitate de părţi, obiect şi cauză juridică a acţiunii.
Astfel, instanţa de apel a apreciat că se verifică excepţia autorităţii de lucru judecat în raport cu decizia civilă nr. 277/30.01.2008 a Curţii de Apel Cluj, prin care, consecutiv respingerii recursului declarat de pârâţi a fost menţinută decizia tribunalului şi implicit sentinţa civilă nr. 1593/2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca, prin care s-a statuat în sensul nulităţii absolute a contractului de donaţie autentificat sub nr. 9180 din 27 noiembrie 1961 de Notariatul de Stat Regional Cluj, având ca obiect imobilul identificat cu nr. top. 3728 în CF 8708 Cluj, situat administrativ în str. T. nr. 43.
Cauza nulităţii absolute, invocată de către aceeaşi reclamantă, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului, în precedentul proces, coincide cu aceea din prezentul proces, respectiv lipsa avizului Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale, prevăzută în art. 4 alin. 1 din Decretul nr. 478/1954 şi apreciată a fi o condiţie esenţială de validitate a actului.
Există aşadar identitate de obiect şi cauză în cele două cereri succesive în judecată, însă rămâne discutabilă identitatea de părţi, din perspectiva pârâţilor persoane fizice, cumpărători ai locuinţelor în baza art. 9 din Legea nr. 112/1995, care au fost chemaţi în judecată în cele două pricini, în calitate de dobânditori cu titlu particular, prin raporturile încheiate cu Statul Român.
Astfel, cea dintâi hotărâre a fost pronunţată în contradictoriu cu pârâţii S.A.D. şi S.A., proprietarii apartamentului nr. 13 al imobilului din Cluj-Napoca, str. T. nr. 43, iar în prezentul proces pârâţi sunt persoanele fizice B.E.A. şi S.R., proprietarii apartamentului nr. 7 al aceluiaşi imobil.
Indiscutabil, aceşti terţi dobânditori cu titlu particular de la Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, persoana juridică care a participat nemijlocit în anteriorul proces, se substituie autorului lor aparţinând categoriei avânzilor-cauză. Condiţia referitoare la identitatea de părţi în cele două cereri succesive de judecată, stipulate în art. 1121 C. civ., evocă practic relativitatea lucrului judecat. Efectele lucrului judecat se circumscriu în principiu părţilor din procesul în care hotărârea a fost dată, cu respectarea principiilor contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, părţile având dreptul şi posibilitatea de a pune concluzii în fond. Faţă de persoana care nu a avut calitatea de parte în proces, hotărârea judecătorească este un fapt, care poate fi opus celorlalte părţi, până la dovada contrară.
Cu alte cuvinte, în literatura juridică de specialitate şi în practica judiciară se admite că excepţia autorităţii lucrului judecat, care prin efectele ei împiedică o nouă
cercetare a fondului, poate fi invocată cu succes împotriva aceluiaşi reclamant de către pârâtul din al doilea proces, atunci când pârâtul are situaţia juridică identică cu a pârâtului din primul proces şi care a câştigat procesul.
Pârâtului din cel de-al doilea proces nu i se va putea opune excepţia lucrului judecat, evocând efectul ei negativ, deoarece nu a participat la judecată şi nu a avut posibilitate ca în condiţii de contradictorialitate să îşi exercite dreptul la apărare.
Cercetând efectul pozitiv al lucrului judecat, din această perspectivă, partea căreia prin cea dintâi hotărâre i s-a recunoscut un drept, se va putea prevala de acest drept într-un nou proces cu terţul, ca mijloc de apărare, orice conflict tranşat anterior, în baza unor dezbateri contradictorii şi cu autoritate de lucru judecat impunându-se într-un al doilea proces, absolut identic.
În speţă, partea care a câştigat primul proces este chiar reclamanta, or această calitate procesuală se verifică şi în cel de-al doilea proces, prin urmare nu va putea invoca efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat pentru că nu este în situaţia de a-şi formula o apărare. Cu toate că a câştigat cel dintâi proces, aceeaşi reclamantă formulează o nouă cerere de constatare a nulităţii contractului de donaţie, în raport cu Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi cu alţi pârâţi persoane fizice, pentru ca ulterior aceeaşi parte să susţină excepţia autorităţii lucrului judecat, cu toate că prin constatarea incidenţei acestei excepţii de natură să împiedice cercetarea fondului instanţa pronunţă soluţia respingerii acţiunii în privinţa capătului de cerere având ca obiect nulitate contractului de donaţie; cu alte cuvinte, reclamanta susţine o excepţie de natura să conducă la respingerea propriei sale acţiuni. Or, apare evident că la momentul exercitării prezentei acţiuni civile în justiţie, reclamanta a avut reprezentarea necesităţii unei noi statuări în privinţa nulităţii contractului de donaţie, în contradictoriu cu persoanele fizice dobânditori cu titlu particular, într-un proces de natură să sigure acestora condiţiile exercitării dreptului la apărare.
Curtea apreciază aşadar că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 166 C.pr.civ. atunci când a respins cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de donaţie, ca urmare a admiterii excepţiei autorităţii lucrului judecat.
| ← Eroare materială. Solicitarea îndreptării pe calea... | Legea nr. 10/2001. teren susceptibil de restituire în natură.... → |
|---|
