Legea nr. 10/2001. Acţiune în anularea unui act juridic. Cadru procesual. Rolul activ al instanţei
| Comentarii |
|
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 2181/R din 6 noiembrie 2008
Prin sentinţa civilă nr. 2522/2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamantul B.S.G.S., împotriva intimaţilor Primăria municipiului Cluj-Napoca şi Primarul municipiului Cluj pentru anularea dispoziţiei de restituire în natură în favoarea numitei R.F. a apartamentului nr. 2 de pe str. P. din Cluj Napoca.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătoria a reţinut că reclamantul deţine cu titlul de chirie ap. nr. 2 din imobilul de pe str. P. din Cluj Napoca, conform contractului de închiriere nr. 656/05.01.2005, restituit în natură prin dispoziţia contestată, astfel că are un interes legitim în promovarea prezentei acţiuni, care-i conferă şi legitimare procesuală activă.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa a apreciat că acţiunea reclamantului este nefondată, întrucât împrejurarea că R.F. a depus doar în anul 2003 certificatul de calitate de moştenitor, nu are relevanţă, raportat la dispoziţiile art. 23 din Legea 10/2001, conform cărora, actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluţionării notificării, notificarea fiind formulată în termenul prevăzut de lege. Cum notificarea a fost soluţionată abia în anul 2006, au fost respectate prevederile mai sus citate.
Nu pot fi reţinute susţinerile cu privire la lipsa vizării actelor depuse de solicitanta R.F. de către o autoritate din subordinea Ministerului Afacerilor Externe a României, din moment ce această condiţie nu este prevăzută de Legea 10/2001, iar
actele de stare civilă au fost cenzurate de notarul care a emis certificatul de calitate de moştenitor nr. 86/2003, act valabil.
În ceea ce priveşte valabilitatea paşaportului lui R.F., din copia acestuia depusă la dosar, reiese că actul are o valabilitate de 10 ani, începând cu 17.02.2004 până la data de 18.02.2014, iar actele încheiate de notarul din SUA atestă că R.F. s-a prezentat personal în faţa acestuia. Este firesc faptul că, în anul 2003, când s-a prezentat în faţa notarului din SUA, R.F. s-a legitimat cu paşaportul valabil la acel moment, emis în 1994, ulterior emiţându-se noul paşaport cu o nouă perioadă de valabilitate.
Prin decizia civilă nr. 340 din 17 iunie 2008 a Tribunalului Cluj, apelul reclamantului a fost a fost respins ca nefondat, pe motiv că, potrivit prevederilor art. 23 din Legea 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluţionării notificării, iar faptul că numita R.F. a depus certificatul de calitate de moştenitor nr. 86/2003 doar în anul 2003, şi nu în anul 2001, anul formulării notificării, nu are absolut nicio relevanţă prin prisma textului de lege sus amintit.
Pe de altă parte, a fost înlăturată şi critica referitoare la împrejurarea că prima instanţă nu a reţinut aspectul că paşaportul lui R.F. era expirat în anul 2004, în condiţiile în care corect a apreciat tribunalul că valabilitatea paşaportului solicitantei, depus la dosar la fila 70 de la dosarul de fond, rezultă din analiza atentă a acestuia. Astfel, actul a fost eliberat la data de 17.02.2004, fiind valabil până în 18.02.2014, iar actele încheiate de notarul din SUA atestă că R.F. s-a prezentat personal în faţa acestuia.
Este corectă, de asemenea, reţinerea că, în anul 2003, când s-a prezentat în faţa notarului american, solicitanta s-a legitimat cu paşaportul valabil în acel moment.
A fost înlăturată susţinerea apelantului cum că lui R.F. trebuia să i se acorde doar despăgubiri băneşti deoarece potrivit art. 7 alin 2 din Legea 10/2001, dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptăţită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres de prezenta lege.
De asemenea, s-a reţinut că afirmaţia apelantului în sensul că ar contesta toate actele depuse la dosarul de retrocedare, inclusiv certificatul de calitate de moştenitor, rămâne doar o afirmaţie, fără a avea nici un suport probator.
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs reclamantul, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
În motivarea recursului său, reclamantul învederează că, locuieşte în imobil de 40 de ani, iar, în tot acest răstimp, nu a văzut-o niciodată pe cea în favoarea căreia a fost restituit în natură apartamentul în care locuieşte şi nu crede cu adevărat că această persoană există, ci doar că cineva s-a folosit de datele ei personale şi, prin
manopere frauduloase, a încercat să păgubească Statul Român. Ceea ce a dorit prin deschiderea acestui proces a fost doar să se facă dovada că această persoană există cu adevărat şi nu este doar o ficţiune, în acest sens nefiind administrate probe de către instanţele de fond.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 304 pct.5 şi 9 Cod proc.civ., curtea apreciază că acesta este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, prin cererea înregistrată la data de 20 martie 2007, iniţial la Tribunalul Cluj, reclamantul a solicitat anularea dispoziţiei nr. 2443/17.07.2006 emisă de pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca, prin care acesta a restituit în natură apartamentul nr. 2 din str. P. Cluj-Napoca, în care locuieşte reclamantul cu titlu de închiriere, constituind un drept de folosinţă special asupra terenului aferent acestuia în favoarea numitei R.F., cetăţean american, al cărei domiciliu este indicat în cererea de chemare în judecată ca fiind în SUA, California, prin reprezentant avocat G.T., cu sediul în Cluj-Napoca.
Prin urmare, în realitate, reclamantul a înţeles să se judece, atât cu emitentul dispoziţiei contestate, cât şi cu persoana în favoarea căreia a fost emisă această dispoziţie.
O acţiune în anularea unui act juridic prin care s-au constituit drepturi în favoarea unei persoane nu poate fi soluţionată fără chemarea în judecată a titularului dreptului. Prin urmare, chiar dacă reclamantul nu ar fi chemat-o în judecată pe fosta proprietară, în temeiul art. 129 alin. 4 Cod proc. civ., judecătorul fondului avea obligaţia să-i pună în discuţie această împrejurare. În speţă, acţiunea a fost respinsă de instanţele de fond, însă raţionamentul subzistă şi pentru ipoteza în care s-ar fi admis, situaţie în care hotărârea nu ar fi fost de niciun folos reclamantului, nefiind opozabilă titularului dreptului a cărui desfiinţare se cere.
Prin urmare, subzistă motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 5 şi 9 Cod proc. civ., instanţa de fond având obligaţia să dispună citarea fostului proprietar în favoarea căruia a fost emisă dispoziţia contestată, motiv pentru care recursul va fi admis, decizia recurată casată, iar, în temeiul art. 297 alin. 1 Cod proc. civ., sentinţa apelată desfiinţată şi cauza trimisă spre rejudecare primei instanţe.
În rejudecare, instanţa va avea în vedere şi celelalte motive de recurs, referitoare la verificarea împrejurărilor privind persoana îndreptăţită la restituire, urmând ca aceasta să fie citată la interogator pentru a se verifica dacă mai este în viaţă şi dacă a fost în viaţă la data emiterii deciziei de restituire.
| ← Legea nr. 10/2001. teren afectat de servitute înscrisă în... | Legea nr. 10/2001. Teren expropriat. Realizarea scopului... → |
|---|
