Drept procesual civil. Cerere de revizuire, împiedicarea prezentării la judecată şi încunoştinţarea instanţei despre aceasta
Comentarii |
|
Textul art. 322 pct. 8 C.proc.civ. prevede îndeplinirea cumulativă a două condiţii, în lipsa dovedirii acestora, cererea de revizuire nu este admisibilă.
Secţia I civilă, Decizia nr. 1078 din 28 mai 2012
Prin decizia civilă nr. 448 din 7.03.2012 a fost anulat ca netimbrat recursul civil promovat de recurentul - pârât O.C. împotriva deciziei civile nr. 221/24.11.2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 3340/321/2010 în contradictoriu cu intimata reclamantă A.A.
împotriva acestei decizii a promovat cerere de revizuire numitul O.C., revizuire legal timbrată cu 10 lei taxă timbru și 0,15 lei timbru judiciar și înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 208/32/2012.
în motivarea cererii de revizuire s-a invocat că nu s-a putut prezenta la instanță la termenul din 7.03.2012 când s-a judecat recursul deoarece nu a primit încuviințarea medicului din Spitalul Bisericani. Invocă revizuientul faptul că a achitat taxa de timbru datorată în recurs înainte de termenul de judecată.
în drept au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 8 C.proc.civ.
în revizuire a fost administrată proba cu înscrisuri.
Intimata A.A. a depus întâmpinare solicitând în esență respingerea cererii de revizuire.
Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor art. 322 pct. 8 C.proc.civ. Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 8 C.proc.civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive se poate cere dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa. Textul prevede, așadar, îndeplinirea cumulativă a două condiții.
în speță, în dosarul Curții de Apel Bacău cu nr. 3340/321/2010, având ca obiect recursul declarat de numitul O.C. împotriva deciziei civile nr. 221 din 24.11.2011 pronunțată de Tribunalul Bacău, numitul O.C. a fost citat pentru termenul din 7 martie 2012 - cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 5 lei așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii citare aflată la fila 7 dosar. Citația a fost primită și semnată de destinatar la 30.01.2012.
Potrivit scrisorii medicale eliberată de Spitalul Bisericani cu nr. 926, revizuientul a fost internat în acel spital începând cu 21.02.2012. Pentru perioada de la data primirii citației și până la data internării nu rezultă existența vreunei împrejurări mai presus de voința revizuientului de a-și pregăti apărarea, de a trimite prin poștă dovada achitării taxei de timbru, de a formula o eventuală cerere de amânare.
Textul art. 322 pct. 8 C.proc.civ. prevede o situație de excepție, aceea de a fi împiedicată .să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.
Pentru termenul din 7 martie 2012 revizuientul putea să încunoștințeze în scris instanța despre situația sa și să depună taxa de timbru sau eventual să solicite termen pentru apărare.
Pentru considerentele sus-arătate, văzând dispozițiile art. 322 pct. 8 C.proc.civ., a fost respinsă cererea de revizuire.
← Suplinire acord în scopul obţinerii autorizării executării... | Drept procesual civil. Motive de nelegalitate. Nulitate recurs → |
---|