Legea nr.10/2001 . Jurisprudență Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 912 din data de 22.05.2013
Regulile probațiunii în materia restituirii proprietăților preluate abuziv, în condițiile Legii nr.10/2001 cunosc derogări de la dreptul comun, prin art.24 instituindu-se așa numita "prezumție de proprietate";. Însă, depunerea unui înscris sub semnătură privată prin care se tinde la dovedirea dobândirii dreptului de proprietate reprezintă tocmai proba contrară a existenței dreptului de proprietate în patriomoniul său, acesta nefiind un înscris translativ.
Domeniu - Legea nr.10/2001
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE - DOSAR NR.58947/3/2011 - DECIZIA CIVILĂ NR.912/22.05.2013)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 02.09.2011, sub nr. 58947/3/2011, reclamanta D.M., a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 14144/13.07.2011 emisă de Primăria Municipiului București prin Primar General, solicitând anularea în parte a dispoziției atacate și anume art. 1 alin. 2 și obligarea pârâților P.G. și P.M.B. să îi acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul teren situat în B., str.C. de B. nr. 15, sector 6, trecut în proprietatea statului.
Prin încheierea de ședință din data de 12.09.2012 a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei P.M.B. prin P.G. și a fost unită cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P.G. al M.B..
În ceea ce privește excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei P.M.B. prin P.G., această excepție fiind admisă prin încheierea din data de 12.09.2012, consecința admiterii sale determină anulare cererii formulate de reclamantă în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P.G..M.B., această excepție a fost unită cu fondul prin încheierea din 12.09.2012, astfel că instanța a analizat-o odată cu probatoriul administrat pe fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr.2073/21.11.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a anulat cererea formulată de reclamanta D.M., împotriva pârâtei P.M.B., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P.G..M.B., și a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtul M.B. prin P.G., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin contestația formulată, reclamanta a solicitat anularea în parte a Dispoziției nr.14144/13.07.2011 emisă de Primăria Municipiului București prin Primar General, solicitând anularea în parte a dispoziției atacate și anume art. 1 alin. 2 și obligarea pârâților P.G. și P.M.B. să îi acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul teren situat în B., str. C.de B.nr. 15, sector 6, trecut în proprietatea statului.
Această dispoziție a fost emisă ca urmare a notificării înregistrate sub nr.1768/19.07.2001 la B.E.J. E.P. (filele 24, 25). Cum obligația de a soluționa notificarea revine unității deținătoare potrivit art.21 și art.25 din Legea nr.10/2001, iar în prezenta cauză imobilul ce a făcut obiect al notificării era deținut de unitatea administrativ-teritorială, respectiv Municipiul București, prin Primar General, tribunalul a apreciat că numai acesta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, în acest sens fiind și dispozițiile art.26 alin.3 și 4 din Legea nr.10/2001.
În consecință, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P.G..M.B. și a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește contestația formulată, tribunalul, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, a constatat că o condiție esențială pentru aplicarea prevederilor legii de reparație este aceea ca solicitantul să fi avut calitatea de proprietar al bunului preluat de stat.
Încheierea de către părți a unui înscris sub semnătură privată, care nu respectă condițiile de valabilitate prevăzute de lege pentru înstrăinarea unui imobil, nu constituie un act doveditor al proprietății în sensul cerut de legea de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001.
Astfel, reclamanta invocă ca titlu de proprietate pentru terenul în suprafață de 372 mp chitanța sub semnătură privată din 21 iulie 1954 prin care soțul său, D.Ș. a dobândit acest teren de la C.C. pentru suma de 2.232 lei (fila 26).
La data încheierii acestei chitanțe era însă în vigoare Decretul nr.221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcțiuni și la interzicerea construirii fără autorizare, care la art.2 prevedea obligativitatea formei autentice pentru înstrăinările între vii de orice fel a terenurilor cu sau fără construcții.
În consecință, prin înscrisul invocat de reclamantă nu s-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului, nerespectându-se condiția formei autentice și fiind încheiat cu fraudarea dispozițiilor Decretului nr.221/1950.
Astfel, contestatoarea nu are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de reparații în temeiul Legii nr. 10/2001, nefiind întrunite dispozițiile art. 23, art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din lege, dispoziții care la art.3 alin. (1) lit. a) prevăd că sunt îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de lege persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora.
Rezultă astfel că o condiție esențială pentru aplicarea dispozițiilor legii de reparație este aceea ca solicitantul să fi avut calitatea de proprietar al bunului preluat de stat. Dreptul de proprietate poate fi dovedit prin orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, translativ sau declarativ, și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă. Legiuitorul, ținând seama de contextul socio-istoric al perioadei adoptării actului normativ arătat, a constituit o prezumție relativă simplă în favoarea persoanelor îndreptățite statuând prin art. 24, în sensul că în absența unor probe contrare se consideră că persoana individualizată în actul normativ a deținut imobilul sub nume de proprietar, existența și întinderea dreptului de proprietate fiind cea înscrisă în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau a s-a pus în executare.
Chiar dacă în actul de expropriere este indicată suprafața de teren de 325 mp preluată de la D.Ș. și D.M. (fila 74), tribunalul a apreciat că reclamantei nu i se poate prezumția prevăzută de art.24 din Legea nr.10/2001 întrucât aceasta a invocat drept act de proprietate o chitanță sub semnătură privată, care potrivit dispozițiilor legale de la data încheierii acesteia nu transfera dreptul de proprietate. Autorul contestatoarei ar fi trebuit să intre în legalitate și în ceea ce privește terenul, respectiv să obțină o hotărâre judecătorească ce ține loc de contract de înstrăinare în temeiul art. 1073-1077 C.civ. sau în temeiul fostului art. 12 din Decretul nr.144/1958, prin care se suplinește consimțământul debitorului de a încheia contractul cu efecte translative de drepturi.
Având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate și asupra terenului pentru care a formulat notificarea, în raport de dispozițiile legale menționate, tribunalul a apreciat că în mod corect i s-a respins prin decizia contestată cererea privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 372 mp situat în B., str.C. de B. nr.15, sector 6.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtul M.B. prin P.G. ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței primei instanțe a formulat recurs reclamanta D.M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Solicită casarea sentinței atacate și reținerea cauzei spre rejudecare, iar în rejudecare pe fond admiterea contestației, așa cum a fost formulată și completată, pentru următoarele motive:
Recurenta - reclamantă, în calitate de persoană îndreptățită, a formulat notificarea nr.7373 în baza Legii nr.10/2001, având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc, constând în diferența dintre suma primită cu titlu de despăgubiri în anul 1987 și valoarea de piață la zi, pentru imobilul ce a fost situat în B., str.C. de B. nr.15, sector 6, compus din teren în suprafață de 372 mp și construcția situată pe acesta.
Prin dispoziția nr. 14144/13.07.2011 i s-au acordat măsuri reparatorii doar pentru construcție, iar cu privire la teren s-a respins cererea ca nedovedită.
Terenul pentru care recurenta - reclamantă solicită acordarea de măsuri reparatorii, ce a fost situat în B., str. C. de B. nr.15, sector 6, a fost dobândit prin înscrisul denumit "Chitanță" încheiată la data de 21.07.1954. In anul 1958 a fost deschis rolul fiscal aferent acestui imobil, iar în anul 1987 a fost închis rolul ca urmare a preluării imobilului de către stat. In toată această perioadă, au fost achitate impozitele la zi.
Pe baza Decretuluinr.201/1986 imobilul a fost preluat de către stat pentru sistematizarea zonei Ciurel - Lacul Morii.
Față de cele menționate, având din vedere înscrisurile de la dosarul cauzei și dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, recurenta - reclamantă a dovedit calitatea de proprietar asupra imobilului teren în suprafața de 372 mp (325 mp evaluați la momentul preluării) ce a fost situat în B., str. C. de B. nr.15, sector 6, toate înscrisurile de la dosar atestă calitatea de proprietari a soțului său D.Ș. împreună cu reclamanta, drept pentru care li s-au acordat despăgubiri și pentru teren, de asemenea, nu există înscrisuri care să le conteste calitatea de proprietari.
Consideră neîntemeiate susținerile instanței de fond care menționează în considerentele hotărârii atacate că reclamanta și soțul său nu au cumpărat terenul în baza dispozițiilor legale, atâta timp cât pentru imobil - teren și construcție, a fost deschis rol fiscal pe numele acestora, au plătit impozitul aferent la zi până la momentul preluării, stăpânind imobilul sub nume de proprietari pentru o perioada de 32 de ani, fără ca autoritățile statului sau alte persoane să le conteste dreptul de proprietate.
Mai mult de atât, la momentul preluării abuzive, reclamanta și soțul său au fost despăgubiți pentru suprafața de teren cu suma de 813 lei, așa cum reiese din adresa nr. 34/06.02.2003 emisă de SC Orizont SA, așadar la momentul exproprierii statul le-a recunoscut calitatea de proprietari asupra terenului.
Într-adevăr, susține recurenta, actul sub semnătura privată nu valorează în sine titlu de proprietate, dar acesta trebuie coroborat cu celelalte înscrisuri existente la dosar, constituind un început de dovadă scrisă, astfel încât prezumția de proprietate operează în favoarea sa și a soțului său, regula generală de drept fiind aceea că actele juridice se interpretează unele prin altele în sensul în care pot produce efecte juridice, nu în sensul care nu produc nici un efect juridic. De altfel, regulile probațiunii în materia restituirii proprietăților preluate abuziv de către stat cunosc derogări de la dreptul comun, prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 instituindu-se așa - numita prezumție de proprietate care vizează și întinderea dreptului în favoarea celor care apar menționați în "actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării", tocmai potrivit principiului menționat, fiind bine cunoscută situația socio-juridico-economică de la acel moment și imposibilitatea sau greutatea de a produce înscrisuri în perioada anterioară anului 1989.
Având în vedere cele expuse mai sus, recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului, iar, pe fond, admiterea contestației, așa cum a fost completată, să se constate nulitatea absolută parțială a art. 1 alin.2 din Dispoziția nr.14144/13.07.2011 emisă de Primăria Municipiului București prin Primar General, și să se dispună obligarea pârâților să acorde reclamantei, în calitate de persoană îndreptățită, măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul-teren ce a fost situat în B., str. C. de B. nr.15, sector 6, constând în diferența dintre suma încasată la momentul exproprierii (813 lei) și valoarea de piață.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit.a din Legea nr.10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora. Ca atare, rezultă că o condiție esențială pentru aplicarea Legii nr.10/2001 este aceea ca notificatorul să fi avut calitatea de proprietar al bunului preluat de stat.
Dreptul de proprietate poate fi dovedit prin orice înscris constatator al unui act juridic translativ sau declarativ, care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea celui care îl invocă.
În speță, apelanta - contestatoare a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 372 mp. situat în str. parcele nr. 264 (în prezent str. C.de B. nr. 15, sector 6 ) în baza înscrisului sub semnătură privată din data de 21.07.1954 încheiat cu C. C..
Condițiile de valabilitate ale înstrăinării unui imobil, la data încheierii înscrisului de către apelant, 21.07.1954, erau forma autentică și autorizarea prealabilă a sfaturilor populare, conform art. 2 din decretul 221/1950, astfel cum reține și tribunalul în sentința atacată.
Având în vedere faptul că, contestatoarea a dobândit imobilul din litigiu în anul 1954 printr-un act sub semnătură privată, deși, potrivit dispozițiilor legale mai sus-menționate, era necesară forma autentică a actului de vânzare - cumpărare și autorizarea prealabilă a Sfatului Popular, curtea apreciază că nu poate fi primită prima critică a recurentei, întrucât aceasta nu poate invoca un act de proprietate valabil încheiat.
Apărările sale referitoare la plata impozitelor aferente terenului nu pot suplini lipsa actului translativ de proprietate, și nu pot determina admiterea contestației. De altfel, nu se poate reține în favoarea apelantului nici faptul că imobilul a fost expropriat pe numele său, întrucât înscrisul reprezentat de chitanța încheiată în octombrie 1954 reprezintă tocmai proba contrară a existenței dreptului de proprietate în patrimoniul său, neputându-se aplica prezumția instituită prin art. 24 din legea 10/2001.
Pentru aceste considerente în baza dispozițiilor art. 312 C.pr.civ. curtea respinge recursul ca nefondat.
| ← Despăgubiri . Jurisprudență Despăgubiri, penalităţi | Dreptul familiei. Minori . Jurisprudență Minori → |
|---|
