Drepturi băneşti. Jurisprudență Plăţi
Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Sentinţă civilă nr. 2446/2013 din data de 28.03.2013
Dosar nr.
Cod operator: 2443
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința nr. 2446/2013
Ședința publică din
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Asistent judiciar
Asistent judiciar
Grefier
Pe rol fiind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul M în contradictoriu pârâta L.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, se constată atașat la dosarul cauzei prin serviciul registratură al instanței, răspunsul la întâmpinare formulat de către reclamantul M.
Având în vedere solicitarea reclamantului de soluționare a cauzei în lipsă, cercetarea judecătorească fiind terminată și cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr. .., reclamantul M a chemat în judecată pârâta L pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 1.117 lei actualizată cu dobânda legală, în ziua plătii, reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, aferent perioadei lucrate.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a prestat activitate pentru pârâtă în funcția de asistent în cercetare în perioada 11.11.2010 - 01.06.2011, în regim normal de lucru, 8 ore pe zi, în temeiul contractului individual de muncă înregistrat sub nr. .., iar raporturile de muncă cu pârâta au încetat cu acordul părților la data de 01.06.2011.
A arătat că nu a beneficiat de nici o zi de concediu de odihnă în perioada lucrată și a solicitat pârâtei prin intermediul unei notificări la data de 05.07.2011 plata sumei de 1117 lei, reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, iar pârâta a refuzat compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus în copie actul de identitate, contractul individual de muncă nr. .. adeverința nr…, notificarea expediată la data de 05.07.2011 și răspunsul pârâtei la notificare.
În drept, a invocat prevederile art. 139 și urm. din Codul muncii.
Pârâta L a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că între reclamant și L a fost încheiat contractul individual de muncă nr. .. pe perioadă determinată, până la data de 10.11.2013, obiectul său constând în îndeplinirea atribuțiilor și activităților desfășurate în cadrul proiectului POSCCE intitulat " Noi posibilități de integrare sustenabilă a producției de biodiesel ; Valorificarea glicerinei și a esterilor acizilor omega "BIOGYVAL";.
La data de 01.06. 2011 contractul individual de muncă a încetat prin acordul părților în conformitate cu dispozițiile art. 55 lit. b din Codul Muncii.
A precizat că toate drepturile de natură salarială sunt plătite din proiectul menționat mai sus, proporțional cu activitatea lucrată în fiecare lună în bugetul proiectului, nefiind prevăzute sume aferente concediilor de odihnă deoarece în contractul individual de muncă nu a fost prevăzută durata și acordarea concediului de odihnă, fapt cunoscut și acceptat de reclamant prin semnarea contractului, care conține clauze specifice proiectelor POSCCE.
Analizând probatoriul administrat în cauză, Tribunalul constată că acțiunea reclamantului este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Reclamantul M a fost angajat al pârâtei L în funcția de asistent de cercetare, în temeiul contractului individual de muncă înregistrat sub nr. … încheiat pe durată determinată, respectiv 11 noiembrie 2010-10 noiembrie 2013. Raporturile de muncă dintre reclamant și pârâtă au încetat prin acordul părților la data de 01.06.2011, așa cum rezultă din adeverința nr. 318/8.06.2011 eliberată de pârâtă.
Reclamantul a susținut că în perioada în care și-a desfășurat activitatea în cadrul instituției de învățământ pârâte nu a beneficiat de concediu de odihnă și nici nu a primit indemnizația cuvenită proporțional cu activitatea prestată.
La rândul ei, pârâta s-a apărat susținând că în contractul încheiat cu reclamantul nu au fost prevăzute sume aferente concediului de odihnă, iar reclamantul a cunoscut acest lucru încă de la încheierea contractului individual de muncă.
Apărarea pârâtei nu poate fi primită de instanță. În conformitate cu dispozițiile art. 144 alin. 1 din Codul muncii, dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților. Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că acest drept nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări. Prin urmare, reclamantul, ca oricare alt salariat, nu putea fi privat de dreptul la concediu de odihnă anual plătit. Pârâta nu se poate prevala de faptul că nu a prevăzut în contractul individual de muncă dreptul la concediu de odihnă al reclamantului, în condițiile în care în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Codul muncii, clauzele contractului individual de muncă nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă.
În conformitate cu dispozițiile art. 145 alin. 1 din Codul muncii, durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 zile lucrătoare. Cum în contractul individual de muncă nu s-a prevăzut o durată pentru concediul de odihnă, instanța constată că reclamantul era îndreptățit la 20 de zile de concediu de odihnă anual. Reclamantul a lucrat însă 6 luni și 20 de zile, astfel că pentru această perioadă trebuia să beneficieze de 11 zile de concediu de odihnă.
Potrivit art. 150 din Codul muncii, pentru perioada concediului de odihna salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mica decât salariul de bază, indemnizațiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute in contractul individual de munca. La alin. 2 se menționează modalitatea de calcul, și anume că indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnica a acestor drepturi salariale din ultimele 3 luni anterioare celei in care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
Reclamantul a avut un salariu de 2890 lei, iar prin împărțirea la 20 de zile, rezultă că indemnizația pentru fiecare zi de concediu era de 144,50 lei. Instanța a arătat deja că reclamantul era îndreptățit la un număr de 11 zile, astfel că indemnizația cuvenită pentru acestea era de 1589,50 lei (144,50 lei x 11 zile). Cum prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat însă obligarea pârâtei la plata sumei de 1117 lei, instanța va obliga pârâta să-i plătească reclamantului suma de 1117 lei, la care se va adăuga dobânda legală începând cu data de 15 ianuarie 2013 (aceasta fiind data când plicul conținând cererea de chemare în judecată a fost depus la poștă, potrivit ștampilei aplicate). Instanța are în vedere faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 1088 alin. 2 din vechiul Cod civil, în vigoare la data încetării raporturilor de muncă dintre părți, dobânzile se cuvin de la data formulării cererii de chemare în judecată.
În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, pârâta va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 400 lei, reprezentând onorariu de avocat dovedit cu chitanța aflată la fila 3 din dosar.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele enunțate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul M, domiciliat ……în contradictoriu pârâta L.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1117 lei reprezentând drepturi indemnizația cuvenită pentru concediul de odihnă aferent perioadei 11.11.2010-01.06.2011, la care se adaugă dobânda legală aferentă începând cu data de 15 ianuarie 2013.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din .. 2013, la Tribunalul Gorj
← Ordonanţă preşedinţială . Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială | Drepturi băneşti. Jurisprudență Chemare în judecată... → |
---|